Abuse in service of state officials: whether a mayor’s signature on housing leases without verifying statutory eligibility criteria constitutes a defective performance of official duties

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 35 din 9.03.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2017, între altele, (...):

V. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din legea 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) şi aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1968), ca pedeapsă accesorie, i-au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1968), respectiv dreptul de fi ales în autorităţile publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau arestului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În temeiul art. 81 C. pen. (din 1968), art. 82 C. pen. (din 1968) s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare, conform art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen..(1968) a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 20, art. 397 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă B..

S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 568/06.08.2014 a Judecătoriei Reghin, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. x/2012, încheiat între Municipiul Reghin şi C..

S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 541/2014 a Judecătoriei Reghin, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. x/2012, încheiat între Municipiul Reghin şi D..

Împotriva acestei sentinţe penale, între alţii, inculpatul A. a declarat apel, solicitând achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În motivarea apelului, inculpatul a susţinut că dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, nu trasează nicio atribuţie concretă în sarcina sa, nu face referire la semnarea contractelor de natura celor litigioase, noţiunea de "repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii" nu echivalează cu noţiunea de "semnare a contractelor", iar închirierea este ulterioară momentului repartizării. Prin urmare, nu putea încălca această prevedere legală.

S-a referit la conţinutul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precizând că, în cazul de faţă, s-a înfiinţat Comisia socială pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuinţe pentru tineri destinate închirierii cu atribuţii clare în privinţa verificării cererilor formulate de persoanele fizice pentru astfel de locuinţe, documentelor prezentate de aceste persoane, listei de priorităţi aprobată prin HCL nr. 185/2011, listei de repartizare aprobată prin HCL nr. 8/2012. A susţinut că, prin textul legal nu se stabileşte în sarcina primarului realizarea verificărilor anterior menţionate, iar pe de altă parte, în sarcina sa se reţine doar semnarea celor 3 contracte de închiriere litigioase, atribuţie îndeplinită în baza dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

A menţionat că în rechizitoriu se reţine că HCL 8/2011 trebuia să fie adusă la îndeplinire de Serviciul de Asistenţă Socială şi compartimentul juridic şi nu de către primar, iar HCL nr. 185/2011 nu stabileşte în sarcina sa vreo atribuţie concretă.

A mai susţinut că instanţa de fond a încălcat principiul legalităţii incriminării şi cel al legalităţii pedepsei care impune ca fapta şi pedeapsa să fie prevăzută de lege, iar din actul de sesizare şi hotărârea instanţei de fond nu reiese atribuţia încălcată de inculpat, unde, în ce lege sau ordonanţă este prevăzută, apreciind că era obligaţia instanţei să indice textul legal care impunea primarului verificarea existenţei criteriilor legale de atribuire a locuinţelor ANL.

S-a mai invocat şi lipsa laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât s-a considerat că aprecierea instanţei de fond în sensul că a comis fapta cu intenţie indirectă nu este argumentată, că această apreciere îi priveşte pe toţi inculpaţii şi că instanţa trebuia să argumenteze poziţia sa subiectivă în mod separat pe baza probelor de la dosar, (…).

Prin decizia penală nr. 364/A din 11 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, între altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 9 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei penale nr. 364/A din 11 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Prin încheierea din 2 decembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 11 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în opinie majoritară, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...)Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)." (decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă constată că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor ce se circumscriu cazului de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, prin rechizitoriul din 11 iulie 2017, emis în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia, încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, nerespectarea procedurilor de atribuire stabilite prin HCL nr. 147 din 29.09.2011, a listei de priorităţi aprobată prin HCL nr. 185 din 15.12.2011 şi a listei de repartizare precizate în HCL nr. 8 din 26.01.2012 şi încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 (art. 61 alin. (2) - asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor consiliului local).

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond constă, în esenţă, în aceea că, în calitate de primar al Municipiului Reghin, prin încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi fără respectarea procedurilor de atribuire stabilite prin H.C.L. nr. 147 din 29.09.2011, a listei de priorităţi aprobată prin H.C.L. nr. 185 din 15.12.2011 şi a listei de repartizare precizate în H.C.L. nr. 8 din 26.01.2012, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu menţionate în Legea nr. 215/2001, republicată, privind administraţia publică locală (art. 61 alin. (2) - asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor Consiliului Local) a semnat contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012 încheiate cu persoane care nu îndeplineau criteriile de acces în locuinţe (C., E. şi F.), întrucât cele trei persoane nu figurau pe lista de priorităţi din anul 2012, iar în cazul a două dintre acestea (E. şi F.) nu figurau nici măcar în lista de solicitanţi de locuinţe A.N.L., prin aceasta producând un folos necuvenit acestor trei persoane, constând în acordarea, în mod nelegal, a folosinţei acelor locuinţe şi cauzând o vătămare a intereselor legitime a altor solicitanţi de pe listele din anul 2012, care ar fi fost îndreptăţiţi să le primească.

Instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului A., care, în calitate de primar al Municipiului Reghin, a vizat, fără a verifica respectarea criteriilor legale de repartizare a locuinţelor în vederea închirierii, contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012, cauzând astfel o vătămare a drepturilor persoanei vătămate B. aflată pe lista de priorităţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) şi aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În propria sa analiză, pe baza materialul probator administrat în cauză, instanţa de apel a stabilit că situaţia de fapt a fost corect reţinută de către judecătorul fondului, în drept, fapta inculpatului A. întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) şi aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât acţiunea de semnare a contractelor de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012, în condiţiile factuale expuse de instanţa de apel, nu intră sub incidenţa legii penale.

