Analogical application of continued offense penalty recalculation to continuous offenses and ne bis in idem scope in successive unlawful possession of ammunition cases

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 123 din data de 27 ianuarie 2021 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2017, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni şi 15 zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

S-a constatat că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, ambele infracţiuni fiind săvârşite în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov şi că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, din executarea căreia a fost eliberat condiţionat la data de 20 iunie 2018, cu un rest rămas neexecutat de 485 de zile de închisoare.

În baza art. 105 alin. (1) C. pen., a fost anulată liberarea condiţionată acordată prin sentinţa penală nr. 918 din data de 15 mai 2018 a Judecătoriei Braşov.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, în pedepsele componente, 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi 1 an şi 6 luni de închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b C. pen. 1968, aplicată prin sentinţa penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni şi 15 zile de închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv un spor de 2 luni închisoare, stabilindu-se în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 10 luni şi 15 zile de închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. 1968, s-a menţinut măsura revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov şi s-a adăugat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare la pedeapsa rezultantă, de 10 luni şi 15 zile de închisoare, inculpatul A. executând pedeapsa rezultantă de 2 ani, 4 luni şi 15 zile de închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. 1968, s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b C. pen. 1968, pe durata executării pedepsei principale, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 551 din Legea nr. 254/2013, s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada 24 noiembrie 2017 - 20 iunie 2018, executată în baza MEPI nr. 1539 din data de 23 noiembrie 2017 emis de Judecătoria Braşov, 36 de zile considerate ca executate conform Legii nr. 169/2017, având în vedere că inculpatul a executat un număr de 209 zile în condiţii necorespunzătoare în perioada 24 noiembrie 2017 - 20 iunie 2018.

A fost anulat mandatul de executare nr. x din data de 23 noiembrie 2017, emis de Judecătoria Braşov şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă, la rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 45 alin. (6) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-au confiscat 28 de cartuşe de calibrul 9x18 mm, bunuri ridicate de la inculpat conform procesului-verbal nr. x, şi s-a menţinut dispoziţia din sentinţa penală nr. x din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 150 de RON aferentă fazei de urmărire penală).

Prin decizia penală nr. 62/AP din 21 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 123 din data de 27 ianuarie 2021 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2017, care a fost modificată sub aspectul modalităţii de soluţionare a acţiunii penale faţă de inculpat.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, pe fond, rejudecând, s-a constatat că fapta dedusă judecăţii face parte din infracţiunea continuă de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, săvârşită în perioada mai 2006 - 28 ianuarie 2016.

S-a constatat că inculpatul a fost condamnat pentru activitatea infracţională din intervalul mai 2006 - 22 mai 2013 la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892/Ap din data de 23 noiembrie 2017 (dosar penal nr. x/2016), prin care a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 918 din data de 15 mai 2018 a Judecătoriei Braşov.

În baza art. 105 alin. (2) C. pen., s-a anulat liberarea condiţionată acordată inculpatului prin sentinţa penală nr. 918/2018 a Judecătoriei Braşov.

S-a modificat pedeapsa aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov şi s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi s-a repus în individualitatea lor pedepsele de 6 luni închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969) şi 1 an şi 6 luni închisoare (pedeapsă aplicată iniţial prin sentinţa penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 974 din data de 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov).

S-a inclus în conţinutul infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi activitatea infracţională desfăşurată în intervalul 23 mai 2013-28 ianuarie 2016 şi, în baza art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 44 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare (faptă săvârşită în intervalul mai 2006 - 28.01.2016).

S-a menţinut dispoziţia din sentinţei penale nr. 1137/2017 a Judecătoriei Braşov privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 310/2012 a Judecătoriei Braşov, pedeapsă care se execută alăturat celei stabilite prin prezenta, respectiv 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 72 alin. (1) teza a II-a C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită perioada de arest preventiv din dosarul de urmărire penală nr. 1073/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, înregistrat în prezent la instanţă sub dosar nr. x/2021 al Tribunalului Braşov, respectiv 08.02.2016 - 18.03.2016 inclusiv, perioadă care se adaugă celor deduse prin sentinţa penală apelată (respectiv 24 noiembrie 2017-20 iunie 2018, 36 zile conform Legii nr. 169/2017).

S-a înlăturat menţiunea din cuprinsul sentinţei penale apelate privind anularea mandatului de executare nr. x din data de 23 noiembrie 2017 al Judecătoriei Braşov.

S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform deciziei şi s-au menţinut dispoziţiile sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, a reţinut că ceea ce poate fi stabilit cu certitudine este că, în data de 28 ianuarie 2016, cu ocazia efectuării unei percheziţii la sediul B., strada x numărul 5, au fost identificate 28 de cartuşe calibrul 9x18 mm. Conform raportului de constatare criminalistică, întocmit în faza de urmărire penală, cartuşele găsite au calibrul 9x18 mm (9 mm x) şi reprezintă muniţie destinată tragerilor cu arme de acest calibru, descrierea realizată în cuprinsul acestui raport, precum şi înscrisurile ataşate, demonstrând faptul că este vorba de muniţie aferentă unei arme letale.

De asemenea, s-a constatat că, urmare a sancţiunii contravenţionale aplicate inculpatului în data de 03 iunie 2013, s-a dispus anularea dreptului inculpatului de a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii letale, precum şi anularea şi retragerea permiselor de armă. Inculpatul nu a redobândit acest drept ulterior acestei date, astfel că deţinerea celor 28 de cartuşe s-a realizat la un moment la care acesta nu avea dreptul de a deţine muniţie letală.

În afara acestei cauze obiective, care îl împiedica pe inculpat să deţină, în 2016, muniţie letală, raportat la apărarea formulată de acesta cu privire la faptul că a intrat în posesia acesteia anterior momentului percheziţiei din mai 2013, Curtea de apel a mai arătat, sub aspectul situaţiei de fapt, că nu există niciun fel de dovadă că inculpatul a deţinut un permis sau orice alt tip de înscris care să-l autorizeze să aibă în posesia sa aceste 28 de cartuşe. În această privinţă, Curtea de apel a avut în vedere că apărarea principală a inculpatului a reprezentat-o faptul că ar fi primit cartuşele x odată cu ordinul de serviciu nr. 21, fiindu-i predate 32 de cartuşe din care a folosit 4 cartuşe cu ocazia instructajelor, rămânându-i cele 28 de cartuşe, care nu i-au fost cerute la momentul predării armei.

