Validity of private deed for property improvements voided as illicit cause to obstruct forced execution and prejudice creditor.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 19.05.2015 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., obligarea acesteia la plata sumei de 390.000 RON la care se adaugă dobânda legală calculată până la plata efectivă a sumei, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate de reclamanţi la imobilul situat în Satu Mare, str. x, înscris în CF nr. x Satu Mare, de sub nr. top. x şi y, în natură casă de locuit, anexe, curte şi teren intravilan; în baza dreptului de gaj general al creditorului să se dispună notarea dreptului de creanţă al reclamanţilor în valoare de 390.000 RON în CF nr. x Satu Mare sub nr. top. x şi y; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1170, art. 2324, art. 2167 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 02.12.2015, Tribunalul Satu Mare a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta D. la data de 02.06.2015. Această soluţie a rămas definitivă prin decizia nr. 154/A/2016 a Curţii de Apel Oradea, prin care a fost respins apelul numitei D. împotriva încheierii menţionate.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 69/D/18.03.2016, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a respins acţiunea, ca lipsită de interes.

Prin decizia nr. 56/06.02.2017, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamanţilor, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 154/D/09.07.2018 pronunţată în rejudecare, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a respins acţiunea; a admis cererea de intervenţie principală în interes propriu formulată de intervenienta D.; a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată încheiat între reclamanţi şi pârâtă la data de 18.11.2014, intitulat "contract"; a respins cererea intervenientei de obligare a celorlalte părţi la plata cheltuielilor de judecată; în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, reclamanţii şi pârâta au fost obligaţi, în solidar, la plata către stat a sumei de 7.505 RON, reprezentând taxa de timbru pentru care intervenienta a beneficiat de scutire.

Prin decizia nr. 314/A/24.04.2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei şi a încheierii de şedinţă din data de 03.11.2017 şi sentinţei nr. 154/D/09.07.2018, ambele pronunţate de Tribunalul Satu Mare, pe care le-a păstrat în totalitate, fără cheltuielile de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1259/24 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat decizia nr. 314/A/24.04.2019 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin decizia nr. 250/A/26.02.2021 pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei şi a încheierii de şedinţă din data de 03.11.2017, ambele pronunţate de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2015, pe care le-a păstrat în totalitate; a luat act că intimata-intervenientă va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; cheltuielile judiciare constând în taxă de timbru în cuantum de 1876 RON, pentru care apelanţii au beneficiat de ajutor public judiciar, au rămas în sarcina statului.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., reclamanţii A., B..

Recurenţii au expus următoarele motive de recurs:

1. Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.-prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

- Sub acest aspect, recurenţii au arătat că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că au fost legal citaţi la termenul de judecată din 15.06.2018, când s-a dezbătut cauza în fond de prima instanţă, reţinând în mod eronat starea de fapt, aplicând şi interpretând greşit dispoziţiile legale incidente privind normele procesuale privind citarea părţilor încălcând astfel atât dreptul la apărare cât şi principiul contradictorialităţii reglementate de disp. art. 13 şi art. 14 C. proc. civ.

Între termenele de judecată din data de 27.04.2018 şi 15.06.2018 au intervenit incidente procesuale de natură să determine instanţa de fond să îndeplinească obligaţia prevăzută la art. 153 C. proc. civ.

Recurenţii au fost reprezentaţi de către avocat E. care, între termenele de judecată, a devenit incompatibilă cu funcţia de avocat, întrucât a ocupat funcţia de judecător la Judecătoria Satu Mare, a înştiinţat instanţa de fond despre rezilierea unilaterală a contractului de asistenţă juridică prin adresa depusă la dosar în data de 30.05.2018, astfel încât raportat la acest aspect, prima instanţă în mod nelegal a procedat la dezbaterea în fond a cauzei în data de 15.06.2018, doar în prezenţa reprezentantului convenţional al intervenientei în interes propriu D..

Mai mult, prin încheierea de şedinţă din 15.06.2018 dată în dosar x/2015, prima instanţă a reţinut faptul că reprezentantul reclamanţilor a reziliat contractul de asistentă juridică şi totuşi a considerat că litigiul se află în stare de judecată, nefiind alte probe administrat, acordând reprezentantului intervenientei în interes propriu cuvântul pe fond şi încălcând astfel dispoziţiile art. 153 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., respectiv dreptul la apărare dar şi principiul contradictorialităţii.

Dispoziţiile art. 229 alin. (1) reţinut de instanţa de apel nu are aplicabilitate în cauză, deoarece recurenţii nu au fost prezenţi la nici un termen de judecată, având reprezentant convenţional în cauză, iar mandatara avocat a renunţat unilateral la mandat semnalând acest aspect doar instanţei de fond prin adresa din 30.05.2018.

Astfel, instanţa de apel în mod nelegal a reţinut faptul că din prisma disp. art. 229 alin. (1) C. proc. civ., faţă de recurenţii reclamanţi a fost îndeplinită procedura de citare pentru termenul de judecată din 15.06.2018, fiind respectat atât dreptul la apărare cât şi principiul contradictorialităţii.

- Cu privire la reţinerea, de către instanţa de apel, a faptului că recurenţii nu au depus la dosar originalul contractului sub semnătură privată din 18.11.2014 pentru termenul de judecată din 15.06.2018, aceştia precizează că se aflau în imposibilitate de a onora atare solicitare deoarece intervenientul principal în interes propriu D. a formulat plângere penală înregistrată în data de 02.06.2015 sub dosar nr. x/2015 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, iar originalul contractului a fost înmânat organelor de urmărire penală în vederea expertizării, cauza fiind ulterior clasată prin Ordonanţa de clasare din 15.02.2021 dată în dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Pe de altă parte, contractul sub semnătură privată din 18.11.2014 în original a fost prezentat judecătorului în dosar nr. x/2017 al Judecătoriei Satu Mare, având ca obiect confirmare redeschidere urmărire penală, la solicitarea intimatei interveniente D., astfel încât acesta a dobândit dată certă, contrar reţinerii, de către instanţa de apel, a lipsei datei certe a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014.