În acest sens, a susţinut că nu putea încălca dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, întrucât această prevedere legală nu stabileşte nicio atribuţie concretă în sarcina sa, nu face nicio referire la semnarea contractelor de închiriere de natura celor litigioase de către primar, iar "repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii" nu echivalează cu noţiunea de "semnare a contractelor".

A arătat că atribuţii clare, în privinţa verificării cererilor formulate de persoanele fizice pentru repartizarea de locuinţe destinate închirierii, documentelor prezentate, listei de priorităţi aprobate prin HCL nr. 185/2011, listei de repartizare aprobate prin HCL nr. 8/2012, avea Comisia socială pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, susţinând că dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 nu stabilesc în sarcina primarului realizarea verificărilor anterior menţionate.

A invocat încălcarea principiilor legalităţii incriminării şi legalităţii pedepsei, care impun ca fapta şi pedeapsa să fie prevăzute de lege, făcând referire, totodată, la jurisprudenţa CEDO în materia art. 7 par. 1 din Convenţie precum şi la conţinutul Deciziilor nr. 400/2016, nr. 518/2017 şi nr. 405/2016 ale Curţii Constituţionale.

Recurentul inculpat a mai susţinut că din hotărârile instanţelor de fond şi apel nu reiese ce atribuţie a încălcat, legea sau ordonanţa care prevede atribuţia încălcată, precizând că era obligaţia instanţei să le indice. Pe de altă parte, pentru prima dată în considerentele hotărârii recurate, s-au invocat dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi art. 128 din Legea nr. 215/2001, art. 5 din O.G. nr. 119/1999, în sensul că stabileau în sarcina sa obligaţia verificării legalităţii documentaţiei aferente celor trei contracte şi, implicit a contractelor.

În opina recurentului inculpat, prin interpretarea dată, instanţa de apel a extins înţelesul dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, art. 61 alin. (3)-(4) din Legea nr. 215/2001 în defavoarea sa, încălcând deciziile instanţei de contencios constituţional anterior menţionate.

Totodată, recurentul inculpat a invocat şi lipsa laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu, susţinând că instanţa de apel a deformat semnificaţia declaraţiilor sale în scopul menţinerii în mod nelegal a tezei intenţiei indirecte, promovate de prima instanţă, pornind în analiza efectuată de la premisa greşită că primarul are obligaţia verificării legalităţii actelor întocmite de personalul de specialitate din subordine şi de secretarul unităţii administrativ teritoriale.

Examinând motivele invocate în conţinutul cererii de recurs în casaţie, prealabil, Înalta Curte constată că acestea sunt similare criticilor susţinute de către inculpatul A. în calea de atac a apelului, critici ce au fost respinse punctual de instanţa de apel, în urma analizării infracţiunii de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, sub aspectul conţinutului său obiectiv tipic prin raportare la reconfigurarea dată acestei infracţiuni prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României, fiind indicate actele normative încălcate şi modul în care legislaţia secundară o completează pe cea primară.

Cât priveşte motivul referitor la comiterea faptei fără vinovăţie, Înalta Curte învederează că acesta se circumscrie temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalităţii acesteia, întrucât, aducându-se în discuţie absenţa elementului subiectiv propriu infracţiunii analizate, în mod esenţial, se antamează împrejurări cu un pronunţat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatului faţă de faptă şi urmările sale. Or, reiterând scopul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că vinovăţia, ca element subiectiv al unei infracţiuni şi, implicit, elementele factuale care au stat la baza reţinerii sale prin decizia recurată nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie, în baza cazului de casare invocat în speţă ori al vreunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, verificând dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum aceasta este reconfigurată prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, conform căreia, dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în speţă, cazul de casaţie invocat de inculpatul A. nu este incident, faţă de netemeinicia criticilor formulate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Astfel, sub aspectul tipicităţii obiective a infracţiunii, Înalta Curte constată că inculpatul A., în calitate de primar al Municipiului Reghin, a semnat contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012, încheiate de Primăria Reghin cu martorii C., E. şi F., fără a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, încălcând atribuţiile de serviciu în virtutea cărora era obligat să se asigure de legalitatea respectivelor contracte. Aşa cum s-a reţinut în actul de incriminare, acuzaţia fiind confirmată de instanţa de apel, prin conduita sa, inculpatul a încălcat prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

Potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor), primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.

Conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, construite şi date în exploatare prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, se face după criterii stabilite şi adoptate de autorităţile administraţiei publice locale, (…), pe baza unor criterii-cadru de acces la locuinţe şi, respectiv, de prioritate în repartizarea locuinţelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului. În baza unor propuneri temeinic justificate pot fi adaptate la situaţii concrete existente pe plan local numai criteriile-cadru de acces la locuinţe şi numai din punctul de vedere al cuprinderii teritoriale."

Aplicarea legislaţiei primare ce reglementează repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, construite şi date în exploatare prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe se concretizează prin semnarea contractelor de închiriere cu persoanele care au vocaţie la obţinerea unei locuinţe construită din fonduri A.N.L., stabilirea criteriilor de atribuire fiind în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, - în speţă, existând hotărâri ale Consiliului Local Reghin, adoptate în aplicarea art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998.

În situaţia analizată în cauză, contractele de închiriere au fost semnate de către inculpatul A., deşi nu respectau procedurile de atribuire stabilite prin H.C.L. nr. 147 din 29.09.2011, lista de priorităţi în soluţionarea cererilor de locuinţă aprobată prin H.C.L. nr. 185 din 15.12.2011 şi lista de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii aprobată prin H.C.L. nr. 8 din 26.01.2012. Semnând în calitatea sa de primar al Municipiului Reghin, contractele de închiriere ce angajau unitatea administrativ teritorială, în cadrul atribuţiei de punere în aplicare a legilor şi a hotărârilor Consiliului Local, inculpatul A. avea obligaţia să procedeze la verificarea legalităţii acelor contracte, o atare verificare trebuind realizată prin raportare la existenţa criteriilor legale de atribuire a locuinţelor A.N.L., stabilite prin hotărârile Consiliului Local, şi nu prin raportare la existenţa/inexistenţa semnăturilor persoanelor din aparatul de specialitate al primarului pe respectivele contracte de închiriere.

