Allocation of court costs in dismissed civil actions: exclusion of expenses from dismissed procedural incidents and distinct evidentiary regimes for attorney fees versus travel costs.

A. Respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect. Cheltuieli de judecată aferente cererilor formulate de reclamant în cadrul unor incidente procedurale

B. Cheltuieli de transport şi cazare solicitate de avocat. Regim probator

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Hotărârile judecătoreşti

Index alfabetic: cheltuieli de judecată

incidente procedurale

culpă procesuală

cheltuieli de transport

cheltuieli de cazare

C.proc.civ., art. 451, art. 453

A. Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, astfel cum prevede art. 453 C.proc.civ., îl constituie culpa părții care pierde procesul.

În situaţia respingerii cererii introductive ca rămasă fără obiect, deşi pârâtul este parte căzută

în pretenții, revenindu-i obligația de a suporta plata cheltuielilor de judecată, în ce privește incidentele procedurale la care reclamantul a apelat pentru satisfacerea intereselor sale - cereri de repunere pe rol după suspendarea judecăţii cauzei, recursul exercitat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, cu consecința menținerii măsurii suspendării -, cheltuielile de judecată ocazionate de aceste chestiuni procedurale nu pot fi imputate pârâtului, câtă vreme nu acesta a fost cel care a provocat exercitarea unor astfel de demersuri judiciare, iar soluțiile pronunțate au fost de respingere.

Câștigarea litigiului principal nu îl îndreptățește pe reclamant la recuperarea, de la pârât, a cheltuielilor efectuate în cadrul unor cereri formulate pe cale incidentală, respinse, în lipsa culpei procesuale a acestuia.

B. Potrivit art. 451 alin. (1) C.proc.civ., cheltuielile de transport sau cazare ori alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului și onorariul de avocat reprezintă două componente diferite din cuprinsul cheltuielilor de judecată, având un regim probator distinct, acordarea acestora fiind condiţionată de înfăţişarea unor dovezi concrete care să ateste cuantumul lor exact.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1216 din 26 mai 2022

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 23.07.2015, pe rolul Tribunalul Covasna, reclamanții A., B., C., prin reprezentant legal D., E. şi F., prin reprezentant legal A., G. şi H., prin reprezentant legal B. au chemat în judecată pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă X., solicitând obligarea acestuia la plata către reclamanţi a sumei în cuantum total de 250.000 euro, reprezentând prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului, în condiţii tragice, a tatălui şi bunicului lor, deces survenit ca urmare a gravei neglijenţe manifestate de prepuşii pârâtului, precum şi a sumei în cuantum de 50.000 lei, reprezentând cheltuielile de înmormântare şi de pomenire suportate de reclamanți, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea pronunţată la data de 04.02.2016, Tribunalul Covasna - Secţia civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă X. și s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 pct. 2 C.proc.civ.

La 13.02.2017, reclamanţii au formulat cerere de repunere pe rol, în temeiul art. 413 alin. 3 teza a II-a C.proc.civ.

Prin încheierea de şedinţă din 02.03.2017, Tribunalul Covasna - Secţia civilă a respins cererea de repunere pe rol.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanţii.

Prin decizia civilă nr. 213/R din 25.05.2017, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a respins recursul formulat.

La 19.11.2020, reclamanții au solicitat repunerea pe rol a cauzei şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză civilă, în cuantum de 16,475 lei, iar prin cererea formulată la 28.12.2020, au solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Covasna

Prin sentinţa civilă nr. 22 din 21.01.2021, Tribunalul Covasna a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă X.

