Limits of procedural status transfer: scope of renunciation of action where sale contract excluded court costs

Efectele determinate de cererea de renunțare la judecata acţiunii, formulată în apel, de către pârâtul care a dobândit calitatea de reclamant ca urmare a transmiterii calităţii procesuale. Titularul dreptului de a recupera cheltuielile de judecată efectuate în fața primei instanțe

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Hotărârile judecătorești

Index alfabetic: transmiterea calității procesuale

renunțare la judecată

cheltuieli de judecată

C.proc.civ., art. 406

Întrucât contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantul iniţial, în calitate de vânzător, şi unul dintre pârâţi, în calitate de cumpărător, intervenit după pronunţarea sentinţei prin care pârâţii au fost obligaţi la cheltuieli de judecată către reclamant, a avut ca obiect numai transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, nefiind reglată între părţi şi situaţia cheltuielilor de judecată, astfel că numai în aceste limite a putut opera transferul de calitate procesuală de la reclamant către cumpărător, acesta din urmă nu poate renunţa la un drept care nu i-a fost transmis, titularul dreptului de a recupera cheltuielile de judecată efectuate în faţa primei instanţe fiind reclamantul iniţial.

În consecință, având în vedere obiectul contractului în temeiul căruia pârâtul a preluat calitatea procesuală de la reclamant, instanța de apel, anulând numai în parte sentinţa şi menţinând obligaţia pârâţilor de a plăti cheltuielile de judecată stabilite în sarcina lor în primă instanţă, a pronunţat o soluţie legală, dată cu respectarea prevederilor art. 406 C.proc.civ.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1792 din 6 octombrie 2022

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 15.03.2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G. au solicitat instanţei obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul din Bucureşti, precum şi evacuarea pârâţilor din acest imobil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 555, art. 563 şi urm. C.civ.

Prin sentinţa civilă nr. 8059/2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1190 din 3.06.2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. şi G., astfel cum a fost precizată, a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, a dispus evacuarea pârâţilor din acest imobil şi a obligat pe pârâţi la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 16.557,88 lei (6.866,36 lei onorariu de avocat astfel cum a fost redus şi 9.691,52 lei taxă judiciară de timbru).

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 844 A din 24.05.2021, Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de pârâții C., D., E. şi G. împotriva sentinței civile nr. 1190 din 3.06.2019, precum şi împotriva încheierii de ședință din 18.03.2019, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a civilă.

A anulat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a luat act de renunţarea reclamantului la cererea de chemare în judecată.

A menţinut dispoziţiile sentinţei privind cheltuielile de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 844 A/2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs pârâţii C., E., G. şi D. solicitând casarea în parte a deciziei recurate şi, pe fond, anularea în totalitate a sentinţei civile nr. 1190/2019, ca urmare a renunţării la judecată de către intimatul-reclamant.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenţii au arătat că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 406 C.proc.civ. în ceea ce priveşte efectele renunţării la judecata acţiunii introductive realizată în calea de atac a apelului.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate s-a susţinut că reclamantul a formulat cerere de renunţare totală la judecată, prin urmare soluţia anulării sentinţei doar în parte este nelegală, fiind nesocotită voinţa părţii reclamante şi a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Recurenţii au precizat că la termenul din 22.03.2021 instanţa de apel a constatat că F. a preluat drepturile şi calităţile procesuale ale numiţilor B. şi A., devenind intimat-reclamant în cauză, astfel că putea exercita toate drepturile recunoscute titularului cererii de chemare în judecată.

S-a susţinut că sentinţa trebuia anulată integral, instanţa neavând posibilitatea de a cenzura voinţa părţii, în contextul în care renunţarea a fost totală şi pârâţii au fost de acord cu aceasta.

Contrar motivării instanţei de apel, recurenţii au apreciat că, urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1944 din 28.10.2020, instanţa nu a luat act de transmiterea doar în parte a drepturilor şi calităţilor procesuale aparţinând numiţilor B. şi A., ci de o transmitere totală.

Preluând integral drepturile şi calităţile procesuale ale numiţilor B. şi A., intimatul F. a dobândit posibilitatea de a formula şi susţine toate cererile pe care reclamanţii iniţiali le-ar fi putut susţine dacă nu ar fi fost scoşi din proces. Printre aceste cereri se numără şi renunţarea la judecată, noul intimat-reclamant dobândind dreptul de a o formula în limitele dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C.proc.civ., adică în tot sau în parte, cu consecinţa anulării în integralitate sau doar în parte a hotărârii primei instanţe.