Ca atare, contrar celor susţinute, Înalta Curte constată că prin semnarea contractelor de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012, recurentul inculpat a încălcat atribuţii de serviciu, astfel cum sunt reglementate de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 (în concret, punerea în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 şi a Hotărârilor Consiliului Local Reghin nr. 147 din 29.09.2011, nr. 185 din 15.12.2011, nr. 8 din 26.01.2012), conduita impusă destinatarului normei juridice - implicând toate demersurile necesare pentru realizarea scopului actului juridic pus în aplicare -, neputând fi disociată de obligaţia verificării legalităţii actelor prin care se materializează. Neîndeplinirea acestei obligaţii de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al Primăriei Reghin, a condus la semnarea unor contracte nelegale, deci la îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiei de serviciu.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi art. 128 din Legea nr. 215/2001, art. 5 din O.G. nr. 119/1999, recurentul inculpat apreciind că, prin considerentele hotărârii atacate, s-a reţinut în sarcina sa şi încălcarea acestora, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a extins acuzaţia penală, în cauză fiind respectat obiectul judecăţii. Dispoziţiile menţionate nu constituie o acuzaţie nouă, ci au fost aduse în discuţie de către instanţa de apel doar cu titlu de argument suplimentar pentru a răspunde criticilor formulate de inculpat în calea de atac a apelului, în legătură cu consecinţa neîndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu, respectiv existenţa răspunderii solidare a primarului, alături de cea a celorlalte persoane implicate în actul decizional, dar pe paliere diferite.

Concluzionând, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) şi aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., cu majoritate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 11 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 11 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia pronunţată, cu majoritate, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulăm prezenta opinie separată, considerând că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 346/A din 11 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017 se impunea a fi admis, cu consecinţa casării, în parte, a deciziei recurate şi a pronunţării unei soluţii de achitare a inculpatului, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) şi aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încadrarea juridică echivalentă, prevăzută de C. pen. în vigoare şi care a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei, fiind cea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen.-3 acte materiale), pentru următoarele argumente:

Analiza existenţei infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel cum acestea au fost reconfigurate prin decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. fiind constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Art. 246 din C. pen. din 1969 prevede urm: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."

Art. 297 alin. (1) din C. pen. prevede: "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."

Art. 132 din Legea nr. 78/2000: "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Prin decizia nr. 405/2016, Curtea Constituţională a statuat că neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act se raportează la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, respectiv în legislaţia primară, care poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, emise doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Curtea Constituţională a mai observat că, privitor la îndatoririle legate de o anumită funcţie sau de un anumit loc de muncă, există un complex de norme, unele cuprinse în acte normative cu caracter general, privind îndatoririle angajaţilor în genere, altele, în acte normative cu caracter special. Îndeplinirea unei atribuţii de serviciu implică manifestarea de voinţă din partea persoanei în cauză, care se concretizează în acţiunile efective ale acesteia şi care are ca scop ducerea la bun sfârşit/realizarea obligaţiei prescrise. Realizarea acestui demers se raportează atât la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercită atribuţia de serviciu, cât şi la un standard obiectiv. Standardul subiectiv ţine de forul intern al persoanei respective, iar măsura în care acesta este atins ţine de autoevaluarea acţiunilor întreprinse. Standardul obiectiv are ca element de referinţă principal normativul actului care reglementează atribuţia de serviciu respectivă.

Curtea Constituţională a reţinut, astfel, că, deşi cele două standarde coexistă, standardul subiectiv nu poate exceda standardului obiectiv, în analiza modalităţii de executare a unei atribuţii de serviciu acesta din urmă fiind prioritar. Totodată, Curtea a reţinut că, întrucât standardul obiectiv este determinat şi circumscris prescripţiei normative, reglementarea atribuţiilor de serviciu şi a modalităţii de exercitare a acestora determină sfera de cuprindere a acestui standard. Acesta nu poate, fără a încălca principiul previzibilităţii, să aibă o sferă de cuprindere mai largă decât prescripţia normativă în domeniu. Pe cale de consecinţă, unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripţii implicite, nedeterminabile la nivel normativ.

În prezenta cauză, în rechizitoriu, în sarcina inculpatului A., s-a reţinut că, în calitate de primar al municipiului Reghin, prin încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 şi fără respectarea procedurilor de atribuire stabilite prin H.C.L. nr. 147/29.09.2011, a listei de priorităţi aprobată prin H.C.L. nr. 185/15.12.2011 şi a listei de repartizare precizate în H.C.L. nr. 8/26.01.2012, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu menţionate în Legea nr. 215/2001, republicată (art. 61 alin. (2) - asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor Consiliului Local) a semnat contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012 încheiate cu persoane care nu îndeplineau criteriile de acces în locuinţe (C., E. şi F.), întrucât cele trei persoane nu figurau pe lista de priorităţi din anul 2012, iar în cazul a două dintre acestea (E. şi F.) nu figurau nici măcar în lista de solicitanţi de locuinţe A.N.L., prin aceasta producând un folos necuvenit acestor trei persoane, constând în acordarea în mod nelegal a folosinţei acelor locuinţe şi cauzând o vătămare a intereselor legitime a altor solicitanţi de pe listele din 2012, care ar fi fost îndreptăţiţi să primească. S-a reţinut în sarcina inculpatului A. săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

S-a apreciat astfel de către procuror că elemental material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu s-a realizat prin încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 şi fără respectarea procedurilor de atribuire stabilite prin H.C.L. nr. 147/29.09.2011, a listei de priorităţi aprobată prin H.C.L. nr. 185/15.12.2011 şi a listei de repartizare precizate în H.C.L. nr. 8/26.01.2012, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu menţionate în Legea nr. 215/2001, republicată (art. 61 alin. (2) - asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor Consiliului Local), încălcari ale legislaţiei primare şi secundare care s-au concretizat în semnarea contractelor de închiriere menţionate.