A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu chematul în garanție Y. S.A.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanţii.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia civilă nr. 502/A din 25.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, s-a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 22 din 21.01.2021, s-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă, şi a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în apel.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov au declarat recurs reclamanţii, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii cererii introductive în totalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii au formulat, în esenţă, următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C.proc.civ.:

- decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 C.proc.civ.; astfel, în raport de decizia nr. 463/2016 pronunţată de Curtea Constituţională, dispoziţiile art. 453 C.proc.civ. trebuie interpretate în sensul că incumbă numai părţii care prin comportamentul său a obligat pe partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces, obligaţia de a suporta cheltuielile de judecată, indiferent de eventualele soluţii asupra unor aspecte din timpul procesului (suspendarea judecăţii cauzei, cereri de repunere pe rol, formularea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol);

- decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 329 C.proc.civ. de vreme ce în favoarea reclamanţilor operează prezumţia că avocatul acestora a efectuat cheltuieli pentru deplasarea la Tribunalul Covasna şi la Curtea de Apel Braşov, având în vedere că avocatul i-a reprezentat la toate termenele de judecată, aspect dovedit prin depunerea ordinelor de deplasare la dosarul cauzei; în aceste condiţii, faptul cunoscut şi conex constând în aceea că avocatul reclamanţilor s-a prezentat la toate termenele în faţa instanţelor de fond, atestă faptul necunoscut că prezentarea avocatului în faţa acestor instanţe a implicat cheltuieli de deplasare (combustibil, diurnă, cazare);

- decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) din C.civ.; în mod eronat, a reţinut instanţa de apel că onorariul avocaţial şi cheltuielile de deplasare reprezintă cheltuieli diferite în condiţiile în care reclamanţii şi avocatul acestora au convenit că în compunerea onorariului avocaţial vor fi incluse şi cheltuielile privind deplasarea în faţa instanţelor de judecată;

- instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 în contextul în care norma legală conferă avocatului facultatea de a deschide conturi diferite pentru încasarea onorariilor şi un cont pentru depunerea sumelor necesare pentru efectuarea altor cheltuieli, cum ar fi cheltuielile de deplasare, însă nu instituie o obligaţie în acest sens;

- decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 249 C.proc.civ. câtă vreme instanţa de apel a considerat că reclamanţii nu au făcut dovada efectuării unor cheltuieli de deplasare de către avocatul acestora; instanţa de apel trebuia să considere că facturile cuprind doar contravaloarea activităţilor juridice, sens în care trebuia să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi să acorde onorariul avocaţial în întregime în cuantum total de 16.465 lei;

- decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C.proc.civ. de vreme ce cheltuielile de judecată se acordă pentru fiecare cauză în parte, chiar dacă între aceleaşi părţi se derulează mai multe litigii, fiind irelevante aspectele care reprezintă aprecieri subiective ale instanţelor de judecată cu privire la cuantumul onorariului avocaţial acordat din alte dosare; prin urmare, aprecierea instanţei de apel referitoare la împrejurarea că în dosarul penal desfăşurat între aceleaşi părţi, în legătură cu aceeaşi faptă şi acelaşi prejudiciu, s-au acordat cheltuieli judiciare constând în onorariu avocaţial în sumă de 20.000 lei este eronată;

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, în termen legal, la 21.10.2021, pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă X. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor expuse în cererea de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C.proc.civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei, respingerea argumentelor intimatului, ca neîntemeiate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul pendinte poartă asupra modalităţii de soluţionare a cererii accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata cauzei în contextul în care acţiunea civilă prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune materiale şi morale, a rămas fără obiect.

Sub o primă critică, recurenţii invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 C.proc.civ. pretinzând că instanţa de apel, în mod nelegal, nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate şi dovedite în incidentele procedurale, precum suspendarea judecății cauzei, cereri de repunere pe rol, recursul exercitat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, cu consecința menținerii măsurii suspendării dispuse în cauză. În susținerea acestei critici, recurenții se prevalează de jurisprudența instanței de contencios constituțional, afirmând că obligarea la plata cheltuielilor de judecată aparține părții căzute în pretenții, în accepțiunea dată de prevederile art. 453 C.proc.civ., ce vizează soluția finală pronunțată în cauză, aceea de respingere a cererii introductive ca rămasă fără obiect, indiferent de soluțiile punctuale pronunțate asupra incidentelor procedurale formulate de parte pentru realizarea dreptului dedus judecății.

