Land as public domain property: non-applicability of good faith defense to subsequent purchasers and subsidiary character of confiscation versus restitution in nature
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals against the execution of a criminal decision, ruling that the operative device of the underlying judgment was clear and no clarification was required, thereby upholding the full reinstatement of a 170,924.975 m² land plot into the public domain of the State and confirming the removal of special confiscation measures. The dispute arose when a private company and the Ministry of Finance filed appeals to clarify whether the order to restore the pre-offense situation—which mandated the reintegration of the entire illegally restituted "Royal Farm" into public ownership—applied to specific sub-lots already transferred to private entities via judicial sale or if the lower court's order for special confiscation of a 127,138 m² portion remained in force. The Court held that under Article 136 of the Constitution and Articles 11, 861 of the Civil Code, public domain property is inalienable and cannot be protected by the good faith of subsequent purchasers who had a duty to verify the legal status of the land; consequently, the decision to reconstitute public ownership over the entire surface superseded the subsidiary measure of special confiscation, which applies only when restitution in nature is not possible.
Legislator headnote
AI generatedart. 52 alin. (3) C. proc. pen, art. 25 alin. (3) C. proc. pen, art. 25 alin. (2) C. proc. pen, art. 1003 C. civ, art. 276 alin. (5) C. proc. pen, art. 249 alin. (5) C. proc. pen; Land as public domain property: non-applicability of good faith defense to subsequent purchasers and subsidiary character of confiscation versus restitution in nature: The dispute arose when a private company and the Ministry of Finance filed appeals to clarify whether the order to restore the pre-offense situation—which mandated the reintegration of the entire illegally restituted "Royal Farm" into public ownership—applied to specific sub-lots already transferred to private entities via judicial sale or if the lower court's order for special confiscation of a 127,138 m² portion remained in force. The Court held that under Article 136 of the Constitution and Articles 11, 861 of the Civil Code, public domain property is inalienable and cannot be protected by the good faith of subsequent purchasers who had a duty to verify the legal status of the land; consequently, the decision to reconstitute public ownership over the entire surface superseded the subsidiary measure of special confiscation, which applies only when restitution in nature is not possible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for imposing judicial costs on the contestator due to procedural fault.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2022
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, şi de părţile civile Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor împotriva sentinţei penale nr. 39 din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, care a fost desfiinţată, în parte, şi, în rejudecare, printre altele, au fost respinse cererile inculpaţilor A. şi S.C. B. S.R.L. formulate în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen. şi a fost înlăturată dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu reţinută în legătură cu retrocedarea suprafeţei de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov.
De asemenea, s-a dispus condamnarea inculpaţilor C., D., E., A., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. la pedepse cu închisoarea, conform distincţiilor din dispozitiv.
Totodată, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost desfiinţate următoarele înscrisuri:
- Procesul-verbal al Consiliului de administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor din data de 02 septembrie 2008;
- Procesul-verbal al Consiliului de administraţie al Institutului de Cercetare- Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor din data de 26 septembrie 2008;
- Decizia nr. 30 din data de 26 septembrie 2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor;
- Protocolul de predare-preluare din data de 26 septembrie 2008 încheiat între Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi D. privind suprafaţa de 170.924,975 m.p.;
- Hotărârea nr. 7 din 14 ianuarie 2004 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;
- Procesul-verbal din 9 martie 2006 al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Anexa nr. 37 (în parte, cu privire la cererea inculpatului D.);
- Hotărârea nr. 1156 din 07 iunie 2006 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;
- Hotărârea nr. 661 din 02 martie 2007 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;
- Procesul-verbal de punere în posesie a inculpatului D. din data de 26 iunie 2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafaţa de 9,97 ha;
- Titlul de proprietate nr. x din 07 august 2007 emis de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;
- Procesul-verbal de punere în posesie a inculpatului D. nr. 16.085 din data de 15 august 2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafaţa de 36,78 ha;
- Titlul de proprietate nr. x din 31 august 2007 emis de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
A fost înlăturată dispoziţia de la pct. V.2 din sentinţa apelată privind măsura confiscării speciale de la inculpata S.C. B. S.R.L.
În temeiul art. 397 alin. (1) şi alin. (3) raportat la art. 256 şi art. 25 alin. (2) C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării terenului în suprafaţă de 170.924,975 m.p., ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din data de 26 septembrie 2008 şi a Protocolului de predare-preluare nr. 2847 din 26 septembrie 2008, în proprietatea publică a statului, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens.
