De facto expropriation compensation upheld; local authorities' appeals deemed unfounded.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 04.05.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Ilfov şi Primăria Dobroeşti, să se constate exproprierea reclamantei cu o suprafaţă de 102,6 mp cuprinsă în parcela având numărul cadastral x, fără a exista o declaraţie de utilitate publică şi fără o prealabilă şi dreaptă despăgubire, cu obligarea pârâţilor de a o despăgubi cu privire la suprafaţa menţionată, situată în Dr. Dobroeşti-Fundeni nr. 38-40, tarlaua x, parcela x, la valoarea de piaţă existentă la momentul efectuării expertizei evaluatorii, respectiv la plata contravalorii lipsei de folosinţă începând cu momentul exproprierii propriu-zise şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Prin încheierea din 27.09.2016, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a calificat răspunsul la întâmpinare ca fiind o cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv al cererii de chemare în judecată, prin indicarea ca pârâtă a Comunei Dobroeşti, prin primar.

2. Sentinţa Tribunalului Ilfov

Prin sentinţa nr. 2738/25.10.2016, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată modificată. A respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei comunei Dobroeşti şi a Consiliului Judeţean Ilfov, precum şi a calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Ilfov, ca rămase fără obiect. A respins cererea de chemare în judecată, modificată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Ilfov şi Comuna Dobroeşti prin primar, ca fiind prematură.

3. Deciziile Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 440/A/12.05.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a anulat-o şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.

Prin decizia nr. 535/A/01.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în rejudecare, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată. A constatat că reclamanta a fost expropriată în fapt de terenul în suprafaţă de 124 mp situat în Dobroeşti, str. x, identificat prin punctele 1-2-2-4-5-16-1 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert B.. I-a obligat pe pârâţi la plata, către reclamantă, a sumei de 6.324 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea terenului şi a sumei de 16.379,16 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 03.05.2013-31.03.2021. A respins pretenţiile având ca obiect obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 04.05.2011-02.05.2013, ca prescrise. In temeiul art. 339 C. proc. civ., a majorat onorariul cuvenit comisiei de experţi de la suma de 3.000 RON la suma de 6.000 RON şi i-a obligat pe apelanta-reclamantă şi pe intimaţii-pârâţi la plata către B.L.E.T. a diferenţei de onorariu de expert de 1.500 RON fiecare.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestor decizii a declarat recurs pârâta Comuna Dobroeşti prin primar, iar pârâtul Consiliul Judeţean Ilfov a declarat recurs împotriva deciziei nr. 535A/2021 şi a încheierii din 26.01.2018.

Prin cererea de recurs, pârâtul Consiliul Judeţean Ilfov a solicitat casarea deciziei nr. 535A/2021 şi a încheierii din 26.01.2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-au respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi lipsei calităţii procesuale pasive a consiliului, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, recurentul a înţeles a se prevala de art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ în vigoare la data introducerii acţiunii, art. 96 şi art. 107 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ în vigoare de la data de 05.07.2019. A apreciat că faţă de aceste dispoziţii, coroborate cu cele ale art. 56 şi urm. C. proc. civ., nu are personalitate juridică, capacitate juridică deplină având unitatea administrativ teritorială, în speţă Judeţul Ilfov. Ca atare, potrivit recurentului, instanţa de apel nu a luat în considerare prevederile legale menţionate, obligând eronat Consiliul Judeţean Ilfov, fără personalitate juridică, la executarea unor obligaţii de natură financiară, ce nu pot fi aduse la îndeplinire în condiţiile în care nu este titular al codului de înregistrare fiscală şi al conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurentul a arătat că, potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată, suprafaţa de teren în litigiu a făcut obiectul unei exproprieri în baza unui PUZ al comunei Dobroeşti, aprobat prin HCL Dobroeşti nr. 18/2005 şi a inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al Comunei Dobroeşti, aprobat prin Hotărârea nr. 16/1999. În aceste condiţii, având în vedere şi prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, modificată şi completată, cele ale art. 1 alin. (6) şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi cele ale art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, recurentul a solicitat admiterea excepţiei.

