Appeal against revision ruling quashed as inadmissible under principle of unique appellate remedy.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal Pitești's decision of 7 February 2022, which had rejected the motion for revision as inadmissible (under Art. 322(5) of the old Civil Procedure Code) and as time-barred (under Art. 322(2)). The underlying dispute was a civil case finally decided by an irrevocable decision of the Court of Appeal Pitești (no. 122/22.03.2021) after prior first-instance and appellate rulings; the appellants sought revision of that decision, then appealed the revision ruling. The Court held that, under Art. 328(1) of the old Civil Procedure Code, a ruling on a revision motion is subject to the same appeals as the revised decision, and since the revised decision was an irrevocable one issued in a final appeal (recurs), no further appeal lay; the appeal was therefore inadmissible under the principle of the uniqueness of appellate remedies. The decision is final and irrevocable.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 5 C. proc. civ, art. 322 pct. 2 C. proc. civ, art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 328 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against revision ruling quashed as inadmissible under principle of unique appellate remedy: Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod "sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 mai 2022
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Este reprezentat de recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 59/07.02.2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
2. Decizia Curţii de Apel Piteşti
Prin decizia nr. 59/07.02.2022, Curtea de Apel Piteşi, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. formulată de revizuenţii A. şi B., respectiv, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
3. Calea de atac a recursului exercitată
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenţii A. şi B., arătând că hotărârea atacată este incompletă şi nu arată termenul în care se poate exercita calea de atac împotriva acesteia. Mai arată că în mod greşit a fost respinsă cererea de revizuire sub ambele aspecte (art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ.), că prin soluţia pronunţată instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic, în speţă declaraţia lui C.. Recurenţii au reiterat aspecte din conţinutul cererii de revizuire şi din situaţia de fapt a cauzei.
4. Apărări formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată în termen legal şi comunicată, intimaţii au solicitat respingerea recursului.
Prin înscrisul intitulat "răspuns la întâmpinare şi completare la motivele de recurs", recurenţii-revizuenţi au solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi completat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil,pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului dedus judecăţii.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod "sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Se reţine că, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Aceasta înseamnă că, în cazul în care cererea de revizuire s-a judecat de către o instanţă de recurs, hotărârea dată în revizuire nu mai este susceptibilă de recurs, ea fiind irevocabilă.
În cauză, litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită (în raport de care se apreciază asupra posibilităţii exercitării prezentului recurs) a fost soluţionat în fond de Judecătoria Câmpulung, în apel de Tribunalul Argeş, iar în recurs de Curtea de Apel Piteşti, care a admis recursul şi a casat hotărârea recurată, reţinând cauza spre rejudecare. Această rejudecare s-a realizat prin hotărârea obiect al revizuirii, respectiv, decizia nr. 122/22.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosar nr. x/2009, decizie irevocabilă.
Faţă de cele arătate, hotărârea prin care a fost soluţionată cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri ce nu are deschisă calea de atac a recursului (cum este situaţia deciziei recurate în prezenta cauză) nu este supusă unei asemenea căi de atac, în aplicarea dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. anterior menţionate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 59 din 7 februarie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 59 din 7 februarie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2022.