În cauză, s-a constatat că au fost efectuate multiple verificări, atât în faza de urmărire penală, cât şi de Judecătoria Braşov, menite a stabili natura şi numărul armelor şi muniţiilor deţinute de către inculpat, cât şi temeiurile de deţinere. În acest sens, s-a reţinut adresa comunicată de I.P.J. Braşov, în conformitate cu care, în perioada 2000-30 decembrie 2005 inculpatul, în calitate de director al B., a deţinut arme şi muniţia aferentă, închiriate conform contractului de închiriere şi asistenţă tehnică din data de 12 mai 2004. Toate bunurile care au făcut obiectul acestui contract au fost restituite în totalitate către I.P.J. Braşov în baza procesului-verbal de retragere din închiriere din data de 3 iunie 2005. În contractul de închiriere este menţionat şi un pistol de calibru 9 mm x, iar în lista de inventariere apar cartuşe de calibrul 9x18 mm x în număr de 12, bunuri care se regăsesc şi în procesul-verbal de retragere din închiriere comunicat la dosar.

De asemenea, s-a reţinut că la dosarul de urmărire penală se regăseşte şi ordinul de serviciu numărul 21 (emis de societatea B.) prin care inculpatul a fost autorizat să deţină arma de serviciu, marca x, calibrul 9 mm, precum şi un număr de 12 cartuşe, acest ordin purtând vize pentru anii 2003, 2004 şi 2005.

În faza de judecată au fost solicitate lămuriri în legătură cu împrejurările în care există o astfel de viză pentru anul 2003, deci anterior anului 2004, în care a fost încheiat contractul în baza căruia inculpatul a primit cele 12 cartuşe, însă, s-a comunicat că nu pot fi oferite explicaţii în această privinţă. Pe de altă parte, prin aceeaşi adresă, I.P.J. Braşov a arătat că nu au fost identificate alte contracte vizând închirierea de arme şi muniţii anterior contractului din 2004. Prin urmare, s-a constatat că înscrisurile existente infirmă susţinerile inculpatului vizând faptul că acesta a fost momentul când a primit 32 de cartuşe, nefiind acceptat că toate înscrisurile au inserat un număr eronat de cartuşe (12 în loc de 32) şi, de asemenea, că, în mod fals, s-a consemnat că au fost predate 12 cartuşe la momentul încheierii contractului. În opinia instanţei, faptul că a fost aplicată o viză şi pentru anul 2003 nu este de natură a pune sub semnul îndoielii numărul de cartuşe predate inculpatului, atâta timp cât ele sunt menţionate ca atare în ordinul de serviciu (astfel, chiar dacă ar fi existat mai multe cartuşe de aceeaşi natură, acestea nu au fost încredinţate inculpatului şi deci nu poate invoca deţinerea lor în virtutea vreunui drept).

Totodată, s-a constatat că au fost solicitate şi alte lămuriri, fiind obţinute mai multe informaţii. Astfel, conform I.P.J. Braşov - Serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase, ulterior contractului din 2004 menţionat în cuprinsul prezentei, a mai fost încheiat cu societatea B./B. un singur contract având ca obiect închirierea de arme şi muniţii, la data de 14 martie 2007, acesta având ca obiect un număr de două pistoale model 33 (TT), calibru 7,62 mm; în evidenţele acestei instituţii nu există menţiuni privind contracte încheiate anterior anului 2004, iar pentru armamentul predat în scopul asigurării pazei, în perioada 2001-2003 planurile de pază au fost distruse.

De asemenea, s-a comunicat că nu au fost identificate documente cu privire la predarea către B. sau către inculpat a celor 28 de cartuşe x care fac obiectul cauzei şi că nu poate fi realizată o comparaţie între cele 12 cartuşe care au făcut obiectul contractului de închiriere din 2004 şi cele 28 de cartuşe găsite în 2016, având în vedere că primele au fost consumate (distruse prin utilizare).

Totodată, nu s-a putut preciza dacă I.P.J. Braşov a avut vreodată în posesia cartuşe de calibrul 9x18 mm de tipul celui identificat în 2016 (cu tub cartuş din oţel) având în vedere că muniţia deţinută în prezent, aferentă acestui calibru, este cu tub cartuş din alamă.

S-a mai menţionat că, din evidenţe, rezultă că inculpatul a fost posesorului unui permis de armă tip A, în perioada 01 august 2006-03 iunie 2013 şi un permis de armă tip B eliberat la data de 01 august 2006; în afara acestora, în perioada 2003-2005 inculpatul a utilizat arme şi muniţie în baza ordinului de serviciu nr. 21 eliberat de B..

Prin urmare, nu au putut fi identificate dovezi de orice natură din care să rezulte că inculpatul a intrat (legal) în posesia celor 28 de cartuşe, neexistând niciun fel de înscris care să ofere un minim indiciu în acest sens.

În raport de acestea, Curtea de apel a reţinut că, indiferent de momentul în care inculpatul a intrat în posesia celor 28 de cartuşe, deţinerea acestora de la respectivul moment şi până la data de 28 ianuarie 2016, când au fost găsite cu ocazia percheziţiei, s-a realizat fără drept.

Pe lângă alte critici formulate de inculpat, Curtea de apel a constatat că s-a invocat aplicarea principiului ne bis in idem, apărare bazată, în fapt, pe aceeaşi variantă a deţinerii cartuşelor încă anterior anului 2013, împrejurare în raport de care s-a susţinut că acţiunea de deţinere a celor 28 de cartuşe reprezintă un act material al infracţiunii pentru care inculpatul a fost deja condamnat prin sentinţa penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov.

În legătură cu această apărare, Curtea de apel a arătat că principiul invocat de apărare se regăseşte şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în art. 4 Protocolul 7, în conformitate cu care nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.

