Civil liability for public recruitment fraud: rejection of tort claim due to lack of certain prejudice where identical candidate scores preclude proof of lost employment opportunity.

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" Sălaj, solicitând instanţei să dispună angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, în solidar, ca urmare a prejudiciului cauzat prin săvârşirea de către pârâtul de rang 1 a unei fapte penale, să oblige pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 250.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, calculate din luna octombrie 2006, până la data depunerii prezentei cereri, suma reprezentând folosul nerealizat, calculată ca diferenţă între veniturile pe care le-ar fi putut obţine în calitate de angajat al ISU "Porolissum" Sălaj şi veniturile efectiv obţinute în aceasta perioadă, să oblige, în solidar, pârâţii la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale urmare a faptului că prin săvârşirea unei fapte penale reclamantului i-au fost lezate drepturile şi interesele personale, precum şi a cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 17 septembrie 2019, reclamantul a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat ca în cazul veniturilor obţinute efectiv să se ţină cont de veniturile obţinute de acesta în calitate de angajat.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 401 din 13 mai 2021, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamant şi l-a obligat la plata, în favoarea pârâtului B., a sumei de 6.048,2 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 6.000 RON reprezintă onorariu avocaţial, iar suma de 48,2 RON reprezintă taxă de timbru.

3. Decizia pronunţată în apel.

Reclamantul A. a atacat cu apel principal această hotărâre, iar pârâţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" Sălaj şi B. au promovat apel incident împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 17 septembrie 2019.

Prin decizia nr. 338A/2021 din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins toate apelurile.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva hotărârii din apel a declarat recurs reclamantul A., evocând, în partea de început a cererii de recurs, întregul istoric al litigiului şi motivele care au condus la promovarea acţiunii, apreciind că, prin decizia pronunţată, instanţa de apel a încălcat sau a interpretat greşit normele de drept material incidente, caz în care este operantă ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că a solicitat repararea unui prejudiciu rezultat din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv săvârşirea unei infracţiuni de neglijenţă în serviciu, iar prejudiciul pretins reprezintă folosul nerealizat ca diferenţă între veniturile pe care le-ar fi putut obţine în calitate de angajat al intimatei ISU "Porolissum" Sălaj şi cele efectiv obţinute în calitate de angajat al C. S.R.L. Zalău, instanţa analizând cauza în contradicţie cu temeiurile de drept şi de fapt invocate.

A mai învederat că acţiunea civilă pentru recuperarea prejudiciului produs prin fapta penală nu a fost soluţionată în procesul penal şi, prin prisma art. 27 C. proc. pen., a promovat prezentul demers judiciar.

Se observă, din temeiurile de drept şi susţinerile de fapt ale cererii, că a solicitat acordarea de despăgubiri reprezentând folosul nerealizat, acest aspect reieşind atât din petitul acţiunii introductive, cât şi din motivare. Este adevărat că prejudiciul constând în pierderea unei şanse a fost reglementat în noul C. civ., însă temeiurile de drept şi de fapt ale acţiunii se fundamentează pe prevederile vechiul C. civ., unde era reglementat fără echivoc ca reprezentând prejudiciu, folosul nerealizat. Or, indiferent cum s-ar analiza această situaţie, este evident că de la data săvârşirii faptei prejudiciabile şi până la momentul introducerii acţiunii, din probele existente la dosar rezultă clar că veniturile obţinute de reclamant, în calitate de angajat la C. S.R.L. Zalău, au fost mai mici decât cele pe care le-ar fi obţinut în calitate de angajat al I.S.U "Porolissum" Sălaj. Din acest motiv a solicitat această diferenţă, suma reprezentând folosul nerealizat, aspect reglementat atât de vechiul C. civ., cât şi de actuala reglementare.

Consideră recurentul că instanţele anterioare au dat o greşită interpretare normelor de drept incidente în cauză, invocând faptul că reclamantul nu a atacat rezultatele acelui concurs, că a stat în pasivitate după afişarea acestor rezultate, precum şi că nu a mai participat la alte concursuri organizate de către intimata I.S.U "Porolissum" Sălaj.