În continuare, recurentul, prin trimiterile la Legea nr. 33/1994 invocate de reclamantă, a precizat că la Judeţul Ilfov-Consiliul judeţean nu a fost depus, conform prevederilor legale, dosarul pentru cercetare prealabilă de către iniţiatorul lucrării, având ca obiect terenul în cauză. Totodată, recurentul a susţinut că în analizarea celor două excepţii invocate, instanţa de apel nu a menţionat prevederile legale care au condus la respingerea acestora. Astfel, prin încheierea din 26.01.2018 s-a pronunţat soluţia de respingere având în vedere că exproprierile se declară de către consiliile judeţene pentru lucrări de interes local, iar prin decizie s-a precizat că excepţiile au fost respinse prin încheierea interlocutorie, motiv pentru care reiterarea acestora nu mai este posibilă în apel. În aceste condiţii, s-a solicitat a se observa lipsa motivării juridice cu privire la soluţia de respingere a excepţiilor invocate.

Al doilea motiv de recurs îl reprezintă obligarea Consiliului Judeţean Ilfov la plata sumelor reprezentând contravaloarea terenului şi a lipsei de folosinţă a acestuia. A arătat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei legale de diligentă, este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 1357 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., situaţie care nu se verifică în speţă. În cauză, suprafaţa de teren nu a făcut obiectul vreunei exproprieri, fiind incidentă o suprapunere de teren cu strada x, drum public aflat în domeniul public al comunei Dobroeşti şi în administrarea Consiliului local Dobroeşti, situaţie cunoscută de reclamantă încă din anul 1999, perioadă în care au fost efectuate demersuri pentru intabularea dreptului de proprietate.

Faţă de cele precizate, întrucât nu a fost stabilită o legătură de cauzalitate între daunele aduse proprietarului şi Consiliul Judeţean Ilfov, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs, pârâta Comuna Dobroeşti prin primar a solicitat casarea deciziilor nr. 440A/2017 şi nr. 535A/2021 şi, pe fond, în principal, respingerea acţiunii, iar în subsidiar, admiterea, în parte, a acesteia, respectiv doar a primului capăt de cerere.

A susţinut că hotărârile au fost date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. A arătat că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că în cauză a intervenit o expropriere deşi a precizat în mod clar contrariul, în realitate fiind vorba de o suprapunere de teren existentă pe latura de nord cu str. x, ce are o lăţime de minim 6 m conform PUG al comunei Dobroeşti, aprobat prin HCLD nr. 18/2005 şi a inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Dobroeşti, aprobat prin HCLD nr. 16/1999. A opinat că din considerentele deciziilor recurate nu rezultă că aceste apărări ale sale ar fi fost înlăturate şi nici care sunt argumentele în temeiul cărora instanţa de apel a decis să nu ia în considerare aceste aspecte. A învederat că această situaţie a fost cunoscută de reclamantă încă din anul 1999 şi că potrivit Planului de amplasament şi delimitare a imobilului rezultă cu claritate că suprafaţa de teren cuprinsă în acte nu se confirmă prin măsurători. De asemenea, în cuprinsul Certificatului de urbanism nr. x/2011 eliberat de Primăria comunei Dobroeşti, după analizarea actelor depuse de reclamantă, se menţionează o suprafaţă totală în acte de 1572 mp, însă din măsurători această suprafaţă este de 1469 mp.

În situaţia în care se va considera că a intervenit totuşi exproprierea, recurenta a solicitat respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, întrucât lipsa de folosinţă reprezintă un prejudiciu cu caracter eventual, iar nu cert. Or, în speţă, deşi reclamanta avea obligaţia procesuală de dovedi certitudinea prejudiciului pretins a-i fi fost cauzat nu a făcut acest lucru.

5. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 04.10.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

6. Apărări formulate în cauză

Recurentul-pârât Consiliul Judeţean Ilfov a formulat, în termen legal, întâmpinare la recursul pârâtei Comuna Dobroeşti, prin primar, prin care a solicitat admiterea acestuia.