Pentru a aprecia dacă cele două proceduri au ca obiect aceeaşi infracţiune, instanţa de apel a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului (cauza Gradinger împotriva Austriei pct. 55, cauza Oliveira împotriva Elveţiei, pct. 25- 29, cauza Franz Fischer împotriva Austriei, cauza Serguei Zolotoukhine împotriva Rusiei)

Instanţa de apel a apreciat că principiul la care instanţele trebuie să se raporteze pentru a decide dacă o persoană este urmărită sau judecată pentru o faptă pentru care deja a fost judecat definitiv este unul ce ţine de circumstanţele concrete care permit a se stabili dacă există o astfel de identitate. În cazul de faţă, din analiza hotărârilor pronunţate în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, care a avut ca obiect judecarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen. rezultă că în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în perioada 10/24 mai 2006 - 22 mai 2013, a deţinut, fără drept, la sediul S.C. Roman S.A., următoarele arme, accesorii şi muniţii letale (acestea fiind enumerate, fără să se regăsească printre ele cele 28 de cartuşe) - în acest sens, decizia penală nr. 892/Ap din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov. S-a reţinut că în dosarul în care inculpatul este judecat în prezent acesta este acuzat că la data de 28 ianuarie 2016 a deţinute în biroul său de pe strada x din Braşov (acesta fiind sediul S.C. C.) un număr de 28 de cartuşe, care puteau fi utilizate doar cu o armă letală, deşi cunoştea că, încă din anul 2013, i-a fost anulat dreptul de a deţine astfel de muniţii (şi arme).

Curtea de apel a reţinut că, raportând circumstanţele concrete la care a făcut referire şi CEDO, este de remarcat că există identitate a persoanei şi, posibil, în varianta în care cele 28 de cartuşe erau deţinute, încă anterior lunii mai 2013, o suprapunerea parţială a faptelor. Cu toate acestea, este de necontestat că acuzaţia care face obiectul prezentului dosar vizează şi o faptă diferită, care nu se suprapune cu cea care a făcut obiectul dosarului anterior şi pentru care inculpatul a fost judecat şi condamnat, respectiv deţinerea pentru perioada ulterioară datei de 22 mai 2013 şi până la data de 28 ianuarie 2016, a celor 28 de cartuşe. Independent de semnificaţia juridică a acestei acţiuni, trebuie acceptat că inculpatul nu a fost niciodată judecat pentru fapta care face obiectul prezentului dosar, nefiind incident principiul ne bis in idem invocat de apărare. În acelaşi timp, însă, din însăşi motivarea în fapt oferită acestei apărări, rezultă că nu se face referire neapărat la suprapunerea celor două fapte (cea care a făcut obiectul dosarului anterior şi cea actuală), cât la modalitatea în care acestea ar trebui să fie încadrate, în opinia apărării fiind vorba de o unitate legală de infracţiuni.

În legătură cu această situaţie, cu caracter prealabil, Curtea de apel a arătat că, deşi inculpatul este acuzat că, la un moment dat precis stabilit, respectiv la data de 28 ianuarie 2016, a deţinut un număr de 28 de cartuşe, nu se poate ignora că infracţiunea de deţinere fără drept de arme şi muniţii este o infracţiune continuă şi nu una instantanee. Acţiunea de deţinere la care face referire textul de lege şi prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii este una care, în mod inerent, presupune existenţa unui interval de timp, care poate fi mai lung sau mai scurt, cuprins între momentul în care o persoană a intrat în posesia bunurilor respective şi cel la care se constată acest lucru, respectiv faptul că aceasta deţine bunurile în discuţie. În cazul de faţă, deşi este cert că inculpatul a avut în posesie cele 28 de cartuşe la data de 28 ianuarie 2016, atunci când s-a efectuat percheziţia, este la fel de sigur ca acesta le-a procurat anterior acestei date.

S-a reţinut că la momentul formulării acuzaţiei prin rechizitoriul întocmit în cauză nu s-a indicat vreun punct de plecare al acţiunii inculpatului de deţinere a celor 28 de cartuşe, în timp ce, în faza de judecată, inculpatul şi-a formulat apărări întemeiate pe susţinerea că aceste cartuşe s-au aflat în posesia sa încă anterior momentului efectuării percheziţiei din luna mai 2013. Pe de altă parte, instanţa de fond a arătat că, în lipsa unor probe cu privire la modul (şi timpul) în care inculpatul a dobândit cele 28 de cartuşe, având în vedere că au trecut aproape 3 ani între fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1137 din 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov şi fapta care face obiectul prezentei cauze, este exclusă reţinerea formei continuate prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. (sau a unei infracţiuni continue), în special din perspectiva cerinţei privind rezoluţia infracţională unică, cele două infracţiuni fiind comise în concurs.

Raportat la cele expuse mai sus, Curtea de apel a remarcat că, pentru pronunţarea soluţiei în cauză, apare necesară stabilirea unei variante a situaţiei de fapt care să aibă în vedere şi momentul de la care inculpatul a intrat în posesia celor 28 de cartuşe. În această privinţă, s-a avut în vedere că acuzarea nu a identificat momentul la care ar fi început acţiunea de deţinere la care face referire textul de lege. Pe de altă parte, există varianta exprimată de inculpat prin declaraţiile oferite încă din faza de urmărire penală din cuprinsul cărora ar rezulta că, la momentul efectuării percheziţiei din luna mai 2013, cartuşele se aflau în posesia sa.

Curtea de apel a arătat că nu există motive pentru a pune sub semnul întrebării declaraţiile inculpatului, mai ales că primele au fost oferite în data de 22 aprilie 2016, când inculpatul s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală fără a fi asistat de avocat (fără deci, aparent, a fi pregătit la acel moment o strategie de apărare în cauză). De asemenea, s-a reţinut că un aspect cu valoare de indiciu, de natură totuşi a oferi susţinere variantei prezentate de inculpat, îl constituie faptul că aceste cartuşe sunt un model vechi, pentru cele realizate mai recent utilizându-se un alt material. În opinia Curţii de apel, în condiţiile în care, astfel cum reiese din adresele comunicate de I.P.J. Braşov, nici măcar această instituţie nu mai are în posesie cartuşe de tipul celor ridicate de la inculpat, apare plauzibilă varianta procurării acestora cu mai mult timp înaintea percheziţiei din ianuarie 2016.

