Conflict of jurisdiction in paternity disavowal: public order nature of territorial competence and domicile determination at filing

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 februarie 2021 pe rolul Judecătoriei Buzău, secţia civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., prin reprezentant legal D., să se constate că nu este tatăl minorilor, urmând a se radia această menţiune din certificatul de naştere al minorilor, iar autoritatea părintească să se exercite în comun de mama acestora şi tatăl biologic E..

În drept, a invocat dispoziţiile art. 414 alin. (2), art. 429, art. 430, art. 438 C. civ., art. 148-art. 151, art. 192-art. 194 şi art. 195 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5146 din 01 octombrie 2021, Judecătoria Buzău, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect tagadă paternitate, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., prin reprezentant legal D., în favoarea Judecătoriei Brăila.

Pentru a pronunţa această hotărâre, raportându-se la dispoziţiile art. 107 alin. (1), art. 113 alin. (1) pct. 1, art. 116, art. 129 alin. (2) pct. 3 şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Buzău a apreciat că, în ceea ce priveşte acţiunea în tăgada paternităţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 429 alin. (1) şi (4) C. civ., cu a cărei soluţionare a fost învestită, în condiţiile în care nu priveşte bunuri şi nici drepturi de care părţile pot dispune, competenţa teritorială este reglementată prin norme de ordine publică, iar regimul juridic de invocare a excepţiei necompetenţei teritoriale este stabilit de dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Totodată, a reţinut că aspectele legate de faptul că părţile au locuit pe raza municipiului Buzău sau că transcrierea certificatelor de naştere a fost efectuată de către Primăria municipiului Buzău nu atrag competenţa acestei instanţe, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată vizează stabilirea filiaţiei, precum şi faptul că părţile au domiciliul în Brăila.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Brăila, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 887 din 25 februarie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "tăgadă paternitate" în favoarea Judecătoriei Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 107 alin. (2) şi art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că la data de 10 februarie 2021, când reclamantul a introdus acţiunea pe rolul Judecătoriei Buzău, pârâţii aveau domiciliul pe raza municipiului Buzău, potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, iar schimbarea domiciliului acestora în cursul procesului nu atrage schimbarea instanţei competente.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Reclamantul A. a sesizat Judecătoria Buzău, secţia civilă, cu o cerere prin care a solicitat a se constata că nu este tatăl minorilor F. şi G., urmând a se dispune radierea numelui său de la rubrica "tatăl minorului" din registrul stării civile şi din certificatul de naştere al minorilor, precum şi exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor de către ambii părinţi, pârâta D. şi de către tatăl biologic, E., conform certificatelor de naştere emise de Republica Federală Germania.

În stabilirea competenţei de soluţionare a cererii deduse judecăţii, atât Judecătoria Buzău, cât şi Judecătoria Brăila s-au raportat la dispoziţiile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă izvorul conflictului negativ de competenţă îl reprezintă raportarea celor două instanţe la natura (privată sau publică) a normelor ce reglementează competenţa în cazul acţiunilor privitoare la filiaţie în considerarea noţiunii de domiciliu.

Astfel, Judecătoria Buzău, reţinând caracterul de ordine publică a dispoziţiilor privitoare la competenţă în categoria acestor acţiuni, a apreciat că instanţa competentă este cea de la domiciliul părţilor (incluzând şi pe cel al reclamantului), situat în Brăila, în timp ce Judecătoria Brăila a constatat că prezintă relevanţă domiciliul pârâţilor de la data sesizării primei instanţei, situat în Buzău, schimbarea domiciliului pârâţilor în cursul procesului neatrăgând schimbarea instanţei competente, ţinând cont de faptul că normele care reglementează competenţa în această situaţie sunt de ordine privată.

Referitor la natura de ordine privată ori publică a normelor care reglementează competenţa în cazul acţiunilor privitoare la filiaţie, în raport de care trebuie stabilit regimul excepţiei necompetenţei teritoriale, Înalta Curte notează că pe baza interpretării normelor legale incidente trebuie reţinut caracterul de ordine publică a dispoziţiilor privitoare la competenţă în categoria acestor acţiuni.

Astfel, este de observat că dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. califică drept necompetenţă de ordine publică ipoteza încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, alin. (3) al art. 129 C. proc. civ., stabilind că în toate celelalte cazuri, competenţa este de ordine privată.