În termen legal, au fost înregistrate şi întâmpinările formulate de intimata-reclamantă A. la recursurile declarate de pârâţi, prin care a fost invocată, în raport de ambele recursuri, excepţia nulităţii acestora, pentru motivarea necorespunzătoare, care vizează temeinicia deciziei, deşi recursul nu are caracter devolutiv. Consiliul Judeţean Ilfov nu a declarat recurs împotriva deciziei intermediare nr. 440A/2017, deci nu a atacat stabilirea, de către instanţă, a exproprierii şi implicit a calităţii sale de parte în dosar. Aceeaşi soluţie a nulităţii recursului a apreciat că se impune şi pentru motivul de recurs privind lipsa de folosinţă, care s-a motivat prin existenţa unei suprapuneri, critici neîncadrabile în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Recurentul-pârât Consiliul Judeţean Ilfov a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, în condiţiile în care a precizat că motivele sunt cele prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind indicate normele de drept material încălcate sau aplicate greşit. Astfel, cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale a Consiliului Judeţean Ilfov, instanţa de apel nu a luat în considerare prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, iar cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 33/1994. Referitor la neexercitarea recursului împotriva deciziei intermediare nr. 440A/2017, recurentul a precizat că instanţa de apel a înscris menţiunea definitivă în dispozitivul acesteia. Referitor la greşita obligare la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea terenului şi contravaloarea lipsei de folosinţă a acestuia, a apreciat că instanţa a aplicat eronat art. 1357 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Intimata-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea Consiliul Judeţean Ilfov, prin care a solicitat respingerea apărărilor din actul procedural.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

1) Recursul pârâtei Comuna Dobroeşti:

- Critica fundamentată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţine o greşită aplicare a normelor de drept material, fără indicarea în concret a dispoziţiilor legale nesocotite, dar pretinzându-se că în mod eronat s-ar fi apreciat asupra situaţiei de expropriere reclamată de parte.

Aceasta întrucât în speţă ar fi vorba "doar despre o suprapunere de teren existentă pe latura de nord a terenului reclamantei cu str. x, ce are o lăţime de 6 m, conform Planului urbanistic general al comunei Dobroeşti", aşa cum a fost el aprobat prin Hotărârea consiliului local Dobroeşti nr. 18/30.05.2005 şi a inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al aceleiaşi localităţi, aprobat prin Hotărârea consiliului local Dobroeşti nr. 16/23.08.1999.

Or, tocmai această situaţie de fapt, decurgând din suprapunerea terenului, obiect al dreptului de proprietate al reclamantei - conform T.P. nr. 1445/20.11.1992, eliberat pe numele autorului acesteia - cu o porţiune din drumul public al localităţii a fost corect evaluată, sub aspectul efectelor şi consecinţelor juridice, ca fiind una corespunzătoare unei exproprierii în fapt.

Aceasta întrucât, fără a fi demarată şi derulată procedura legală care ar fi permis ca pe terenul proprietate particulară să fie edificate lucrări de interes public - după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, cu trecerea corespunzătoare a bunului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale - terenul reclamantei a fost afectat parţial, pe o suprafaţă de 134 mp, de drumul public (Drumul Morii).

Împrejurarea susţinută de către recurentă, că această afectare are la bază hotărâri ale Consiliului local, de adoptare a planului urbanistic general, nu este una care să justifice schimbarea regimului juridic al terenului - trecut din proprietate privată în proprietate publică - dacă aceasta s-a realizat fără plata despăgubirii corespunzătoare şi deci, cu încălcarea garanţiilor constituţionale ale dreptului de proprietate.

Potrivit elementelor de fapt ale pricinii, reţinute ca atare de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, s-a constatat că titlul de proprietate emis în anul 1992 autorului reclamantei n-a fost niciodată anulat, desfiinţat, că, pe de altă parte, nu a existat un act formal de expropriere din partea autorităţilor publice şi, cu toate acestea, suprafaţa de 124 mp din terenul reclamantei figurează ca aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale (ca parte a drumului public).