În ceea ce priveşte faptul că aceste cartuşe nu au fost identificate cu ocazia percheziţiei efectuate în anul 2013, Curtea de apel a remarcat totuşi că a existat o cantitate impresionantă de arme şi muniţii găsite în cele două locaţii în care a fost efectuată percheziţia. Constatând acest număr ridicat de astfel de bunuri deţinute fără drept, o parte dintre ele depozitate fără respectarea dispoziţiilor legale (ceea ce a şi condus la sancţionarea contravenţională a inculpatului), Curtea de apel a considerat că nu este exclusă omiterea găsirii acestor bunuri, ţinând cont de dimensiunile reduse ale unei cutii de muniţii, sau chiar deţinerea lor într-o altă locaţie de către inculpat şi mutarea apoi în sala respectivă.

În raport de acestea, constatând şi că acuzarea nu a oferit o variantă contrară celei expuse de inculpat (neexistând nici un indiciu cu privire la procurarea cartuşelor ulterior datei de 22 mai 2013), dând eficienţă şi principiului in dubio pro reo, Curtea de apel a reţinut varianta acestuia şi, pe cale de consecinţă, a pornit de la premisa că cele 28 de cartuşe se aflau în posesia inculpatului şi anterior datei de 22 mai 2013, când a fost efectuată percheziţia cu ocazia căreia au fost găsite celelalte arme şi muniţii deţinute fără drept.

Practic, sub aspectul situaţiei de fapt, Curtea de apel a considerat că trebuie reţinut că pentru o perioadă de mai mulţi ani inculpatul a deţinut o multitudine de arme şi muniţii, fără drept. Cu ocazia percheziţiei efectuate la data de 22 mai 2013 a fost descoperită această faptă, fiind identificate şi ridicate o parte dintre bunurile din această categorie, inculpatul păstrând şi continuând să deţină, fără drept, un număr de 28 de cartuşe care nu au fost depistate la momentul efectuării percheziţiei din mai 2013, fiind găsite doar în data de 28 ianuarie 2016, atunci când a fost efectuată percheziţie la biroul inculpatului de la sediul societăţii B..

Astfel, fiind vorba despre infracţiune de deţinere de arme şi muniţii fără drept, trebuie admis că este vorba despre o infracţiune continuă. De esenţa acestui tip de infracţiune este faptul că presupune o acţiune/inacţiune care se prelungeşte în mod natural în timp, fără a mai fi necesară intervenţia autorului. Această infracţiune a fost descoperită cu ocazia percheziţiei din mai 2013, însă acţiunea inculpatului a continuat, cu privire la bunurile nedescoperite la acea dată, respectiv cele 28 de cartuşe, până la percheziţia din 2016, când au fost ridicate şi acestea.

Cu referire la momentul când a intervenit epuizarea unei infracţiuni continue de deţinere, iar ulterior a început să fie săvârşită una distinctă, Curtea de apel a avut în vedere că doctrina identifică diferite momente ale epuizării acestei infracţiuni, susţinându-se că epuizarea intervine fie urmare a voinţei făptuitorului, fie a intervenţiei altor persoane sau a autorităţilor, fie prin pronunţarea unei hotărâri, chiar şi nedefinitivă. Cele mai multe opinii sunt în sensul că doar o hotărâre definitivă de condamnare este de natură a conduce la epuizarea infracţiunii.

Curtea de apel a considerat că oricare dintre aceste momente pot fi reţinute, în funcţie de situaţia concretă dintr-o anumită speţă. În cazul de faţă apare de necontestat că, în ciuda descoperirii unei părţi din armele şi muniţiile deţinute fără drept, inculpatul a continuat să deţină astfel de bunuri, respectiv cele 28 de cartuşe, până la data de 28 ianuarie 2016, neintervenind anterior o epuizare a activităţii sale (nici urmare a propriei voinţe nici a organelor de urmărire penală).

Cu privire la epuizarea infracţiunii la data pronunţării primei hotărâri de condamnare, Curtea de apel a remarcat că sesizarea instanţei pentru faptele descoperite în mai 2013 s-a realizat prin rechizitoriul din data de 30 iunie 2016, în timp ce sentinţa de condamnare a fost pronunţată la data de 15 iunie 2017, devenind definitivă prin decizia penală din 23 noiembrie 2017. Deci, toate aceste acte au fost realizate după identificarea celor 28 de cartuşe şi ridicarea acestora, împrejurare în raport de care Curtea de apel a considerat că acţiunea de deţinere fără drept de arme şi muniţii s-a epuizat cel târziu la această dată a rămânerii definitive. Faţă de datele existente la acest moment, respectiv faptul că nu are exista alte bunuri de aceeaşi natură deţinute de inculpat ulterior datei de 28 ianuarie 2016, instanţa de apel a apreciat că în cauză se poate reţine, însă, ca dată a epuizării activităţii infracţionale această zi de 28 ianuarie 2016, deţinerea neputând continua ulterior acestei date ca urmare a descoperirii tuturor armelor şi muniţiilor deţinute de inculpat fără drept.

Pe cale de consecinţă, Curtea de apel a reţinut că există o singură infracţiune de deţinere de arme şi muniţii fără drept, o parte din activitatea infracţională făcând obiectul dosarului penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, în care a fost pronunţată o soluţie de condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar o altă parte, respectiv cea ulterioară datei de 22 mai 2013 şi până în data de 28 ianuarie 2016 făcând obiectul prezentei cauze. Ţinând cont de această unitate infracţională, s-a apreciat că este necesară aplicarea unei pedepse unice, care să aibă în vedere întreaga activitate infracţională a inculpatului.

Într-o asemenea situaţie, în opinia Curţii de apel, sunt aplicabile dispoziţiile 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. privind, modificarea pedepsei în situaţiile în care inculpatul este judecat ulterior alte acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, în acest sens opinând, de altfel, şi judecătorul fondului.

Curtea de apel a arătat că există prevederi exprese în acest sens în cuprinsul articolului 37 C. pen. care face însă referire doar la infracţiunea continuată şi la cea complexă, în timp ce articolul 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. face trimitere la acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Aceste prevederi nu se suprapun peste situaţia din prezenta speţă, însă, trebuie avut în vedere că infracţiunea continuă nu cunoaşte o reglementare expresă în C. pen. actual (astfel cum, de altfel, se întâmpla şi în vechea legislaţie), referiri la o astfel de infracţiune regăsindu-se doar în cazul reglementării prescripţiei răspunderii penale, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen., în conformitate cu care în cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii.