După afişarea rezultatelor concursului, reclamantul a apreciat că acestea sunt corecte şi legale, iar la momentul respectiv nu a existat o bănuială că acel concurs a fost organizat în condiţii nelegale, neregulile fiindu-i aduse la cunoştinţă de către procurorul care efectua urmărirea penală. Sesizarea organelor de urmărire penală a fost făcută în anul 2011 de către angajaţi din cadrul ISU "Porolissum" Sălaj şi nu de către reclamant. Odată cu demararea cercetărilor în dosarul penal, a aflat de neregulile organizării concursului şi faptul că putea să ocupe postul pentru care a candidat dacă pârâtul B. îşi îndeplinea corect şi pe deplin atribuţiile în calitate de secretar al comisiei de concurs, iar neparticiparea la alte concursuri organizate de pârât nu are nicio relevanţă în acest context.

Nu a atacat acele acte emise de către ISU "Porolissum" Sălaj şi nu a solicitat anularea acestora, deoarece ele aveau aparenţa de legalitate la momentul la care s-au dat rezultatele concursului. Parte din aceste acte, contrar afirmaţiilor, au fost anulate prin sentinţa penală nr. 66/28.10.2015 a Tribunalului Militar Cluj, menţinută prin decizia civilă nr. 36/01.06.2016, pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.

A învederat recurentul că obiectul cauzei de faţă nu vizează anularea respectivelor acte, ci repararea prejudiciului cauzat de intimatul B. prin săvârşirea unei fapte penale, astfel că nu prezintă relevanţă dacă acele acte au fost anulate, dacă a atacat rezultatele concursului sau dacă a participat la alte concursuri organizate de către intimatul ISU "Porolissum" Sălaj.

Instanţa de apel a statuat că prejudiciul nu ar fi cert prin prisma analizei situaţiei altor candidaţi la concursul la care a participat, candidaţi care ulterior ar fi participat la alte concursuri sau nu s-au constituit parte civilă în procesul penal. Criteriul nu este unul de apreciere a admisibilităţii cererii, caracterul cert al prejudiciului rezultând din fapta ilicită a intimatului B..

A explicat recurentul că, în urma afişării rezultatelor concursului, a avut aceeaşi medie cu alţi doi candidaţi, D. şi E., astfel că, alături de aceştia, trebuia să ocupe locurile pentru care a candidat, dacă intimatul B. îşi îndeplinea obligaţiile care îi reveneau în calitate de secretar de comisie. Analiza caracterului cert al prejudiciului prin prisma acestui fapt nu este corectă, aceasta trebuind a fi făcută în raport de obiectul cererii deduse judecăţii.

Raportat la starea de fapt descrisă în rechizitoriu, din cuprinsul căruia rezultă cum s-au derulat evenimentele şi care au fost împrejurările ce au condus la condamnarea intimatului B., instanţa de apel a dat o interpretare greşită analizei caracterului cert al prejudiciului, raportându-se la conduita altor persoane şi nu la fapta efectiv imputată intimatului B..

Curtea de Apel a dat o greşită interpretare atribuţiilor pe care le avea pârâtul B. în calitate de secretar al comisiei de concurs, deoarece din art. 7 al anexei 12 a Dispoziţiei nr. 11/960/2004 a DMRU rezultă că în sarcina secretarului comisiei este prevăzută prezentarea către comisie a dosarelor de recrutare ale candidaţilor. Or, este evident ca secretarul comisiei putea prezenta acestei comisii doar dosarele candidaţilor care îndeplineau condiţiile de participare la concurs, după ce, în prealabil, aceste dosare au fost verificate şi se constata de către secretar că sunt complete şi că acel candidat îndeplinea condiţiile de participare, aspecte care ar rezulta şi din rechizitoriul şi deciziile nr. 66/2015 a Tribunalului Militar Cluj şi nr. 36/2016 a Curţii Militare de Apel Cluj.