Au fost înlăturate dispoziţiile de la pct. V.3 şi V.5 din sentinţa apelată cu privire la măsura confiscării speciale de la inculpatul C. şi de la S.C. T. S.R.L.
În temeiul art. 397 alin. (1) şi alin. (3) raportat la art. 256 şi art. 25 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării următoarelor terenuri:
- terenul de 67393 m.p. înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x;
- terenul de 110682 m.p., înscris în C.F nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x;
- terenul de 68300 m.p. (68344 măsurat), înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x;
- terenul de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, în valoare de 41281,5 euro.
- terenul de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x;
- terenul de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x;
- terenul de 6534 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x;
- terenul de 43459 m.p., înscris în C.F. iniţială nr. 7447 Snagov şi dezmembrat ulterior în 43 de parcele cu numerele cadastrale 5830/2/1-5830/2/43 şi
- terenul de 28799 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x) Snagov, nr. cadastral x în proprietatea statului sau, după caz, a unităţii administrativ teritoriale Snagov, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, şi unitatea administrativ teritorială să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens.
În temeiul art. 998, art. 999 raportat la art. 1003 C. civ. anterior, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii E., D., N., O., P., Q., S. şi R. la plata sumei de 1.019.285,49 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective, către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de reprezentant al Statului Român, cu titlu de despăgubiri civile materiale.
În temeiul art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi, în temeiul art. 998, art. 999 raportat la art. 1003 C. civ. anterior, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C., A., D., K., L. şi M. la plata sumei de 17829,73 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective, către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile materiale.
Au fost menţinute următoarele măsuri asigurătorii:
- cu privire la inculpatul C. - cele instituite prin ordonanţa procurorului din 01 martie 2016 asupra terenurilor de: 75400 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, şi de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. x (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Snagov), nr. cadastral x, iar cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08 decembrie 2015, 12 februarie 2016, 01 martie 2016, 07 aprilie 2016, 11 martie 2016, 27 ianuarie 2016 şi 25 martie 2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro:
- cu privire la inculpatul D. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08 decembrie 2015, 01 martie 2016 şi 11 martie 2016, până la concurenţa sumei de 5.037.115,22 euro;
- cu privire la inculpata S.C. B. S.R.L. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08 decembrie 2015 şi 02 martie 2016 asupra bunurilor imobile;
- cu privire la U. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din 01 martie 2016, 25 martie 2016, 02 martie 2016 şi 10 mai 2016, până la concurenţa sumei de 45000 de euro;
- cu privire la S.C. T. S.R.L. - cele instituite prin ordonanţa procurorului din data de 04 martie 2016;
- cu privire la A. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele 08 decembrie 2015, 12 februarie 2016, 11 martie 2016 şi 25 martie 2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro;
- cu privire la inculpata E. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01 martie 2016, 11 martie 2016 şi 25 martie 2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;
- cu privire la inculpatul N. - cea instituită prin ordonanţa procurorului din data de 01 martie 2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;
- cu privire la inculpatul O. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01 martie 2016, 02 martie 2016 şi 25 martie 2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;
- cu privire la inculpatul P. - cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01 martie 2016, 02 martie 2016 şi 25 martie 2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător cu privire la inculpata S.C. B. S.R.L. instituită prin ordonanţa din 08 decembrie 2015 asupra conturilor societăţii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare deciziei.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii C., S.C. B. S.R.L., E., H., J., I., D. şi U. împotriva aceleiaşi sentinţe penale şi s-a constatat că prin încheierea din data de 04 iunie 2020 s-a luat act că inculpatul A. şi-a retras apelul declarat în cauză.
S-a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii G., F. şi V. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 276 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă cererea intimatei S.C. W. S.R.L. de acordare a cheltuielilor judiciare.
Împotriva executării deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, la data de 09 august 2021, a formulat contestaţie la executare contestatoarea S.C. W. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. şi solicitând lămurirea acesteia în sensul de a se constata că dispoziţia din cuprinsul hotărârii de restabilire a situaţiei anterioare nu vizează şi lotul de teren în suprafaţă de 10,936 m.p. (din măsurătorile cadastrale, 11.000 m.p. din actele de proprietate) situat în Bucureşti, str. x, înscris în cartea funciară nr. x, ce face parte din terenul în suprafaţă totală de 170.924,975 m.p.
