Liability for defective forced execution: inadmissibility of cassation appeal due to unpaid judicial tax.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's extraordinary appeal for lack of proper judicial fee (untimely filing of tax stamp), thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the enforcement agent's appeal against the lower court's ruling that awarded the creditor approximately 1.07 million RON in material damages for defective forced execution. The dispute centered on a civil liability claim by a creditor against a judicial enforcement bureau and its representative for failing to remit funds collected during a forced execution procedure, where the defendant challenged the lower court's determination of liability and the appellate court's confirmation of the damages. Relying on Articles 486(2)-(3) of the Civil Procedure Code and Article 24 of OUG 80/2013 regarding judicial taxes, the Court held that the appeal was null and void because the appellant failed to pay the required court fee of 7,286.14 RON after being ordered to do so, rendering the procedural defect fatal and preventing the Court from examining the substantive grounds for cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 222 alin. (1) C. proc. civ, art. 222 alin. (2) C. proc. civ, art. 396 C. proc. civ, art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ; Liability for defective forced execution: inadmissibility of cassation appeal due to unpaid judicial tax: Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă din 15 aprilie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi a sentinţei civile nr. 292 din data de 3 decembrie 2020 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 mai 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 20 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc B. şi B. în calitate de reprezentant al Biroului Executorului Judecătoresc B., a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.036.773 RON, reprezentând daune materiale, produse ca urmare a executării silite realizate în mod defectuos de către BEJ B. în dosarul de executare nr. 12/E/2013, sumă ce reprezintă diferenţa dintre suma totală 14.027.761 RON, executată silit în dosarul menţionat, şi suma de 2.990.988 RON ce reprezintă suma efectiv primită de către creditoarea A., precum şi obligarea acestuia la plata unor daune morale în cuantum de 100.000 RON, ca urmare a suferinţei produse prin faptului că, la acest moment, reclamanta este obligată să restituie către S.C. C. S.A. suma de 3.808.627,28 RON, din care aceasta nu a încasat decât suma de 2.990.988 RON, în timp ce suma de 1.036.773 RON reprezintă suma încasată şi nevirată de către BEJ B..
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 292 din data de 3 decembrie 2020, Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Biroul Executorului Judecătoresc B. şi B.; a obligat pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 1.076.728,8 RON, reprezentând daune materiale; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor morale; a obligat pârâţii la plata către stat a sumei de 14.072,73 RON, sumă pentru care reclamanta a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată; a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 3.652 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocat şi expert.
I.3. Încheierea şi decizia pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă
Prin încheierea de şedinţă din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins cererea de amânare a judecăţii formulată de apelantul-pârât B., potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ. pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 396 C. proc. civ., a amânat pronunţarea asupra apelului declarat de apelanţii-pârâţi B. şi Biroul Executorului Judecătoresc B. la data de 29 aprilie 2021.
Prin decizia nr. 118 din 29 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins excepţia nulităţii apelului declarat de pârâtul BEJ B., invocată de către intimata-reclamantă; a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor Biroul Executorului Judecătoresc B. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 292 din data de 3 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018; a obligat, în solidar, pe apelanţii-pârâţi Biroul Executorului Judecătoresc B. şi B., la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A..
II. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii de şedinţă din 15 aprilie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi a sentinţei civile nr. 292 din data de 3 decembrie 2020 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul B..
În cadrul cererii de recurs, pârâtul a formulat cerere de suspendare a executării sentinţei civile nr. 292 din 3 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, cerere care a fost anulată ca netimbrată, prin încheierea de şedinţă din data de 18 august 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 iulie 2021, sub nr. x/2018, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.
II.1. Motivele de recurs
Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă din 15 aprilie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi a sentinţei civile nr. 292 din data de 3 decembrie 2020 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Cu referire la situaţia de fapt dedusă judecăţii, a arătat că Tribunalul Gorj a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte lipsa elementelor constitutive ale cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., precum şi în ceea ce priveşte lipsa din dispozitivul hotărârii atacate a elementelor de identificare ale părţilor, precum şi a soluţiilor date tuturor cererilor deduse judecăţii, potrivit art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susţinut că nu au fost stabilite în concret dispoziţiile legale încălcate, culpa executorului judecătoresc, încadrarea stării de fapt în temeiurile de drept şi nici legătura de cauzalitate dintre fapte şi efectele juridice.