Interpretând în acest fel litigiul dedus judecăţii, instanţa a făcut abstracţie de art. 28 C. proc. pen., care prevede că "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o". În situaţia de faţă este evident că pârâtul B. a săvârşit o faptă penală cauzatoare de prejudicii prin faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei, aspect stabilit cu caracter definitiv de instanţa penală.

Instanţa de apel s-a limitat, în analiza caracterului cert al prejudiciului reclamantului, a reţine că acest caracter cert ar lipsi, întrucât nu a atacat rezultatele concursului în faţa instanţei de contencios administrativ, nu a mai participat la alte concursuri şi nu se poate stabili dacă ar fi ocupat acel post în condiţiile în care au existat trei candidaţi cu media generală identică şi nu există alt criteriu de departajare. Acest mod de analiză a caracterului cert al prejudiciului cauzat este în contradicţie cu normele legale şi starea de fapt arătate anterior.

În speţă, existenţa prejudiciului este certă şi sigură, deoarece acesta poate fi determinat începând cu octombrie 2006 şi până la 31.05.2019 şi este cuantificabil prin prisma actelor existente la dosar, care relevă veniturile obţinute de reclamant şi cele pe care le-ar fi putut obţine dacă era încadrat pe postul la care avea dreptul în urma concursului la care a participat.

Prejudiciul, reprezentând folosul nerealizat a fost creat în patrimoniul reclamantului, deoarece dacă pârâtul B. şi-ar fi îndeplinit obligaţiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei de examinare şi ar fi verificat corect dosarele candidaţilor, candidaţii care au fost declaraţi admişi cu toate că nu îndeplineau condiţiile de înscriere la concurs, nu ocupau postul pentru care a candidat şi care i se cuvenea prin prisma rezultatelor obţinute.

După cum rezultă din probele administrate în cauză, în calitate de angajat al ISU Sălaj, ar fi putut să obţină în perioada octombrie 2006 - 31.05.2019 un venit net total de 333.011 RON (compus din 185.837 RON - salariu, 112.846 RON - norma de hrană şi 34.328 RON - norma de echipament), iar în calitate de angajat la societatea C. S.R.L, unde şi-a desfăşurat activitatea în toată această perioadă, a obţinut un venit net total de 109.743 RON, astfel că suma reprezentând prejudiciu cauzat ca beneficiu nerealizat se ridică la 223.268 RON.

În mod greşit a apreciat instanţa de apel că, din actele dosarului, nu se poate stabili caracterul cert al prejudiciului, din probe rezultând îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Vinovăţia este pe deplin dovedită prin probele existente în dosarul de urmărire penală, iar, în cursul desfăşurării procesului penal, pârâtul a recunoscut în totalitate starea de fapt şi vinovăţia. Fapta ilicită a fost comisă de pârât, aspect tranşat definitiv de instanţa penală, care prin decizia penală nr. 36/01.06.2016 a Curţii Militare de Apel Bucureşti a stabilit că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. - fapta generatoare de prejudiciu. Între fapta pârâtului B. şi prejudiciul cauzat reclamantului există raport de cauzalitate deoarece, dacă acesta îşi îndeplinea corespunzător îndatoririle de serviciu, putea să ocupe postul pentru care a candidat şi să beneficieze de retribuţia aferentă acestuia.

Răspunderea pârâtului ISU "Porolissum" Sălaj trebuie angajată prin raportare la art. 1000 alin. (3) C. civ., pârâtul B. fiind la acea dată angajatul acestei instituţii.

5. Apărările formulate în recurs.

Intimaţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" Sălaj şi B. au formulat separat întâmpinări, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În măsura în care se va trece peste această excepţie, au solicitat să se respingă recursul, ca neîntemeiat.