O asemenea ipoteză se circumscrie, aşa cum corect a stabilit decizia recurată, valorificând dezlegările jurisprudenţiale în materie ale instanţei de contencios european, instituţiei exproprierii în fapt, adică situaţiei juridice în care un bun este preluat din proprietatea particulară, aducându-se atingere tuturor prerogativelor dreptului titularului, fără a fi fost urmată procedura prevăzută de lege şi fără plata, dreaptă şi prealabilă, a despăgubirii.

În acest context, s-a făcut referire, în mod corect, la principiile degajate din jurisprudenţa CEDO (cauzele Vergu împotriva României; Burghelea împotriva României) în legătură cu privarea de "bun" sub forma deposedării în fapt şi la necesitatea de a asigura o reparaţie corespunzătoare, câtă vreme limitările aduse în această modalitate dreptului de proprietate sunt unele care au la bază o ingerinţă a autorităţii, incompatibilă cu principiul legalităţii şi care încalcă dreptul la respectarea unui bun.

- În ce priveşte trimiterile pe care le face recurenta-pârâtă, la existenţa unei diferenţe, provenită din măsurători, între suprafaţa de teren menţionată în acte şi cea rezultată din măsurători, acestea se constituie în împrejurări de fapt, avute în vedere şi evaluate corespunzător de instanţa de apel.

Astfel, pe acest aspect, decizia recurată reţine că ceea ce trebuie avut în vedere la stabilirea încălcărilor aduse dreptului de proprietate şi, în continuare, la determinarea cuantumului despăgubirilor, este suprafaţa de teren efectiv preluată, identificată ca atare prin raportul de expertiză (124 mp rezultaţi din măsurători, iar nu doar 103 mp, cât a rezultat din înscrisuri) întrucât beneficiul oricărei suprafeţe în plus, preluate ca atare, îi aparţine reclamantei.

- Este, de asemenea, nefondată critica pârâtei conform căreia, şi dacă s-ar admite că a intervenit o expropriere, reclamanta ar fi îndreptăţită doar la preţul acesteia, nu şi la contravaloarea lipsei de folosinţă întrucât sub acest aspect nu ar exista un prejudiciu cert, ci doar unul având caracter eventual şi deci, nesusceptibil de reparaţie.

Pretenţiile reclamantei, având drept cauză juridică exproprierea de fapt, au vizat deopotrivă, contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului (pe o perioadă care, în urma admiterii excepţiei de prescripţie extinctivă, a rămas încadrabilă în limitele termenului general de 3 ani, anterior învestirii instanţei) şi, respectiv, preţul exproprierii.

În ce priveşte prejudiciul constând în contravaloarea lipsei de folosinţă, el este dat de modalitatea în care a procedat autoritatea publică locală, care a încălcat prerogativele dreptului de proprietate, fără declanşarea şi urmarea procedurii exproprierii.

Or, o astfel de conduită, situează pe recurenta-pârâtă în sfera ilicitului civil, prin atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamantei, fără asigurarea prealabilă a contraprestaţiei adecvate (prin încălcarea, aşadar, a normelor prescrise de legiuitor în materie de expropriere).

De aceea, instanţa de apel a identificat corect incidenţa dispoziţiilor art. 563 alin. (1) C. civ., coroborat cu art. 1357 - 1371 C. civ., întrucât fapta ilicită, constând în atingerea adusă dreptului de proprietate, constituie temei al dezdăunării.

Contrar susţinerii recurentei, prejudiciul încercat este unul cert, concretizându-se în lipsirea de prerogativele proprietăţii, deci inclusiv de folosinţa asupra terenului timp îndelungat (începând cu anul 2005) şi cuantificându-se, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit ofertei chiriei zonale multianuale, la nivelul sumei de 1,11 eu/lună. Raportat la acest criteriu, întinderea prejudiciului a fost determinată cu luarea în considerare a efectelor prescripţiei extinctive şi deci, ţinându-se seama de intervalul 3.05.2013 - 31.03.2021 (având în vedere introducerea acţiunii în instanţă la 4.05.2016).