Trebuie menţionat faptul că, alături de inculpatul A., primar al oraşului Reghin, au fost trimiţi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (4 acte materiale), având aceeaşi încadrare juridică şi aceeaşi descriere a faptei, următorii inculpaţi:

- G., secretar al UAT Reghin şi preşedinte al Comisiei de analiză a cererilor privind repartizarea locuinţelorANL pentru tineri;

- H., şef Serviciu Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Mun. Reghin şi membră a comisiei de analiză a cererilor privind repartizarea locuinţelor ANL pentru tineri;

- I., consilier juridic în cadrul Primăriei Mun. Reghin şi membru a comisiei de analiză a cererilor privind repartizarea locuinţelor ANL pentru tineri.

Inculpatul J. a fost, trimis în judecată în calitate de viceprimar, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, un singur act material, având aceeaşi încadrare juridică şi aceeaşi descriere a faptei, cu referire la semnarea contractului de închiriere nr. x/2012 încheiat cu D., persoană care nu îndeplinea criteriile de acces la locuinţă.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul A., încălcând dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 (art. 154 alin. (1) O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ) privind punerea în executare a legilor şi a hotărârilor Consiliului Local, respectiv a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 şi a hotărârilor Consiliului Local Reghin nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011 şi nr. 8/26.01.2012, nu a procedat la verificarea existenţei criteriilor de atribuire a locuinţelor ANL, desi avea această obligaţie în calitate de ultim semnatar al unui contract ce angaja U.A.T. .

Menţinând raţionamentul primei instanţe, curtea de apel a prezentat în mod detaliat atribuţiile încălcate de către inculpatul A.. Astfel, instanţa de apel a arătat că atribuţia prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, anume punerea în aplicare a legilor şi a hotărârilor consiliului local constă în toate demersurile concrete necesare pentru realizarea scopului actului juridic pus în aplicare. Aceste demersuri reglementate în legislaţia primară, în speţă în art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, privind repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, sunt detaliate în reglemementarea secundară, respectiv în hotărârile consiliului local: hotărârea nr. 147/29.09.2011 pentru aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor, hotărârea nr. 185/15.12.2011 pentru stabilirea listei de priorităţi în soluţionarea cererilor şi hotărârea nr. 8/26.01.2011 prin care a fost aprobată lista de repartizare a locuinţelor pentru tineri.

Instanţa de apel a mai reţinut că punerea în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 se realizează prin semnarea contractelor de închiriere cu persoanele care au vocaţie la obţinerea unei locuinţe construită din fonduri ANL, iar inculpatul A. nu a verificat calitatea cerută pentru cocontractant (major, în vârstă de până la 35 de ani, care să nu deţină sau să nu fi deţinut în proprietate altă locuinţă şi să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe în chirie, proprietate de stat, proprietate a unităţii administrative teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea) şi a semnat un contract ilegal, astfel că şi-a îndeplinit în mod defctuos atribuţia de serviciu. .

Potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, construite şi date în exploatare prin programele derulate de A.N.L. conform prevederilor art. 7 alin. (6), se face după criterii stabilite şi adoptate de autorităţile administraţiei publice locale şi/sau centrale care preiau în administrare aceste locuinţe, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe baza unor criterii-cadru de acces la locuinţe şi, respectiv, de prioritate în repartizarea locuinţelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului. În baza unor propuneri temeinic justificate pot fi adaptate la situaţii concrete existente pe plan local numai criteriile-cadru de acces la locuinţe şi numai din punctul de vedere al cuprinderii teritoriale.

Este important astfel de subliniat faptul că art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 prevede că repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii se face după criterii stabilite şi adoptate de autorităţile administraţiei publice locale pe baza unor criterii-cadru de acces la locuinţe, respectiv de prioritate în repartizarea locuinţelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Criteriile cadru au fost stabilite prin anexa nr. 11 la H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice a prevederilor Legii nr. 152/1998 şi acestea sunt următoarele:

- titularul cererii să fie în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii;

- titularul cererii să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat sau a unităţii administrative teritoriale;

- titularul cererii să îşi desfăşoare activitatea în localitatea în care sunt amplasate locuinţele, cuprinderea teritorială fiind stabilită de consiliile locale, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului;

- repartizarea locuinţelor se face în limita fondului disponibil, lista de priorităţi stabilindu-se anual;

- solicitanţii înscrişi în lista de priorităţi care nu pot beneficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil în anul respective, pot primi repartiţii în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an şi în noua ordine de prioritate stabilită.

Din analiza dispoziţiilor legale reliefate şi în raport de situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi de apel, se poate observa că inculpatul A., în calitate de autoritate executive a administraţiei publice locale, s-a preocupat de punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 care prevedea în sarcina autorităţilor publice locale obligaţia de stabilire şi adoptare a unor criterii pentru repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii. De asemenea, consiliul local ca organ deliberative al autorităţii publice locale, s-a preocupat de adoptarea criteriilor pentru repartizarea locuinţelor şi stabilirea listei de priorităţi şi a listei de repartizare a locuinţelor.