Instanţa de apel în mod nelegal a analizat natura juridică a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014, aspect care nu are însă nici o relevanţă în cauză, contractul reflectă pe deplin voinţă liberă a părţilor care le-au semnat.

În mod nelegal a reţinut prima instanţă faptul că actul sub semnătură privată din 18.11.2014 este un contract de împrumut, unilateral, care necesită formalitatea bun şi aprobat.

Contractul sub semnătură privată din 18.11.2014 încheiat între recurenţii-reclamanţi şi intimata-pârâtă reflectă voinţa liberă a părţilor, este un contract nenumit şi potrivit art. 1168 C. civ., se aplică prevederile Titlului II, Capitolul I-Contractul din C. civ., iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale la contractul cu care se aseamănă cel mai mult. Raportat la dispoziţiile legale invocate, analizarea, de către instanţa de apel, a contractului sub semnătură privată ca un mandat tacit fără reprezentare, nu are relevanţă în cauză, reclamanţii prin acţiunea introductivă nu au indicat ca temei al contractului dispoziţiile care reglementează mandatul-art. 2025 C. civ. şi nici disp. art. 2009 C. civ.. Instanţa de apel trebuia să analizeze contractul încheiat între părţi având în vedere regulile speciale al contractului cu care seamănă cel mai mult. Orice contract se interpretează în sensul de a produce efecte juridice, după voinţa concordanţă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor.

Contractului sub semnătură privată din 18.11.2014 i se pot aplica regulile de la contractul de antrepriză prevăzut de art. 1851 C. civ. cu care seamănă cel mai mult din prisma obligaţiilor părţilor, în cazul contractului de antrepriză antreprenorul execută o anumită lucrare, cu consimţământul beneficiarului, în schimbul unui preţ.

Astfel, contractul sub semnătură privată din 18.11.2015 este un contract bilateral prin care recurenţii reclamanţi, cu consimţământul proprietarei tabulare, din bani proprii, au efectuat renovări, reparaţii şi extinderi la imobilul proprietatea intimatei pârâte C., în valoare de 390.000 RON, investiţii pe care intimata, în calitate de proprietar al imobilului, prin contractul din 18.11.2014, a recunoscut, obligându-se să plătească contravaloarea prestaţiilor efectuate de recurenţi până în data de 15.03.2015.

Instanţa de apel în mod nelegal a determinat faptul că actul sub semnătură privată din 18.11.2015 este un contract unilateral, astfel înscrisul trebuia să cuprindă în mod obligatoriu menţiunea - bun şi aprobat pentru o anumită sumă. Cerinţa menţiunii bun şi aprobat se aplică doar contractelor unilaterale nu şi contractelor bilaterale care se încheie în mod valabil prin simplul acordul de voinţă a părţilor fără nici o altă formalitate, cum s-a întâmplat în prezenta cauză deoarece chiar din conţinutul contractului rezultă că investiţiile au fost efectuate la imobil între anii 2012-2014, în data de 18.11.2014 a intervenit doar redactarea în formă scrisă a acordului de voinţă a părţilor ad probationem, recurenţii reclamanţi procurând astfel un înscris pentru a proba pretenţiile faţă de intimata pârâtă.

- Instanţa de apel a ignorat în totalitate dispoziţiile art. 273 C. proc. civ.

Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părţi până la proba contrară, or intimata pârâtă C., prin întâmpinarea formulată în termen legal, a recunoscut în tot pretenţiile solicitate de recurenţii reclamanţi în cauză, recunoaşterea manifestată de partea adversă reprezintă o mărturisire judiciară care trebuia să producă efecte juridice, în sensul că instanţa de fond la primul termen de judecată trebuia să pronunţe o hotărâre în baza recunoaşterii părţilor. Astfel, reţinerea de către instanţa de apel a faptului că actul sub semnătură privată din 18.11.2014 este doar un început de dovadă scrisă care trebuia complinit cu alte probe este nelegală, deoarece potrivit art. 349 alin. (1) C. proc. civ., mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, iar alin. (3) prevede că mărturisirea judiciară nu poate fi revocată.

Mai mult, chiar mărturisirea intimatei pârâte C. efectuată în dosar nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare în faţa unui judecător, coroborat cu poziţia intimatei pârâte manifestată prin întâmpinare, prin care a recunoscut pretenţiile solicitate de recurenţii reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, şi nu numai prin întâmpinare, ci pe tot parcursul procesului, trebuia să fie apreciată de instanţa de apel în sens pozitiv, având în vedere că titlul executoriu, încheierea nr. 2248/18.06.2015 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2015, potrivit art. 434 C. proc. civ., are forţă probantă a unui înscris autentic.

- Prin admiterea cererii de intervenţie în interes propriu în condiţiile în care intimata-intervenientă nu are niciun interes în promovarea unei astfel de cereri, instanţele anterioare au pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) C. proc. civ.

2. Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.-hotărârea instanţei de apel cuprinde motive străine de natura cauzei.

Instanţa de apel în mod nelegal a reţinut faptul că actul sub semnătură privată din 18.11.2014 este nul absolut pentru cauză ilicită şi imorală raportat la existenţa titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 6230/2013 dată în dosar nr. x/2008 al Judecătoriei Satu Mare.

În mod greşit s-a reţinut cauza ilicită şi imorală a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014, fără a se indica în considerentele hotărârii normele imperative care au fost încălcate. Nu poate fi constatat nul absolut pentru cauză ilicită şi imorală contractul sub semnătură privată din 18.11.2014 doar pentru simplul motiv că prin sentinţa nr. 6230/2013 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2008, intimata pârâta a fost obligată să plătească intervenientei din prezenta cauză, suma de 40.000 de dolari la care se adaugă dobândă legală.

