Scope of Cassation Review: Objective Typicity Verification and Prohibition of Re-evaluating Legal Qualification Under Criminal Code Art. 438(1)(7)

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de recurentul A., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 148/10.08.2021 a Tribunalului Olt, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020 în baza art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat asupra a doua persoane (persoane vătămate B. şi C.), în regim de detenţie;

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen. pe o durată de 3 ani, stabilită potrivit art. 66 din C. pen. şi art. 67 din C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., care se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus ca inculpatul să fie informat că datele biologice prelevate vor fi utilizate pentru obţinerea în stocarea în SNDGJ a profilului său genetic.

În baza art. 19 şi 397 din C. proc. pen. şi art. 1357 din C. civ. şi următoarele, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean Urgenţă Slatina şi a fost obligat inculpatul către partea civilă menţionată la plata sumei de 4639,45 RON, aferentă perioadei de spitalizare 02 martie - 11 martie 2019, sumă ce se va reactualiza cu dobânda legală, la data plăţii, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate B..

În baza art. 19, art. 25 şi 397 C. proc. pen. şi art. 1357 din C. civ. şi următoarele s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi a fost obligat inculpatul către partea civilă menţionată, la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 19, art. 25 şi 397 C. proc. pen. şi art. 1357 din C. civ. şi următoarele s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul către partea civilă menţionată, la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a respins cererea părţilor civile C. şi B. de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales, din faza de judecată fond, ca neîntemeiată, nefiind dovedit cuantumul acestora prin chitanţa justificativă.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui corp delict folosit la acţiunea de lovire a persoanelor vătămate, ambalat în coletul nr. 1 (sac hârtie), având lama metalică în lungime de 12 cm, prevăzut cu o coadă de lemn, topor ridicat din autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, la data de 02 martie 2019, potrivit procesului-verbal de depunere la camera de corpuri delicte încheiat la sediul Tribunalului Olt în data de 25.03.2021.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 694 din data de 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 148 din data de 10 august 2021 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinţei penale nr. 148 din data de 10 august 2021 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2020.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 694 din data de 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie la data de 10.06.2022 inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. prin apărător ales a solicitat admiterea recursului în casaţie şi urmare a casării hotărârii recurate să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de vătămare corporală, cu consecinţa condamnării sale la o pedeapsă orientată spre minimul special. Recurentul a arătat că starea de fapt, astfel cum a fost reţinută, nu conturează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, ci pe ale infracţiunii de vătămare corporală în varianta prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen.

S-a arătat că în modalitatea în care a fost folosită securea, respectiv prin aruncare ei înspre autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, nu se poate concluziona că se putea suprima viaţa persoanelor vătămate, rezultatul socialmente periculos fiind produs din culpă, respectiv spargerea geamului din dreapta faţă al autoturismului şi intrarea acesteia în habitaclu.

Prin încheierea din 06 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 694 din data de 10 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 04.10.2022.

Prin încheierea menţionată s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie referitor la cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", raportat la susţinerile inculpatului care aduc în discuţie absenţa elementului obiectiv propriu infracţiunii analizate, din perspectiva motivelor invocate în cererea de recurs în casaţie, se subsumează motivelor care se circumscriu formal ipotezei în care fapta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudenţă şi că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanţa conduite subiectului cu o norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele inculpatului recurent, în sensul că raportat la modalitatea în care a fost folosită securea, respectiv prin aruncarea ei înspre autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, nu se poate concluziona că se putea suprima viaţa persoanelor vătămate, rezultatul socialmente periculos fiind produs din culpă, respectiv spargerea geamului din dreapta faţă al autoturismului şi intrarea acesteia în habitaclu şi că din acest motiv nu ar fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tentativă de omor, ci ale infracţiunii de vătămare corporală în varianta prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., sunt neîntemeiate.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., constă în aceea că la data de 02.03.2019, în jurul orelor 16:30, în timp ce se deplasau pe raza comunei Iancu Jianu, jud. Olt, în autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de martorul D., în dreptul imobilului inculpatului A., acesta a aruncat cu o secure înspre autovehiculul în care se aflau, spărgând geamul din dreapta faţă, securea intrând în habitaclu şi lovind persoana vătămată C., care se afla pe locul din dreapta faţă, în zona occipitală, cauzându-i o plagă ce a necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, obiectul tăietor-despicător, continuându-şi traiectoria înspre persoana vătămată B., care se afla pe bancheta din spate, lovind-o în zona cavităţii bucale, cu consecinţa producerii unei fracturi de mandibulă, ce a necesitat pentru vindecare, un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., constă în "omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane, executare care nu şi-a produs efectul". În cauză, în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tentativă de omor corespund faptei reţinute în concret în sarcina recurentului. Astfel, elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A. s-a concretizat în acţiunea de ucidere a două persoane, acţiune care însă nu şi-a produs efectul.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în realitate, prin criticile formulate se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului, lucru nepermis din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care se referă la neprevederea faptei în legea penală şi nu la greşita reţinere a textului de lege care o incriminează.

Astfel, se observă că prin criticile aduse hotărârii definitive nu au fost evidenţiate elemente de nelegalitate, ci s-a solicitat o reinterpretare a probelor şi o schimbare a încadrării juridice a faptei, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond şi cu titlu de motive de apel.

Or, această situaţie implică o reanalizare a situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate în art. 438 din C. proc. pen.

Cu privire la lipsa concordanţei dintre situaţia de fapt reţinută şi tipicitatea obiectivă a infracţiunii, Înalta Curte reţine că scopul recursului în casaţie este verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanţa trebuie să plece în analiza tipicităţii obiective a infracţiunii de la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel, neputând să analizeze schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care recurentul a fost condamnat.

Înalta Curte, constatând că în cauză fapta pentru care a fost condamnat recurentul întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tentativă de omor, prin urmare critica privind aplicarea unei pedepse nelegale este neîntemeiată şi ea în contextul în care a fost invocată ca un subsidiar al cererii recurentului de constatare a săvârşirii de către acesta a infracţiunii de vătămare corporală.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 694 din data de 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 694 din data de 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 octombrie 2022.