De altfel, instanţa de fond şi de apel au reţinut că prin dispoziţia primarului nr. 2745/11.10.2011 s-a actualizat componenţa Comisiei sociale pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuinţe pentru tineri destinate închirierii. Totodată, instanţele au reţinut că prin hotărâri ale consiliului local s-au preluat criteriile de închiriere a locuinţelor ANL din anexa nr. 11 la H.G. nr. 962/2001şi s-au stabilit actele justificative pe care solicitanţii trebuie să le prezinte în vederea analizării cererilor, precum şi structura pe specialităţi a membrilor comisiei sociale (HCL nr. 95/30.06.2011 şi HCL nr. 147/29.09.2011), s-a aprobat lista de priorităţi în soluţionarea cererilor de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, care cuprindea 16 poziţii (HCL nr. 185/15.12.2011) şi s-a aprobat lista de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, listă care cuprindea primele 3 poziţii din lista de priorităţi (HCL nr. 8/26.01.2012).

Trebuie remarcat faptul că instanţele au reţinut că pentru aplicarea criteriilor aprobate HCL nr. 147/29.09.2011, Comisia socială pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, în componenţa stabilită prin dispoziţia primarului nr. 2745/11.10.2011, a constatat că doar 16 cereri îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, întocmindu-se lista de priorităţi în soluţionarea cererilor.

Comisia socială pentru analizarea cererilor era compusă dintr-un preşedinte-inculpata G., care era şi secretar al UAT Reghin şi mai mulţi membri: inculpata H., şef al Serviciului Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Mun. Reghin, inculpatul I., consilier în Compartimentul Juridic al UAT Reghin şi numiţii K.-consilier în Compartimentul Juridic al UAT Reghin, L., consilier în cadrul Serviciului Impozite şi Taxe Locale şi M., consilier al Compartimentului APL.

Prin urmare, se constată faptul că doar inculpaţii G., H. şi I., în calitate de membri ai Comisiei sociale pentru analizarea cererilor au examinat efectiv cererile depuse şi documentele aferente acestora şi au stabilit lista cu priorităţi în soluţionarea cererilor, listă care a fost aprobată prin HCL nr. 185/15.12.2011.

Totodată, se constată faptul că prin HCL nr. 8/26.01.2012 a fost aprobată lista de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii prin preluarea în ordinea punctajului a primelor trei persoane din lista de priorităţi, listă semnată de inculpatul A. şi G., cele trei persoane fiind martorii N., O. şi P., care îndeplineau condiţiile pentru atribuirea cu chirie a unor locuinţe.

Tot prin HCL nr. 8/26.01.2012 s-a încredinţat aducerea la îndeplinire a hotărârii nr. 8/26.01.2012 Serviciului Public de Asistenţă Socială şi Compartimentului Juridic.

Contractele de închiriere nr. x/2012, nr. y/2012 şi nr. z/2012 s-au redactat în cadrul compartimentului juridic, iar ulterior au fost semnate de inculpatul I., în calitate de consilier juridic. Totodată, instanţele de fond şi de apel au stabilit că după completarea datelor personale ale martorilor C., E. şi F. în contractele de închiriere şi semnarea de către aceştia în calitate de chiriaşi, precum şi de către persoana desemnată din cadrul compartimentului juridic, inculpatul I., au semnat pe rând inculpatul H., în calitate de şef al Serviciului de Impozite şi taxe şi care a aplicat viza de control financiar preventiv, inculpata G., în calitate de secretar al UAT Reghin şi, în final, inculpatul A., în calitate de primar al UAT Reghin.

Inculpatul I., consilier juridic în cadrul compartimentului juridic al Primăriei Reghin, în cadrul căruia au fost redactate cele trei contracte de închiriere, pe care le-a semnat, în exercitarea atribuţiei de serviciu constând în aducerea la îndeplinire a HCL nr. 8/26.01.2012, în sensul întocmirii contractelor de închiriere cu cele 3 persoanele menţionate în hotărârea consiliului local prin care s-a aprobat lista de repartizare, ar fi trebuit să constate că chiriaşii menţionaţi în contractele de închiriere nu sunt persoanele din lista de repartizare. Această constatare era lesne de făcut în condiţiile în care inculpatul era membru al Comisiei sociale de analiză a cererilor şi a a verificat toate cererile, participând astfel la întocmirea listei de priorităţi şi a listei de repartizare. Cu toate acestea, inculpatul I. a semnat contractele de închiriere cu persoane care nu se regăseau în lista de repartizare şi care nu îndeplineau criteriile pentru reapartizarea unei locuinţe pentru tineri destinate închirierii din fondurile A.N.L.

În concret, desi contractele de închiriere trebuiau să fie întocmite cu cele trei persoane menţionate în lista de repartizare aprobată prin HCL nr. 8/26/01.2012 (N., O. şi Q.-aceasta din urmă înlocuindu-l pe P. care a renunţat la apartament), în contractele nr. x/2012, y/2012 şi z/2012, redactate în cadrul compartimentului juridic, au fost trecute alte persoane, respectiv martorii C., E. şi F.. Inculpaţii I., H. şi G. aveau obligaţia de a verifica legalitatea contractelor de închiriere, precum şi conformitatea acestora cu documentaţia care a stat la baza redactării contractelor pe care le-au semnat, fiind una dintre atribuţiile lor de serviciu.

Astfel, obligaţia de a verifica corectitudinea menţiunilor din contractele de închiriere revenea personalului din cadrul compartimentului juridic (la momentul redactării contractelor şi la momentul semnării acestora de către consilierul juridic), personalului de specialitate din cadrul Serviciului de Taxe şi Impozite (la momentul verificării cuantumului chiriei şi al aplicării vizei de control financiar preventive), precum şi secretarului Primăriei Reghin (la momentul avizării pentru legalitate). Această concluzie se impune, deoarece atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor I., H. şi G., privind verificarea contractelor de închiriere sub aspectul corectitudinii menţiunilor din cuprinsul lor şi al legalităţii contractelor sunt prevăzute în legislaţia primară, precum şi în legislaţia secundară, aşa cum, de altfel, au stabilit instanţa de fond şi instanţa de apel.