Recurenţii nu au fost parte în dosar nr. x/2008, hotărârea invocată de instanţa de apel nu le este opozabilă, fiind un simplu fapt juridic în accepţiunea disp. art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. Mai mult, existenţa cauzei civile înregistrată la Judecătoria Satu Mare sub dosar nr. x/2008 nu a fost notată în cartea funciară a imobilului pentru a deveni opozabilă terţelor persoane.

Astfel, invocarea sentinţei nr. 6230/2013 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2008 în prezenta cauză pentru a motiva cauza ilicită şi imorală a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014 este nelegală, această hotărâre judecătorească neavând semnificaţie juridică pentru recurenţi, al căror scop este de a recupera sumele de bani pe care le-au investit în imobilul casă de locuit proprietatea intimatei pârâte.

Nu poate fi reţinută cauza ilicită şi imorală pentru simplul fapt că actul a fost redactat în data de 18.11.2014, respectiv în momentul în care sentinţa nr. 976/R/18.11.2014 a devenit irevocabilă, aceasta fiind o simplă coincidenţă, reparaţiile şi investiţiile fiind începute în cursul anului 2012 şi nu în data de 18.11.2014, când a fost redactat contractul. Însă acest aspect nu are relevanţă în cauză deoarece recurenţii nu au fost parte în cauza în care a fost pronunţată sentinţa nr. 6230/2013 şi nici decizia nr. 976/R/2014 dată de Curtea de Apel Oradea.

Reţinerea, de către instanţa de apel, pentru a motiva cauza ilicită şi imorală a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014, a existenţei titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 6230/2013, este un motiv străin de natura cauzei, deoarece recurenţii nu au fost parte în acea cauză, hotărârea nefiind opozabilă şi obligatorie, şi nici existenţa procesului civil nefiind notată în cartea funciară pentru a devenii opozabilă terţelor persoane.

Pe de altă parte, acesta este un motiv străin de natura cauzei raportat la obiectul acţiunii. Reţinerea de către instanţa de apel a existenţei urmăririi silite demarată de intimata intervenientă în dosar executional nr. x/2014 al BEJ F., în care recurenţii nu au calitate de participanţi în procedura executării silite, precum şi faptul că această procedură este finalizată prin eliberarea, în favoarea intimatei-interveniente, a Actului de adjudecare imobiliară din 24.05.2017, iar procedura de evacuare demarată în dosar executional nr. x/2020 al BEJ F. la cererea intimatei-interveniente D. a fost finalizată prin întocmirea Procesului-verbal de evacuare din data de 06.07.2020, respectiv Procesul-verbal de evacuare din 18.09.2020, reprezintă aspecte de nelegalitate în justificarea cauzei ilicite şi imorale a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014.

Instanţa de apel, dând dovadă de o imparţialitate maximă cu ocazia analizării motivelor de apel, în mod nelegal a reţinut că recurenţii sunt de rea-credinţă pentru simplul fapt că au urmărit interesele proprii în mod direct şi au investit instanţa de judecată sub dosar nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare cu o cerere legală de instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea intimatei pârâte până la concurenţa sumei de 390.000 RON.

Condiţiile de admisibilitate a instituirii măsurii asigurătorii au fost analizate de o instanţă judecătorească, alături de acţiunea introductivă a fost anexată şi un extras de carte funciară la zi, instanţa de judecată a procedat corect prin admiterea cererii de instituirea sechestrului asigurător. Faptul că este notată, din partea unui creditor, somaţie imobiliară în cartea funciară, nu este un impediment ca un alt creditor să solicite aplicarea sechestrului asigurător pe acelaşi imobil. Achitarea unei cauţiuni este facultativă şi nu obligatorie în măsura în care creanţa este constatată într-un înscris. Astfel, instanţa care a admis cererea de aplicare a sechestrului asigurător prin încheierea nr. 105/D/C/22/05.2015 dată în dosar nr. x/2015, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică în acord cu dispoziţiile legale în vigoare, iar sub acest aspect instanţa de apel în mod nelegal a criticat o hotărâre judecătorească definitivă şi asupra căreia nu a fost învestită să se pronunţe prin cererea de apel.

Instanţa de apel a apreciat un demers legal şi judicios exercitat de către recurenţi, respectiv dreptul de acces la justiţie ca drept fundamental, o fraudare a intereselor intimatei interveniente de a recupera o creanţă.

În cartea funciară a imobilului sub B36 prin încheierea de carte funciară nr. x/13.03.2020 există notată existenta unei hotărâri judecătoreşti care ar fi într-adevăr un impediment la executare silită demarată de intimata intervenientă sub dosar nr. x/2014 al BEJ F. fiind în strânsă legătură cu titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6230/2013, însă acest aspect a fost ignorat de instanţa de apel, nefiind luat în considerare cu ocazia analizării cauzei ilicite şi imorale a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014.

Astfel, la solicitarea Judecătoriei Satu Mare, din oficiu a fost notată existenţa sentinţei nr. 708/25.02.2019 pronunţată de această instanţă în dosar nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 165/Ap/05.04.2017 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, prin care a fost constatat nul absolut pentru fraudarea legii certificatul de moştenitor nr. x/27.05.2003 eliberat de BNP G. în dosar succesoral nr. x/2003, prin care a fost stabilită calitatea de unic moştenitor a numitei D. după defunctul H. (persoană care a împrumutat pe C.). Acţiunea civilă sub dosar nr. x/2008 a fost promovată în nume propriu, în calitate de soţie supravieţuitoare, de intimata intervenientă în calitate de unic moştenitor legal al defunctului H., intervenienta justificând calitatea procesuală activă în dosar nr. x/2008, unde s-a pronunţat sentinţa nr. 6230/2013, cu certificatul de moştenitor menţionat.

Instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în pretenţii a numitei D., raportat la termenul general de 3 ani aplicabil în materia recuperării creanţelor constând în sume de bani, termen calculat de la data scadenţei împrumutului-12.09.1999, justificând soluţia dată asupra excepţiei prin repunerea în termen potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, de eliberarea certificatului de moştenitor nr. x/27.05.2003 în dosarul succesoral 145/2003 al G. în favoarea intimatei interveniente D.. Având în vedere faptul că intimata pârâtă nu a avut cunoştinţă de căsătoria încheiată între intimata intervenientă şi împrumutătorul H. în străinătate, a efectuat verificări la organele competente, iar prin adresa nr. x/28.01.2015, Primăria Satu Mare, Biroul de Stare civilă şi Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor a comunicat faptul că numita D. nu figurează în actele de stare civila române căsătorită cu numitul H. şi nici numitul H. nu figurează ca fiind decedat.

Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 modificată, actele de stare civilă ale cetăţenilor romani, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române. Însă această notare a hotărârilor judecătoreşti definitive, veritabile impedimente la executarea silită imobiliară, fiind considerată dobânditoare de rea credinţă, a fost ignorată de către instanţa de apel, nefiind menţionată în considerentele hotărârii atacate.

3. Instanţa de apel, menţinând hotărârea primei instanţe sub aspectul nulităţii contractului sub semnătură privată din 18.11.2014, prin prisma motivelor reţinute, a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 56/A/2017 pronunţată în dosar nr. x/2015 (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.). În considerentele acestei decizii s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, faptul că recurenţii şi intimata pârâtă locuiesc şi gospodăresc împreună nu este un argument valabil al lipsei de interes al reclamanţilor în promovarea acţiunii, prezumţia de bună-credinţă nu a fost răsturnată în cauză, instanţa de apel reţinând disp. art. 21 din Constituţie şi art. 6 CEDO care garantează dreptul de acces la justiţie. Curtea de Apel Oradea, prin aceeaşi hotărâre, a reţinut faptul că împrejurarea că alte persoane invocă un drept de creanţă asupra imobilelor şi bunurilor din litigiu, nu are relevanţă în cauză, hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată fiind opozabilă doar părţilor din dosar, neputând fi opusă altor persoane care justifică interes legitim şi drepturi de creanţă, persoane care nu sunt părţi în prezenta cauză şi pe care nimic nu le împiedică să-şi valorifice drepturile pe calea unei acţiuni civile separate.

4. Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.-hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Contractul sub semnătură privată din 18.11.2014 a fost încheiat în mod valabil între părţi, cu respectarea dispoziţiilor art. 1166 şi art. 1169 C. civ., care reglementează principiul libertăţii de a contracta.

Prin încheierea contractului sub semnătură privată din 18.11.2014 părţile, persoane fizice, nu au adus nici o atingere ordinii publice, nu au încălcat normele imperative de convieţuire socială, prin încheierea lui nu s-au antrenat perturbări inacceptabile ale vieţii sociale, cauza contractului nefiind ilicită şi imorală.

Este nelegal faptul că instanţele anterioare au reţinut ca şi cauză ilicită şi imorală a contractului existenţa sentinţei nr. 6230/2013 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2008, demararea executării silite de către intervenienta intimată asupra bunurilor intimatei pârâte C., respectiv faptul că recurenţii au introdus o cerere prin care au solicitat, potrivit legii, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor intimatei pârâte C., fiind motive străine de natura cauzei, existenţa dosarelor civile şi a unei executări silite imobiliare demarate asupra unui imobil nefiind cauze de nulitate absolută a contractului sub semnătură privată.

Cererea de intervenţie principală în interes propriu nu îndeplineşte condiţiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ., intervenienta D. nu justifică nici un interes, deoarece deţine deja un titlu executoriu împotriva intimatei pârâte pe care l-a valorificat în dosar executional nr. x/2014 al BEJ F..

Intimata intervenientă nu are nici un interes în formularea unei cereri de intervenţie în interes propriu, deoarece nu solicită de la părţi (reclamanţi şi pârâtă) plata contravalorii investiţiilor efectuate la imobil; a finalizat executarea silită imobiliară sub dosar nr. x/2014 al BEJ F., respectiv procesul de punere în posesie a titlului executoriu Act de adjudecare imobiliară sub dosar executional nr. x/2020 al BEJ F.; deţine titlu executoriu împotriva intimatei pârâte, sentinţa civilă nr. 6230/2013 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2008; contractul sub semnătura privată din 18.11.2014 pentru aspectele invocate de intimata intervenientă nu poate fi considerat că are cauză ilicită, deorece intervenienta nu a indicat nici o normă imperativă ce ar putea fi încălcată, contractul nu aduce atingere ordinii publice şi nici perturbări inacceptabile în viaţa socială. Faţă de cele arătate se impune respingerea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intimata intervenienta D..

Atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au încălcat art. 9 alin. (3) C. proc. civ.. Dreptul de dispoziţie al părţilor prevede că în condiţiile legii, partea poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului.

Instanţa de apel în mod nelegal a ignorat poziţia părţilor cu privire la solicitarea de a lua act de recunoaşterea intimatei pârâtei cu privire la pretenţiile formulate în cadrul acţiunii introductive, reţinând în mod nejustificat reaua credinţă în promovarea acţiunii, neacordând nici o valoare juridică mărturisirii judiciare efectuată în cadrul procesului şi extrajudiciare (efectuată de intimata pârâtă în cadrul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare, hotărâre judecătorească definitivă având forţa probantă a unui act autentic) cu privire la existenţa investiţiilor şi a valorii acestora stabilit de părţi de comun acord.

