Delictual liability for non-delivery of possession under land restitution regime and validity of lease contracts

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Salonta la data de 22.10.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului Batăr şi pârâtul Primarul comunei Batăr, obligarea pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului Batăr, prin primarul comunei Batăr, la plata sumei de 243.549 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în anii agricoli 2015-2016, 2016-2019, 2017-2018 pentru lipsa de folosinţă a terenului ce îi aparţine, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 998-999 C. civ. din 1864, art. 1349 C. civ. actual.

Prin întâmpinare, pârâţii au invocat excepţia netimbrării acţiunii, cu consecinţa anulării acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile ce vizează anii 2015-2016, în subsidiar, au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 24/14.01.2020, Judecătoria Salonta a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bihor, în raport de valoarea obiectului pretenţiei care depăşeşte suma de 200.000 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor

Prin sentinţa nr. 77/C/01.07.2020, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 2015-10.2016, a respins acţiunea, ca prescrisă pentru perioada 2015-10.2016 şi ca neîntemeiată, pentru perioada 11.2016-10.2019.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia nr. 1093/A/20.10.2021, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Batăr, prin Primarul comunei Batăr, la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 140.217 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei în anii agricoli 2016-2017 şi 2017-2018; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a obligat intimaţii la plata sumei de 13.596 RON în favoarea apelantei reclamante, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în fond şi în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile.

1).Recurenta-reclamantă A. a criticat decizia instanţei de apel pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în privinţa dezlegării date excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune privind pretenţiile aferente perioadei 2015-2016, susţinând că au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 2537 pct. 2 şi 4 şi cele ale art. 2539 C. civ. privind prescripţia. În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că pretenţiile sale vizează lipsa de folosinţă asupra terenului de 40,59 ha pe 3 ani, respectiv anii agricoli 2015-2016, 2016-2017, 2017-2018. Un an agricol reprezintă perioada de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor şi strângerea recoltei din anul în curs. Ordonanţa de urgenţă privind recensământul general agricol din România runda 2020 prevede că anul agricol 2020 este cuprins între 01.10.2019 şi 30.09.2020 pentru variabilele privind terenurile şi persoanele care au lucrat în agricultură.

Extrapolând, anul agricol 2015-2016 a început în data de 01.10.2015 şi s-a împlinit la data de 30.09.2016. Ca atare, termenul de prescripţie de 3 ani curge începând cu data de 30.09.2016 şi s-a împlinit la 30.09.2019. Chiar dacă acţiunea a fost introdusă în 22.10.2019, la cca 22 de zile după împlinirea termenului de prescripţie, acesta a fost întrerupt, întrucât la data de 03.09.2019 (cu 26 de zile înainte de împlinirea termenului de prescripţie), reclamanta a înregistrat o cerere de chemare în judecată cu conţinut identic, înregistrată sub nr. x/2019, cerere anulată pentru neplata taxei de timbru. Însă, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.

Exact aceasta este situaţia din prezenta cauză, respectiv la data de 03.09.2019 s-a introdus o cerere, care a fost anulată, iar apoi în termen de 6 luni (în 22.10.2019), s-a introdus noua cerere, care a fost admisă, aspect ce urmează a fi valorificat în aplicarea dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ.

Recurenta mai arată că în anul 2017 a formulat la primăria Batăr cerere de acordare a unui alt amplasament în locul celui cuprins în titlurile de proprietate, tocmai datorită lipsei de folosinţă a terenului, astfel încât prin această solicitare s-a realizat o punere în întârziere a primăriei Batăr, cu efecte întreruptive asupra prescripţiei, în temeiul art. 2537 pct. 4 C. civ.

Referitor la subvenţiile APIA, arată că acestea au fost solicitate prin cererea introductivă şi prin cererea de apel, iar nu doar cu prilejul concluziilor scrise depuse în apel.

