Lack of active procedural standing for the Public Ministry to contest High Council of Magistrature election decisions under special law

Hotărâre adoptată în procedura de desemnare şi alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Contestaţie. Calitate procesuală activă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Acţiunea civilă

Index alfabetic: hotărâre a C.S.M.

contestaţie

calitate procesuală activă

principiului specialia generalibus derogant

Legea nr. 317/2004, art. 7, art. 17

C.proc.civ., art. 92

C.civ., art. 1247 alin. (2)

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) – (3) şi ale art. 7 alin. (7), alin. (9) din Legea nr. 317/2004 rezultă că a fost conferită calitatea procesuală în formularea contestaţiei candidaţilor, ori, după caz, judecătorilor sau procurorilor de la nivelul instanţelor sau parchetelor pentru care a fost depusă candidatura, ceea ce înseamnă că instanţele sau parchetele nu au temei legal pentru a formula contestaţie potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (6) din aceeaşi lege.

În consecinţă, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are legitimare procesuală activă să conteste o hotărâre a C.S.M. în temeiul art. 17 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, normă de drept care are caracter de lege specială faţă de prevederile art. 92 din Codul de procedură civilă şi de cele ale art. 1247 alin. (2) din Codul civil care sunt dispoziţii de drept comun.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1498 din 3 august 2022

Cadrul procesual

Contestaţia depusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

La 26.07.2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă a fost înregistrată contestaţia formulată de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a solicitat: constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte art. 3 şi constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motive de nelegalitate, invocând în drept dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie, art. 92 alin. (1) C.proc.civ., art. 1247 alin. (2) C.civ. şi art. 17 alin. (6) raportat la art. 7 alin. (9) din legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, modificată şi completată.

În cuprinsul cererii, contestatorul a susţinut că se legitimează procesual activ şi are interes în formularea contestaţiei, dezvoltând, în esenţă, următoarele argumente:

Hotărârile nr. 113/2022 şi nr. 114/2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost pronunţate în materia contenciosului electoral în procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. În considerarea naturii pur civile a drepturilor aflate în discuţie, legiuitorul a stabilit în favoarea Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa materială procesuală de soluţionare a contestaţiilor. Astfel, hotărârile contestate, fiind acte de natură civilă, nulitatea absolută poate fi invocată în condiţiile art. 1247 alin. (2) C.civ., de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie, dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată nefiind aplicabile în speţă;

Situaţiile în care Ministerul Public poate invoca pe cale de acţiune nulitatea absolută a unui act juridic civil constituie cazuri expres prevăzute de lege, în sensul dispoziţiilor art. 92 alin. (l) C.proc.civ., în care procurorul poate promova acţiunea civilă, esenţială fiind demonstrarea unui interes juridic personal, serios şi legitim, aflat în relaţie cu natura interesului ocrotit prin normele juridice încălcate.

Demersul său judiciar este determinat de încălcarea principiului legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 1 alin. (2) teza I din Legea nr. 317/2004, republicată, modificată şi completată, a principiului egalităţii în faţa legii, consfinţit de art. 16 alin. (1) din Constituţie, a efectului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, prevăzut de art. 147 alin. (4) din Constituţie şi a principiului bunei-credinţe prevăzut de art. 14 alin. (1) C.civ. în procesul decizional la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei.

Formularea contestaţiei are ca scop restabilirea ordinii de drept încălcate prin cele două hotărâri contestate, asigurarea caracterului previzibil, unitar, lipsit de arbitrar al procedurilor electorale pentru toţi candidaţii în procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în general şi, în particular, asigurarea egalităţii de tratament juridic între judecătorii şi procurorii care candidează în aceste alegeri;

Respectarea principiilor fundamentale evocate, coerenţa şi previzibilitatea în cel mai înalt grad posibil a procedurilor pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, instituţie fundamentală a statului de drept din România, având rolul de garant constituţional al independenţei justiţiei, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală, constituie, în mod indubitabil, dimensiuni ale ordinii de drept şi, prin caracterul lor general, sunt imperative ce privesc însăşi esenţa activităţii acestei autorităţi. În mod evident, toate aceste aspecte vizează ordinea de drept normativizată la nivel constituţional şi infraconstituţional, iar încălcarea principiilor fundamentale evocate nu doar justifică, ci impune o acţiune a Ministerului Public în virtutea rolului său constituţional, consfinţit de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, acela de a apăra, în activitatea judiciară, ordinea de drept.