În baza art. 2324 C. civ. (cel ce este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile prezente şi viitoare), recurenţii au solicitat, în temeiul dreptului de gaj general al creditorilor, să se dispună notarea dreptului de creanţă al acestora în c.f. nr. x Satu Mare provenită din c.f. vechi 1515 Satu Mare sub nr. top x si 2161.

În mod nelegal instanţa de apel a respins solicitarea formulată prin cererea de apel, ca intimata intervenientă D. să fie obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate în cursul procesului (taxe judiciare de timbru din toate etapele procesului şi cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat justificate cu chitanţe), reţinând în mod nelegal că asemenea cheltuieli trebuiau să fie solicitate de la intimata pârâtă C..

Un asemenea argument nu poate fi primit, deoarece intimata pârâtă a recunoscut la primul termen de judecată prin întâmpinarea formulată, pretenţiile din acţiunea civilă ale recurenţilor, astfel încât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere,

Singura persoană care se află în culpă procesuală este intimata intervenientă D., care s-a opus la admiterea acţiunii prin formularea a două cereri de intervenţie principală în interes propriu depuse la dosar in faţa primei instanţe, motiv pentru care judecarea cauzei principale s-a prelungit în mod nejustificat, în prezent fiind în al doilea ciclu procesual.

Recurenţii solicită obligarea intervenientei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 02.02.2022, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 11.05.2022.

Intimata-intervenientă D. a formulat punct de vedere la raport prin care a arătat că încadrările motivelor de recurs din actul procedural sunt corecte, însă trimiterile recurenţilor la motivele de casare invocate sunt pur formale.

Recurenţii au formulat punct de vedere la raport prin care au arătat că sunt de acord cu conţinutul actului procedural, au solicitat admiterea recursului şi obligarea intimatei-interveniente la plata cheltuielilor de judecată.

6. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-intervenientă D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului, raportat la împrejurarea că prin intermediul motivelor de recurs nu se formulează critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata a arătat că această chestiune a intrat în putere de lucru judecat prin neinvocarea ei în recursul declarat de recurenţii I. împotriva deciziei nr. 314/24.04.2019, iar pe de altă parte, critica este neîntemeiată, întrucât împrejurarea invocată de recurenţi, că potrivit adresei depusă la dosar la data de 30.05.2018 reprezentantul lor a renunţat la mandat, nu se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de lege. De asemenea, recurenţii au fost citaţi pentru termenul de judecată din 15.06.2018, astfel încât aveau termen în cunoştinţă.

Referitor la critica greşitei interpretări a voinţei părţilor rezultată din înscrisul sub semnătură privată încheiat la 18.11.2014 şi a lipsei datei certe a acestuia, intimata arată că în mod corect instanţa de apel a constatat că respectivul înscris nu are dată certă, motiv pentru care nu poate proba efectuarea investiţiilor pretinse de recurenţi în perioada 2012-2014 şi nici data încheierii acestui act. Data înscrisă în act, asumată de reclamanţi şi pârâtă ca fiind aceea de 18.11.2014, nu are caracter de dată certă în accepţiunea art. 278 C. proc. civ., întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea niciunei formalităţi prevăzută de această dispoziţie legală, astfel încât data de 18.11.2014 nu este opozabilă părţilor.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata arată că hotărârea recurată este amplu motivată şi nu se pune problema unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Prin înscrisul sub semnătură privată referitor la care recurenţii pretind că instanţa de apel în mod greşit a reţinut caracterul imoral şi ilicit, aceştia tind la zădărnicirea executării silite iniţiate de către intimată, în calitate de creditoare, împotriva intimatei-debitoare C. (mama, respectiv soacra recurenţilor). Scopul recurenţilor este fraudarea intereselor intimatei, respectiv vătămarea dreptului legal al acesteia de a pune în executare un titlu executoriu. Desfiinţarea certificatului de moştenitor nr. x/27.05.2013 a avut loc urmare a netranscrierii actelor de stare civilă străine în registrele române, fără a se pune în discuţie valabiltatea actelor de stare civilă în litigiu ca negotium juris în privinţa stării civile a intimatei, respectiv fără a fi afectată calitatea sa de soţie supravieţuitoare a defunctului H..

Referitor la interesul intimatei-interveniente în prezenta cauză, aceasta arată că are calitatea de creditoare a intimatei C. (mama/soacra recurenţilor), debitoarea fiind colocatara imobilului asupra căruia a fost iniţiată executarea silită de către intimata-intervenientă şi referitor la care recurenţii pretind că au efectuat investiţii în cuantum de 390.000 RON. Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19.05.2015, după ce executorul judecătoresc a întocmit publicaţia de vânzare la licitaţie publică a imobilului în litigiu, stabilind ca prim termen al vânzării la licitaţie publică data de 18.06.2015, astfel încât este evident că scopul acesteia este zădărnicirea executării silite imobiliare, fiind încălcate dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., care consacră obligativitatea exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale.

Mai arată intimata că prezentele motive de recurs reprezintă o reiterare a motivelor de apel, situaţie ce nu corespunde exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În termen legal, recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au arătat că motivele de nelegalitate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7,8 C. proc. civ. şi au solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare, admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, obligarea intimatei D. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat din toate fazele procesuale şi la taxa judiciară de timbru achitată în ambele cicluri procesuale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele:

- este nefondată critica prin care partea reclamantă pretinde încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, critică subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 153 C. proc. civ. pretins a fi încălcate prevăd următoarele: Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel (1).

Or, norma prevăzută la art. 229 C. proc. civ. statuează explicit, la alin. (1), că partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi cea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal/convenţional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, considerându-se că ea cunoaşte termenele de judecată ulterioare.

