Buying influence conviction for promising payment to intervene with judges upheld as cassation ground limited to objective typicity

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 350 din data de 25.03.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de influenţă" (faptă din data de 22.06.2020).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 (cinci) ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este săvârşită (şi descoperită) în termenul de supraveghere al liberării condiţionate - din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 663/28.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar x/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1250/12.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

S-a constat că prin sentinţa penală menţionată în paragraful anterior a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiţionate şi s-a dispus executarea restului rămas neexecutat de 594 zile închisoare la care adaugă pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul A., cu aceleaşi date de identificare, să execute pedeapsa de 6 (şase) ani şi 594 (cinci sute nouăzeci şi patru) zile închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 5 ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a fost dedusă din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 23.07.2020 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.

II. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. (), căsătorit, fără ocupaţie - arestat în altă cauză, studii superioare, situaţia militară nesatisfăcută, cunoscut cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Bucureşti Rahova), la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "cumpărare de influenţă" (faptă din data de 22.06.2020).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 (cinci) ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1814/19.09.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 493/16.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi că inculpatul se afla în executarea acestei pedepse la data săvârşirii infracţiunii pentru care a fost condamnat prin prezenta.

S-a constat că prin sentinţa penală menţionată în paragraful anterior a fost aplicată inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 (în prezent art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen. a fost adaugat pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta la restul rămas neexecutat de 1112 zile (la data comiterii infracţiunii) din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1814/19.09.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 493/16.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 1112 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 (cinci) ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa principală rezultantă aplicată prin prezenta, durata deja executată de la data de 22.06.2020 la data de 24.07.2020.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a fost dedusă din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta durata arestării preventive a inculpatului de la data de 24.07.2020 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a telefonul mobil marca x, model x, cu seriile IMEI x, de culoare neagră, prezentând urme de deteriorare, în husă din material plastic de culoare neagră (aflat în posesia inculpatului conform procesului-verbal aflat la fila x d.u.p.), folosit la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 45 alin. (6) C. proc. pen. a fost cumulată măsura de siguranţă a confiscării speciale aplicată prin prezenta inculpatului A., cu măsurile de siguranţă aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 663/28.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1250/12.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 272, art. 274 alin. (2) Cod C. proc. pen. a obligat fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2500 RON în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunţa acestă sentinţă, instanţa a reţinut că:

În drept, fapta inculpatului A. constând în aceea că la data de 22.06.2020, a pretins suma de 2000 de euro de la inculpatul B. în schimbul promisiunii că, beneficiind de ajutorul lui C. şi D. (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti investit cu soluţionarea cererii de liberare condiţionată a condamnatului B. pentru a obţine admiterea cererii de liberare a acestuia, întruneşte atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de "trafic de influenţă", faptă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În drept, fapta inculpatului B. constând în aceea că la data de 22.06.2020 a promis suma de 2000 de euro inculpatului A. în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C. şi D. (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti investit cu soluţionarea cererii de liberare condiţionată a condamnatului B. pentru a obţine admiterea cererii de liberare a acestuia, întruneşte atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de "cumpărare de influenţă", faptă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Împotriva sus menţionatei hotărâri au declarat apel inculpaţii A. şi B..

În motivarea apelului declarat de apelantul-inculpat B. s-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, iar, în subsidiar, desfiinţarea în tot a sentinţei apelate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. a), b) şi c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosar nr. x/2020, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 şi 292 C. pen., cerere formulată de inculpatul B. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii - inculpaţi B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 350/25.03.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 72 C. pen. a fost dedusă din durata pedepsei închisorii perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 23.07.2020 la zi pentru inculpatul A..

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa principală rezultantă aplicată prin prezenta durata deja executată de la data de 22.06.2020 la data de 24.07.2020 şi durata arestării preventive de la data de 24.07.2020 la zi, pentru inculpatul B..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. fiecare apelant inculpat a fost obligat la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 868 de RON, precum şi onorariul parţial al avocatului din oficiu pentru inculpatul B., în cuantum de 250 de RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, inculpatul B., prin apărător ales, avocat E., a declarat recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Apărarea susţine că infracţiunea de cumpărare de influenţă poate fi comisă numai cu intenţie directă, ce lipseşte cu desăvârşire în acest caz.