În mod greşit pretinde recurenta caracterul eventual al prejudiciului (adică incert sub aspectul existenţei sale), câtă vreme, neîndoielnic, lipsirea de folosinţa terenului s-a produs cu mulţi ani în urmă, ceea ce a făcut ca paguba să se fi produs (începând cu ziua încălcării dreptului de proprietate şi subzistând ca atare până la momentul clarificării situaţiei juridice în mod asemănător aceleia în care exproprierea s-ar fi realizat legal, cu plata preţului/despăgubirii acesteia).

Pentru toate aceste considerente, criticile pârâtei Comuna Dobroeşti, au fost constatate nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.

2) Recursul pârâtului Consiliul judeţean Ilfov.

- În primul rând, susţinerile Consiliului judeţean Ilfov vizează greşita stabilire a cadrului procesual pasiv al judecăţii, invocându-se atât lipsa capacităţii sale procesuale, precum şi lipsa calităţii sale procesuale.

Criticile sunt nefondate din ambele perspective.

Astfel, în ce priveşte lipsa capacităţii procesuale, recurentul-pârât face trimitere la dispoziţiile art. 56 C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 21 din Legea nr. 215/2001 şi respectiv, art. 96, art. 107 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, arătând că, de vreme ce nu are personalitate juridică, nu poate fi parte în proces, neputându-i-se impune obligaţii de plată despăgubiri în sarcină.

Susţinând această critică, recurentul-pârât ignoră faptul că, însuşi textul pe care îşi fundamentează critica, permite entităţilor fără personalitate juridică să fie părţi şi să stea în judecată "dacă sunt constituite potrivit legii".

În acelaşi sens, recunoscând calitatea de parte entităţilor fără personalitate juridică, statuează dispoziţiile art. 110 C. proc. civ., care reglementează situaţia cererilor de chemare în judecată îndreptate împotriva "unei asociaţii, societăţi sau altei entităţi fără personalitate juridică, constituită potrivit legii".

De aceea, sunt fără relevanţă referirile făcute la dispoziţii din Legea administraţiei publice locale respectiv, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, vizând calitatea de persoană juridică a unităţii administrativ-teritoriale şi la cea de autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, a Consiliului judeţean, câtă vreme normele procedurale permit şi unei astfel de entităţi să stea în proces, ca parte, având aşadar, folosinţa şi exerciţiul drepturilor procesuale.

- În ce priveşte lipsa calităţii sale procesuale pasive, recurentul a invocat dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, arătând că terenul în litigiu face parte din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al comunei Dobroeşti, fiind cuprins în Anexa H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov. De asemenea, în conformitate cu art. 32 din Legea nr. 350/2001, documentaţiile de urbanism se aprobă de consiliul local al comunei pe raza căreia se află terenul, iar dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 33/1998 nu-i pot justifica nici ele calitatea procesuală, câtă vreme nu a fost depus, la această entitate, dosarul pentru cercetarea prealabilă exproprierii.

Susţinerile pe aspectul legitimării procesuale sunt, de asemenea, nefondate, cadrul judecăţii fiind corect stabilit în raport cu temeiul juridic al pretenţiilor.

Deşi arată că terenul în litigiu face parte din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al comunei Dobroeşti, recurentul ignoră conţinutul complet al dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, de care se prevalează, potrivit cărora inventarele întocmite se centralizează de consiliul judeţean şi se transmit apoi Guvernului, precum şi al Anexei nr. 1 pct. 7 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, conform căreia, în situaţia comunei, documentaţia de amenajare a teritoriului se avizează de către consiliul judeţean şi se aprobă de către consiliul local.

Mai mult, invocându-se ca temei al pretenţiilor, o expropriere de fapt, cu privire la o lucrare de interes local, legitimarea procesuală în cauză a consiliului judeţean Ilfov este dată de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 (conform cărora "utilitatea publică se declară de către Guvern pentru lucrările de interes naţional şi de către consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru lucrările de interes local").