În speţă, potrivit constatărilor instanţei de apel, partea reclamantă a fost citată la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată, anume în loc. Satu Mare, b-dul x, nr. 58, pentru termenul de judecată din data de 27.04.2018, situaţie în care, potrivit legii, se consideră că avea cunoştinţă şi de termenele de judecată ulterioare acordate de prima instanţă, inclusiv pentru termenul din 15.06.2018.

Referitor la termenul de judecată din 15.06.2018, pentru care avea termen în cunoştinţă, instanţa de apel a constatat şi că părţii i-au fost înmânate, la data de 05.06.2018, înştiinţări prin care i s-a solicitat să depună, în original, înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2014, prin intermediul cărora a fost încunoştinţată şi cu privire la termenul de judecată.

Cât priveşte motivul invocat de partea reclamantă pentru înlăturarea de la aplicare a normei de drept prevăzute la art. 229 alin. (1) C. proc. civ., renunţarea de către reprezentatul său convenţional la mandatul de reprezentare, corect instanţa de apel a constatat că nu poate fi primit, cât timp nu se subsumează situaţiilor de excepţie prevăzute la alin. (2) al normei de drept, în care instanţele de judecată au obligaţia citării părţilor din proces.

Aşa fiind, cum instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect normele de drept menţionate, se dovedeşte nefondată critica prin care partea pretinde încălcarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor şi a dreptului la apărare, prevăzute la art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., consecinţă a nelegalei citării pentru termenul de judecată din 15.06.2018.

Subsumat acestei critici de nelegalitate partea reclamantă pretinde şi că instanţa de apel nu avea a statua asupra naturii convenţiei pe care a încheiat-o cu partea pârâtă C., probată cu înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2018 şi recunoscută de partea pârâtă, întrucât acest fapt ar contraveni principiului libertăţii contractuale prevăzut la art. 1169 C. civ.

Dispoziţiile art. 1169 C. civ. prevăd următoarele: Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.

O atare libertate recunoscută părţilor nu se constituie însă într-un impediment în calea verificării de către instanţele de judecată a conţinutului convenţiilor deduse judecăţii de părţi, cum eronat pretinde partea reclamantă, ignorând faptul că în procesul pendinte a fost dedusă judecăţii nu numai acţiunea în pretenţii izvorâtă din convenţia invocată, ci şi acţiunea în constatarea nulităţii absolute a aceleiaşi convenţii pentru cauză ilicită şi imorală, formulată de intervenienta principală.

Dimpotrivă, dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. statuează explicit că este în sarcina judecătorului fondului obligaţia de a da calificare juridică actelor şi faptelor deduse judecăţii.

De altminteri, se constată că partea reclamantă formulează critica într-o manieră confuză, pretinzând, pe de o parte, că instanţele de fond aveau a statua că înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2014, pentru care nu era necesară formalitatea "bun şi aprobat", beneficia de dată certă şi cu privire la care au existat impedimente obiective care au împiedicat depunerea la dosarul cauzei în original (detaliate), face dovada încheierii unui contract bilateral şi impunea soluţia admiterii acţiunii în pretenţii pe baza recunoaşterii acestora de către partea pârâtă, în temeiul art. 436 C. proc. civ.

Pe de altă parte, partea pretinde că, fiind că în prezenţa unui contract nenumit, nereglementat de lege, instanţele aveau a aplica, potrivit art. 1168 C. civ., regulile speciale privitoare la contractul cu care acesta se aseamănă cel mai mult şi care, în opinia sa, este contractul de antrepriză reglementat la art. 1851 C. civ. (calificare care nu a fost invocată la judecata în fond a cauzei).

Analizarea aspectelor de ordin procedural menţionate, soluţionate prin considerente nenecesare prin hotărârea atacată, nu îşi justifică însă utilitatea în condiţiile în care critica ignoră considerentele decisive ale hotărârii recurate şi care fundamentează soluţia pronunţată, anume constatarea nulităţii absolute a convenţiei invocate ca temei al acţiunii în pretenţii pentru că a fost fondată pe o cauză ilicită şi imorală, fiind încheiată de părţi de comun acord în vederea instituirii unui sechestru asigurător asupra imobilului proprietatea părţii pârâte cu scopul împiedicării executării silite a imobilului la cererea intervenientei D., înregistrată în dosarul execuţional nr. x/2014 al BEJ J., pentru o creanţă în sumă de 390.000 RON (identică cu cea consemnată în înscrisul sub semnătură privată).

Subsumat acestei critici de nelegalitate partea reclamantă susţine, totodată, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (3), art. 436 şi art. 273 C. proc. civ., apreciind că acţiunea în pretenţii se impunea a fi admisă în baza recunoaşterii de către partea pârâtă a convenţiei şi a dreptului său de creanţă.

Pretinzând încălcarea normei de drept prevăzute la art. 436 C. proc. civ., se constată că partea reclamantă ignoră, astfel cum s-a arătat, cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecata în fond a cauzei, respectiv faptul că instanţele au avut a analiza şi cererea în constatarea nulităţii absolute a convenţiei, dedusă judecăţii de intervenientă, şi a căreia admitere a impus soluţia de respingere a acţiunii în pretenţii.

Pe de altă parte, critica ignoră considerentele decizorii prin care instanţa de apel a constatat inaplicabilitatea normei de drept, anume absenţa în procesul pendinte a unei mărturisiri judiciare formulate, în condiţiile legii, de partea pârâtă, respectiv, împrejurarea că mărturisirea făcută în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare, în procesul pendinte, constituie mărturisire extrajudiciară care nu se opune, cum eronat se afirmă prin recurs, cu forţa probantă a unui hotărâri judecătoreşti, în sensul art. 434 C. proc. civ.

Cât priveşte norma de drept prevăzută la art. 273 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părţi până la proba contrară, partea reclamantă nu arată în ce constă încălcarea săvârşită de instanţele de fond.