II.2. Apărările formulate în cauză
Intimaţii A. şi Biroul Executorului Judecătoresc B. nu au depus întâmpinări.
II.3. Procedura de filtru
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., s-au menţionat următoarele: la pct. 10 din raport, s-a reţinut că recurentul-pârât B. a supus căii extraordinare de atac a recursului încheierea de şedinţă din 15 aprilie 2021, prin care Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a amânat pronunţarea asupra cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (2) şi art. 396 C. proc. civ., încheiere premergătoare ce are caracter preparatoriu, în vederea soluţionării apelului declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 292 din data de 3 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.
În raport de dispoziţiile 235, art. 494 şi art. 466 alin. (4) C. proc. civ., enunţate în cuprinsul raportului, încheierea de amânare a pronunţării din data de 15 aprilie 2021 a instanţei de apel, recurată în prezenta cauză, face corp comun cu decizia nr. 118 din data de 29 aprilie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi poate fi supusă căii de atac a recursului numai odată cu aceasta.
Ca atare, în opinia raportorului, calea de atac declarată împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 aprilie 2021, pronunţate în cauză de către Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă este inadmisibilă, în condiţiile în care partea nu a declarant recurs şi împotriva decizie nr. 118 din data de 29 aprilie 2021 a aceleiaşi instanţe.
Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."
În ceeea ce priveşte, împrejurarea că recurentul-pârât B. a înţeles să formuleze recurs şi împotriva sentinţei nr. 292 din data de 3 decembrie 2020 a Tribunalului Gorj, secţia I civlă, raportorul a reţinut că împotriva acestei sentinţe partea are deschisă calea de atac a apelului, cale ordinară de atac de care partea a uzat, sentinţa tribunalui fiind supusă analizei instanţei de control judiciar, în speţă, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Prin urmare, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că recursul declarat în cauză de pârâtul B. este inadmisibil.
În măsura în care, raportat la circumstanţele concrete ale pricinii şi la cele susţinute prin cererea de recurs, s-ar aprecia că prezenta cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva deciziei nr. 118 din data de 29 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în soluţionarea apelului declarat în cauză, din care face parte integrantă încheierea de şedinţă din data de 15 aprilie 2021 atacată de recurentul-pârât, având în vedere că obiectul litigiului pendinte nu se regăseşte în ipotezele de excepţie prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, sunt incidente dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., decizia atacată fiind supusă căii de atac a recursului.
În considerarea celor expuse, completul de filtru, având în vedere prevederile art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., urmează a aprecia asupra admisibilităţii recursului.
În măsura în care se va reţine că recursul este formulat împotriva ultimei hotărâri pronunţate în cauză, respectiv decizia nr. 118 din data de 29 aprilie 2021, a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în opinia raportorului, recursul este declarat şi motivat cu depăşirea termenului legal.
Decizia instanţei de apel a fost comunicată recurentului-pârât la data de 4 iunie 2021 - dosarul de apel, astfel că, în raport de dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs, de 30 de zile de la comunicării hotărârii atacate, s-a împlinit la data de 5 iulie 2021 (luni).
În ceea ce priveşte data declarării recursului, raportorul a reţinut că prezenta cale de atac a fost înaintată în plic prin intermediul unui serviciu de curierat rapid, dar din actele dosarului nu se poate identifica data depunerii cererii la acest serviciu.
Totodată, a constatat că, în cuprinsul cererii de recurs, partea a menţionat data de 6 iulie 2021, iar cererea de recurs a fost înregistrată la curtea de apel la data de 8 iulie 2021, astfel cum rezultă din data certă aflată la dosarul de recurs.