2).Recurenţii-pârâţi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Batăr şi Primarul comunei Batăr au criticat decizia instanţei de apel pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând următoarele:

-În temeiul art. 304 C. proc. civ., înţeleg să denunţe ca false adeverinţele depuse la Apia Bihor pentru perioada 2016-2018 de către arendaşul B. S.R.L., motivele fiind contrafacerea semnăturilor, folosirea paginei 2 din adeverinţa reală eliberată în 2017 şi ataşarea acesteia la adeverinţa falsă, contrafacerea ştampilei primăriei Batăr ori însuşirea unei ştampile din cadrul primăriei Batăr. Primăria Batăr a eliberat doar adeverinţele care se regăsesc în arhiva primăriei, anexate prezentului recurs, care cuprind suprafeţe de teren mai mici aflate în folosinţa B. S.R.L. şi nu a eliberat adeverinţele care au fost depuse la APIA Bihor de B. S.R.L. (care atestă existenţa unor suprafeţe de teren mai mari decât cele cuprinse în adeverinţele eliberate de primărie);

-Instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ., în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, instanţa a nesocotit împrejurarea că reclamanta a încheiat la 20.10.2014 un contract de arendă cu arendaşul S.C. B. srl având ca obiect tocmai suprafeţele de teren despre care afirmă că nu le are în folosinţă, contract cu o durată de 5 ani, preţul contractului fiind de 700 kg grâu/ha. Acest contract a fost înregistrat sub nr. x/27.10.2014 şi în virtutea lui suprafeţele date în arendă au fost înscrise în lista terenurilor aflate în exploatarea S.C. B. srl, pentru care acesta a solicitat şi încasat subvenţii de la APIA. Astfel, terenurile luate în arendă de la reclamantă se regăsesc în adeverinţele emise de primărie la solicitarea respectivei societăţi, pentru atestarea suprafeţelor lucrate/exploatate agricol, în vederea documentării cererii acesteia pentru obţinerea subvenţiilor APIA, adeverinţe emise pentru anul 2016 - poziţia 31 (40,59 ha de la A.), pentru anul 2017 -poziţia 38 (aceeaşi suprafaţă, de la acelaşi titular), anul 2018 - poziţia 18 (40,59 ha).

Potrivit răspunsului APIA comunicat cu adresa nr. x/7.12.2021, S.C. B. srl a încasat subvenţii APIA pentru fiecare din anii menţionaţi.

Potrivit recurenţilor-pârâţi, prejudiciul nu există deoarece arendaşul a încasat subvenţia APIA pentru folosinţa terenurilor în discuţie în perioada 2016-2018, aşa cum rezultă din actele dosarului. Nu se poate vorbi de o lipsă de folosinţă a terenului, ci de o exploatare a acestuia cu obţinere de profit. Dacă reclamanta nu a încasat preţul contractului nu sunt de vină pârâţii, recuperarea preţului arendei trebuind a se face de la arendaş. Nu există faptă ilicită în cauză şi, pe cale de consecinţă, nici legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea soluţiei sale depoziţia unui martor care este chiar reprezentantul arendaşului S.C. B. srl, aspect ce ar fi impus omiterea audierii sale în raport de conţinutul art. 315 alin. (3) C. proc. civ., ca persoană aflată în legătură de interese cu partea reclamantă.

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâţilor prin care a invocat, în principal, excepţia de inadmisibilitate a căii de atac pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că argumentele deduse judecăţii în recurs reprezintă chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, respectiv aspecte de fapt ale pricinii.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâţilor, ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1586 RON, reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru, conform dovezilor depuse la dosar. A arătat că la nivelul UAT Batăr este o practică frecventă de a se emite titluri de proprietate pe aceleaşi amplasamente în favoarea unor persoane diferite, astfel cum s-a întâmplat şi în cazul recurentei-reclamante. În cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită săvârşită de către pârâţi constă în nerespectarea dispoziţiilor legale la eliberarea titlurilor de proprietate, prejudiciul cert şi actual constă în imposibilitatea exploatării terenului recurentei-reclamante, cu privire la care s-a constatat că există suprapuneri, există raport de cauzalitate între fapta culpabilă a recurenţilor-pârâţi şi prejudiciul suferit, precum şi culpa recurentei de rândul 1.

