Landowner loses damages claim for pylons as cassation appeal struck for deficient grounds

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor Compania Naţională de Transport al Energiei Transelectrica S.A. şi S.C. E-Distribuţie Munteania S.A. la plata sumei de 1.204.308 RON reprezentând despăgubiri pentru uzul terenului situate în Bucureşti, Splaiul Unirii, nr. 979-981, ocupat de stâlpii de înaltă tensiune proprietatea pârâtelor.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1307 din 11 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Compania Naţională de Transport al Energiei Transelectrica S.A. şi S.C. E-Distribuţie Munteania S.A.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1406A din 22 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de reclamanta reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1307 din 11 septembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1406A pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 04 ianuarie 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de rwcurs

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel, având în vedere că acesta a soluţionat cauza fără a analiza toate aspectele învederate de către reclamantă, iar în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că instanţa a soluţionat apelul sub toate aspectele, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa rejudecării procesului pe fond, conform art. 498 alin. (1) C. proc. civ., invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a arătat că instanţa de apel nu a analizat temeinicia cererii de chemare în judecată şi în baza dispoziţiilor art. 44 alin. (5) din Constituţie, art. 480, art. 481 şi art. 586 C. civ. de la 1864, judecata fiind formală, cu încalcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., devenind incidente dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin hotărârea pronunţată s-au încălcat prevederile art. 6, art. 13, art. 237, art. 245 şi art. 392 C. proc. civ., respectiv s-a încalcat dreptul recurentei la un proces echitabil, drept reglementat la art. 6 C. proc. civ., ce permit dispunerea măsurii rejudecării în situaţiile în care instanţa a dispus formal asupra fondului, când se constată situaţii care ar putea fi calificate ca nefiind o reală cercetare a fondului (lacune sau inadvertenţe ale motivării, lipsuri ale probatoriului, etc.).

A precizat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea deciziei nr. 324/2010 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 329/19.05.2010, care arată că pentru lipsa de folosinţă a terenurilor proprietate privată afectate de capacităţi energetice, proprietarii terenurilor sunt îndreptăţiţi să beneficieze de despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Deşi a invocat decizia menţionată în cererea de chemare în judecată, aceasta nu a fost analizată de către instanţa de apel, aceasta reţinând că recurenta nu este îndreptăţită să primească despăgubiri, având în vedere decizia nr. 27/11.11.2009 a Curţii Constituţionale, care dezleagă o chestiune legată de Legea nr. 13/2007, deşi cererea de chemare în judecată nu a fost formulată în baza acestei legii, ci în baza a mai multe temeiuri de drept, cum ar fi C. civ., Constituţia României etc.

A precizat că instanta de apel a reţinut aplicabilă în speţă decizia nr. 13/2007 a Curţii Constituţionale, deci implicit a Legii nr. 13/2007, însă la pct. 5.4. al deciziei recurate, instanta de apel arată că la momentul achiziţionării imobilului teren de către recurentă era aplicabilă Legea nr. 318/2003, iar într-un alt argument, că este aplicabilă legea de la momentul edificării capacităţii electrice, deci anterior anului 1989, ceea ce echivalează cu lipsa de constanţă în aceste sustineri a instanţei de apel, astfel încât pe lângă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. devin incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

A arătat că dispoziţiile legale de la momentul edificării capacităţii electrice sunt reprezentate de dispoziţiile C. civ. 1864, invocate de recurentă în susţinerea temeiniciei cererii de chemare în judecată, aşa încât dezlegarea dată de instanţa de apel speţei este eronată.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 18 februarie 2022, intimata-pârâtă C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, în temeiul art. 178 alin. (2) coroborat cu art. 486 alin. (2) C. proc. civ., pentru netimbrare, întrucât cererea de recurs se timbrează cu 50% din taxa datorată pentru acţiune, sens în care a solicitat ca instanţa să pună în vedere recurentei-reclamante să-şi precizeze pretenţiile evaluabile în bani şi să timbreze corespunzător, întrucât solicită despăgubiri pentru lipsa de folosinţă de ultimii 3 ani pentru terenul ocupat de stâlpi de înaltă tensiune aflaţi în administrarea intimatei.