Astfel, chiar dacă s-ar aprecia că data formulării recursului, respectiv a depunerii la serviciul de curierat a cererii de recurs, este data menţionată de parte în cuprinsul cererii de recurs (6 iulie 2021), calea de atac este declarată cu depăşirea termenului legal care s-a împlinit la data de 5 iulie 2021.
Prin urmare, s-a apreciat de către raportor că ar fi incidentă şi excepţia tardivităţii recursului.
De asemenea, raportorul şi-a exprimat opinia că, în măsura în care recurentul-pârât nu va face dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, este incidentă excepţia netimbrării căii de atac.
În acest sens, la pct. 7 din raport, s-au reţinut următoarele: recursul este supus taxei judiciare de timbru în cuantum de în cuantum 7.286,14 RON [100 RON pentru invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi 7.186,14 RON pentru invocarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - calculată la valoarea de 1.076.728,8 RON]; prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petentul B.; încheierea a fost comunicată petentului la data de 25 octombrie 2021, la adresa indicată în cererea de recurs, respectiv Tg-Jiu, judeţul Gorj, iar acesta, în termen legal, nu a formulat cerere de reexaminare, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi nici nu a depus până la termenul de azi dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac exercitate în cauză.
Raportorul a constatat că, în speţă, cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, iar, în ceea ce priveşte criticile formulate de către recurentul-pârât, acesta a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., însă, în opinia sa, este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentului-pârât neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Raportorul a constatat că, în cauză, nu a fost exprimat de către părţi acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
Având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează a aprecia asupra excepţiilor evidenţiate prin prezentul raport, iar în măsura în care va trece peste acestea va dispune asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.
Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 23 decembrie 2021, la data de 27 decembrie 2021, respectiv la data de 17 ianuarie 2022, astfel cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul de recurs iar în ceea ce-l priveşte pe intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B., având în vedere că plicul însoţit de raport şi procesul-verbal de înmânare au fost restituite la dosar cu menţiunea destinatarul nu mai locuieşte la acea adresă, raportul a fost afişat şi la uşa instanţei la data de 25 februarie 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul de recurs.
Părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere la raport.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 05 aprilie 2022, s-a stabilit termen la data de 10 mai 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâtul B. împotriva încheierii de şedinţă din 15 aprilie 2021 şi a deciziei nr. 118 din 29 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor excepţii, reţinând următoarele:
Cu titlu preliminar, raportat la circumstanţele concrete ale pricinii deduse judecăţii şi la aspectele relevate de către recurentul-pârât în cadrul cererii de recurs, apreciază că prezenta cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva încheierii de şedinţă din 15 aprilie 2021 şi a deciziei nr. 118 din 29 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiţie prealabilă şi extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 arată că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 din acelaşi act normativ:
"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. "
Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. arată că:
"la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (…)." Corelativ alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.
În speţă, prin rezoluţia din data de 21 iulie 2021, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât B. obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 7.286,14 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată.
Această obligaţie a fost comunicată recurentului-pârât la data de 28 iulie 2021, cu adresa depusă la cutia poştală, de la domiciliul indicat în cererea de recurs, respectiv Tg-Jiu, judeţul Gorj, conform procesului-verbal aflat la dosarul de recurs.
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petentul B.; încheierea a fost comunicată petentului la data de 25 octombrie 2021, la aceeaşi adresă, respectiv Tg-Jiu, judeţul Gorj, iar acesta, în termenul legal, nu a formulat cerere de reexaminare, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Aspectele menţionate anterior se regăsesc şi în cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu, care a fost înaintat Penitenciarului Arad, potrivit procesului-verbal aflat la dosar, reţinând din adresa din 17 ianuarie 2022, înregistrată la data de 21 ianuarie 2022, că Penitenciarul Târgu-Jiu a precizat că, la data emiterii adresei către instanţă, partea se află încarcerată în Penitenciarul Arad, însă recurentul-pârât nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţa legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii de şedinţă din 15 aprilie 2021 şi a deciziei nr. 118 din 29 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii de şedinţă din 15 aprilie 2021 şi a deciziei nr. 118 din 29 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2022.