Teza acuzării pe baza căreia inculpatul a fost condamnat se raportează asupra modalităţii promisiunii. Pentru reţinerea săvârşirii acestei infracţiuni în modalitatea promisiunii unei sume de bani, este necesar ca autorul infracţiunii de cumpărare de influenţă să aibă iniţiativa, să abordeze persoana care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, şi să promită traficantului de influenţă o sumă de bani pentru ca acesta din urmă să-l determine pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

S-a susţinut că nu este prevăzută drept modalitate de comitere a infracţiunii acceptarea ofertei unui terţ de a cumpăra influenţa cuiva.

S-a mai arătat că, condamnarea inculpatului B. este bazată pe o raportare eronată la norma de incriminare a faptei. În acest sens a menţionat că se încearcă să se demonstreze existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă prin raportarea acelor elemente ce ar putea constitui tipicitatea acestei infracţiuni în sarcina unei persoane care nu a iniţiat lanţul cauzal, fiind străină acestui raport. Având în vedere aceste argumente, s-a arătat că prezenta condamnare este dispusă în raport de o situaţie de fapt care chiar dacă prezintă inclusiv valenţele unei infracţiuni de înşelăciune printre elementele prezente în lanţul cauzal al evenimentelor, instanţa alege să reţină din acestea doar acele elemente care sunt interpretate în sensul demonstrării existenţei infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Raportând motivarea condamnării inculpatului la norma de incriminare aşa cum este reglementată în art. 292 din C. pen., se poate observa că elementele din probatoriu nu sunt de natură de a demonstra acţiunea inculpatului de a promite ceva. S-ar putea argumenta cel mult faptul că inculpatul B. a acceptat tacit propunerea făcută de A..

Instanţa a imputat tipicitatea obiectivă şi (cu atât mai mult) cea subiectivă a unei cumpărări de influenţă în sarcina inculpatului prin acţiunile inculpatului A..

Drept urmare, raportat atât la raţionamentul logic pe care se bazează hotărârea instanţei, precum şi la probele disponibile pe care se bazează aceasta, reiese, susţine apărarea, că inculpatul B. nu ar fi putut comite infracţiunea de cumpărare de influenţă,dat fiind că se poate susţine existenţa cel mult a unei intenţii indirecte a acestuia, şi aceasta insuficient argumentată de către parchet şi sistematic demontată prin concluziile apărării, iar pentru a fi în faţa unei infracţiuni de cumpărare de influenţă este necesară existenţa intenţiei directe.

Drept urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casare ambelor hotărâri şi în rejudecare, achitarea inculpatului.

Având în vedere prevederile art. 20 din Constituţia României şi scopul reglementării recursului în casaţie, apărarea a apreciat că art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. se circumscrie prezentei căi de atac cel puţin prin prisma unei analize de suprafaţă asupra existenţei oricărei analize efectuate de către instanţa de control asupra legalităţii condamnării.

În măsura în care în primă instanţă nu a avut loc o judecată cu respectarea cel puţin a tuturor garanţiilor procedurale asigurate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a susţinut că primul grad de jurisdicţie nu poate fi luat în considerare ca fiind unul efectiv, de aceea pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi asigurarea efectivă a două grade de jurisdicţie, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este justificată rejudecarea cauzei.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 18 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, la data de 28 septembrie 2022.

S-a dispus citarea recurentului inculpat B. la locul de deţinere şi la sediul profesional al apărătorului ales avocat E. din strada x nr. 38, Bucureşti, precum şi a intimatului inculpat A. la locul de deţinere.

