Nosocomial infection liability under Law No. 95/2006: objective fault for healthcare providers despite absence of medical negligence

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 31.01.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006, republicată şi actualizată, art. 1381 şi urm. C. civ.

Prin precizarea de acţiune din 07.03.2017, reclamantul a arătat că îşi majorează pretenţiile de la suma de 450.000 RON la suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale şi, totodată, solicită obligarea pârâtului şi la plata sumei de 5000 RON reprezentând daune materiale.

2. Sentinţa Tribunalului Hunedoara

Prin sentinţa nr. 1599/13.12.2017, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale; a respins, în rest, acţiunea civilă; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia

Prin decizia nr. 1018/16.06.2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o, în parte, şi, în consecinţă, l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 5000 RON cu titlu de daune materiale; l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva aceleiaşi sentinţe; în temeiul art. 18 şi art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, l-a obligat pe pârât să plătească, în favoarea Statului român, suma de 65,7 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutit reclamantul, restul sumei (până la 6511,8 RON) rămânând în sarcina statului; l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 1339 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

Recurentul a susţinut aplicarea greşită a normelor de drept material, considerând că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 1385, art. 1387 şi art. 1391 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, în sensul existenţei cumulative a unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie, care să nu constituie exerciţiul unui drept sau a unei obligaţii, această faptă să poată fi imputată autorului său, iar dauna suferită de victimă să fie consecinţa faptului imputabil autorului acesteia.

Faţă de motivele străine, a arătat că deşi concluziile celor două rapoarte de expertiză medico-legală au fost favorabile recurentului, arătând în concret că nu a fost vorba de nicio culpă medicală, soluţia instanţei a fost de respingere a apelului pârâtului şi de menţinere a sentinţei tribunalului.

A susţinut că din probatoriul administrat în faza apelului, respectiv cele două rapoarte de expertiză menţionate rezultă indubitabil faptul că nu există nicio culpă a recurentului ca prestator de servicii medicale, nici reclamantul nereuşind să definească acţiunea sau inacţiunea care să ducă la atragerea răspunderii civile.

În continuare, recurentul a analizat concluziile raportului întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara, care au fost menţinute de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici.

5. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 04.11.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul a arătat că în mod greşit s-a reţinut că nu s-a plătit taxa de timbru în cuantum de 1202,50 RON, despre care a arătat că a fost achitată cu OP nr. x/27.09.2021, pe care l-a depus la dosar în copie.

6. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-reclamant a solicitat, pe cale de excepţie, să se constate incidenţa art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi nulitatea recursului, având în vedere că motivele acestuia nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 din cod.

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea recursului.

Cu privire la motivul de recurs subsumat pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., intimatul-reclamant a susţinut că raţionamentul juridic al instanţei de apel este coerent, iar argumentele pe care aceasta şi-a întemeiat soluţia nu sunt străine de natura pricinii. A arătat astfel că instanţa de apel a reţinut inexistenţa culpei medicale a spitalului cu privire la tratamentul care i-a fost aplicat, apreciind însă, în mod just, că răspunderea pârâtului este una obiectivă, independent de orice culpă, respectiv neîndeplinirea obligaţiei corespunzătoare de depistare şi eradicare a infecţiilor nosocomiale din cadrul unităţii spitaliceşti, obligaţie ce-i incumbă în temeiul Legii nr. 95/2006.

A solicitat, de asemenea, respingerea motivului de recurs circumscris pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., considerând că aspectele deduse judecăţii vizează de fapt reaprecierea probelor şi reţinerea unei alte stări de fapt, fără a se invoca chestiuni concrete referitoare la modul de aplicare a legii de către instanţa de apel.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin motivul de recurs subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva învederează că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1385, art. 1387 şi art. 1391 C. civ., în sensul că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv din ansamblul probator nu rezultă culpa unităţii spitaliceşti pentru infecţia nosocomială contractată de către reclamant în perioada internării.

Se constată însă că în cauză s-a solicitat, de către reclamant, obligarea pârâtului la dezdăunări pentru neîndeplinirea obligaţiei impuse de prevederile art. 168 din Legea nr. 95/2006, respectiv, de a lua măsurile de prevenire a infecţiilor nosocomiale la nivelul standardelor prevăzute pentru asigurarea integrităţii fizice şi psihice a pacienţilor săi.

În acest sens, se reţine că potrivit art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, "Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie".

Textul legal impune angajarea răspunderii civile a unităţilor sanitare pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament în situaţia în care acestea sunt consecinţă a infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie, instituind astfel o răspundere obiectivă a furnizorului de servicii medicale.