În termen legal, recurenţii-pârâţi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Batăr şi Primarul comunei Batăr au formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., întrucât recurenta nu a invocat în apel faptul că pentru anii agricoli 2015-2016 s-a întrerupt termenul de prescripţie prevăzut de art. 2537 pct. 2 C. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi au arătat că în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor de drept material cu privire la împlinirea termenului de prescripţie extinctive pentru perioada 2015-2016. Susţinerile cu privire la faptul că între reclamantă şi B. S.R.L. s-a încheiat un contract fără consecinţe juridice sunt false. B. S.R.L., deţinută de fiul martorului audiat în apel, fostul primar al comunei Batăr, a încasat subvenţia APIA, ceea ce înseamnă că este falsă şi susţinerea lipsei de folosinţă.

Solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Răspunzând, cu prioritate excepţiilor invocate de părţi prin întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute cauze legale de împiedicare a învestirii cu soluţionarea căii de atac a recursului ce a fost declarată, deopotrivă, de reclamantă şi de pârâţi împotriva hotărârii instanţei de apel.

Inadmisibilitatea recursului pârâţilor, pentru motivul neîncadrării celor susţinute în cuprinsul memoriului, în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, nu va fi reţinută ca exceţie de nulitate a acestuia pentru argumente de neîncadrare, observându-se că, deşi recursul conţine şi cereri specifice unei judecăţi în fond a litigiului (cum ar fi cererea de denunţare ca false a mai multor înscrisuri depuse de pârâţi ataşat recursului, nici înscrisurile şi nici denunţarea ca false a acestora neavând legătură cu ceea ce a fost supus controlului judiciar pe calea recursului, faţă de reţinerea că subvenţiile APIA nu au constituit obiectul judecăţii), acestuia nu-i lipsesc critici specifice de nelegalitate, cum sunt cele întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu trimitere la dispoziţiile art. 1357 C. civ.

De asemenea, nu se va reţine inadmisibilitatea recursului reclamantei pe temeiul art. 488 alin 2 C. proc. civ. întrucât contestarea soluţiei instanţei de apel în privinţa dezlegării date excepţiei de prescripţie a fost realizată doar prin invocare unor argumente noi (cum ar fi cererea de chemare în judecată introdusă la 3.09.2019, anterioară şi identică celei dedusă prezentei judecăţi, ce a fost anulată ca netimbrată) în susţinerea aceluiaşi motiv privitor la existenţa unor cauze de întrerupere a cursului prescripţiei.

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea acestora, în considerarea celor ce vor fi arătate.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a părţilor Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Batăr şi Primarul Comunei Batăr pe temeiul art. 1349 C. civ., pentru prejudiciul decurgând din lipsa de folosinţă a terenurilor a căror proprietate i-a fost reconstituită prin emiterea titlurilor de proprietate nr. x/8.11.2005, în suprafaţă totală de 40,59 ha. Potrivit reclamantei, reconstituirea s-a realizat pentru toate cele patru titluri de proprietate în parcela x şi a urmărit vechiul amplasament.

Justificând lipsa de folosinţă, reclamanta a arătat că nu a avut-o niciodată întrucât pe acelaşi amplasament al terenului au fost emise anterior alte titluri de proprietate (TP nr. 3526/2003 şi TP 3580/2003 la scara 1:10.000).

În urma administrării de probe şi a evaluării acestora, instanţa de apel a stabilit ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtei Comisia locală pentru fapta ilicită constând în nerespectarea dispoziţiilor legale privind punerea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate, respectiv în legătură cu atribuţiile stabilite în sarcina acesteia prin dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005 prin aceea că a procedat la emiterea titlurilor de proprietate în favoarea reclamantei pentru un teren asupra căruia s-au emis anterior alte titluri de proprietate şi care se aflau în posesia unor terţe persoane, cu consecinţa imposibilităţii folosirii de către reclamantă a terenului ce i-a fost reconstituit.