În acest sens, s-a arătat că, prin decizia de retrocedare nr. 30 din 26 septembrie 2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, terenul în suprafaţă de 170.924,975 m.p. (care, în urma măsurătorilor cadastrale era de 150.972 m.p.), reprezentând Ferma Regală Băneasa, a fost restituit în natură către D., ca urmare a soluţionării cererii acestuia de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Ulterior, terenul a fost dezmembrat (prin actul autentificat sub nr. x din 14 ianuarie 2009) în trei loturi, şi anume: lotul x în suprafaţă de 5.583 m.p. (nr. cadastral x), lotul x în suprafaţă de 18.200 m.p. (nr. cadastral x) şi lotul x în suprafaţă de 127.138 m.p. (nr. cadastral x), care au fost vândute către S.C. B. S.R.L. (prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 15 ianuarie 2009). Această societate a vândut către S.C. X. S.R.L. lotul x în suprafaţă de 5.583 m.p. şi lotul x în suprafaţă de 18.200 m.p., după alipirea lor rezultând suprafaţa totală de 23.783 m.p., care, ulterior, a fost dezmembrată, iar trei dintre loturile rezultate au fost înstrăinate astfel: unul de 3000 m.p. către Y., unul de 4000 m.p. către Z. şi unul de 4000 m.p. către AA..
După această din urmă vânzare, cele trei loturi, situate în Bucureşti, str. x, şi înscrise în cărţile funciare nr. x, au fost executate silit de către creditorul BB. în cadrul dosarelor de executare x/2012 deschise la Biroul executorului judecătoresc CC. (în baza titlurilor executorii reprezentate de contractele de credit nr. x din 12 noiembrie 2009, nr. x din 10 decembrie 2009 şi nr. x din 23 octombrie 2009 şi de contractele de ipotecă nr. x din 29 martie 2011, nr. x din 29 martie 2011 şi nr. x din 26 februarie 2010), fiind adjudecate, în şedinţa de licitaţie publică din 21 aprilie 2014, de DD.. După achitarea integrală a preţului şi expirarea termenului de 15 zile în care părţile dosarului de executare sau terţii puteau ataca procesul-verbal al licitaţiei, executorul a întocmit, pe baza acestuia, actele de adjudecare nr. x din 21 mai 2015, nr. x din 21 mai 2015 şi nr. x din 21 mai 2015. S-a subliniat că, la data emiterii proceselor-verbale de licitaţie şi a actelor de adjudecare, în cartea funciară nu existau menţiuni cu privire la existenţa altor sarcini asupra imobilelor urmărite, cu excepţia celor în temeiul cărora avusese loc executarea silită.
Ulterior, cele trei terenuri au fost alipite (prin actul autentificat sub nr. x din 30 martie 2016 de B.N.P. EE.), rezultând o suprafaţă totală de 10.936 m.p. din măsurătorile cadastrale (11.000 m.p. în acte), care, la 02 aprilie 2018, a fost vândută de către DD. şi FF. către S.C. W. S.R.L. (prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02 aprilie 2018 de Societatea Profesională Notarială "GG.").
Deopotrivă, contestatoarea a arătat că, la 17 mai 2016, pe rolul Curţii de Apel Braşov a fost înregistrat dosarul nr. x/2016 în care au fost trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni în legătură cu restituirea terenurilor reprezentând Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa. Prin încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2018, Curtea de Apel Braşov a respins cererea formulată de partea civilă Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor de instituire a măsurii sechestrului asigurător cu privire la terenul situat în Bucureşti, str. x (înscris în cartea funciară nr. x), în suprafaţă de 10.936 m.p.
A menţionat că, prin decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că terenul în suprafaţă de 170.924,975 m.p., situat în Bucureşti, str. x, reprezentând Ferma Regală Băneasa, a fost restituit în mod nelegal către D. prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, urmare a săvârşirii mai multor infracţiuni de către inculpaţii din respectiva cauză. Ca urmare, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare, reintegrarea respectivei suprafaţe de teren în proprietatea publică a statului, precum şi desfiinţarea mai multor înscrisuri, printre care şi decizia de retrocedare nr. 30 din 26 septembrie 2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.
