Extraordinary appeal rejected; conviction for illegal tree theft upheld under price-in-force-at-offense rule

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de recurentul A., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 466/04.11.2021 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pronunţată în dosarul penal nr. x/2019, a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de furt de arbori prevăzută de art. 109 alin. (11) lit. a) şi alin. (2) lit. b) din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 5 din C. pen. la 1an si 6 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpaul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

•să se prezinte la Serviciul de probaţiune Harghita la datele fixate de acesta;

•să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

•să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

•să comunice schimbarea locului de muncă;

•să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen. s-a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Vlahiţa sau Spitalului orăşenesc Vlăhiţa pe o perioadă de 120 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

A fost obligat inculpatul sa plătească părţii civile B. 1726,15 RON reprezentând contravaloarea materialului lemnos sustras.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 312/A din data de 27 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 466/4 noiembrie 2021 pronunţate de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. x/2019 şi, în consecinţă:

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

S-a înlăturat din hotărârea apelată obligaţia impusă inculpatului A., să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei, prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus inculpatului A. ca, pe durata termenului de supraveghere, pe lângă măsurile de supraveghere stabilite prin hotărârea apelată (prevăzute de art. 93 alin. (1) din C. pen.) şi obligaţia de a presta un număr de 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii (prevăzută de art. 93 alin. (3) din C. pen.), să execute şi următoarea obligaţie:

• Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

S-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate, vizând:

- natura şi durata pedepsei principale stabilite şi aplicate în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori; încadrarea juridică dată faptei;

- suspendarea executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare sub supraveghere;

- durata termenului de supraveghere stabilit în privinţa inculpatului; măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. impuse inculpatului; obligarea acestuia să presteze un număr de 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Vlăhiţa sau al Spitalului Orăşenesc Vlăhiţa, jud. Harghita;

- atenţionarea inculpatului asupra prevederilor art. 96 şi art. 97 C. pen.;

- modalitatea de soluţionare a acţiunii civile promovate de partea civilă B.;

- obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare şi cuantumul acestor cheltuieli.

Împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie la data de 21.06.2022 inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. prin apărător ales a solicitat admiterea recursului în casaţie şi urmare a casării hotărârii recurate să se dispună achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. şi în subsidiar în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Recurentul a arătat că fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată ca urmare a succesiunilor de legi ce reglementează aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Astfel, a menţionat că potrivit art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu modificările ulterioare, şi care, potrivit art. 247, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, "Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin lege, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură". Ulterior, prin art. I pct. 94 din Legea nr. x pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, "Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură." Pentru aceste motive inculpatul a susţinut că în intervalul 1 februarie 2014-10 iunie 2015, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, astfel cum a fost modificată prin art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost stabilit anual, prin lege.

Recurentul a arătat că prin Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior s-a aprobat preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 115 RON. A mai arătat că prin art. IV din O.U.G. nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, Legea nr. 4/2015 a fost abrogată, abrogare care a fost prorogată până la data de 15 august 2017 şi mai apoi prin O.G. nr. 9/2017 până la data de 31 decembrie 2017, dată la care dispoziţia legală a fost efectiv abrogată.

În continuare, recurentul a arătat că prin art. II din Legea nr. 265/2017 pentru aprobarea O.G. nr. 9/2017 s-a reglementat că "De la data de 1 ianuarie 2018 se stabileşte preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la valoarea de 164 RON."

Recurentul a precizat că pentru a intra sub sfera ilicitului penal este necesar stabilirea unui prejudiciu prin raportare la valoarea materialului lemnos sustras, pragul valoric, conform normei de incriminare, raportându-se întotdeauna la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. În cauză, având în vedere succesiunea de legi de la momentul comiterii faptei - septembrie 2016 - şi până în prezent, s-a susţinut că pentru data de 31.12.2017 valoarea unui metru cub mediu de masă lemnoasă pe picior este zero ca efect al abrogării Legii nr. 4/2015, iar în aceste condiţii ar deveni incidente dispoziţiile art. 4 din C. pen., neexistând posibilitatea stabilirii unui cuantum al prejudiciului pentru data de 31.12.2017.

Inculpatul recurent a invocat în susţinerea punctului său de vedere, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective a infracţiunii pentru care a fost condamnat, decizia CCR nr. 172/2021 pct. 17 şi a susţinut că la data de 31.12.2017 a existat un interval orar în care nu a fost stabilit practic un preţ mediu pentru cub de la care fapta ar putea constitui infracţiune, acesta fiind practic zero. De asemenea, a invocat că prin Decizia nr. 12/2008 a ICCJ, s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că "modificarea în sensul majorării preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) din vechiul C. proc. pen..".

Pentru aceste motive a solicitat achitarea raportat la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală în intervalul 31.12.2017-01.01.2018, deoarece prevederile O.G. nr. 9/2017 constituind practic o normă de dezincriminare, iar în subsidiar, prin prisma lipsei elementului constitutiv al laturii obiective a infracţiunii, respectiv al prejudiciului - singurul element faţă de care se poate stabili tipicitatea faptei - devin incidente si dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Prin încheierea din 06 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 04.10.2022.