Drept consecinţă, şi în pofida dovezilor asupra încheierii de către reclamantă a unui contract de arendă pe perioada dedusă judecăţii, având ca obiect suprafeţele de teren înscrise în cele patru titluri de proprietate, instanţa de apel a obligat pârâta Comisia locală la dezdăunarea reclamantei pentru lipsa de folosinţă a terenurilor, înăuntrul a trei ani anteriori introducerii acţiunii (prin validarea soluţiei primei instanţe, de reţinere a excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune pe perioada 2015 - 22.10.2016).

Recunoaşterea în favoarea reclamantei a unui drept la despăgubire pentru lipsa de folosinţă a terenurilor, în circumstanţele arătate, este însă discutabilă, cel puţin sub două aspecte.

Primul dintre acestea decurge din însăşi situaţia litigioasă a cauzei, în care reclamanta a pretins o reparare a dreptului său la folosinţa terenurilor, a căror proprietate a obţinut-o prin reconstituire în baza unor titluri de proprietate emise în anul 2005, în condiţiile în care afirmă că niciodată nu a avut-o, deoarece nu a fost pusă în posesia terenurilor, existând suprapunere de amplasamente, respectiv amplasamentele terenurilor înscrise în titluri (care ar corespunde vechilor amplasamente) fiind reconstituite anterior prin titluri de proprietate emise în beneficiul unor terţe persoane.

Instanţa de apel a apreciat că se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Comisia locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra Terenurilor Batăr, prin Primar, prin despăgubirea reclamantei pentru lipsa de folosinţă a terenurilor, ca urmare a nerespectării obligaţiilor:

- de verifica în mod riguros mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate potrivit legii;

- de a propune alte amplasamente şi consemna în scris acceptul fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit legal altor persoane;

- de a pune în posesie, prin delimitarea în teren, persoanele îndreptăţite să primească terenul, de a completa fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute,

Elementele situaţiei de fapt descrise de instanţa de apel corespund, însă, mai degrabă unei ipoteze caracterizată prin nefinalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantei/al autorilor săi, prin parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în Legea nr. 18/1991, întrucât se înţelege că emiterea celor 4 titluri de proprietate nu a fost niciodată, până în prezent, însoţită şi de o punere în posesia terenurilor ce i-au fost atribuite doar scriptic prin cele patru titluri de proprietate.

Or, pentru nerespectarea acestei obligaţii legale a comisiei locale, indiferent care ar fi cauza nesocotirii sale, legea a pus la dispoziţia celor vătămaţi, o cale specifică de a acţiona, stabilind prin dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 că "În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul". Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă se admite plângerea, primarul va fi obligat punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanţă.

În completarea acestei soluţii legale şi în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, prin Legea nr. 165/2013 s-au prevăzut în cuprinsul art. 12 şi 14 soluţii legale pentru situaţia terenurilor agricole a căror restituire pe vechile amplasamente nu este/nu mai este posibilă (situaţie nestabilită deplin ca fiind cea terenurilor reclamantei, dar care se întrevede din datele cauzei reţinute ca atare de instanţa de apel), prevăzându-se posibilitatea ca, după validarea întinderii dreptului de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia să li se atribuie terenuri pe alte amplasamente din cele aflate în rezerva comisiei locale de fond funciar ori din cele ce au făcut parte din proprietatea publică a statului, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a acestuia, în ordinea descrisă în cuprinsul art. 12. Din conţinutul art. 14, se înţelege că amplasamentele terenurilor pot fi oferite şi dintre cele aflate pe raza unei alte unităţi administrativ-teritoriale decât cea notificată.

În sfârşit, în măsura în care cererile de restituire nu pot fi soluţionate prin restituirea în natură la nivelul entităţilor învestite de lege, se vor soluţiona prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, astfel cum prevede art. 16 din lege, urmând procedura descrisă în capitolul III al legii.