În acest context, Curtea de apel a considerat că şi în cazul infracţiunilor continue trebuie să existe aceeaşi posibilitate ca în cazul celorlalte infracţiuni care constituie o unitate de infracţiune să fie pronunţată o hotărâre care să aibă în vedere întreaga activitate infracţională. În caz contrar, ar trebui să se accepte fie că inculpatul beneficiază de impunitate pentru activitatea care nu a fost avută în vedere la momentul pronunţării unei hotărâri pentru o parte din această activitate infracţională, fie că ar trebui ca aceasta să fie considerată o infracţiune distinctă, ceea ce ar fi în contradicţie cu natura acesteia.

Pe cale de consecinţă, Curtea de apel a împărtăşit opinia judecătorului fondului privind aplicabilitatea art. 585 C. proc. pen. şi, într-o asemenea situaţie, în aceeaşi modalitate ca cea reglementată de art. 37 C. pen.

În continuare, Curtea de apel a arătat că acest lucru se poate realiza nu numai pe calea contestaţiei la executare, ci în cadrul unui proces penal în curs, astfel cum este prezenta cauză. Astfel, art. 37 C. pen., care face referire la faza judecăţii pentru noua acţiune (completat cu dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.) stabileşte procedura de urmat, respectiv modificarea pedepsei aplicate iniţial, urmând a se stabili o nouă pedeapsă, care să vizeze infracţiunea în ansamblul său şi care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior.

În raport de acestea, Curtea de apel a desfiinţat hotărârea apelată şi, rejudecând, a constatat că fapta dedusă judecăţii este componentă a infracţiunii continue de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1137 din 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov. A modificat pedeapsa aplicată prin această hotărâre şi a stabilit o nouă pedeapsă pentru întreaga activitate infracţională reprezentând infracţiunea continuă de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., faptă săvârşită în mod continuu, în perioada mai 2006 (punct de plecare indicat în sp. nr. 1137/2017 a Judecătoriei Braşov) - 28 ianuarie 2016.

La individualizarea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere, în primul rând, că nu poate fi pronunţată o soluţie mai blândă decât cea dispusă prin sentinţa iniţială, respectiv 6 luni închisoare, dar şi faptul că trebuie să dea eficienţă dispoziţiilor noului C. pen., având în vedere că a reţinut că infracţiunea a fost epuizată după data de 01 februarie 2014. De asemenea, Curtea de apel a remarcat că, atât prin sentinţa penală nr. 1137/2017 a Judecătoriei Braşov prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare, cât şi prin sentinţa apelată în prezenta cauză, în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul legal. În aceste condiţii, Curtea de apel a fost ţinută de hotărârile anterioare, fiind obligatorie reţinerea circumstanţelor atenuante care au fost valorificate şi anterior, în cauză fiind deci incidente dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., reţinute şi de instanţa de fond şi care au fost menţinute de instanţa de control judiciar.

În raport de acestea, constatând şi că iniţial instanţa a optat pentru pedeapsa de 6 luni închisoare (în condiţiile în care minimul legal era de 2 ani închisoare), Curtea de apel a apreciat că la acest moment, la care este vorba de deţinerea unei cantităţi extrem de mici de muniţie prin raportare la cea care a făcut obiectul judecăţii anterioare, aplicarea pedepsei minime prevăzute în prezent, astfel cum rezultă după reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă (în prezent minimul fiind de 1 an închisoare), respectiv 8 luni închisoare, corespunde criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen. şi este suficientă pentru atingerea scopurilor urmărite.

Pe cale de consecinţă, Curtea de apel a dispus condamnarea inculpatului, pentru întreaga activitate infracţională, la pedeapsa de 8 luni închisoare. Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, s-a constatat că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 310 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare 3 ani şi 6 luni, termen care nu era împlinit la data epuizării infracţiunii continue. S-a constatat că inculpatul a fost şi încarcerat în executarea acestei pedepse, urmare a revocării suspendării condiţionate, iar ulterior liberat condiţionat.

Drept urmare, a fost menţinută dispoziţia privind anularea liberării condiţionate, acordată prin sentinţa penală nr. 918 din 15 mai 2018 a Judecătoriei Braşov, conform art. 105 alin. (2) C. pen.

De asemenea, a fost menţinută dispoziţia din cuprinsul sentinţei penale nr. 1137/2017 a Judecătoriei Braşov privind revocarea suspendării condiţionate, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, urmând ca pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare să fie executată alăturat pedepsei de 8 luni închisoare, în final inculpatul executând 2 ani 2 luni închisoare.

A fost înlăturată din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţia privind anularea mandatului de executare emis de Judecătoria Braşov în baza sentinţei penale nr. 1137/2017, având în vedere că acesta nu mai este în vigoare (nici nu mai există) şi nu mai produce efecte de la momentul la care inculpatul a fost liberat condiţionat.

Au fost menţinute dispoziţiile din sentinţa penală apelată (privind pedeapsa accesorie, măsura confiscării, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare).

De asemenea, au fost menţinute dispoziţiile privind deducerea perioadelor deja executate. În privinţa acestora, Curtea de apel a considerat că este discutabilă legalitatea deducerii la acest moment a celor 36 zile, reprezentând câştig, conform Legii nr. 169/2017, având în vedere faptul că inculpatul deja a beneficiat de acestea la momentul acordării liberării condiţionate, şi, pe de altă parte, în condiţiile în care legea a fost abrogată, iar Curtea Constituţională, prin decizia nr. 242/2021, a stabilit limite de aplicare a textului de lege reţinând, printre altele, că (66) … dispoziţiile art. 551din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată.

În cazul de faţă însă, Curtea de apel a constatat că fost învestită doar cu apelul formulat de inculpat, astfel că nu ar putea, în calea de atac a acestuia, să-i creeze o situaţie mai grea, nerecunoscându-i în prezent posibilitatea deducerii celor 36 zile, astfel cum a procedat instanţa de fond.