Contestatoarea a învederat, însă, că în privinţa suprafeţei de teren aflat în proprietatea sa nu se putea dispune restabilirea situaţiei anterioare, având în vedere, pe de o parte, buna sa credinţă la momentul dobândirii imobilului, aspect ce rezultă din încheierea din 19 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov de respingere a cererii de instituire a sechestrului asigurător asupra acestui imobil, iar, pe de altă parte, împrejurarea că măsura asigurătorie a fost luată de procuror exclusiv în privinţa terenului în suprafaţă de 127.138 m.p. ce rămăsese în proprietatea S.C. B. S.R.L.
Sub acelaşi aspect, s-a subliniat că relevant în dovedirea bunei credinţe a contestatoarei este faptul că societatea X. S.R.L., prin administrator HH., care a dobândit de la S.C. B. S.R.L. suprafaţa de 23.783 m.p. din terenul restituit, şi numiţii Y., Z. şi AA., care au achiziţionat loturile de la cea dintâi societate, nu au avut calitatea de părţi în dosarul nr. x/2016, ci de martori, iar S.C. W. S.R.L. a fost citată ca intimat doar în judecarea cererii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor de instituire a măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar asupra terenului proprietatea contestatoarei.
De altfel, faţă de dispoziţiile art. 249 alin. (5) C. proc. pen., măsura asigurătorie, ce are ca scop repararea pagubei produsă prin infracţiune, nu putea fi instituită asupra bunurilor contestatoarei, întrucât în sarcina acesteia nu s-a reţinut săvârşirea vreunei infracţiuni în legătură cu imobilul în discuţie.
A concluzionat că restabilirea situaţiei anterioare în sensul trecerii suprafeţei de teren de 10.936 m.p. din proprietatea contestatoarei în proprietatea publică a statului ar aduce atingere securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice civile, căci s-ar ajunge ca aceasta să răspundă cu bunurile proprii pentru repararea unei pagube pe care nu a produs-o. Totodată, a solicitat să fie avut în vedere faptul că pe terenul în suprafaţă de 10.936 m.p. a fost edificată o construcţie ce reprezintă primul oraş medical din România (II.), ce cuprinde o policlinică cu peste 60 de cabinete medicale, un spital de geriatrie şi recuperare, un spital de oncologie şi un centru de recuperare.
În susţinerea cererii, contestatoarea a ataşat, în copie, un extras de carte funciară pentru informare nr. x, Bucureşti, actele de adjudecare nr. x din 21 mai 2015, precum şi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 02 aprilie 2018 de Societatea Profesională Notarială "GG.".
Cererea S.C. W. S.R.L. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu în sistem informatic Completului nr. 2 pentru termenul de judecată din 05 octombrie 2021, când acesta a rămas în pronunţare asupra chestiunii privind compunerea completului ce ar trebui să soluţioneze dosarul, prin raportare la cazul de contestaţie la executare invocat.
Prin încheierea din 19 octombrie 2021, formaţiunea de judecată iniţial învestită a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea acesteia preşedintelui secţiei penale în vederea stabilirii componenţei completului de judecată care va soluţiona dosarul nr. x/2021, având în vedere temeiul juridic al contestaţiei la executare, respectiv dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., precum şi faptul că decizia penală nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (dosar nr. x/2016), a fost pronunţată de Completul nr. 4, care, prin Hotărârea nr. 47 din 27 aprilie 2021 a Colegiului de Conducere al instanţei supreme, a fost desfiinţat.
Prin rezoluţia preşedintelui secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit ca cererea să fie soluţionată de Completul nr. 7, având următoarea componenţă: doamna judecător JJ. (preşedintele completului), domnul judecător KK. şi doamna judecător LL., în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
La termenul de judecată din 23 noiembrie 2021, fixat pentru soluţionarea cauzei, în şedinţă publică, doamna judecător LL. a formulat oral declaraţie de abţinere în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen. şi arătând, în motivare, că a îndeplinit, în cauză, funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi, în timp ce şi-a desfăşurat activitatea în cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Braşov. Ca urmare, în vederea soluţionării incidentului procedural, în cauză s-a acordat termen de judecată la 11 ianuarie 2022.
Declaraţia de abţinere a doamnei judecător LL. a fost respinsă prin încheierea din 06 decembrie 2021, reţinându-se, în esenţă, că nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere stadiul procedurii judiciare, care, la acest moment, se află în faza de executare, etapă a procesului penal ce nu intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) C. proc. pen. privind separarea funcţiilor judiciare.
Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 16 decembrie 2021, Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat, la rândul său, contestaţie împotriva executării deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al instanţei supreme, invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi solicitând lămurirea hotărârii în sensul de a se preciza dacă sunt menţinute dispoziţiile instanţei de fond cu privire la confiscarea specială în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 127.138 m.p., care este cuprinsă în suprafaţa totală de 170.924,975 m.p., ori dacă prin expresia "menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii" se înţelege că dispoziţiile referitoare la confiscarea specială au fost înlăturate întrucât sunt contrare deciziei penale menţionate.
În acest sens, a învederat că, prin decizia de retrocedare nr. 30 din 26 septembrie 2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, terenul în suprafaţă de 170.924,975 m.p., reprezentând Ferma Regală Băneasa, a fost restituit în natură către D., urmare a cererii acestuia de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Terenul a fost, ulterior, dezmembrat în trei loturi (prin actul de dezmembrare nr. 4 din 14 ianuarie 2009; lotul x în suprafaţă de 5.583 m.p., nr. cadastral x; lotul x în suprafaţă de 18.200 m.p., nr. cadastral x; şi lotul x în suprafaţă de 127.138 m.p., nr. cadastral x), care, apoi, au fost vândute către S.C. B. S.R.L.
Prin sentinţa penală nr. 39 din 27 iunie 2019 a Curţii de Apel Braşov, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea specială a unor bunuri proprietatea inculpatei S.C. B. S.R.L., printre care şi terenul de 127.138 m.p. Prin urmare, potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, cu modificările şi completările ulterioare, "bunurile confiscate (…) trec în proprietatea privată a statului în temeiul (…) unei hotărâri judecătoreşti definitive".
Ulterior, prin decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării terenului în suprafaţă de 170.924,975 m.p., ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din 26 septembrie 2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi al Protocolului de predare-preluare nr. 2847 din 26 septembrie 2008, în proprietatea publică a statului, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, să întreprindă demersurile necesare în acest sens. Prin aceeaşi decizie au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare acesteia.
În opinia contestatoarei, dispoziţiile instanţei de fond privind confiscarea specială sunt în contradicţie cu cele ale deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, căci prin aceasta s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor în sensul revenirii în proprietatea publică a statului a întregii suprafeţe restituite nelegal (de 170.924,975 m.p.).
S-a apreciat că, în cazul în care au fost menţinute dispoziţiile instanţei de fond cu privire la confiscarea specială, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, se află în imposibilitate de a întreprinde măsurile legale în vederea restabilirii situaţiei anterioare, respectiv a revenirii în proprietatea publică a întregii suprafeţe de teren, căci suprafaţa de 127.138 m.p. ar intra în proprietatea privată, iar nu în cea a publică.
Prin rezoluţia aplicată pe cerere de preşedintele secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus soluţionarea cererii formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor de completul învestit cu rezolvarea primei contestaţii la executare, conform Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Ca urmare, contestaţia la executare formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor a fost ataşată la dosarul nr. x/2021 cu termen la 11 ianuarie 2022.
La soluţionarea cauzei, au fost avute în vedere înscrisurile depuse de contestatoarea S.C. W. S.R.L., actele şi lucrările dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care a fost pronunţată decizia a cărei lămurire se solicită, precum şi cele ale dosarelor componente (nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov şi dosarul de urmărire penală nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov).
Analizând contestaţiile la executare formulate, prin prisma aspectelor invocate, dar şi prin raportare la înscrisurile depuse în susţinere de S.C. W. S.R.L., precum şi la actele şi lucrările dosarului nr. x/2016, Înalta Curte, în complet constituit potrivit art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările şi completările ulterioare, constată că acestea nu sunt fondate pentru motivele arătate în continuare.
Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârilor judecătoreşti definitive, prin intermediul său putându-se invoca numai aspecte ce ţin de executarea unor astfel de hotărâri, iar nu şi chestiuni privind legalitatea şi temeinicia acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestaţie când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută (teza I) sau vreo împiedicare la executare (teza a II-a), cerere care, în conformitate cu prevederile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., trebuie depusă la instanţa care a pronunţat respectiva hotărâre.