Motivele de nelegalitate cu privire la art. 3 din Hotărârea nr.113/2022 au vizat: în primul rând faptul că aceasta nu este motivată cu privire la soluţia de respingere a contestaţiilor procurorilor; contravine principiului egalităţii în faţa legii şi încalcă efectele obligatorii erga omnes ale deciziilor Curţii Constituționale, prevăzute de art. 16 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituție.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 114/2022, s-a arătat în cuprinsul contestaţiei că aceasta a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1073/2018, ceea ce pune în discuţie resectarea principiului bunei-credinţe în privinţa întocmirii şi refuzului de modificare a buletinelor de vot pentru exprimarea opţiunilor membrilor aleși şi a celor cu drept de vot pentru exprimarea opţiunilor membrilor aleşi şi a celor de drept în cadrul CSM refuzului de modificare a buletinelor de vot.

2. Întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei şi excepţia lipsei de interes. Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, a susţinut că dispoziţiile art. 92 alin. (1) C.proc.civ., de care se prevalează reclamantul, stabilesc cu titlu limitativ situaţiile în care procurorul poate exercita acţiunea civilă, respectiv: 1) pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor; 2) pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor; 3) în alte cazuri prevăzute de lege. În prezenta speţă, niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăseşte, iar simpla invocare a acestui text legal nu este suficientă pentru a justifica legitimarea procesuală activă.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 17 alin. (6) raportat la art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, de asemenea, nu se poate vorbi de o legitimare procesuală activă a Ministerului Public, întrucât aceste texte legale conferă calitatea procesuală activă numai judecătorilor şi procurorilor, ce au calitatea prevăzuta la art. 7 alin. (7) din lege.

Cu privire la inadmisibilitatea contestaţiei, intimatul a susţinut că manifestările de voinţă ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii exprimate prin votul dat în cadrul şedinţelor Secţiilor sau Plenului Consiliului, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, converg spre acelaşi efect juridic, în final realizându-se o singură voinţă juridică a autorităţii publice care are competenţa de a emite actul administrativ.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 114/2022, contestaţia este inadmisibilă, întrucât nu se invocă încălcări ale legii în procedura de desemnare şi alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ci doar aspecte procedurale referitoare la modalitatea de adoptare a hotărârii, aspect necontestat de niciun judecător sau procuror. În condiţiile în care legalitatea acestor proceduri cu privire la cei 10 candidaţi declaraţi membri aleşi ai Consiliului este necontestată, iar Ministerul Public nu invocă niciun motiv de nelegalitate a procedurilor de desemnare şi alegere derulate la nivelul adunărilor generale de la instanţe sau parchete, contestaţia este inadmisibilă.

Cu privire la excepţia lipsei de interes, intimatul a susţinut că potrivit art. 33 C.proc.civ., nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual, iar, în cauză, contestatorul nu a justificat un interes şi nici nu ar obţine un folos practic personal prin anularea celor două hotărâri contestate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, cu privire la Hotărârea nr. 114/2022 niciun judecător sau procuror nu a reclamat o nelegalitate a procedurilor cu privire la cei 10 candidaţi declaraţi membrii aleşi ai Consiliului.

Pe fondul cererii, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Răspunsul la întâmpinare depus de contestatorul Ministerul Public

Contestatorul Ministerul Public a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 82 alin. (1) C.proc.civ., excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a persoanei care a semnat pentru preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii întâmpinarea. Din coroborarea dispoziţiilor legale şi regulamentare, rezultă că reprezentarea legală a Consiliului Superior al Magistraturii este asigurată de preşedinte, iar în lipsa preşedintelui, atribuţiile de reprezentare revin de drept şi se exercită de vicepreşedinte.

Întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a fost semnată „pentru preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii" de o altă persoană decât vicepreşedintele Consiliului. În absenţa preşedintelui şi în condiţiile în care vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii se afla în activitate, acestuia din urmă îi revenea de drept calitatea de reprezentant legal al instituţiei şi atribuţia de a semna actele procedurale întocmite de intimat, aceste atribuţii neputând fi delegate unui alt membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul a susţinut că întrucât întâmpinarea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost semnată de reprezentantul legal al intimatului, actul procedural este inexistent din punct de vedere juridic, motiv pentru care a solicită să nu fie valorificat.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Public s-a arătat că legitimarea sa procesuală se întemeiază pe dispoziţiile art. 92 alin. (1) C.proc.civ. coroborat cu art. 1247 alin. (2) C.civ., potrivit căruia, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată şi că a fost determinat pe încălcarea principiului legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție şi art. 1 alin. (2) teza I din Legea nr. 317/2004, a principiului egalităţii în faţa legii, consfinţit de art. 16 alin. (1) din Constituție, a efectului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituționale, prevăzut de art. 147 alin. (4) din Constituție, precum şi a principiului transparenţei şi bunei-credinţe prevăzut de art. 14 alin. (1) din Codul civil în procesul decizional la nivelul CSM, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei. S-a mai invocat şi faptul că nu se respectă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte accesul la justiţie.

A solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare şi admiterea contestaţiei sale.

Notele scrise depuse de Consiliul Superior al Magistraturii

Prin notele scrise, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant legal a persoanei care a semnat întâmpinarea, întrucât preşedintele CSM, în calitate de reprezentant legal al instituţiei, a arătat că îşi însuşeşte toate excepţiile şi apărările din întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, ratificând întrutotul actul procesual al Consiliului. De asemenea, a intimatul a solicitat admiterea excepţiilor pe care le-a invocat prin întâmpinare, iar, pe fond, respingerea contestaţiei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând actele şi lucrările dosarului, susţinerile părţilor şi dispoziţiile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestator nu poate fi admisă pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Din cererea dedusă judecăţii rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 (art.3) şi a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin (3) coroborate cu art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, solicitând constatarea nulităţii absolute a celor două hotărâri.

Legea nr. 317/2004 privind organizarea judiciară reglementează procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, stabilind etapele acesteia, condiţiile de participare, verificarea şi validarea rezultatelor, precum şi modalitatea de contestare a rezultatelor alegerilor, instituind un regim juridic specific, prevederile legale aplicabile fiind norme de drept public, imperative şi de strictă interpretare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) –(3) din Legea nr. 317/2004:

„(1) Consiliul Superior al Magistraturii verifică legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere, din oficiu sau la sesizarea oricărui judecător sau procuror. (2) În vederea formulării sesizării, judecătorii şi procurorii au dreptul să verifice procesele-verbale cu privire la desfăşurarea procedurilor prevăzute la alin. (1) şi rezultatul acestora, precum şi buletinele de vot. (3) Contestaţiile referitoare la legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere pot fi depuse la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la data la care s-a stabilit rezultatul votului.(...) (6) Dispoziţiile art. 7 alin. (9) se aplică în mod corespunzător”

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (7) şi alin. (9) din Legea nr. 317/2004:

„(7) Împotriva hotărârilor colegiilor de conducere prevăzute la alin. (6), în termen de 5 zile de la publicare, pot formula opoziţie candidaţii ori, după caz, judecătorii sau procurorii de la nivelul instanţelor sau parchetelor pentru care a fost depusă candidatura. (...)

(9) Hotărârea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzută la alin. (8), poate fi contestată de către persoanele prevăzute la alin. (7), la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrare, cu citarea părţilor.”

Din interpretarea coroborată a normelor de drept menţionate anterior rezultă că legea a conferit calitate procesuală în formularea contestaţiei candidaţilor, ori, după caz, judecătorilor sau procurorilor de la nivelul instanţelor sau parchetelor pentru care a fost depusă candidatura, ceea ce înseamnă că instanţele sau parchetele nu au temei legal pentru a formula contestaţie potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.

În consecinţă, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are calitate procesuală activă să conteste Hotărârile nr. 113/2002 şi 114/2022, în temeiul art. 17 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, norme de drept care au caracter de lege specială faţă de dispoziţiile art. 92 C.proc.civ. şi art. 1247 alin. (2) C.civ. care sunt dispoziţii de drept comun.

Înalta Curte constată că regimul juridic instituit de dispoziţiile art. 17 alin. (6), coroborate cu dispoziţiile art. 7 alin. (6) şi (9) din Legea nr. 317/2004 implică incidenţa în cauză a principiului de drept potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală, urmând a se stabili raportul dintre normele de drept în temeiul cărora s-a formulat contestaţia dedusă judecăţii şi cele invocate de contestator pentru a justifica legitimarea sa procesuală activă.

Normele menţionate sunt de strictă interpretare, dacă sunt întrunite premisele de fapt şi de drept din ipoteza normativă, legea specială aplicându-se prioritar față de legea generală, cu consecinţa înlăturării de la aplicare a dreptului comun.

În acest sens, trebuie avută în vedere jurisprudența constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu referire la Deciziile nr. 33/2008 şi nr. 27/2011 pronunţate de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, decizii în cuprinsul cărora au fost oferite dezlegări de principiu cu privire la raportul dintre legea specială şi legea generală, luându-se în considerare că în situaţia unui conflict dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă nu este prevăzut expres în legea specială.