Curtea de apel a reţinut că inculpatul a solicitat în apel şi deducerea unei alte perioade de privare de libertate, în forma arestului preventiv - 08 februarie 2016-18 martie 2016, într-o altă cauză în care inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată, dosar înregistrat în prezent pe rolul Tribunalului Braşov, aflându-se în faza de cameră preliminară. În legătură cu aceasta solicitare, Curtea de apel a reţinut că, pornind de la prevederile art. 72 alin. (1) C. pen., apărarea a arătat că practica existentă nu este una relevantă, existând puţine soluţii în legătură cu această problemă de drept, în plus, în opinia sa, textul de lege nefiind unul previzibil, motiv pentru care s-a solicitat sesizarea Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Curtea de apel a respins această solicitare, apreciind că, în cazul de faţă, nu se impune obţinerea unei astfel de dezlegări. După cum s-a invocat şi de către apărare, această chestiune nu a generat multe soluţii în practică şi nu au putut fi identificate speţe relevante care să trateze această problemă şi care să nască opinii diferite (şi argumentate). Într-un asemenea context, revine instanţelor rolul de a se pronunţa, oferind interpretare textului de lege la care se face referire. Prin urmare, analizând această chestiune, Curtea de apel a arătat că, sub imperiul vechiul C. pen., soluţiile pronunţate erau în majoritatea covârşitoare în sensul posibilităţii efectuării deducerii doar în situaţia în care s-a pronunţat o soluţie definitivă în cauza în care a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului.

Însă, Curtea de apel a constatat că între cele două reglementări din cele două coduri penale succesive există modificări care indică intenţia legiuitorului de a nu limita această posibilitate a deducerii doar la situaţia pronunţării unei soluţii în respectiva cauză, ceea ce, de altfel, este şi logic atâta timp cât o astfel de deducere este obligatorie, iar circumstanţele concrete ale unei cauze pot face ca o persoană să nu beneficieze, în concret, de această posibilitate. În acest sens, art. 88 C. pen. din 1969 prevedea că scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă.

În Noul C. pen., art. 72 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a arătat mai sus, legea face o precizare diferită, arătând expres că deducerea se efectuează chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. Prin urmare, legiuitorul a ales o altă modalitate de reglementare. În cazul C. pen. din 1969, acesta preciza soluţiile date cu privire la fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă (în cazul de faţă fiind vorba de fapta care face obiectul dosarului aflat în prezent pe rolul Tribunalului Braşov), ceea ce înseamnă că trebuia să existe o astfel de soluţie, în timp ce noua reglementare pune accentul pe fapta pentru care se dispune soluţia de condamnare, (în cazul de faţă, fapta care face obiectul judecăţii în prezentul dosar), în privinţa căreia se precizează că poate fi diferită de cea care a determinat dispunerea măsurii arestării preventive, şi într-o astfel de situaţie dispunându-se deducerea.

Această modificare legislativă permite, în opinia Curţii, interpretarea legii în sensul solicitat de apărare, respectiv deducerea perioadei de arest preventiv dintr-o altă cauză, în care inculpatul este judecat pentru fapte concurente, chiar dacă în cauza respectivă nu a fost pronunţată o soluţie.

Curtea de apel a apreciat că această deducere se impune a se realiza în prezenta cauză şi raportat la argumentele exprimate de apărare privind intervalul lung de timp scurs de la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului şi până la data la care s-ar putea pronunţa o soluţie definitivă în respectiva cauză, ţinând cont de faptul că dosarul se află abia în faza de cameră preliminară, raportat la complexitatea cauzei putându-se estima o durată relativ lungă a respectivului proces penal, durată care ar depăşi, cu mult, pedeapsa care trebuie executată de inculpat urmare a prezentei decizii. Or, într-o asemenea situaţie, în cazul pronunţării în respectiva cauză a unei soluţii care să nu implice angajarea răspunderii penale a inculpatului, acesta nu va mai beneficia de acest drept legal de a valorifica zilele în care a fost privat de libertate.

De asemenea, Curtea de apel a arătat că deducerea este obligatorie şi, fiind vorba de infracţiuni concurente, aceasta ar viza, oricum, întreaga pedeapsă rezultantă, stabilită în urma contopirii, în situaţia (care este cea mai des întâlnită în practică) în care o persoană este judecată în acelaşi timp sau separat pentru mai multe fapte concurente.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel (decizia penală nr. 62/AP din data de 21 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală) a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales, cu împuternicirea avocaţială depusă la dosar, înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 27 ianuarie 2022.

Recurentul, în temeiul dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b) şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, în temeiul disp. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să dispună admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecând cauza, să înlăture greşita aplicare a legii, în sensul înlăturării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin decizia recurată.

S-a apreciat că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât pedeapsa stabilită şi aplicată prin decizia recurată, prin raportare la încadrarea juridică reţinută (infracţiune continuă de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, săvârşită în perioada mai 2006-28 ianuarie 2016), este nelegală.

În opinia apărării, legea penală nu permite recalcularea pedepsei atunci când instanţa constată că activitatea infracţională dedusă judecăţii face parte din elementul material al unei infracţiuni continue, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv anterior, iar în prezenta cauză Curtea de Apel Braşov a aplicat prin analogie, dispoziţiile art. 37 C. pen. care, însă, sunt aplicabile exclusiv în cazul infracţiunii continuate sau complexe.

Apărarea a apreciat că pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită prin decizia recurată, este nelegală, având în vedere că atunci când a recalculat pedeapsa pentru infracţiunea continuă de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pentru a include şi activitatea infracţională desfăşurată în intervalul 23 mai 2013-28 ianuarie 2016, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere dispoziţiile art. 37 C. pen.. Textul de lege este de strictă interpretare şi face referire la descoperirea unor acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul infracţiunilor continuate sau complexe şi nicidecum la infracţiunile continue. De altfel, Curtea de Apel Braşov a observat această împrejurare considerând însă că "şi în cazul infracţiunilor continue trebuie să existe aceeaşi posibilitate ca în cazul celorlalte infracţiuni care constituie o unitate de infracţiune să fie pronunţată o hotărâre care să aibă în vedere întreaga activitate infracţională."