A mai invocat nulitatea recursului şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de instanţa de fond, în memoriul de recurs fiind reluate apărările formulate în faţa primei instanţe; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la motivul de nelegalitate a deciziei recurate prin prisma neanalizării dispoziţiilor art. 44 din Constituţia Ronmâniei privid proprietatea publică, precum şi a dispoziţiilor art. 586 din C. civ. de la 1864, a arătat că instanta de apel au reţinut în mod corect faptul că fapta ilicită nu există, întrucât legea a instituit caracterul legal al drepturilor de uz şi servitute şi gratuitatea exerciţiului lor în privinţa posibilităţii legale de acordare a unor despăgubiri, Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale condiţionează în mod explicit prin alin. (10) al art. 12 acordarea despăgubirilor către proprietarii terenurilor numai pentru prejudiciite cauzate acestora, cu ocazia lucrărilor de realizare, relocare, retehnologizare sau desfiinţare, respectiv a celor de asigurare a functionarii normale a capacităţilor energetice, prevăzând că proprietarii vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora, ceea ce nu este cazul în speţă.

Instanţa de apel a analizat în mod corect dispoziţiile art. 44 din Constitutia României privind proprietatea publică, precum şi dispozitiile art. 586 din C. civ. de la 1864 privind regimul servitutii publice, având în vedere că pe terenul situat în Bucureşti, str. x -981, este traversat transversal de patru (4) linii electrice aeriene ce se află în administrarea Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., expunând pe larg contextul în care s-a produs edificarea liniei electrice înainte de anul 2007 şi faptul că exercitarea drepturilor de uz şi servitude se face de către operatorii de reţea cu titlu gratuit.

Cu privire la motivul de nelegalitate privind greşita aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale, a precizat că în considerentele Deciziei nr. 27/2019, Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut că din cuprinsul art. 35 alin. (3) si art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 30 alin. (4) si art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, rezultă că terenurile pe care se situează retelele electrice de transport, respectiv de distribuţie existente la intrarea în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului pe durata de existenţă a retelei, instituind un fine de neprimire a unor eventuale cereri de retrocedare, acceptiune subliniată de Curtea Constituţională prin decizia nr. 805 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, decizia nr. 1.256 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficiai al României, Partea I, nr. 777 din 3 noiembrie 2011, decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012 sau în decizia nr. 605 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 27 noiembrie 2015.

Făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Mirela Cernea şi alţii contra României, Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei), a precizat că terenurile pe care se situează reţelele electrice de transport si de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului şi sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

Aşadar, nu există niciun conflict între drepturile de proprietate al reclamantului cu cel al deţinătorului retelei electrice, pentru ca terenurile pe care se află reţelele electrice de transport şi de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii nu au intrat niciodată în proprietatea privată a reclamantului, ci, dimpotrivă, erau şi au rămas în cea publică.

Prin urmare, în măsura în care reţeaua este amplasată pe un teren proprietate privată, trebuie să se considere că suprafaţa de teren afectată retelei rămâne în proprietate publică, iar drepturile celor doi titulari nu se afla în concurs, ci se întânesc la limita capacităţii energetice, fără a o putea depăşi, o asemenea delimitare a proprietăţii nu are ca efect o expropriere, nici formală, nici de fapt, a titularului dreptului de proprietate privată afectat, ci duce la un control rezonabil şi lipsit de arbitrariu al folosirii bunurilor.

Prin întâmpinarea formulată la data de 25 februarie 2021, intimata-pârâtă E-Distribuţie Muntenia S.A. a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează modul de apreciere a probelor realizate de instanţa de apel; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A invocat incidenţa dispoziţiilor deciziei nr. 27/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la indemnizaţiile cuvenite titularilor dreptului de proprietate privbată afectaţi de capacităţile energetice, având în vedere că postul de transformare în discuţie a fost realizat anterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007, şi că recurenta solicită indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă.

Raportându-se la art. 55 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, în legătură cu momentul edificării capacităţilor energetice a precizat că terenul aferent capacităţilor energetice în discuţie, este şi rămâne în proprietatea publică a statului.

Făcând trimitere la art. 12 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 123/2012, art. 3 din H.G. nr. 135/2011, a susţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la pretenţiile pe care le formulează, întrucât stâlpii în cauză au fost montaţi, anterior intrării în vigoare a actelor normative menţionate, iar simpla exercitare a dreptului de uz asigurat de legislaţie intimatei-pârâte, în calitate de distributor al energiei electrice nu este în măsură să producă pagube în patrimoniul reclamantei.