Împrejurarea învederată, că dosarul privind cercetarea prealabilă, ca etapă a exproprierii, nu a fost transmis recurentului-pârât, nu poate avea semnificaţia susţinută de acesta pe planul cadrului procesual.

Pe de o parte, pentru ca tocmai această situaţie a fost cea care a ocazionat o expropriere doar în fapt, pe de altă parte, întrucât culpa neurmării procedurii legale nu poate fi transferată expropriatului (care nu poate avea iniţiativa legală a demarării unei astfel de proceduri) şi nici nu-l poate lipsi pe acesta de posibilitatea opunerii situaţiei create acelei autorităţi (consiliul judeţean) căreia, în puterea legii, îi reveneau atributele declarării utilităţii publice.

- Critica nemotivării soluţiei asupra celor două excepţii, vizând capacitatea şi calitatea procesuală, prin decizia recurată, este lipsită de fundament, în contextul în care argumentele instanţei de apel se regăsesc în încheierea interlocutorie din 26.01.20183, unde se face trimitere la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 (acestea fiind principalul temei de drept al justificării prezenţei pârâtului în proces, circumscris cauzei juridice şi fundamentului pretenţiilor reclamantei).

Împrejurarea că, odată fixat cadrul procesual, instanţa de apel nu a reluat în conţinutul deciziei considerentele pentru care a respins excepţiile nu atrage vreun aspect de nelegalitate, având în vedere că, potrivit art. 235 C. proc. civ., instanţa este ţinută de soluţiile cuprinse în astfel de încheieri interlocutorii (neexistând deci temei pentru revenirea asupra acestora şi nici justificare necesară pentru reiterare în decizia de dezînvestire).

- Critica referitoare la fondul cauzei vizează greşita obligare a pârâtului la plata contravalorii terenului şi, respectiv, a contravalorii lipsei de folosinţă a acestuia, deoarece nu ar subzista condiţiile răspunderii civile delictuale şi nici cele privind realizarea unei exproprieri, în contextul în care în speţă ar fi vorba doar de o suprapunere de terenuri.

Pentru argumentele arătate în analiza recursului celuilalt pârât, în speţă nu se poate susţine că nu a avut loc o expropriere doar pentru că nu a fost urmată procedura prevăzută de lege, câtă vreme în fapt a avut loc o schimbare a regimului proprietăţii, din proprietate personală în proprietate aparţinând domeniului public al comunei (corespunzător situaţiei de "suprapunere a terenurilor" pe care o invocă recurentul, mult ulterioară emiterii titlului de proprietate al reclamantului).

De asemenea, tot cum s-a arătat deja, instituţia răspunderii civile delictuale este incidentă pentru perioada anterioară stabilirii unui preţ al exproprierii de fapt (corespunzătoare faptei ilicite care, aducând atingere prerogativelor dreptului de proprietate, a lipsit pe titular de folosinţa terenului) pentru că numai astfel se poate da eficienţă principiului reparării integrale a prejudiciului, înscris în dispoziţiile art. 1385 C. civ.

În ce priveşte legătura de cauzalitate între daunele cauzate proprietarului şi conduita recurentului-pârât, ea decurge din atribuţiile neîndeplinite ce revin acestei entităţi, în materia exproprierii şi a avizării documentaţiei de amenajare a teritoriului, astfel cum au fost descrise anterior, în analiza cadrului procesual.

Pentru toate considerentele expuse, criticile pârâtului Consiliului judeţean Ilfov au fost găsite nefondate, astfel încât şi recursul acestuia, îndreptat împotriva deciziei şi încheierii interlocutorii din 26.01.2018, va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Ilfov împotriva deciziei nr. 535/A din 1 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi împotriva încheierii de şedinţă din 26 ianuarie 2018 a aceleiaşi instanţe.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comuna Dobroeşti, prin primar, împotriva deciziilor nr. 440/A din 12 mai 2017 şi nr. 535/A din 1 aprilie 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.