Critica recurenților, susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., este nefondată.

Înalta Curte are în vedere că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, astfel cum prevede art. 453 C.proc.civ., îl constituie culpa părții care pierde procesul. În esență, pârâtul este partea căzută în pretenții în cauză față de soluția de respingere ca rămasă fără obiect a cererii introductive, motiv pentru care în sarcina sa a fost stabilită obligația de plată a cheltuielilor de judecată în cuantumul apreciat de către instanța de apel. Cu toate acestea, în ce privește incidentele procedurale la care reclamanții au apelat pentru satisfacerea intereselor lor - cereri de repunere pe rol, recursul exercitat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, cu consecința menținerii măsurii suspendării dispuse în cauză -, cheltuielile de judecată ocazionate de aceste chestiuni procedurale nu pot fi imputate pârâtului, în lipsa întrunirii cerinței culpei procesuale, câtă vreme pârâtul nu a provocat exercitarea acestor demersuri judiciare, iar soluțiile pronunțate în cadrul acestora au fost de respingere.

Astfel, contrar teoriei conturate de recurenți prin cererea de recurs, câștigarea litigiului principal nu îi îndreptățește pe aceștia la recuperarea, de la pârât, a cheltuielilor efectuate în cadrul unor cereri formulate pe cale incidentală, respinse, în lipsa culpei procesuale a acestuia în declanșarea acestor demersuri judiciare.

În consecință, hotărârea curții de apel nu prezintă vicii sub aspectul înlăturării cheltuielilor solicitate de recurenți în privința demersurilor formulate de aceștia pe cale incidentală în legătură cu litigiul pendinte, instanța de apel apreciind în mod legal aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 453 C.proc.civ. în prezenta cauză.

Printr-o altă critică, recurenții reproșează instanței de apel neacordarea cheltuielilor de transport pretins incluse în cuantumul onorariului de avocat stabilit, potrivit susținerilor acestora, forfetar, pe fiecare termen de judecată, sens în care invocă incidența probei cu prezumția simplă nesocotită de către curtea de apel, încălcarea principiului pacta sunt servanda, în raport de convenția încheiată între avocat și client, precum și încălcarea normei de procedură privind sarcina probei.

Și această critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ. este nefondată.

Reține Înalta Curte că recurenții, prin criticile de apel, au explicitat natura cheltuielilor de judecată solicitate în baza contractului de asistență juridică nr. x/23.07.2015 constând în onorariu avocaţial și cuprinzând „cazare, cheltuieli de transport, diurnă, (…) cercetare doctrină şi jurisprudenţă, formulări şi redactări de acte, susţinerea acestora în faţa instanţelor”. S-a susținut, în acest sens, că avocatul ales a fost prezent la 6 termene de judecată, cheltuielile de transport achitate de parte, în raport cu costul carburantului, fiind de 1023,61 lei.

Soluționând apelul în limitele și prin raportare la criticile formulate de reclamanți, Curtea de Apel în mod legal a reținut că, potrivit art. 451 alin. (1) C.proc.civ., cheltuielile de transport sau cazare ori alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului și onorariul de avocat reprezintă două componente diferite din cuprinsul cheltuielilor de judecată, având un regim probator distinct. A concluzionat întemeiat Curtea că recurenții nu au dovedit efectuarea cheltuielilor de transport sau cazare, nefiind depuse înscrisuri în probațiune ce atestă efectuarea acestor cheltuieli, reținând drept argument și faptul că împuternicirea avocaţială menționează activităţi de redactare, semnare, depunere, susţinere cereri/acte, asistare, reprezentare.

Nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 329 C.proc.civ. în materia prezumțiilor simple de către curtea de apel, căci acordarea cheltuielilor de transport şi cazare era, într-adevăr, condiţionată de dovedirea cuantumului lor exact, neputând fi acceptat de către instanţă un cuantum al acestor cheltuieli avansat de reclamanţi, câtă vreme nu au fost înfăţişate şi dovezi concrete care să ateste cuantumul lor exact.