A arătat că recurenta pleacă de la o premisa greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcând abstracţie de prevederile constituţionale care instituie posibilitatea ca, prin lege organică, legiuitorul să instituie limitări rezonabile în valorificarea dreptului de proprietate privată.

A menţionat că toate instalatiile electrice din zonă au fost edificate în mod legal, pe terenul proprietate publică, având toate avizele si acordurile necesare impuse de legislaţia în vigoare la momentul construirii lor, iar ulterior, prin Legea 18/1991 privind fondul funciar si Legea energiei electrice nr. 318/2003, nr. 13/2007 şi Legii nr. 123/2012 a fost stabilit regimul juridic al terenurilor ocupate de instalaţii electrice, ca fiind teren proprietate publică a statului român, pe care sunt amplasate elementele fizice necesare desfăşurării unui serviciu de interes public.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 29 octombrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 07 martie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 10 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1406A din 22 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Printr-o primă critică relativ la neanalizarea art. 44 alin. (5) din Constituţie, art. 480, art. 481 şi art. 586 din C. civ. de la 1864, cu trimitere la susţinerile de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, şi care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, ce este susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a pretins încălcarea dispoziţiilor art. 6 (dreptul la un proces echitabil), art. 13 (dreptul la apărare), art. 237 (scopul şi conţinutul cercetării procesului), art. 245 (noţiunea excepţiei procesuale) şi art. 392 (deschiderea dezbaterilor în fond) din C. proc. civ., adică încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii recurate.

Însă, dat fiind nivelul de generalitate a acestor susţineri, în aprecierea Înaltei Curţi, se constată că acestea nu relevă veritabile critici de nelegalitate a actului procedural atacat, care să permită instanţei de recurs exercitarea controlului judiciar, ci o invocare pur formală a textelor de lege enunţate prin inserarea generică a unor normele de drept procesual civil, în lipsa expunerii unor argumente pertinente, concrete, care să tindă la anularea hotărârii atacate, grefate pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat adoptarea soluţiei de respingere a apelului declarat de aceeaşi parte.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri judecătoreşti.

De altfel, instanţa de apel a reţinut în considerentele hotărârii recurate următoarele:

"În susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii, apelanta-reclamantă a susţinut în esenţă că, date fiind lucrările de utilitate publică existente pe terenul proprietatea sa, nu se poate bucura de unul dintre atributele dreptului de proprietate, şi anume folosinţa, context în care a învederat că are dreptul la plata despăgubirilor cauzate prin grevarea imobilului cu sarcini destinate unei utilităţi publice, invocând, în acest sens, prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituţie, art. 555 şi urm. din C. civ., Legii nr. 318/2003 şi Legii nr. 13/2007, precum şi decizia Curţii Constituţionale nr. 324/2010. (...)

Cu titlu prealabil, Curtea constată că apelanta-reclamantă nu a formulat critici de apel împotriva sentinţei primei instanţe, ci a solicitat analizarea căii de atac din perspectiva dispoziţiilor art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".

Ca atare, Curtea va analiza legalitatea şi temeinicia sentinţei civile apelate, prin raportare la motivele de fapt şi de drept şi la mijloacele de apărare invocate de părţi în primă instanţă. (...)

5.4. În ceea ce priveşte dispoziţiile legale speciale invocate de către apelanta-reclamantă, Curtea constată că prima instanţă le-a identificat, interpretat şi aplicat în mod corect în cauză." (...)

"5.7. De asemenea, având în vedere, în mod special, paragrafele nr. 94 şi nr. 107 din decizia nr. 27/11.11.2019, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a înlăturat ca nefondate susţinerile apelantei-reclamante referitoare la garantarea exercitării depline a atributelor dreptului de proprietate privată prin prevederile art. 44 din Constituţia României şi ale art. 1 din Primul Protocol."

Recurenta-pârâtă a reclamat nelegalitatea hotărârii atacate şi prin prisma aplicării greşite a deciziilor Curţii Constituţionale, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, a arătat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea deciziei nr. 324/2010 a Curţii Constituţionale, ce îi conferea dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, pentru uzul terenului proprietatea recurentei, care, deşi menţionată în cererea de chemare în judecată, a fost omisă a fi analizată, instanţa de apel, în mod eronat, faţă de obiectul dedus judecăţii, având în vedere decizia nr. 27/11.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (conform precizărilor orale ale apărătorului recurentei-pârâte), care a dezlegat o chestiune de drept legată de Legea nr. 13/2007.