Apărarea a apreciat că, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, art. 37 C. pen. nu putea fi aplicat, prin analogie, şi în cazul în care instanţa de judecată ar constata că activitatea infracţională dedusă judecăţii face parte din elementul material al unei infracţiuni continue, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv anterior. Aplicarea dispoziţiilor legale penale prin analogie este de natură să aducă atingere principiului legalităţii pedepsei, garantat atât de art. 2 C. pen., cât şi de art. 7 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care interzice aplicarea legii penale în mod extensiv în defavoarea inculpatului, mai ales prin analogie1. Mai mult, prin recalcularea pedepsei de 6 luni stabilite iniţial pentru infracţiunea unică, continuă, de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în lipsa unui text de lege care să permită această operaţiune juridică, Curtea de Apel Braşov a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 892/Ap din data de 23 noiembrie 2017, prin care a fost aplicată în mod definitiv această pedeapsă inculpatului A.. Astfel, Curtea de Apel Braşov nu putea să aplice dispoziţiile art. 37 C. pen. prin analogie, în defavoarea inculpatului A., ci trebuia să se limiteze la a constata că activitatea infracţională dedusă judecăţii face parte din elementul material al infracţiunii continue de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor pentru care inculpatul fa fost condamnat definitiv prin decizia penală mai sus menţionată şi că pedeapsa a fost executată.

În concluziile scrise formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, depuse la dosar la data de 21 martie 2022, s-a apreciat că motivul de recurs invocat de recurent nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie menţionat de acesta.

Parchetul arătat că inculpatul contestă faptul că instanţa de apel, în mod greşit, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 C. pen., având în vedere că acesta se poate aplica doar în cazul infracţiunilor continuate sau complexe şi nu şi în cazul infracţiunii continue, invocând, ca motiv al recursului în casaţie, situaţia prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv că "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

De asemenea, s-a arătat că inculpatul-recurent a susţinut că instanţa de apel, prin aplicarea dispoziţiilor art. 37 C. pen., a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892/Ap din data de 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, prin care a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru faptă comisă în perioada mai 2006 - mai 2013. Cu alte cuvinte, inculpatul-recurent a susţinut că, reţinând activitatea infracţională din prezentul dosar ca făcând parte dintr-o infracţiune continuă, comisă în perioada mai 2006 - ianuarie 2016, în condiţiile în care dispoziţiile art. 37 C. pen. sunt aplicabile exclusiv pentru situaţia infracţiunilor continuate sau complexe, instanţa nu avea altă posibilitate decât să constate că pedeapsa de 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892/Ap din data de 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, este singura pedeapsă aplicabilă şi în prezentul dosar, astfel că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti mai sus menţionate.

Parchetul a mai precizat că, în plus, inculpatul-recurent a menţionat că, aplicând dispoziţiile art. 37 C. pen., prin analogie, s-a adus atingere principiului legalităţii pedepsei, garantat de art. 2 C. pen., dar şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care interzic aplicarea legii penale în mod extensiv, în defavoarea inculpatului, mai ales prin analogie.

Parchetul a susţinut că, potrivit art. 433 C. proc. pen., recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile; relativ la sintagma în condiţiile legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat printr-o decizie de speţă nr. 103/RC/2017 în sensul înţelesul acestei expresii este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special prevederile art. 434 -hotărârile supuse recursului şi 438 Noul Cod de procedură pPenală -cazurile în care se poate face recurs în casaţie; ca atare, chiar dacă chestiunea supusă atenţiei prin această cale de atac este una de drept, ea trebuie să se circumscrie unuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 438 Noul C. proc. pen.

În prezenta speţă, s-a arătat că se invocă art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv, aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, caz în care, în opinia Parchetului, nu se poate critica, în realitate, aplicarea greşită a art. 37 C. pen., în condiţiile în care pedeapsa aplicată de către instanţa de apel este legală prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta dedusă judecăţii, conform încadrării juridice reţinute în cauză.

În opinia Parchetului, o asemenea critică vizează, în fapt, o greşită aplicare a legii, caz care, conform actualului C. proc. pen., nu mai reprezintă un motiv de casaţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - decizia nr. 103/RC/2017 www.x.ro).

Prin încheierea din 19 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62/AP din data de 21 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

A trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C7 şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, la data 14 iunie 2022, ora 09:00, cu citarea părţii şi asigurarea apărării.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte a constatat că hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 62/AP din data de 21 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală) face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către condamnatul A. în termenul legal, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele părţii care exercită calea de atac extraordinară, domiciliul, precum şi semnătura părţii care a exercitat calea de atac (prin avocat).

S-a reţinut că este îndeplinită şi condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În cauza de faţă, s-a constatat că recurentul condamnat a susţinut că pedeapsa stabilită şi aplicată prin decizia recurată este nelegală prin raportare la încadrarea juridică reţinută (infracţiune continuă de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, săvârşită în perioada mai 2006-28 ianuarie 2016). Apărarea a apreciat că, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, art. 37 C. pen. nu putea fi aplicat, prin analogie, şi în cazul în care instanţa de judecată ar constata că activitatea infracţională dedusă judecăţii face parte din elementul material al unei infracţiuni continue, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv anterior.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. se referă la faptul că hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţa a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel. Totodată, se referă nu doar la aplicarea unei pedepse întru-un cuantum situat sub minim sau peste maxim, ci priveşte întreg regimul sancţionator aplicat unei situaţii juridice concrete.

În speţă, s-a constatat că problema de drept care este criticată în recursul în casaţie vizează aplicarea art. 37 C. pen. (referitoare la recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă), respectiv interpretarea unei norme de drept, astfel că recursul în casaţie promovat de acesta este admisibil în principiu.

Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului recursului în casaţie, apărarea a arătat că prin decizia instanţei de apel s-a constatat că fapta dedusă judecăţii face parte din infracţiunea continuă de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, săvârşită de inculpat în perioada 2006-2016. S-a precizat că pentru activitatea infracţională continuă, desfăşurată în perioada 2006-2013, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar pentru cea desfăşurată în perioada 2013-2016 instanţa de fond a majorat cu 2 luni pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată printr-o decizie rămasă definitivă anterior, ajungându-se la o pedeapsă de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat o altă pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, al cărui beneficiu a fost revocat ulterior, pentru ca, în final, inculpatului să i se aplice o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare. Apărarea a susţinut că instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 C. pen., care se referă strict la recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă şi nu pentru cea continuă, cum este cazul în speţa de faţă.