Pe de altă parte, conform prevederilor art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, contestaţiile la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită, judecătorii urmând a se reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din acelaşi complet. Dacă, însă, la momentul apariţiei unei atare situaţii numai unul sau unii dintre respectivii judecători îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei, completul va fi întregit cu unul ori, după caz, cu 2 judecători din lista de permanenţă de la data înregistrării cererii de lămurire a hotărârii, respectiv a contestaţiei la executare. Ca urmare, prezenta cauză se soluţionează de unul dintre membrii completului ce a pronunţat decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 în dosarul nr. x/2016, formaţiunea de judecată fiind întregită cu doi judecători din lista de permanenţă de la datele de 10 şi 16 august 2021 (având în vedere că la data când, la instanţa supremă, a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de S.C. W. S.R.L. şi la 12 august 2021, judecător de permanenţă era chiar magistratul care fusese membru titular al Completului nr. 4, iar în datele de 11 şi 13 august 2021 era planificat acelaşi judecător de permanenţă din 10 august 2021).
De asemenea, prevederile art. 107 din acelaşi Regulament stabilesc că dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă. În speţă, la înregistrarea contestaţiei la executare formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, pe rolul instanţei se afla dosarul nr. x/2021, cu termen de judecată la 11 ianuarie 2022, motiv pentru care s-a dispus, pe cale administrativă, repartizarea acesteia completului învestit cu soluţionarea respectivei cauze.
Din verificarea actelor dosarului, se constată că S.C. W. S.R.L. a formulat contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., solicitând, în esenţă, lămurirea deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul de a se constata că dispoziţia de restabilire a situaţiei anterioare nu vizează şi lotul de teren în suprafaţă de 10.936 m.p. (din măsurători, 11.000 m.p. din acte) situat în Bucureşti, str. x, înscris în cartea funciară nr. x, ce face parte din terenul cu suprafaţa totală de 170.924,975 m.p., având în vedere că este dobânditor de bună credinţă al acestuia.
În temeiul aceloraşi dispoziţii procesual penale, Statul Român prin Ministerul Finanţelor a solicitat, la rândul său, lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020, în sensul de a se preciza dacă sunt menţinute dispoziţiile instanţei de fond cu privire la confiscarea specială în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 127.138 m.p. care este cuprinsă în suprafaţa totală de 170.924,975 m.p. ori dacă prin expresia "menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii" se înţelege că dispoziţiile referitoare la confiscarea specială au fost înlăturate întrucât sunt contrare deciziei penale menţionate. În esenţă, a susţinut că dispoziţiile instanţei de fond privind confiscarea specială a suprafeţei de teren de 127.138 m.p., ce ar avea drept consecinţă introducerea bunului imobil în proprietatea privată, sunt în contradicţie cu cele ale deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, căci prin aceasta s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor în sensul revenirii în proprietatea publică a statului a întregii suprafeţe restituite nelegal (de 170.924,975 m.p.).
Se observă, astfel, că ambele contestaţii la executare ce formează obiectul cauzei vizează lămurirea unor dispoziţii referitoare la terenuri (respectiv cel de 10.936 m.p. - în cazul contestaţiei formulată de S.C. W. S.R.L. şi cel de 127.138 m.p. în cazul celei promovată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor) ce fac parte din bunul imobil în suprafaţă totală de 170.924,975 m.p. cu privire la care, prin decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare şi reintegrarea sa în proprietatea publică a statului.
Cu privire la această suprafaţă de teren, în considerentele deciziei penale a cărei executare se contestă (Capitolul X. Latura civilă), s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că "apartenenţa la domeniul public al statului a terenului ce a format obiectul deciziei nr. 30 din 26.09.2008 emisă de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în suprafaţă de 170.924,975 m.p., este fără echivoc, rezultând în mod explicit din art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 1881/2005, coroborate cu conţinutul anexei nr. 11c. a aceleiaşi hotărâri, dar şi din Lista bunurilor aparţinând domeniului public al statului, anexă la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia."