Astfel, inculpaţii I., H. şi G. nu au respectat dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii şi nici HCL nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011 şi nr. 8/26.01.2012, adoptate în baza acestor dispoziţii legale, desi verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legislaţia primară şi de cea secundară, astfel cum a fost menţionate, intra în atribuţiile lor de serviciu, fiind prevăzută în Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică.

Conform art. 77 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală (în vigoare la data săvârşirii faptei), primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului.

Totodată, conform art. 117 alin. (1) lit. a), b), e), g) şi h) din Legea nr. 215/2001, secretarul unităţii administrative-teritoriale are următoarele atribuţii:

- avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului şi hotărârile consiliului local;

- participă la şedinţele consiliului local;

- asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. a);

- pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, şi comisiilor de specialitate ale acestuia;

- alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz.

Potrivit art. 61 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele normative prevăzute la alin. (2), primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce. Astfel, compartimentul juridic şi serviciul de taxe şi impozite constituie un astfel de aparat de specialitate, care prin funcţionarii publici şi personalul contractual pun în aplicare legile şi hotărârile consiliului local.

Inculpaţii I. şi H., în calitate de membri ai aparatului de specialitate al primarului au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de verificare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, de HCL nr. 147/29.09.2011 şi HCL nr. 185/15.12.2011, precum şi atribuţiile de punere în aplicare a HCL nr. 8/26.01.2012 şi au semnat contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012, avizându-le astfel pentru conformitate cu documentaţia în baza cărora au fost redactate şi cu legislaţia care reglementa încheierea acestora.

Inculpatul I. avea obligaţia de a verifica în calitate de consilier juridic conţinutul fiecărui contract de închiriere sub aspectul conformităţii acestuia cu dispoziţiile legale care reglementează încheierea contractelor de închiriere în general, dar şi sub aspectul conformităţii clauzelor contractuale cu dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, care reglementau criteriile de repartizare a locuinţelor şi cu HCL nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011 şi nr. 8/26.01.2012 privind criteriile de închiriere, actele justificative pe care trebuiau să le prezinte solicitanţii, lista de priorităţi (cuprindea persoanele care îndeplineau condiţiile) şi lista de repartizare (cuprindea primele trei persoane din lista de priorităţi cu care urmau să se încheie contractele de închiriere).

Inculpata H. avea obligaţia de a verifica, în calitatea sa de şef serviciu taxe şi impozite, care aplica viza de control financiar preventiv, legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor prublice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora, operaţiuni între care se regăseşte închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, conform dispoziţiilor art. 2 lit. c), art. 6, 7, 10 şi 20 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv. O componentă a controlului financiar preventiv o constituie faptul că proiectele de operaţiuni sunt însoţite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privinţa realităţii şi legalităţii prin semnarea conducătorilor din compartimentele de specialitate care iniţiază operaţiunea respectivă, iar în cazul avizării operaţiunilor de către compartimentul juridic, proiectul de operaţiune are viza şefului compartimentului juridic. Instanţa de apel a reţinut că inculpata H. a aplicat viza de control financiar preventiv fără a avea la dispoziţie niciun document justificativ, iar viza compartimentului juridic nu o exonerează de răspundearea efectuării controlului financiar preventiv.

Inculpata G., în calitate de secretar al unităţii administrativ teritoriale, a fost delegată prin hotărâre a consiliului local Reghin să procedeze la punerea în executare a hotărârilor nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011 şi nr. 8/26.01.2012, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001 avea obligaţia să avizeze pentru legalitate contractele de închiriere întocmite în urma punerii în executare a hotărârilor menţionate.

Astfel, inculpata G., în calitate de secretar al unităţii administrativ teritoriale, a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzută de art. 117 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001şi a semnat pentru legalitate contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012, deşi nu erau întrunite criteriile prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, şi de HCL nr. 147/29.09.2011, nefiind respectate nici lista de priorităţi şi nici lista de repartizare, stabilite prin HCL nr. 185/15.12.2011 şi nr. 8/26.01.2012.

Prin urmare, aceasta este modalitatea în care inculpaţii I., H. şi G. şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute în acte normative cu putere de lege, respectiv în legislaţia primară, detaliată şi prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, emise doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Actele normative cu putere de lege care reglementează atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor menţionaţi, atribuţii care au fost îndeplinite în mod defectuos, sunt art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, art. 2 lit. c), art. 6, 7, 10 şi 20 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv şi art. 117 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut că atribuţiile de serviciu pe care acesta le-a îndeplinit în mod defectuos sunt cele prevăzute de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 (art. 154 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ), referitoare la punerea în executare a legilor şi a hotărârilor Consiliului Local, în sensul că nu a verificat existenţa criteriilor legale de atribuire a locuinţelor A.N.L. prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 162/1998 atunci cînd a semnat contractele de închiriere.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond şi instanţa de apel, constatăm că niciuna dintre dispoziţiile legale menţionate nu prevede obligaţia primarului ca în timpul operaţiunii de semnare a actelor întocmite de aparatul său de specialitate să reia tot procesul de verificare a conformităţii actelor respective cu legislaţia în temeiul căreia au fost emise şi cu documentaţia care a stat la baza redactării lor. Potrivit art. 21 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 215/2001, unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

Totodată, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie, unitatea administrativ-teritorială este reprezentată de primar.

