Repossession claim for deposed intravilan land dismissed due to procedural peremption during pandemic

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 30 iunie 2017, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general şi Primăria municipiului Bucureşti, să se constate că sunt proprietare ale imobilului teren intravilan în suprafaţă de 459 mp situat în Bucureşti, fosta str. x (fosta str. x nr. 113/fosta str. x), în calitate de moştenitoare ale autoarei lor deposedate şi să se dispună restituirea în natură iar, dacă aceasta nu mai este posibilă, restituirea prin echivalent prin acordarea de despăgubiri pentru teren, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 861/26.04.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, ca neîntemeiată.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 715/A/27.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de repunere pe rol, ca nefondată. A constatat perimat apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A., B. şi C., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei şi trimiterea cauzei instanţei competente pentru continuarea judecăţii.

Au solicitat analiza ipotezelor admise de legiuitor privind suspendarea cursului perimării raportate la sintagma "imputabile părţii" şi împrejurările în care se judecă procesul, în contextul pandemiei de coronavirus, pornind de la premisa că dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. privind perimarea au o natură sancţionatorie drastică, întemeiată pe prezumţia de desistare a părţii privind procesul.

Având în vedere expunerea cetăţenilor la mai multe tulpini ale virusului de contagiozitate mare, autorităţile au desfăşurat şi desfăşoară o campanie de descurajare a deplasărilor şi apropierilor de persoane străine, indicând ca factor de îmbolnăvire şi deces frecventarea spaţiilor închise, cei care prezintă cel mai mare risc de îmbolnăvire fiind persoanele în vârstă şi cei cu boli cronice.

În aceste condiţii, toate instanţele au luat măsuri de încurajare a comunicărilor în spaţiul virtual electronic, au interzis accesul publicului şi au restrâns la câteva minute accesul la propriul dosar.

Această stare generală a influenţat direct capacitatea persoanelor de a aprecia ceea ce rămâne imperativ şi ceea ce impune abţinere şi amânare în sfera intereselor proprii, reacţia de abţinere de la deplasări pentru continuarea unui proces civil în curs fiind justificată, încurajată şi chiar urmărită de autorităţi pentru salvgardarea dreptului la viaţă.

Au opinat astfel că există un temei rezonabil pentru a susţine că toate manifestările statului şi ale societăţii legate de Covid 19 sunt de natură să determine orice persoană, cu diligenta obişnuită de dispoziţiile art. 416-418 şi urm. C. proc. civ., să evite stăruinţa în judecată pentru protejarea vieţii.

Or, în cauză una dintre recurente este în vârstă şi suferă de alte boli, iar posibilitatea solicitării judecării în lipsă nu poate înlocui dreptul părţii de a-şi urmări procesul, mai ales că acesta se află în faza apelului urmare a criticării soluţiei primei instanţe pentru neînţelegerea speţei.

Au considerat că atâta timp cât există temeiuri pentru limitarea drastică a drepturilor fundamentale, sancţiunile procedurale pentru neîndeplinirea acestor cerinţe - dezirabile însă pentru condiţii normale de viaţă - trebuie suspendate, starea de fapt încadrându-se la art. 418 alin. (3) C. proc. civ.

5. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 28.09.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

6. Apărări formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În cauză, judecata a fost suspendată la 16.06.2020, dată de la care recurentele nu au mai efectuat niciun act procedural cu eficienţa pretinsă de către acestea, adică din care să rezulte intenţia de a continua judecata, astfel cum impun dispoziţiile imperative ale art. 417 C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.

În cauză textul legal menţionat nu este aplicabil, întrucât cererile de repunere pe rol formulate de către recurente nu reprezintă acte procedurale întreruptive ale cursului perimării, inexistenţa solicitării de judecată în lipsă şi neprezentarea la termenul de judecată reprezentând o rămânere în pasivitate sancţionabilă cu incidenţa acestei instituţii juridice în cauză.

Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata, situaţie faţă de care o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate nu are, prin ea însăşi, doar prin simpla formulare, această funcţie.

Cum de la data suspendării judecăţii (16.06.2020) astfel cum a fost menţinută prin încheierea de şedinţă din 03.11.2020, pricina a rămas în nelucrare din culpa recurentelor, care nu şi-au manifestat voinţa cu respectarea exigenţelor procedurale în sensul continuării judecăţii, în mod corect instanţa de apel a constatat perimarea căii de atac, care s-a împlinit la data de 16.12.2020, adică anterior formulării celei de-a doua cereri de repunere pe rol (18.01.2021).

În ce priveşte invocarea, de către recurente, a stării de pandemie Covid, în sensul pe care acestea îl expun prin motivele de recurs, respectiv acela al descurajării justiţiabililor de a participa la proces, este de reţinut că suspendarea judecăţii a intervenit după ce starea de urgenţă determinată de pandemia Covid a încetat, astfel încât nu mai existau restricţii de ordin legislativ în ce priveşte accesul la dosare.

Dealtfel asemenea restricţii sau limitări nu au relevanţă în cauză, întrucât în procesul civil prezenţa părţilor nu este obligatorie, iar recurentele aveau posibilitatea formulării unei cereri de judecată în lipsă ce putea fi transmisă instanţei în diverse modalităţi, iar faptul că nu au formulat atare solicitare reprezintă o opţiune procesuală ce nu poate fi reproşată instanţei.

Pe de altă parte, recurentele puteau evita constatarea perimării cauzei prin prezentarea la termenul de judecată a apărătorului acestora, la dosarul de apel existând împuternicire avocaţială de asistenţă şi reprezentare.

Faţă de cele arătate, în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 418 C. proc. civ. care reglementează suspendarea cursului perimării, întrucât recurentele nu au expus motive temeinice din care să rezulte împiedicarea de a stărui în judecată, iar argumentele învederate prin memoriul de recurs nu au dovedit astfel de impedimente.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B., C. împotriva deciziei nr. 715/A din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B., C. împotriva deciziei nr. 715/A din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.