Analizând recursurile în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a nelegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul A. a susţinut că pedeapsa este nelegală prin raportare la încadrarea juridică reţinută (infracţiune continuă de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, săvârşită în perioada mai 2006-28 ianuarie 2016), apreciind că, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, art. 37 C. pen. nu putea fi aplicat prin analogie şi în cazul în care instanţa de judecată ar constata că activitatea infracţională dedusă judecăţii face parte din elementul material al unei infracţiuni continue, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv anterior.

Problema de drept invocată de apărare a fost analizată în doctrină, iar rezolvarea sa, încă din anul 1992, coincide cu soluţia dată de instanţa de apel. Chiar dacă dispoziţiile analizate cu cele ce urmează au făcut parte din C. pen. din 1969, se observă că acestea au fost preluate în C. pen. în vigoare şi că nu există în codurile care s-au succedat o diferenţă între textele de lege. Prin urmare, soluţia Curţii de apel decurge dintr-o interpretare consecventă a textelor de lege, încă din anul 1992, ale cărei argumente se menţin.

Se constată că legiuitorul în C. pen. în vigoare, ca şi în cel anterior, nu a oferit o definiţie a infracţiunii continue. Este indiscutabil, însă, ca acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii continue este susceptibilă de prelungire în timp şi că, în concret, orice infracţiune continuă implică o durată. Pentru a caracteriza infracţiunea continuă, aptitudinea de prelungire şi prelungirea acţiunii/inacţiunii constitutive trebuie raportate la momentul consumativ (în speţă inculpatul a continuat să deţină astfel de bunuri, respectiv cele 28 de cartuşe, până la data de 28 ianuarie 2016, neintervenind anterior o epuizare a activităţii sale). Se poate afirma că infracţiunea continuă este acea infracţiune care, odată realizată în elementele sale, este susceptibilă de consumare în continuare, prin prelungirea atât a acţiunii sau inacţiunii constitutive, cât şi a procesului de producere a rezultatului, fără ca această prelungire sa-i afecteze unitatea (V. Papadopol, D. Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român, casa de Editură şi Presă "Şansa" - S.R.L., Bucureşti, 1992, p. 61).

C. pen. nu, conţine dispoziţii cu caracter general privind tratamentul juridic al infracţiunilor continue. Acesta este prevăzut în partea specială a codului sau în legile speciale, pentru fiecare infracţiune continuii în parte. În practică se pot ivi, însă, situaţii în care autorul infracţiunii succesive să fie judecat numai pentru unele din actele materiale ce au realizat prelungirea consumării, iar apoi după rămânerea definitivă a hotărârii, să se descopere că, în fapt, el a săvârşit şi alte asemenea acte. Dacă infractorul, judecat pentru o infracţiune continuă succesivă, este trimis în judecată şi pentru alte acte materiale care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, instanţa, ţinând seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, trebuie să stabilească o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior. C. pen. prevede o astfel de reglementare numai pentru infracţiunile continuate sau complexe, nu şi pentru infracţiunile succesive, însă neexistând o definiţie a infracţiunii continue, această reglementare a regimului sancţionator se aplică şi în cazul acesteia (V. Papadopol, D. Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român, casa de Editură şi Presă "Şansa" - S.R.L., Bucureşti, 1992, p.109, 110).

În speţă, sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut că pentru o perioadă de mai mulţi ani inculpatul a deţinut arme şi muniţii, fără drept. Cu ocazia percheziţiei, efectuate la data de 22 mai 2013, a fost descoperită fapta dedusă judecăţii, fiind identificate şi ridicate o parte dintre bunurile din această categorie, inculpatul păstrând şi continuând să deţină, fără drept, un număr de 28 de cartuşe care nu au fost depistate la momentul efectuării percheziţiei din mai 2013, fiind găsite doar în data de 28 ianuarie 2016, atunci când a fost efectuată percheziţie la biroul acestuia de la sediul societăţii B.. Instanţa de apel a constatat că, fiind vorba despre infracţiune de deţinere de arme şi muniţii fără drept, aceasta este o infracţiune continuă. S-a constatat că această infracţiune a fost descoperită cu ocazia percheziţiei din mai 2013, însă acţiunea inculpatului a continuat cu privire la bunurile nedescoperite la acea dată, respectiv cele 28 de cartuşe, până la percheziţia din 2016, când au fost ridicate şi acestea.

Curtea de apel a reţinut că există o singură infracţiune de deţinere de arme şi muniţii fără drept, o parte din activitatea infracţională făcând obiectul dosarului penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, în care a fost pronunţată o soluţie de condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar o altă parte, respectiv cea ulterioară datei de 22 mai 2013 şi până în data de 28 ianuarie 2016. Ţinând cont de această unitate infracţională, s-a apreciat că este necesară aplicarea unei pedepse unice, care să aibă în vedere întreaga activitate infracţională a inculpatului. Curtea de apel a considerat că şi în cazul infracţiunilor continue trebuie să existe aceeaşi posibilitate, ca în cazul celorlalte infracţiuni care constituie o unitate de infracţiune, să fie pronunţată o hotărâre care să aibă în vedere întreaga activitate infracţională.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că infracţiunea dedusă judecăţii este o infracţiune continuă, stabilind, pe baza probelor administrate în dosar, că acele cartuşe fabricate le-a deţinut şi la momentul efectuării primei percheziţii din 2013, fiind depistate şi la momentul efectuării percheziţiei din 2016, făcând parte astfel dintr-o unitate naturală infracţională. Dacă s-ar constata că sunt două fapte diferite care ar trebui sancţionate diferit, fără aplicarea art. 37 C. pen., ar fi în detrimentul inculpatului, astfel că instanţa de apel a reţinut o singură infracţiune.

În ceea ce priveşte incidenţa principiului ne bis in idem, în mod corect, instanţa de apel a stabilit că nu este incident în cauză, întrucât momentul când se naşte ilicitul penal şi actul material reţinut sunt diferite de cele care au făcut obiectul sentinţei penale nr. 1137 din 15 iunie 2017 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62/AP din 21 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACEST MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62/AP din 21 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.