Prin urmare, raportându-se la dispoziţiile art. 136 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 213/1998 care detaliază regimul juridic al bunurilor din domeniul public, Înalta Curte "având în vedere, pe de o parte, cele deja constatate de instanţa de apel cu privire la restituirea nelegală a terenului în suprafaţă de 170.924,975 m.p. de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, iar, pe de altă parte, reţinând caracterul inalienabil al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi sancţiunea aplicată actelor juridice încheiate cu încălcarea acestuia", în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a desfiinţat sentinţa şi în ce priveşte latura civilă a cauzei şi, rejudecând, în baza art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 şi art. 25 alin. (2) C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de această parte civilă, dispunând restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării terenului în suprafaţă de 170.924,975 m.p. ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din 26 septembrie 2009 şi a Protocolului de predare-primire din aceeaşi zi, în proprietatea publică a statului.
Totodată, s-a menţionat că partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, urmează "să întreprindă toate demersurile necesare în sensul celor dispuse anterior cu privire la întreaga suprafaţă de teren care a fost restituită nelegal, fiind fără relevanţă că o parte din aceasta (23.783 m.p.) a fost ulterior înstrăinată S.C. X. S.R.L., care, la rândul său, a înstrăinat-o, în tot sau parte, altor persoane.
Astfel, dincolo de dispoziţiile explicite cuprinse în art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 cu privire la sancţiunea aplicabilă tuturor actelor juridice încheiate cu încălcarea caracterului inalineabil al bunurilor din domeniul public al statului, este de reţinut că martorul MM., care controla în fapt S.C. X. S.R.L., a cunoscut circumstanţele în care a fost obţinut terenul pe care l-a dobândit.
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 15.01.2009 încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L. şi S.C. X. S.R.L., preţul de 530.000 de euro nu a fost achitat, ci a fost compensat cu suma datorată de inculpată în baza contractului de prestări servicii, datat 01.09.2008, care avea ca obiect reprezentarea S.C. B. S.R.L şi a inculpatului D. în faţa autorităţilor publice competente şi a instanţelor de judecată în legătură cu restituirea în natură a proprietăţilor.
Aşa cum a rezultat şi din considerentele prezentei decizii, martorul MM. a relatat aspecte în legătură cu demersurile efectuate de inculpaţii C., F. şi (…) pentru obţinerea terenului fostei Ferme Regale Băneasa, cunoscând aşadar, inclusiv prin prisma contractului de prestări servicii invocat ca temei pentru dobândirea suprafeţei de 23.783 m.p., circumstanţele în care a fost obţinut întreg terenul în suprafaţă de 170.924,975 m.p.
Prin urmare, S.C. X. S.R.L., prin persoana care o controla în fapt, a fost la curent cu procesul de restituire a terenului, cunoscând aşadar inclusiv faptul că acesta aparţinea domeniului public şi nu fusese parcursă procedura legală prevăzută în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat şi, implicit, asumându-şi riscul dobândirii unei părţi din terenul astfel obţinut.
În mod corespunzător, obligaţia de a verifica modul în care terenul a fost obţinut, cu referire la apartenenţa acestuia la domeniul public al statului şi la neparcurgerea procedurii legale de trecere în domeniul privat, incumba tuturor eventualilor dobânditori ulteriori ai unor suprafeţe din terenul iniţial.
În consecinţă, în cauză nu se pune problema obţinerii unor despăgubiri prin echivalent bănesc pentru partea de teren care a fost înstrăinată de inculpata S.C. B. S.R.L. către S.C. X. S.R.L., ci a reintegrării efective în proprietatea publică a statului a întregii suprafeţe restituite nelegal.
Tot astfel, nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la confiscarea specială, întrucât, potrivit art. 118 lit. e) din C. pen. (1969), respectiv art. 112 lit. e) din C. pen. în vigoare, confiscarea bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală (adică a infracţiunii de trafic de influenţă, conform hotărârii apelate) are un caracter subsidiar faţă de despăgubirea persoanei vătămate, în natură sau prin echivalent.
Astfel, aceste bunuri sunt supuse confiscării numai dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
În speţă, chiar dacă transmiterea terenului de la inculpatul D. la inculpata S.C. B. S.R.L. a reprezentat preţul traficării de influenţă stabilit în contractul de cesiune din 1.11.2006, este de reţinut că dobândirea efectivă a terenului de către primul inculpat a fost urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de reprezentanţii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, la care au concurat şi inculpaţii D., C. şi (…), în calitate de complici.