Prin urmare, primarul semnează contractele redactate şi verificate pentru conformitatea lor cu legislaţia şi documentaţia ce a stat la baza întocmirii lor de către aparatul său de specialitate, în calitatea sa de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în relaţiile cu alte autorităţi publice ori cu persoanele fiziece sau juridice.

Este adevărat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii. Aceste atribuţii decurg din faptul că primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică.

În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele normative prevăzute la alin. (2), primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce. Totodată, conform art. 61 alin. (4) din acelaşi act normativ, aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcţionale, în condiţiile legii. Compartimentele funcţionale ale acestuia sunt încadrate cu funcţionari publici şi personal contractual.

Astfel, rolul aparatului de specialitate al primarului este acela de efectua şi acele activităţi date în sarcina primarului, referitoare la punerea în aplicare a legilor şi a hotărârilor consiliului local.

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt stabilită de către instanţele de fond şi de apel, inculpatul A., în calitate de primar al UAT Reghin a asigurat punerea în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, prin dispoziţiile pe care le-a dat şi în baza cărora au fost organizate şedinţele consiliului local în cadrul cărora s-au adoptat, cu respectarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, hotărârile privind criteriile de atribuire, documentele justificative care trebuie depuse de solicitanţi, lista de priorităţi şi lista de repartizare (HCL nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011 şi nr. 8/26.01.2012).

Cu aducerea la îndeplinire a HCL nr. 8/26.01.2012 prin care a fost aprobată lista de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, listă ce a fost semnată de inculpaţii A., în calitate de primar şi R., în calitate de secretar al unităţii administrativ teritoriale şi preşedinte al Comisiei sociale pentru analizarea cererilor, au fost însărcinaţi Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Compartimentul juridic.

Prin urmare, se poate lesne observa că inculpatul A., în calitate de primar al unităţii administrativ teritoriale, a respectat atribuţiile prevăzute de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 şi a asigurat punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, în sensul că repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, astfel cum a fost stabilită prin HCL nr. 8/26.01.2012, s-a făcut după criteriile stabilite şi adoptate de autorităţile administraţiei publice locale, pe baza unor criterii-cadru de acces la locuinţe şi de prioritate în repartizarea locuinţelor, lista de repartizare cuprinzând primele trei persoane din lista de priorităţi.

În ceea ce priveşte însă întocmirea, redactarea contractelor de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012 de către compartimentul juridic şi semnarea acestora de către consilierul juridic, şeful serviciului de taxe şi impozite şi de către secretarul unităţii administrativ teritoriale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 şi cu încălcarea HCL nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011 şi nr. 8/26.01.2012, apreciem că inculpatul A. nu a încălcat nicio atribuţie de serviciu.

Apartul de specialitate al primarului este acela care efectuează şi acele activităţi date în sarcina primarului, referitoare la punerea în aplicare a legilor şi a hotărârilor consiliului local. Or, în speţă, până la redactarea contractelor de închiriere şi avizarea lor pentru legalitate, s-a stabilit că inculpaţii I., H. şi G. au efectuat activităţile de punere în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/2001 şi a HCL nr. 147/29.09.2011 şi nr. 185/15.12.2011. Abia după aprobarea listei de repartizare prin HCL nr. 8/26.01.2012, prin întocmirea şi semnarea contractelor de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012, cu nerespectarea listei de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, inculpaţii I., H. şi G. şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, respectiv prin încălcarea art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/2001 şi a HCL nr. 8/26.01.2012.

În raport de aceste consideraţii şi având în vedere împrejurarea că primarul semnează contractele încheiate de autoritatea administrativ teritorială cu diferite persoane fizice sau juridice, în calitatea sa de reprezentant al autorităţii administrativ-teritoriale, apreciem că este eronată constatarea instanţei de apel în sensul că punerea în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 se realizează prin semnarea de către primarul unităţii administrativ-teritoriale a contractului de închiriere cu persoanele care au vocaţie la obţinerea unei locuinţe construite din fonduri A.N.L.

În primul rând, nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă în mod expres că repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, după criteriile prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 se realizează prin semnarea contractelor de închiriere de către primarul unităţii administrative-teritoriale. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, "a repartiza" înseamnă a împărţi, a distribui ceva (după anumite norme). Or, în speţă, operaţiunea de repartizare s-a realizat la momentul aprobării listei de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, prin HCL nr. 8/26.01.2012, care a fost semnată de inculpatul A., listă de repartizare în care cele trei persoane menţionate îndeplineau criteriile prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 şi de HCL nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011.

În al doilea rând, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, întocmirea şi semnarea contractelor de închiriere cu alte persoane decât cele indicate în lista de repartizare s-a realizat cu încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de legislaţia primară şi de legislaţia secundară în sarcina aparatului de specialitate al primarului, atribuţii care reveneau inculpaţilor I., H. şi G..

Prin urmare, apreciem că asimilarea de către instanţa de apel a activităţii de punere în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, activitate care intră în sarcina autorităţilor administrativ teritoriale, prin intermediul aparatului de specialitate al primarului, cu activitatea de semnare a contractelor de închiriere de către primar, în calitate de reprezentant al autorităţii administrativ teritoriale, excedează dispoziţiilor legale menţionate şi echivalează cu constatarea neîndeplinirii de către inculpatul A. a unor prescripţii implicite, nedeterminabile la nivel normativ. Astfel, având în vedere elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., aşa cum a fost configurat prin decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, apreciem că nu i se poate imputa inculpatului A. că prin semnarea contractelor de închiriere fără a verifica dacă persoanele menţionate în acestea îndeplinesc criteriile legale de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii din fonduri A.N.L. şi dacă acestea sunt persoanele menţionate în lista de repartizare pe care de altfel o semnase anterior aprobării de consiliul local, a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu.