În acest context, sarcina probei este răsturnată, iar dacă la momentul internării, examinările şi analizele medicale la care a fost supus reclamantul nu au relevat prezenţa/manifestările microbilor menţionaţi în raportul de expertiză, situaţia sa medicală intră sub incidenţa dispoziţiilor legale menţionate, atrăgând răspunderea unităţii sanitare pentru prejudiciul cauzat pacientului în activitatea de tratament, deoarece pe parcursul internării la unitatea spitalicească, reclamantul a suferit o infecţie nosocomială în înţelesul Anexei I din Ordinul nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare emis de ministrul sănătăţii publice.

Rezultă că obligarea la despăgubiri a recurentului-pârât s-a realizat în temeiul dispoziţiilor legii speciale, Legea nr. 95/2006, ale cărei dispoziţii se complinesc cu cele de drept comun din materia răspunderii civile delictuale referitor la care recurentul pretinde că au fost greşit interpretate sau aplicate, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006, iar soluţia pronunţată în cauză a avut în vedere acest temei juridic.

Astfel, contrar apărărilor recurentului care afirmă că întrucât nu există culpă, nu există nici răspundere civilă, nu existenţa sau inexistenţa culpei este de natură să atragă exonerarea de răspundere civilă, ci o eventuală cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Or, în speţă, pe baza probatoriilor administrate (la care recurentul face referire, dar care nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs întrucât reprezintă chestiuni de fapt care excedează controlului de legalitate specific în prezenta cale de atac) s-a dovedit, fără putinţă de tăgadă, că reclamantul a suferit o infecţie nosocomială în timpul spitalizării, iar pârâtul nu a dovedit existenţa cauzei externe exoneratoare de răspundere civilă prevăzută de legea specială.

Dealtfel recurentul nici nu contestă fapta, legătura de cauzalitate şi prejudiciul, ci pretinde că a avut o conduită ireproşabilă (lipsa culpei), de natură să împiedice antrenarea răspunderii civile delictuale prin neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege.

Contrar susţinerilor recurentului însă, în cauză nu se pune problema culpei prestatorului de servicii medicale, răspunderea obiectivă reglementată de art. 655 din Legea nr. 95/2006 fiind antrenată prin simpla dovedire a faptului că pacientul a fost afectat în cursul spitalizării (aspect stabilit prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză) şi a nedovedirii cauzei externe exoneratoare de răspundere (care nu a fost probată de către pârât).

Prin urmare, chiar dacă Legea nr. 95/2006 face trimitere la dreptul comun, natura juridică a răspunderii reglementate de acest act normativ în privinţa infecţiilor nosocomiale este una obiectivă, ceea ce înseamnă că exclude ideea de culpă de care se prevalează recurentul-pârât prin criticile formulate.

Pe de altă parte, este de observat că, deşi recurentul susţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (reglementate de art. 1357 C. civ.), acesta pretinde că au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 1385, art. 1387 şi art. 1391 C. civ., care însă reglementează întinderea reparaţiei. Cu toate acestea, prin criticile formulate nu se contestă fapta, legătura de cauzalitate şi prejudiciul, ci existenţa culpei ca element al răspunderii civile delictuale. Apare astfel o neconcordanţă în ceea ce priveşte dispoziţiile legale pretins încălcate şi argumentele care susţin această critică, care privesc un alt text legal.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul învederează ca fiind o motivare străină de natura cauzei faptul că deşi cele două rapoarte de expertiză medico-legală au fost favorabile acestuia, reţinând că nu există nicio culpă în sarcina sa, instanţa de apel a constatat o situaţie contrară, pronunţând astfel o hotărâre nelegală din perspectiva cazului de casare invocat.

În realitate, recurentul circumscrie şi acestui motiv de recurs apărări legate de inexistenţa culpei, învederând că infecţiile au fost ţinute sub control, au fost agravate de starea pacientului care s-a internat urmare a unui accident rutier, că nu s-au constatat deficienţe în acordarea îngrijirilor medicale, că infectarea nu a fost de natură să ducă la punerea în pericol a vieţii reclamantului, concluzia fiind că nu au fost relevate deficienţe de diagnostic şi tratament.

Aşa cum deja s-a arătat însă, aceste elemente nu au relevanţă în antrenarea răspunderii obiective instituită prin legea specială, nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere şi nu constituie aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, fiind constatări de fapt ce nu se circumscriu cadrului reglementat de art. 488 C. proc. civ.

Faţă de soluţia pronunţată în prezentul recurs şi având în vedere că intimatul-reclamant a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, pentru care a depus acte doveditoare, Înalta Curte constată că recurentul-pârât este parte căzută în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât cererea este întemeiată şi va fi admisă iar recurentul-pârât va fi obligat la plata acestora astfel cum au fost solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva împotriva deciziei nr. 1018 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi va obliga recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant A. 1500 RON cheltuieli de judecată aferente judecăţii în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva împotriva deciziei nr. 1018 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant A. 1500 RON cheltuieli de judecată aferente judecăţii în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.