Cât priveşte aplicabilitatea procedurii şi a soluţiilor legale regăsite în cuprinsul Legii nr. 165/2013 dreptului reclamantei, care a beneficiat de o recunoaştere la reconstituire prin emiterea unor titluri de proprietate încă din anul 2005, sunt avute în vedere dispoziţiile art. 4 din lege (potrivit cărora, dispoziţiile sale se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi) şi împrejurările de fapt invocate ca fiind prezente în cazul său, care demonstrează o nefinalizare a procesului de reconstituire a dreptului prin realizarea (şi a) unei puneri în posesie asupra terenului.

Rezultă din aceleaşi împrejurări de fapt ale cauzei avute în vedere în adoptarea soluţiei din apel, că deşi a obţinut încă din anul 2005 eliberarea celor patru titluri de proprietate pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în absenţa unei puneri în posesie asupra terenului, singurele acţiuni concrete întreprinse de reclamantă pentru remedierea acestei situaţii au constat în încheierea, în anul 2014, a unui contract de arendă înregistrat sub nr. x/27.10.2014 cu S.C. B. S.R.L. pentru suprafaţa din titluri reconstituită (în scopul declarat de a nu produce efecte specifice, ci în acela de a obţine, prin influenţa şi sprijinul arendaşului, alte amplasamente) şi în formularea, în anul 2017, a unei cereri adresată Primăriei Batăr pentru obţinerea corectării titlurilor şi reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, cerere căreia nu i s-a dat un răspuns şi care nu a fost urmată/însoţită de alte demersuri din partea reclamantei.

Or, recunoaşterea în favoarea acesteia a unui drept la dezdăunare pentru lipsa de folosinţă în circumstanţele mai sus prezentate nu concordă cu căile şi mijloacele prevăzute de legiuitor pentru rezolvarea unei atare situaţii litigioase, mai ales întrucât nu susţine scopul definitivării raporturilor născute între autorităţi şi particulari în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate. Tranşarea raporturilor litigioase pe tărâmul răspunderii civile delictuale prin dezdăunarea reclamantei pentru lipsa de folosinţă a terenurilor, folosinţă pe care nu a dobândit-o niciodată ca urmare a nerealizării punerii sale în posesia materială şi juridică a acestora, nu face decât să genereze un precedent între părţi de natură să perpetueze incertitudinea dreptului său şi situaţia lor conflictuală, care se va opune în viitor rezolvării în condiţii proprii şi cu titlu definitiv a conflictului.

Sub un al doilea aspect, recunoaşterea în favoarea reclamantei a unui drept la despăgubire pentru lipsa de folosinţă a terenurilor înscrise în cele patru titluri de proprietate, este discutabilă şi în raport cu circumstanţa reţinerii încheierii de către parte a unui contract de arendă înregistrat sub nr. x/27.10.2014, cu S.C. B. S.R.L., având ca obiect exploatarea agricolă a celor 40,59 ha teren ce i-au fost reconstituite, în schimbul unei arende constând în 700 kg grâu/ha, cu o valabilitate de 5 ani, care acoperă şi perioada de timp pentru care s-a solicitat recunoaşterea dreptului la despăgubire pentru lipsa de folosinţă (2015-2018).

Cele două realităţi juridice deopotrivă cunoscute instanţei de apel şi avute în vedere de aceasta la pronunţarea soluţiei, cea afirmată de reclamantă - constând în nerealizarea punerii sale în posesia terenurilor pentru care i-au fost eliberate cele patru titluri de proprietate - şi cea exhibată în proces la iniţiativa pârâţilor - constând în încheierea de către reclamantă a unui contract de arendă valabil, având ca obiect terenurile înscrise în titlurile de proprietate, pentru o durată ce se suprapune celei în litigiu - se exclud reciproc şi, în tot cazul, ambele se opun, de principiu, recunoaşterii în favoarea reclamantei a unui drept la dezdăunare pentru lipsa de folosinţă a terenurilor în cauză.