Activitatea de semnare a contractelor de închiriere, realizată de inculpatul A. în contextul în care contractele au fost redactate şi semnate de inculpaţii I., H. şi G., care făceau parte de aparatul de specialitate al primarului şi nu s-a dovedit că avea cunoştinţă despre modul nelegal în care cei trei inculpaţi şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, nu se circumscrie elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., care constă în îndeplinirea prin încălcarea legii a unui act care intră în atribuţiile sale de serviciu. Această concluzie se impune întrucât nu există nicio dispoziţie legală care să stabilească că semnarea de către reprezentantul autorităţii administrativ teritoriale a contractelor întocmite de aparatul de specialitate şi care poartă deja semnăturile şi vizele de legalitate ale unor membri ai acestuia implică verificarea legalităţii actelor or a conformităţii acestora cu documentele care au stat la baza întocmirii lor.

În primul rând, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie. Totodată, în conformitate cu art. 8 alin. (2) din Legea nr. 152/1998, locuinţele pentru tineri destinate închirierii fac obiectul proprietăţii private a statului şi sunt administrate de autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate.

Astfel, contractele de închiriere încheiate cu persoanele care îndeplinesc criteriile de repartizare prevăzute de lege şi care sunt menţionate în lista de repartizare aprobată de consiliul local sunt semnate de primar în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, cea care este administratorul locuinţelor pentru tineri construite şi date în exploatare prin programele derulate de A.N.L. Semnarea de către reprezentantul autorităţii adminstrativ-teritoriale a contractelor de închiriere deja întocmite şi verificate sub aspectul conţinutului şi al legalităţii acestora, al conformităţii acestora cu lista de repartizare de către consilierul juridic, ca reprezentant al compartimentului juridic, de reprezentantul serviciului de taxe şi impozite prin aplicarea vizei de control financiar preventiv şi de secretarul autorităţii administrativ teritoriale, prin aplicarea vizei de legalitate, nu presupune reluarea întregului proces de verificare a aplicării dispoziţiilor legale privind încheierea acestor contracte şi a îndeplinirii criteriilor de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii. Aceste activităţi intră în sarcina aparatului de specialitate al primarului, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 152/2001, astfel că funcţionarii şi personalul contractual din cadrul acestuia poartă responsabilitatea pentru desfăşurarea activităţilor în conformitate cu legea.

În sarcina reprezentantul autorităţii administrativ-teritoriale, în lipsa existenţei unei conivenţe cu membrii aparatului de specialitate care au întocmit şi verificat contractele de închiriere, cu privire la nerespectarea criteriilor de atribuire, a listei de priorităţi şi a celei de repartizare cu privire la locuinţele pentru tineri destinate închirierii din fondurile A.N.L. ori în lipsa unor dovezi din care să rezulte că avea cunoştinţă, la momentul semnării contractelor, de modul defectuos în care aparatul de specialitate şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu privire la întocmirea şi verificarea acestor contracte de închiriere, nu se poate reţine că şi-a îndeplinit atribuţiile cu încălcarea legii. Simpla semnare a contractelor de închiriere nr. x/2012, y/2012 şi z/2012 de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, cu persoane care nu îndeplineau condiţiile pentru atribuirea unei locuinţe şi nu se aflau în lista de repartizare, în condiţiile în care întocmirea contractelor de închiriere şi verificarea legalităţii acestora intra în atribuţiile inculpaţilor I., H. şi G., ca membri ai aparatului de specialitate al primarului şi nu s-a făcut dovada existenţei unei conivenţe între inculpatul A. şi cei trei inculpaţi menţionaţi ori dovada că a cunoscut despre modul defectuos în care aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, nu constituie o îndeplinire a atribuţiilor de serviciu cu încălcarea legii.

Semnarea contractelor de închiriere de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al autorităţii administrativ teritoriale, în împrejurările reţinute de instanţele de fond şi de apel, nu constituie o activitate de punere în aplicare a legilor şi hotărârilor consiliului local, în sensul alin. (2) din Legea nr. 215/2001 şi nici o activitate de punere în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998. Activitatea de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 a fost realizată de inculpatul A. atunci când a numit Comisia socială de analiză a cererilor, cînd a organizat şedinţele de consiliu local în care s-au stabilit criteriile de repartizare şi documentele justificative ce urmau a fi depuse de solicitanţi şi au fost aprobate lista de priorităţi şi lista de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii. Punerea în aplicare a HCL care a stabilit lista de repartizare în sensul întocmirii contractelor de închiriere şi a semnării acestora de către chiriaşi, de aparatul de specialitate al primarului şi de către primar, ca reprezentant al autorităţii administrativ teritoriale a fost încredinţată prin aceeaşi hotărâre compartimentului juridic.

În concluzie, întrucât semnarea contractelor de închiriere de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al autorităţii administrativ teritoriale Reghin nu este o atribuţie de serviciu prevăzută de lege în sarcina sa, în sensul că reprezintă o activitate de punere în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 şi nici o activitate de verificare a legalităţii contractelor de închiriere semnate, sub aspectul conformităţii acestora cu dispoziţiile legale menţionate şi cu hotărârile consiliului local adoptate în aplicarea dispoziţiilor legale, apreciem că nu este întrunit elementul material al tipicităţii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), iar inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Faţă de aceste considerente, apreciem că recursul în casaţie formulat de inculpatul A. este fondat şi se impune ca, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să fie admis, cu consecinţa casării deciziei penale nr. 364/A/11.08.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia pentru cause cu minori şi de familie şi a pronunţării unei soluţii de achitare a inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) şi aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încadrarea juridică echivalentă prevăzută de C. pen. în vigoare şi care a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei: art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. - 3 acte materiale).