În cauza dedusă judecăţii, temeiul de drept şi obiectul cererii sunt clar stabilite de contestatorul Ministerul Public, nelăsând nicio îndoială asupra faptului că se contestă Hotărârea nr. 113/2022 (art.3) şi Hotărârea nr. 114/2014 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în procedura alegerilor membrilor CSM, ceea ce înseamnă că în cauză este aplicabil regimul juridic prevăzut de legea specială, respectiv Legea nr. 317/2004, inclusiv în privinţa calităţii procesuale active a contestatorului.

Examinând obiectul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că, deşi se formulează contestaţie în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 317/2004, se solicită constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 (art.3) şi a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, invocându-se, alături de legea specială şi dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituție, art. 92 alin. (1) C.proc.civ. şi art. 1247 alin. (2) C.civ. În acest context, contestatorul îşi justifică legitimarea procesuală activă prin invocarea unor norme de drept comun, respectiv art. 92 alin. (1) C.proc.civ. şi art. 1247 alin. (2) C.civ.

Or, nu se poate pretinde că o cerere formulată în faţa instanţei poate avea un temei juridic prevăzut de legea specială şi, în acelaşi timp, un temei de drept prevăzut de normele de drept comun, întrucât, aşa cum s-a arătat în precedent, aplicarea principiului specialia generalibus derogant are ca efect înlăturarea dreptului comun de la aplicare.

În cauză nu pot fi primite susţinerile contestatorului Ministerul Public că legitimarea sa procesuală activă se întemeiază pe dispoziţiile art. 92 C.proc.civ. pentru că, în primul rând, au caracterul unor dispoziţii de drept comun şi, în al doilea rând, textul invocat permite procurorului formularea unei acţiuni sau a unei căi de atac, numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 92 alin. (1) şi alin. (4) din C.proc.civ.:

„(1) Procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar, pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.(...)

(4) Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii.”

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 304/2004:

„Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii:

(...) d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; e) participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată; f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege; g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii;l) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.”

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale relevă că posibilitatea procurorului de a porni procesul civil sau de a declara o cale de atac este limitată, în sensul că procurorul nu poate exercita căile de atac împotriva oricărei hotărâri, ci numai împotriva hotărârilor pronunţate în cauzele referitoare la drepturile şi la interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, a celor pronunţate în cauzele cu privire la care legea prevede expres posibilitatea procurorului de a porni acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată.

În cauză nu poate fi primită susţinerea contestatorului că apărarea principiului legalităţii justifică formularea oricărei cereri în faţa instanțelor de judecată, întrucât principiul legalităţii presupune, printre altele, ca instituţiile statutului să acţioneze numai în limitele şi potrivit competenţelor prevăzute de lege, asigurându-se astfel preeminenţa ordinii de drept într-un stat democratic.

Nu este pertinent nici argumentul ce vizează limitarea accesului la justiţie, de vreme ce dreptul la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, presupune că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Or, în speţă, drepturile cu caracter civil prevăzute de legea specială sunt ale candidaţilor care au formulat contestaţii soluţionate într-un cadru procesual distinct, asigurându-se astfel accesul acestora la justiţie în ceea ce priveşte art. 3 din Hotărârea nr. 113/2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, trebuie subliniat că prin decizia nr. 1496 din 28 iulie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă au fost admise contestaţiile formulate de procurorul A. şi de procurorul B. împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi în consecinţă, a fost anulată, în parte, hotărârea sus-menţionată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art.3.

Ca urmare a admiterii contestaţiilor a fost obligat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii să aprobe buletinul de vot, precum și calendarul de desfășurare a turului doi al alegerilor pentru un membru procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, precum și pentru cel de-al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale şi să sesizeze Secţia pentru procurori pentru a dispune măsurile ce se impun, în conformitate cu art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Au fost respinse contestaţiile formulate de judecătorul C. şi de judecătorul D. împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 2000 din 19 iulie 2022 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

În concluzie, Înalta Curte constată că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 17 alin. (6), art. 7 alin. (6) şi (9) din Legea nr. 317/2004, art. 92 C.proc.civ., precum şi ca urmare a incidenţei în cauză a principiului de drept potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală rezultă, în temeiul argumentelor deja expuse, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are calitate procesuală activă în contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 (art.3) şi a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Aşa fiind, nu se mai impune analizarea celorlalte excepţii invocate de părţi, a susţinerilor invocate pe fondul cauzei de contestatorul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici a argumentelor invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii în combaterea contestaţiei.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 97 pct. 4 C.proc.civ., coroborate cu art. 17 alin. (6) şi art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, a respins contestaţia formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 (art.3) şi a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru lipsa calităţii procesuale active.