Împrejurarea că prin hotărârea primei instanţe au fost stabilite cheltuieli de judecată în beneficiul reclamanţilor iniţiali nu prezintă nicio relevanţă, după cum la soluţionarea cererii de renunţare nu a prezentat relevanţă că în beneficiul acestora au fost stabilite şi celelalte măsuri din dispozitivul hotărârii, respectiv evacuarea şi lăsarea imobilului în deplină proprietate şi liniştită posesie.

Aşa cum rezultă din întâmpinarea depusă în apel, urmare a semnării contractului de vânzare, reclamanţii iniţiali şi-au asumat şi au fost de acord cu transmiterea calităţii şi a drepturilor lor procesuale către F., cu toate consecinţele rezultând din această împrejurare, iar acesta nu a renunţat la dreptul prevăzut de dispoziţiile art. 406 C.proc.civ., astfel încât nu există niciun motiv legal pentru ca acest drept, exercitat în limitele legii, să fie valorificat doar în parte de către instanţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul F. nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În prealabil, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate prin motivele de recurs trebuie să fie încadrate în prevederile art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., urmare a deducerii analizei în recurs interpretarea eronată a prevederilor art. 406 C.proc.civ., iar nu în art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., cum au arătat recurenţii, critica neavând ca obiect încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material.

Analizând recursul din perspectiva enunţată, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenţii au avut calitatea de pârâţi în cererea de chemare în judecată formulată de A. şi B. pentru revendicarea imobilului situat în Bucureşti, precum şi evacuarea pârâţilor din acest imobil.

Aceeaşi calitate procesuală a avut-o şi F.

Prin sentinţa civilă nr. 1190/2019, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a admis acţiunea, i-a obligat pe pârâţi să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti; a dispus evacuarea pârâţilor din imobil şi i-a obligat la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 16.557,88 lei.

Pe parcursul judecării apelului, între reclamanţi şi pârâtul F. s-a încheiat contractul de vânzare nr. 1944/2020 prin care dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost transmis cumpărătorului F.

Instanţa de apel a făcut aplicarea art. 39 alin. 2 C.proc.civ., a dispus scoaterea din cauză a reclamanţilor iniţiali şi a constat că F. a preluat calitatea procesuală a acestora.

La 22.03.2021, F. a declarat că renunţă „integral la judecată şi în ceea ce priveşte obligaţia stabilită cu privire la cheltuielile de judecată”, la acelaşi termen reprezentantul reclamanţilor iniţiali A. şi B. arătând instanţei că F. „nu poate renunţa decât la cheltuielile de judecată din apel”.

Anulând numai în parte sentinţa şi menţinând obligaţia pârâţilor de a plăti cheltuielile de judecată stabilite în sarcina lor în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o soluţie legală, dată cu respectarea prevederilor art. 406 C.proc.civ.

Astfel, contractul de vânzare nr. 1944/2020 încheiat între reclamanţii iniţiali A. şi B., în calitate de vânzători, şi pârâtul F., în calitate de cumpărător, deşi intervenit după pronunţarea sentinţei prin care pârâţii au fost obligaţi la cheltuieli de judecată către reclamanţi, a avut ca obiect numai transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, nefiind reglată între părţi şi situaţia cheltuielilor de judecată. Prin urmare, numai în aceste limite a putut opera transferul de calitate procesuală de la reclamanţi către cumpărătorul F.

Susţinerea recurenţilor, în sensul că renunţarea pe care a făcut-o copârâtul F. viza şi cheltuielile de judecată la care aceştia au fost obligaţi către reclamanţii iniţiali nu poate fi primită, având în vedere obiectul contractului în temeiul căruia pârâtul a preluat calitatea procesuală de reclamant. În alte cuvinte, F. nu putea să renunţe la un drept care nu i-a fost transmis, instanţa de apel arătând în mod corect faptul că titularii dreptului de a recupera cheltuielile de judecată efectuate în faţa primei instanţe sunt reclamanţii iniţiali.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect limitele obiectului contractului de vânzare nr. 1944/2020 şi, pe cale de consecinţă, a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 406 alin. 5 C.proc.civ. în etapa apelului.

Întrucât criticile recurenţilor nu au întrunit cerinţele art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.