Atâta timp cât contractul de arendă în discuţie nu a fost desfiinţat pe căile prevăzute de lege (reziliere, anulare, nulitate absolută) ori nu s-a demonstrat caracterul său simulat, este prezumat ca fiind valabil şi producător de efecte juridice între părţi, nefiind de primit teza reclamantei în sensul că încheierea acestui contract s-a realizat dintru început (doar) scriptic, ca fiind neproducător de efecte juridice. Dimpotrivă, potrivit clauzelor acestuia, în urma încheierii sale, reclamanta avea să primească 700 kg grâu/ha, iar suprafeţele luate în exploatare de la aceasta au fost înscrise în suprafeţele totale de teren agricol cultivate de arendaşul S.C. B. S.R.L. pe teritoriul localităţii Batăr, pentru care a solicitat acordarea subvenţiilor APIA, astfel cum s-a dovedit de recurenţii-pârâţi cu înscrisurile noi administrate în recurs, subvenţii APIA în privinţa cărora şi reclamanta a pretins solicitarea lor prin cererea de chemare în judecată, contestând în recurs refuzul acordării lor de către instanţa de apel.

Justificările oferite de reclamantă în privinţa încheierii contractului de arendă "fără consecinţe juridice", în sensul că a sperat că arendaşul va reuşi să obţină de la primărie alocarea unui alt amplasament, nu este suficient de convingătoare - deoarece obţinerea schimbării amplasamentului terenurilor din titlurile de proprietate deja emise implică diligenţa proprietarului sau a unei persoane anume mandatate să acţioneze în numele său, nicidecum a arendaşului terenurilor - şi nici nu corespunde soluţiei legale reglementate pentru cazuri similare, prezentată în cele de mai sus.

De aceea, pentru considerente regăsite în cuprinsul memoriului de recurs formulat de recurenţii-pârâţi - care au criticat soluţia instanţei de apel pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile demonstrării producerii de consecinţe juridice specifice decurgând din încheierea contractului de arendă între reclamantă şi S.C. B. S.R.L., pentru perioada de timp dedusă judecăţii, constând în înscrierea suprafeţelor luate în arendă pentru acordarea subvenţiilor APIA - Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare prin aplicarea dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.

Urmează ca la rejudecarea cauzei, instanţa de apel să reconsidere soluţia sa, urmând să determine căreia din cele două realităţi juridice va da eficienţă, respectiv celei caracterizate printr-o lipsă a posesiei terenurilor decurgând din neparcurgerea etapei obligatorii a reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, constând în punerea în posesie a reclamantei/antecesorilor săi, caz în care soluţionarea cauzei trebuie să ţină seama de mecanismele şi soluţiile legale create de legiuitor pentru astfel de situaţii ori, după caz, realităţii juridice ce a fost generată prin încheierea de către reclamanta a unui contract de arendă cu privire la exploatarea agricolă a terenurilor a căror lipsă de folosinţă o pretinde şi în legătură cu care au fost furnizate indicii de către pârâţi sub aspectul producerii de consecinţe juridice specifice.

Doar cu titlu subsidiar şi în măsura în care, în urma rejudecării cauzei cu luarea în considerare tuturor aspectelor evidenţiate în cele de mai sus, se va ajunge, totuşi, la concluzia că singura cale de a oferi o reparaţie reclamantei este cea a dezdăunării sale pentru lipsa de folosinţă, instanţa de apel urmează să aibă în vedere şi criticile deduse judecăţii prin recursul acestei părţi, privitoare la existenţa unor cauze de întrerupere a cursului prescripţie (cererea identică de chemare în judecată introdusă la 3.09.2019, ce a fost anulată ca netimbrată, cu trimitere la art. 2359 alin. (2) C. civ. şi cererea depusă la primărie în anul 2017, cu trimitere la art. 2537 pct. 4 C. civ.) ori cele prin care a susţinut deducerea spre judecată a solicitării subvenţiilor APIA, aspecte ale cauzei a căror analiză nu s-a mai impus la acest moment faţă de aprecierile realizate în legătură cu legitimitatea recunoaşterii dreptului la dezdăunări în favoarea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Batăr, Primarul Comunei Batăr împotriva deciziei nr. 1093/A din 20 octombrie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.