S-a mai dispus înştiinţarea telefonică a apărătorului ales, al recurentului inculpat B., avocat E. şi emiterea unei adrese la Baroul Bucureşti în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru intimatul inculpat A..

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanţa, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul B., a constatat că hotărârea atacată face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434-436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) şi 438 C. proc. pen.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casaţie pe fond, Înalta Curte a primit concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul B., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat B. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

În ceea ce priveşte lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., aceasta reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi de exercitare a acţiunii penale distinctă de neprevederea în legea penală, cuprinsă în teza I a articolului menţionat. Or, raportat la modul în care cele două teze au fost legiferate şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen. potrivit căruia "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o", se constată că doar neprevederea în legea penală ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Invocând incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. în considerarea faptului că nu este realizat elementul material al infracţiunii de referinţă în modalitatea normativă alternativă a promisiunii şi lipseşte condiţia ataşată elementului material constând în aceea că fapta trebuie să se raporteze la bani.

Potrivit art. 292 alin. (1) din C. pen., " (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.".

Înalta Curte reţine că elementul material al infracţiunii de referinţă se poate realiza în trei modalităţi normative alternative: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase. Se mai reţine că atunci când elementul material constă în "promisiune" sau "oferire", existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă nu este influenţată de acceptarea sau respingerea acestora.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen. constă în aceea că inculpatul B., la data de 22.06.2020, a promis suma de 2000 de euro inculpatului A. în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C. şi D. (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, învestit cu soluţionarea cererii de liberare condiţionată a condamnatului B., pentru a obţine admiterea cererii de liberare a acestuia.

Or, faţă de considerentele expuse, susţinerea recurentului B., în sensul că nu a oferit în niciun moment bani, nu are corespondent în starea de fapt descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Deopotrivă, în raport de situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel constând în aceea că recurentul "a promis suma de 2000 de euro", se constată îndeplinită şi condiţia ataşată elementului material al infracţiunii constând în aceea că fapta infracţiunii de referinţă trebuie să se raporteze la bani sau la alte foloase.

Se mai reţine, contrar susţinerilor apărării, că, pentru existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă, este lipsită de semnificaţie reacţia funcţionarului căruia i se oferă bani, astfel că dacă presupusul traficant de influenţă respinge promisiunea sau oferta bunului poate exista infracţiunea de cumpărare de influenţă, fără a avea în mod corelativ o infracţiune de trafic de influenţă.

Neîntemeiată este şi susţinerea apărării faţă de împrejurarea că numiţii D., C. şi A. nu au avut calităţi pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în sarcina recurentului.

Înalta Curte reţine că, sub aspect obiectiv pentru existenţa infracţiunii de referinţă, în cazul particular din speţa de faţă, este suficient ca promisiunea de bani să fie făcută unei persoane care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Or, starea de fapt valorificată cu titlu definitiv de instanţa de apel constă în aceea că inculpatul B. a promis suma de 2000 de euro inculpatului A. în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C. şi D. (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, învestit cu soluţionarea cererii de liberare condiţionată a condamnatului B., pentru a obţine admiterea cererii de liberare a acestuia.

În concret, se reţine că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează în concret lipsa elementului subiectiv al infracţiunii de referinţă. Or, reevaluarea laturii subiective, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel nu se subsumează cazului prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Se mai reţine că nemulţumirile recurentului vizând temeinicia soluţiei de condamnare a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat, presupusa încălcare a dreptului la un proces echitabil din perspectiva faptului că nu a fost audiat, schimbarea de încadrare juridică, reindividualizarea pedepsei în raport de circumstanţele personale ale recurentului excedează cenzurii pe calea recursului în casaţie al cărui scop este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de recurent, Înalta Curte reţine că solicitarea recurentului este una subsidiară ipotezei în care soluţia instanţei de recurs ar fi aceea de casare a deciziei şi trimitere spre rejudecare, astfel încât pronunţarea asupra acesteia nu este necesară în raport de soluţia de respingere a recursului în casaţie.

Văzând art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2022.