Nefondată este și alegația recurenților potrivit căreia instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1270 alin. (1) C.civ., nesocotind convenția dintre părți, în condițiile în care modalitatea în care părţile contractului de asistenţă juridică au evaluat şi comensurat pecuniar prestaţia avocatului rămâne una valabilă, supusă efectelor relativităţii contractului între părți şi forţei obligatorii a acestuia.

Astfel, instanţa de apel nu a adus atingere raporturilor juridice dintre recurenți şi avocatul acestora, aşa cum au rezultat ele din convenţia părţilor. Ceea ce a cenzurat instanța de apel a fost măsura în care cealaltă parte, căzută în pretenţii, trebuie să suporte cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse și dovedite în mod legal de partea adversă.

Faptul că instanța de apel a invocat, în mod suplimentar, dispozițiile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, ce reglementează facultatea avocatului de a deschide un cont distinct pentru încasarea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia, nu este de natură să conducă la altă concluzie, argumentul fiind expus pentru a evidenția că onorariul de avocat și sumele prevăzute de norma în discuție reprezintă cheltuieli distincte, care au regim juridic propriu.

Un argument în acest sens este și faptul că, potrivit art. 451 alin. (2) C.proc.civ., reducerea motivată a cheltuielilor de judecată, în baza puterii de aprecierii a instanței, se întinde numai asupra componentei onorariului avocațial, celelalte cheltuieli (e.g. transport, cazare) urmând a fi acordate integral, în măsura dovedirii, în condițiile legii.

Nu se poate imputa încălcarea dispozițiilor art. 249 C.proc.civ. sub pretextul că, față de modul în care recurenții și avocatul acestora au înțeles să stabilească onorariul avocaţial prin contractul de asistență juridică, instanța de apel trebuia să socotească că toate aceste cheltuieli reprezintă onorariu avocațial, în condiţiile în care, pe de o parte, chiar recurenții au admis că suma totală solicitată cuprinde și alte cheltuieli distincte, pe care nu le-au dovedit, iar pe de altă parte, subsecvent stabilirii naturii și justeței solicitării, instanța de apel, în baza puterii ei de apreciere recunoscută prin dispoziţiile art. 451 alin. (2) C.proc.civ., a dispus motivat reducerea proporțională a componentei onorariului avocațial.

O ultimă critică se referă la încălcarea prevederilor art. 451 alin. (2) C.proc.civ., recurenții pretinzând indirect că instanța de apel a avut în vedere alte criterii decât cele legale în analiza caracterului rezonabil al proporționalității onorariului de avocat solicitat de recurenți.

Această critică, ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., nu se suprapune pe ipoteza avută în vedere de Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, şi este nefondată.

În cenzurarea sentinței tribunalului, instanța de apel a avut în vedere și a aplicat criteriile legale ce rezultă din prevederile art. 451 alin. (1) C.proc.civ., din considerente rezultând, fără dubiu, că s-au luat în considerare aspecte privind formularea cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare, a notelor de şedinţă, reprezentarea recurenților la 4 termene de judecată, activitățile ce alcătuiesc relația dintre avocat și client (comunicarea cu partea, strângerea de date şi probe, cercetare şi documentare), natura cauzei - apreciată ca fiind una complexă cu privire la care apărarea s-a realizat în mod corespunzător.

Faptul că instanța de apel a menționat că între părți s-a desfășurat un proces penal cu un obiect similar celui din prezenta cauză, în cadrul căruia, urmare a soluției pronunțate, s-au acordat anumite cheltuieli de judecată în favoarea recurenților, cu titlu de onorariu avocațial, nu conduce la nelegalitatea soluției curții de apel, având cel mult semnificația unui considerent supraabundent, în condițiile în care reducerea proporțională a cheltuielilor constând în onorariu de avocat din prezenta cauză a avut în vedere criteriile impuse de dispozițiile art. 451 alin. (2) C.proc.civ., astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Pentru toate aceste considerente, constatând caracterul nelegal al criticilor, recursul a fost respins ca nefondat.