Prin urmare, având în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu, pentru care se va dispune condamnarea prin prezenta decizie, este o infracţiune de prejudiciu, iar în cauză va fi admisă acţiunea civilă, în sensul restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor şi reintegrării în proprietatea publică a statului a întregului teren în suprafaţă de 170.924,975 m.p. ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din 26.08.2009, urmează a fi înlăturată dispoziţia de la pct. V.2 din sentinţa apelată cu privire la confiscarea de la inculpata S.C. B. S.R.L. a echivalentului în bani a unei părţi din acest teren, înstrăinată de inculpata S.C. B. S.R.L. către S.C. X. S.R.L."
Rezultă, aşadar, că, în considerentele deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că întreaga suprafaţă de teren de 170.924,975 m.p., ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din 26 septembrie 2009 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi al Protocolului de predare-primire din aceeaşi zi, constituie proprietatea publică a Statului Român şi că, din această perspectivă, nu prezintă relevanţă înstrăinarea ulterioară a terenului, cumpărătorii ori, după caz, adjudecatarii având obligaţia de a cerceta situaţia juridică a acestuia.
În atare situaţie, în privinţa suprafeţei de 10,936 m.p. (din măsurătorile cadastrale, 11.000 m.p. din actele de proprietate) dobândită în urma licitaţiei de către DD. şi transmisă, ulterior, contestatoarei S.C. W. S.R.L. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 02 aprilie 2018, situată în Bucureşti, str. x şi înscrisă în cartea funciară nr. x, ce face parte din terenul în suprafaţă totală de 170.924,975 m.p., sunt incidente dispoziţiile art. 136 din Constituţia României şi art. 861 C. civ., în conformitate cu care bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, ceea ce înseamnă că acestea nu pot fi înstrăinate, respectiv restituite prin dispoziţie de retrocedare, fiind scoase din circuitul civil general, că titularul dreptului (Statul Român) le poate revendica oricând şi că nu pot fi urmărite de creditorii acestuia. Ca urmare, contestatoarea S.C. W. S.R.L. nu poate opune titularului dreptului de proprietate publică buna sa credinţă de la momentul achiziţionării imobilului, cu atât mai mult cu cât avea obligaţia de a verifica situaţia juridică a respectivei suprafeţe de teren.
Aşa fiind, se constată că, în ceea ce priveşte terenul de 10,936 m.p. (din măsurătorile cadastrale, 11.000 m.p. din actele de proprietate) situat în Bucureşti, str. x, înscris în cartea funciară nr. x, nu există nicio neclaritate în dispozitivul hotărârii a cărei executare se contestă.
Aceeaşi concluzie se relevă şi în privinţa contestaţiei la executare formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, având în vedere menţiunile din decizie în sensul restabilirii situaţiei anterioare pentru întreaga suprafaţă de teren ce a reprezentat Ferma Regală Băneasa (170.924,975 m.p.), context în care devine evidentă şi clară dispoziţia instanţei de apel raportat la măsura confiscării luată de instanţa de fond pentru o parte din acest teren (127.138 m.p.).
Astfel, aşa cum s-a arătat şi în considerentele deciziei a cărei executare se contestă, confiscarea bunurilor dobândite prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală are un caracter subsidiar faţă de despăgubirea persoanei vătămate, în natură sau prin echivalent.
Or, atâta timp cât, în apel, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în sensul reintegrării întregii suprafeţe de teren de 170.924,975 m.p. în proprietatea publică a Statului Român, în mod evident măsura confiscării speciale, care ar fi atras introducerea terenului în proprietatea privată, nu se mai menţine cu privire la acest imobil ori la cele rezultate în urma dezmembrării.
De altfel, inclusiv contestatorul a înţeles acest lucru, de vreme ce, în cuprinsul cererii scrise, a arătat că "dispoziţiile instanţei de fond privind confiscarea specială sunt în contradicţie cu dispoziţiile deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016 prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii în proprietatea publică a statului a întregii suprafeţe restituite nelegal de 170.924,975 m.p.", afirmaţie care dovedeşte că, prin prisma dispozitivului şi a considerentelor sale, decizia a cărei executare se contestă este lămuritoare în ceea ce priveşte aspectele a căror neclaritate s-a invocat.
Pentru considerentele mai sus expuse, apreciind că nu este necesară o intervenţie în condiţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii W. S.R.L. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva executării deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, contestatoarea W. S.R.L. va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii W. S.R.L. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva executării deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
Obligă contestatoarea W. S.R.L. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2022.