Relativ la această critică, se constată că partea reclamantă nu relevă nici interesul formulării, cât timp soluţia de respingere a acţiunii în pretenţii deduse judecăţii împotriva părţii pârâte a fost fundamentată, astfel cum s-a arătat, pe lipsa unei condiţii esenţiale de validitate a convenţiei invocate ca izvor al obligaţiei de despăgubire, anume pe lipsa cauzei licite şi morale, condiţie impusă de prevederilor art. 1179 alin. (1) pct. 4 C. civ., sub sancţiunea nulităţii absolute potrivit art. 1238 alin. (2) C. civ.

Subsumat acestei critici de nelegalitate, partea reclamantă susţine şi încălcarea normei de procedură prevăzute la art. 61 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că intervenienta D. nu justifica interes în formularea cererii de intervenţie principală, deoarece deţinea un titlu executoriu împotriva intimatei pârâte pe care l-a valorificat în dosarul execuţional nr. x/2014 al BEJ F..

Critica ignoră, de asemenea, considerentele reţinute de instanţa de apel care evidenţiază faptul că această chestiune litigioasă a cauzei nu poate face obiectul rejudecării, întrucât prin decizia de casare nr. 1249/24.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că aspectele de nelegalitate invocate de partea reclamantă în privinţa încheierii primei instanţe din data de 03.11.2017, prin care a fost încuviinţată cererea de intervenţie principală, nu sunt fondate, dezlegările date intrând astfel în puterea lucrului judecat.

- este nefondată critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei.

Cu titlu prealabil se impune menţiunea că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. statuează că hotărârea poate fi casată când cuprinde numai motive străine de natura cauzei, adică motive care nu privesc litigiul dedus judecăţii şi, ca atare, nu furnizează părţilor dovada examinării chestiunilor litigioase ale cauzei, a analizării mijloacelor de apărare invocate şi nici argumentele care fundamentează soluţia pronunţată.

Pe cale de consecinţă, nu sunt străine cauzei şi nu atrag incidenţa normei de drept menţionate considerentele prin care instanţa analizează mijloacele de apărare ale uneia dintre părţile litigante, considerente redactate într-o manieră clară şi explicită şi care oferă părţilor dovada examinării mijloacelor de probă şi apărărilor invocate, precum şi argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate.

În speţă, se constată că prin intermediul acestui motiv de recurs, partea reclamantă critică considerentele prin care instanţele de fond au evaluat mijloacele de probă administrate de intervenientă, susţinând că deşi acestea confirmă existenţa unor litigii între aceasta şi partea pârâtă, nu puteau face obiectul examinării în procesul pendinte, întrucât nu a fost parte în respectivele litigii, situaţie în care nici actele jurisdicţionale întocmite în cadrul acestora nu îi sunt opozabile.

Anume, partea pretinde că sunt străine cauzei considerentele prin care instanţa de apel a făcut trimitere la existenţa titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 6230/2013 a Judecătoriei Satu Mare (dosar nr. x/2008) prin care partea pârâta a fost obligată să plătească intervenientei suma de 40.000 de dolari, la Actul de adjudecare imobiliară 24.05.2017 (dosarul nr. x/2014 al BEJ F.), la procesul-verbal de evacuare din data de 06.07.2020 şi la procesul-verbal de evacuare din 18.09.2020 (dosarul nr. x/2020 al BEJ F.).

Partea reclamantă indică ca fiind străine cauzei şi considerentele prin care s-a reţinut că a acţionat cu rea-credinţă când a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea părţii în baza înscrisului sub semnătură privată datat 18.11.2014, în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare, apreciind că era în sarcina instanţei care a pronunţat încheierea nr. 105/D/C/22/05.2015 să analizeze conduita sa, cu menţiunea că prin demersurile pe care le-a făcut în baza respectivului înscris a urmărit doar recuperarea propriilor sume de bani pe care le-a investit în imobilul casă de locuit proprietatea părţii pârâte.

Or, considerentele arătate, contrar susţinerilor părţii reclamante, nu sunt străine cauzei, ci expun, rezultat ala evaluării probatoriilor, circumstanţele de fapt în care partea reclamantă şi partea pârâtă au convenit întocmirea înscrisului sub semnătură privată datat 18.11.2014, prin care se atestă existenţa datoriei de 390.000 RON, şi care au permis identificarea scopului urmărit de părţi, acela de a diminua sau chiar a exclude şansele de recuperare a creanţei intervenientei împotriva pârâtei.

Subsumat acestei critici, partea reclamantă a pretins şi omisiunea analizării de către instanţa de apel a unor mijloace de probă care, în opinia părţii, impunea concluzia existenţei şi a unui alt impediment în finalizarea procedurilor execuţionale de către intervenientă în ceea ce priveşte imobilul părţii pârâte.

Anume, partea reclamantă susţine că instanţa a ignorat împrejurarea că în cartea funciară a imobilului proprietatea părţii pârâte a fost notată sentinţa civilă nr. 708/25.02.2019 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă, prin care s-a constatat nulitatea certificatului de moştenitor nr. x/27.05.2003 emis de BNP G. în favoarea intervenientei, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctul H. (împrumutătorul), certificat pe baza căruia intervenienta şi-a justificat calitatea procesuală activă în dosarul finalizat prin pronunţarea sentinţei civile nr. 6230/2013 (titlul executoriu), ca urmare a faptului că nici căsătoria intervenită între intervenientă şi împrumutător şi nici decesul împrumutătorului nu au fost transcrise în registrele de stare civilă române.

Or, de principiu, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, hotărârile judecătoreşti nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, ci argumentelor esenţiale, categorie în care nu se încadrează argumentul menţionat, în considerarea faptului că nu are nicio influenţă asupra soluţiei din prezentul proces.

Ca atare, omisiunea de examinare a acestui argument neesenţial cauzei nu poate atrage casare hotărârii recurate, cum eronat pretinde partea reclamantă.