Or, legea relevată nu a constituit temei de drept al cererii de chemare în judecată menţionată, ci C. civ., Constituţia României etc.

Înalta Curte constată, din expunerea argumentelor redate, că sub aparenţa nelegalităţii deciziei recurate, sunt readuse în discuţie chestiuni de fond ce ţin de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată şi de legitimitatea recurentei-pârâte la acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului proprietate privată, prin care se tinde la o rejudecare a cauzei, ce excedează sferei de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reaprecierea situaţiei de fapt reprezintă atributul suveran al instanţei de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac, şi nu poate face obiectul controlului judiciar în această etapă procesuală ce se rezumă la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar faptul că recurenta-pârâtă invocă o decizie a Curţii Constituţionale - decizia nr. 324/2010, pretins aplicabilă în speţa dedusă judecăţii, fără să susţinută o minimă argumentaţie a greşelilor de judecată imputate instanţei de apel din această perspectivă menită să plaseze criticile în sfera temeiului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu satisface cerinţa motivării prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

În aceleaşi coordonate se situează şi susţinerea privind aplicarea eronată a deciziei nr. 27/11.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin raportare la temeiul de drept invocat prin cererea de chemare în judecată.

Se observă, în aceste circumstanţe, că instanţa de apel a reţinut, în decizia recurată, următoarele:

"În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceasta a analizat în numeroase rânduri conformitatea prevederilor Legii nr. 318/2003, Legii nr. 13/2007 şi Legii nr. 123/2012 cu prevederile art. 16 şi 44 din Constituţie, respingând excepţiile de neconstituţionalitate ca nefondate (...) Decizia nr. 324 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I (...).

În esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile atacate din Legea nr. 318/2003, Legea nr. 13/2007 sau Legea nr. 123/2012 respectă prevederile art. 16 şi 44 din Constituţie, pentru următoarele argumente: dreptul de proprietate nu este unul absolut, întrucât conţinutul şi limitele sale sunt stabilite de lege; instituirea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţi energetice reprezintă o astfel de limitare, justificată de faptul că în acest mod se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de interes naţional; exercitarea drepturilor de uz şi de servitute este determinată de un interes major de ordin general şi, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să reglementeze condiţiile exercitării atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu cele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia; având în vedere distincţia operată de lege între titularii dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri pe care existau deja capacităţi energetice şi cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze asemenea capacităţi, cele două categorii de persoane se diferenţiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacităţi energetice, iar noile reglementări din domeniul energiei electrice nu se referă la capacităţile deja realizate la data intrării în vigoare, în condiţii aparte în timp şi într-un alt cadru legislativ, astfel că aplicarea unui tratament diferenţiat celor două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacităţi energetice, derivată din situaţia diferită în care se află, în funcţie de reglementarea aplicabilă, nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii."

O altă critică supusă analizei instanţei de recurs ce denotă lipsa de constanţă a argumentelor instanţei de apel se raportează la motivarea contradictorie a hotărârii atacate în privinţa legii aplicabile în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în sensul în care instanţa de apel a reţinut incidenţa Legii nr. 13/2007, însă la pct. 5.4 al hotărârii a arătat că la momentul achiziţionării imobilului-teren era aplicabilă Legea nr. 318/2003, precum şi cea de la momentul edificării capacităţii electrice, adică anterior anului 1989.

Înalta Curte reţine că, printr-o atare manieră de argumentare a nelegalităţii hotărârii atacate, recurenta-pârâtă nu combate dezlegări juridicţionale punctuale date de instanţa de apel ce ar justifica o motivare contrară cerinţelor legale sau o interpretare sau aplicare greşită a actelor normative evocate, care să tindă a demonstra nelegalitatea deciziei atacate, ci se rezumă în a critica cu titlu general aprecieri legate de situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii ce nu a fost interpretată în sensul dorit de parte, fiind evidentă o invocare doar formală a motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, reţinând că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate la adresa deciziei pronunţate de instanţa de apel şi, întrucât, în cauză, nu s-au ivit, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1406A din 22 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1406A din 22 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2022.