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula generală de drept comun în materia competenţei teritoriale, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Legiuitorul a reglementat distinct competenţa teritorială în materia cererilor referitoare la filiaţie, prin art. 113 alin. (1) C. proc. civ., stabilind că, în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanţei de la domiciliul pârâtului, fie celei de la domiciliul reclamantului, în această categorie intrând cererile denumite generic în C. civ. "Acţiuni privind filiaţia" reglementate de dispoziţiile art. 421-440 C. civ., acţiuni care tind la stabilirea filiaţiei faţă de mamă ori faţă de tată, acestea fiind plasate în aceeaşi secţiune (1) denumită "Stabilirea filiaţiei" a Capitolului II. Filiaţia.

Atunci când este vorba despre procese privitoare la persoane sau alte drepturi de care părţile nu pot să dispună, cum sunt cele vizate de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competenţa alternativă este reglementată prin norme de ordine publică, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot dispune să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această instanţă este exclusivă."

Aşa fiind, întrucât în cauza de faţă competenţa teritorială este reglementată prin norme de ordine publică, excepţia necompetenţei teritoriale urmează regimul stabilit de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, ceea ce s-a şi întâmplat.

Este de observat că cererile date de lege în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, altele decât cele la care face referire art. 114 alin. (1) C. proc. civ., urmează, din punct de vedere al competenţei teritoriale, în principiu, fie regula de drept comun înscrisă în art. 107 C. proc. civ. - instanţa de la domiciliul pârâtului, dar cu precizarea că în aceste situaţii competenţa teritorială este exclusivă, dat fiind că drepturile părinteşti nu sunt drepturi de care părţile pot dispune, însă această regulă este valabilă, sub condiţia ca legiuitorul să nu fi edictat norme speciale, derogatorii, care să instituie un regim juridic diferit din perspectiva competenţei în domeniul acţiunilor specifice dreptului familiei, fie norma de competenţă de la art. 113 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la stabilirea filiaţiei.

În atare situaţie, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată - tăgadă paternitate, devin incidente şi prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, înţelegând să învestească pentru soluţionarea cauzei instanţa de la domiciliul pârâţilor, respectiv Judecătoria Buzău.

În ceea ce priveşte noţiunea de domiciliu, potrivit dispoziţiilor art. 87 C. civ. şi a celor ale art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţile sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, iar reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa secundară, conform art. 88 C. civ.

Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale şi nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală; dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt (art. 89 C. civ.).

Dovada domiciliului sau a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, iar în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu poate fi opusă altor persoane, cu excepţia cazului în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune (art. 91 C. civ.).

Reclamantul, căruia îi revine sarcina indicării domiciliului pârâtului prin cererea de chemare în judecată, trebuie să indice drept domiciliu locuinţa efectivă, indiferent dacă aceasta corespunde sau nu menţiunilor din cartea de identitate (implicit, evidenţa autorităţilor); cu toate acestea, reclamantul va indica locuinţa efectivă a pârâtului doar dacă o cunoaşte.

În cauză, ţinând seama de cele expuse anterior, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată, depusă la oficiul poştal la data de 10 februarie 2021, reclamantul a indicat domiciliul pârâţilor F. şi G. la reprezentantului legal, D., ca fiind în municipiul Buzău, judeţul Buzău, însă valabilitatea acestuia a expirat la data de 01 februarie 2021, conform menţiunilor înscrise în cartea de identitate aflată la dosarul Judecătoriei Buzău.

Potrivit referatului de anchetă socială nr. 24126 din 28 septembrie 2021, întocmit de către Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Brăila, la solicitarea instanţei, reiese că D. împreună cu minorii F. şi G. au locuit în municipiul Brăila, judeţul Brăila, iar în prezent locuiesc, fără forme legale, în municipiul Brăila, judeţul Brăila .

Din verificările efectuate prin interogarea bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date rezultă că domiciliul activ al reprezentantului legal al minorilor, D., figurează, începând cu 24 mai 2021, în municipiul Brăila, judeţul Brăila, adresa de domiciliul din acte fiind confirmată prin legitimarea părţii la termenul de judecată din 01 octombrie 2021, iar potrivit susţinerilor acesteia locuieşte în fapt în Brăila, judeţul Brăila .

Totodată, potrivit evidenţelor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date reiese că şi reclamantul A. domiciliază din data de 25.08.2020 în municipiul Brăila, sos. x, judeţul Brăila.

În atare împrejurări, chiar dacă noţiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general nu corespunde elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt (în privinţa pârâţilor), reţinând că scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, oricare ar fi reperul în stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată în funcţie de domiciliul pârâţilor raportat la locuinţa statornică sau principală sau adresa unde locuiesc efectiv, Înalta Curte constată că Judecătoria Brăila, secţia civilă, este instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, în circumscripţia acestei instanţe având domiciliul ambele părţi, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2022.