Prin încheierea menţionată s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie referitor la cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", raportat la susţinerile inculpatului care aduc în discuţie absenţa elementului obiectiv propriu infracţiunii analizate, din perspectiva motivelor invocate în cererea de recurs în casaţie, se subsumează motivelor care se circumscriu formal ipotezei în care fapta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Dispoziţiile precitate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, conţinutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Astfel, verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Criticile formulate de recurent, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii pentru care a fost condamnat sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul a formulat critici subsumate, în esenţă, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de furt de arbori prevăzută de art. 109 alin. (11) lit. a) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008, din perspectiva faptului că în cauză, având în vedere succesiunea de legi de la momentul comiterii faptei - septembrie 2016 - şi până în prezent, pentru data de 31.12.2017 valoarea unui metru cub mediu de masă lemnoasă pe picior este zero ca efect al abrogării Legii nr. 4/2015, iar în aceste condiţii devin incidente dispoziţiile art. 4 din C. pen., neexistând posibilitatea stabilirii unui cuantum al prejudiciului pentru data de 31.12.2017, prevederile O.G. nr. 9/2017 constituind o normă de dezincriminare, iar în subsidiar, prin prisma lipsei elementului constitutiv al laturii obiective a infracţiunii, respectiv al prejudiciului - singurul element faţă de care se poate stabili tipicitatea faptei.

Potrivit art. 109 alin. (11) lit. a) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 constituie infracţiune "Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier naţional, săvârşită în timpul nopţii."

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, s-a reţinut că la data de 7 septembrie 2016 orele 21:32 martorii C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., toţi din oraşul Vlăhiţa şi proprietari de pădure, au sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că l-au surprins pe inculpatul A. în timp ce transporta o cantitate de buşteni de esenţă răşinoase nemarcaţi. În temeiul sesizării, organele de poliţie s-au deplasat pe drumul forestier Harghita-Mădăraş, unde au fost identificaţi numiţii C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., alături de care se aflau două căruţe care erau încărcate cu buşteni de esenţă răşinoasă, din care pe o căruţă trasă de doi cai se aflau un număr de 13 buşteni cu lungimea a 4 m, iar pe cealaltă căruţă care era pregătită pentru a fi trasă de un tractor, se aflau un număr de 16 buşteni cu lungimea de 12 m. Materialul lemnos a fost măsurat de către pădurarul L., stabilindu-se că în căruţa trasă de cei doi cai se afla cantitatea de 2,97 mc, iar în căruţa trasă de tractor se afla cantitatea de 12,04 mc, respectiv un volum total de 15,01 mc.

Raportat la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta recurentului este tipică, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 109 alin. (11) lit. a) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008, săvârşită în calitate de autor de către recurentul A..

Sub aspectul elementului material al infracţiunii s-a reţinut că recurentul a săvârşit fapta în modalitatea însuşirii pentru sine. Prin însuşire se înţelege scoaterea unui bun din posesia sau detenţia unei persoane şi trecerea sa cu caracter definitiv în stăpânirea făptuitorului care poate dispune de el, adică poate să-l consume, să-l utilizeze ori să-l înstrăineze. Însuşirea înseamnă o activitate concretă de luare în stăpânire a bunului şi crearea posibilităţii de a se comporta faţă de acesta ca un bun propriu.

Înalta Curte reţine că atât în cazul infracţiunii de tăiere de arbori, cât şi în cazul infracţiunii de furt de arbori, existenţa infracţiunii şi pedeapsa se stabilesc luând în considerare valoarea materialului lemnos raportat la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Din probele administrate în cauză rezultă că valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

În ceea ce priveşte preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, Înalta Curte reţine că se are în vedere valoarea acestuia de la data constatării faptei. Prin urmare, raportat la data constatării faptei, respectiv 07 septembrie 2016, valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este cea prevăzută de Legea nr. 4/2015 prin care s-a aprobat preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior în valoare de 115 RON. Aşadar, Legea nr. 4/2015 era în vigoare la data constatării faptei, aceasta fiind abrogată prin O.G. nr. 9/2017 la data de 31 decembrie 2017 şi în funcţie de aceasta se stabileşte prejudiciul în cauză.

Critica recurentului, în sensul că în intervalul 31.12.2017-01.01.2018 preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior ar fi fost zero, întrucât Legea nr. 4/2015 a fost abrogată şi că art. II din Legea nr. 265/2017 pentru aprobarea O.G. nr. 9/2017 reglementează că "de la data de 1 ianuarie 2018 se stabileşte preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la valoarea de 164 RON", nu poate fi primită, deoarece în fondul activ al legislaţiei nu a existat niciun moment în care preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior să nu fie reglementat. Astfel, până la data de 31.12.2017 orele 24:00 preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost în sumă de 125 RON conform Legii nr. 4/2015, iar de la data de 01.01.2018 orele 00:00 preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost în sumă de 164 RON potrivit art. II din Legea nr. 265/2017. Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 din C. pen.

În concluzie, Înalta Curte constată că criticile recurentului A. nu pot fi valorificate în contextul cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate în art. 438 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 octombrie 2022.