- este nefondată critica prin care se pretinde că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 56/A/2017 a Curţii de apel Oradea, prin care s-a statuat asupra interesului şi bunei credinţe a părţii reclamante în promovarea acţiunii în pretenţii deduse judecăţii, critică subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. pct. 7 C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 56/A/2017 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în primul ciclu procesual al prezentei cauze, a statuat cu privire la greşita admitere de către prima instanţă a excepţiei lipsei de interes a părţii reclamante în formularea acţiunii în pretenţii reţinând, printre altele, ca fiind irelevantă, din perspectiva cerinţei relative la interes, împrejurarea că partea reclamantă şi partea pârâtă locuiesc şi gospodăresc împreună.

Circumstanţa de fapt arătată a fost analizată în rejudecare de instanţa de apel, însă nu din perspectiva interesului în promovarea acţiunii în pretenţii, ci a cerinţelor impuse prin art. 1238 alin. (2) C. civ., care prevede următoarele: Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.

Anume, reţinând incidenţa normei de drept menţionate, instanţa de apel a statuat că reclamanţii, fiică, respectiv ginere, a pârâtei - debitoare şi care locuiesc cu aceasta în acelaşi imobil au cunoscut despre creanţa intervenientei, actul sub semnătură privată fiind încheiat după începerea executării silite în dosar execuţional nr. x/2014 al BEJ F. şi după notarea urmăririi silite imobiliare în CF.

Nici în ceea ce priveşte buna-credinţă cu privire la care prin hotărârea anterioară s-a reţinut că nu a fost răsturnată prezumţia legală, critica nu este fondată, întrucât nici această chestiune nu a făcut obiectul rejudecării, instanţa analizând buna-credinţă a părţii reclamante raportat la momentul întocmirii înscrisului sub semnătură privată, din perspectiva scopului urmărit.

Aşa fiind, critica părţii nu poate fi primită, întrucât ignoră considerentele hotărârii recurate care, astfel cum s-a arătat, nu pun în discuţie încălcarea chestiunilor tranşate prin hotărârea judecătorească anterioară, respectiv a prevederilor art. 430 C. proc. civ.

- este nefondată critica prin care partea reclamantă pretinde că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. 1166, art. 1169, art. 1247 alin. (1), art. 1250, art. 1236 alin. (1) şi (2) C. civ.. critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii, partea reclamantă pretinde că instanţa de apel a statuat greşit asupra caracterului ilicit şi imoral al cauzei convenţiei pe care a încheiat-o cu partea pârâtă, consemnată în înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2014, întrucât aceasta respectă principiul libertăţii contractuale iar prin încheierea sa nu s-a adus atingere ordinii publice, deoarece nu s-au antrenat perturbări inacceptabile ale vieţii sociale, şi nu au fost încălcate normele imperative de convieţuire socială.

Contrar susţinerilor părţii reclamante, caracterul ilicit şi imoral al cauzei (scopului) încheierii unui contract nu se raportează doar la încălcări grave ale regulilor de ordine publică ori de convieţuire socială, ci la orice fel de încălcări dacă acestea au fost de natură să prejudicieze o altă persoană.

Aceasta, întrucât, cu valoare de principiu, dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 15 C. civ. prevăd că orice persoană fizică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri, respectiv, că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 1169, art. 1236 şi art. 1250 C. civ. indicate de partea reclamantă care condiţionează valabilitatea convenţiilor de respectarea dispoziţiilor legale imperative, a regulilor de ordine publică şi de convieţuire socială, precum şi a bunelor moravuri.

Or, potrivit statuărilor de fapt ale instanţelor de fond, partea reclamantă şi partea pârâtă au convenit întocmirea înscrisului sub semnătură privată datat 18.11.2014 (dată la care s-a pronunţat şi decizia nr. 976/R Tribunalului Satu Mare), prin care au atestat existenţa în sarcina părţii pârâte a obligaţiei de plată a sumei de 390.000 RON, în absenţa unui raport juridic real, care să fi putut fi dovedit prin probatoriile administrate în procesul pendinte.

Evaluând circumstanţele de fapt ale cauzei din perspectiva raporturilor juridice existente între părţi la momentul întocmirii înscrisului sub semnătură privată şi a celor intervenite ulterior între părţi (prin solicitarea de măsurii asiguratorii, prin notarea de menţiuni în cartea funciară, respectiv, prin solicitarea de recunoaştere judiciară a convenţiei), instanţele de fond au statuat că întocmirea înscrisului sub semnătură privată s-a făcut în vederea atestării unei convenţii al cărei conţinut însă nu a putut fi probat, cu scopul zădărnicirii executării silite iniţiate de intervenientă cu privire la imobilul proprietatea părţii pârâtei, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6230/2013 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 976/R din 18.11.2014 a Tribunalului Satu Mare.

Or, încheierea unei convenţii cu scopul cunoscut şi asumat de părţile contractante, acela de a păgubi o terţă persoană, contravine normelor de drept menţionate şi se sancţionează, potrivit art. 1238 alin. (2) C. civ., cu nulitatea absolută.

În acest context al analizei, este de menţionat că stabilirea situaţiei de fapt a cauzei, rezultat al evaluării probatoriilor, este în competenţa instanţelor de fond şi nu poate face obiectul reevaluării instanţei de recurs, cum eronat pretinde partea reclamantă, controlul exercitat de instanţa de recurs fiind limitat, potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În concluzie, deşi libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora potrivit art. 1169 C. civ., părţilor le incumbă obligaţia de a-şi exercita acest drept în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri, ceea ce presupune, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, că acest drept nu poate fi exercitat în scopul de a păgubi pe altul.

Pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea criticilor îndreptate împotriva considerentelor instanţei de apel relative la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de partea reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B. împotriva deciziei nr. 250 A din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.