Territorial competence of the enforcement court for authorizing self-performance of specific obligations under Art. 904 Civil Procedure Code

Cerere de autorizare a executării obligaţiei de a face stabilită prin titlul executoriu. Competenţă teritorială

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenţa instanţelor judecătoreşti

Index alfabetic: conflict negativ

titlu executoriu

obligaţie de a face

instanţă de executare

încheiere de încuviinţare a executării silite

C.proc.civ., art. 904, art. 651 alin. (1) - (3), art. 622

Potrivit art. 904 C.proc.civ., solicitarea creditorului de autorizare a executării obligației de a face se introduce la instanţa de executare, care este definită de art. 651 alin. (1) C.proc.civ. ca fiind judecătoria în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Odată stabilită instanţa de executare în raport de criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Prin urmare, competența de soluţionare a cauzei întemeiate pe dispoziţiile art. 904 C.proc.civ. revine instanței care a încuviințat cererea de executare silită, ca instanţă de executare.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1842 din 11 octombrie 2022

1. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâta B. să fie autorizat să îndeplinească dispoziţiile din cadrul sentinţei civile nr. 10279 din 04.12.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pe cheltuială pârâtului, în temeiul art. 904 C.proc.civ., anume autorizarea de a desfiinţa adăpostul de animale pe care pârâta îl are în clădirea şi în curtea imobilului din Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 8860 din 5.07.2022, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, reţinând că pentru soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 904 C.proc.civ., competenţa aparţine instanţei de executare, iar conform art. 651 C.proc.civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, în speţă debitoarea pârâtă având domiciliul în oraşul Sinaia.

3. Hotărârea Judecătoriei Sinaia:

Prin sentinţa civilă nr. 656 din 26.08.2022, Judecătoria Sinaia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În considerente a reţinut că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis cererea de încuviințare a executării silite, calitatea acesteia de instanță de executare fiind câștigată, în raport cu cele statuate prin Decizia ÎCCJ-RIL 20/2021.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă priveşte cererea prin care reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâta B. să fie autorizat să îndeplinească dispoziţiile din cadrul sentinţei civile nr. 10279 din 04.12.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/300/2019, pe cheltuiala pârâtei, în temeiul art. 904 C.proc.civ.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 904 C.proc.civ. raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din același act normativ.

Potrivit art. 904 C.proc.civ., dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.

Solicitarea creditorului de autorizare se introduce, aşadar, la instanţa de executare, care este definită de art. 651 alin. (1) C.proc.civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin.(3) al aceluiaşi text de lege, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Rezultă că şi în cazul cererii de autorizare executare a obligaţiei de a face, întemeiată pe dispoziţiile art. 904 C.proc.civ., competența este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. Astfel, sub aspectul criteriului teritorial, competenţa instanţei de executare este una exclusivă, fiind reglementată prin norme de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga.

Prin Decizia nr.20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. 1696/1/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție şi, în consecinţă, s-a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din Codul de procedură civilă, instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, conform art. 622 alin. (2) C.proc.civ., prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviințării. Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviințării executării silite.

Din momentul încuviințării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C.proc.civ. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport de criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În cauză, prin încheierea din data de 18.03.2022, pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/300/2022 s-a încuviinţat executarea silită cu privire la titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 10279 din 04.12.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale, astfel încât, exceptând derogările anume prevăzute, toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

Atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum în speță cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea anterior menţionată, competenţa de soluţionare a cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 904 C.proc.civ. urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, ca instanţă de executare, respectiv Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.