Intimatul F. a pretins şi acoperirea cheltuielilor de judecată ocazionate cu această cale de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Cu titlu prealabil se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare, ce a stat la baza promovării prezentului litigiu este următoarea:

În urma concursului organizat de I.S.U. Sălaj în anul 2006, pentru ocuparea unor posturi de conducători autospeciale, concurs la care a participat şi reclamantul, acesta din urmă a fost respins ca urmare a mediei obţinute - 9,95, ceilalţi candidaţi admişi obţinând media 10,00.

În urma plângerilor depuse în anul 2011 de către angajaţi din cadrul I.S.U. Sălaj la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, s-au efectuat cercetări, iar prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, s-a dispus trimiterea în judecată a pârâtului B..

După parcurgerea unui prim ciclu procesual, în rejudecare, prin sentinţa penală nr. 66/28.10.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de către Tribunalul Militar Cluj-Napoca, pârâtul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu reţinerea art. 5 C. pen. şi i-au fost interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen.. Prin decizia penală nr. 36/01.06.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea Militară de Apel Bucureşti a dispus, după admiterea apelurilor declarate, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate, schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpatului prin actul de sesizare al instanţei din două infracţiuni de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi a art. 5 C. pen., într-o infracţiune de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar în baza art. 17 alin. (2) teza ultimă raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I, partea a doua C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului colonel (rez.) B. pentru această infracţiune - pârâtul din prezenta cauză.

Cauza de faţă a fost iniţiată de reclamantul A. care, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2019, i-a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" Sălaj, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, în solidar, ca urmare a prejudiciului cauzat prin săvârşirea de către pârâtul de B. a faptei penale menţionate mai sus, să oblige pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 250.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, calculate din luna octombrie 2006, până la data depunerii prezentei cereri, suma reprezentând folosul nerealizat, calculată ca diferenţa dintre veniturile pe care le-ar fi putut obţine în calitate de angajat al ISU "Porolissum" Sălaj şi veniturile efectiv obţinute de către el în această perioadă, să oblige pârâţii în solidar, la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale, ca urmare a faptului că prin săvârşirea unei fapte penale reclamantului i-au fost lezate drepturile şi interesele personale, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond, învestită cu cererea de atragere a răspunderii civile delictuale a pârâtului B. în calitate de secretar al comisiei de concurs şi a comitentului său, a apreciat că acesta nu avea atribuţii de serviciu care să-i permită să înlăture candidaţii de la concurs, potrivit art. 7 lit. a), b), c), d) din Dizpoziţia D.D.M.R.U. nr. 11/960 din 20.10.2004 şi că îndeplinirea unei obligaţii în sensul predării dosarelor candidaţilor la concurs membrilor comisiei de concurs, singurii cu atribuţii de verificare a dosarelor şi responsabili pentru rezultatele concursului, nu poate fi asimilată unei fapte ilicite care să angajeze răspunderea sa delictuală pentru faptele altor persoane, iar faptul că a desfăşurat în acea perioadă şi activităţi în domeniul resurselor umane nu poate determina concluzia că ar fi avut atribuţii de înlăturare a unor candidaţi din procedura de concurs, pârâtului neputându-i fi imputată nerespectarea unor obligaţii care reveneau altor persoane.

S-a mai reţinut că reclamantul a stat în pasivitate şi nu a contestat rezultatele concursului la care a participat la instanţa de contencios administrativ, deşi a avut această posibilitate concretă, or actele administrative emise în urma concursului se bucură de prezumţia de legalitate şi au produs efecte juridice, că de la data desfăşurării concursului şi până la data sesizării organelor de urmărire penală de către reclamant, au trecut aproximativ 6 ani, că în perioada ulterioară desfăşurării concursului la care a participat reclamantul, la nivelul ISU Porolissum Sălaj au avut loc mai multe concursuri, iar reclamantul a optat să nu participe la niciunul dintre acestea şi nu există elemente pentru a determina dacă în urma disponibilizărilor care au avut loc în anul 2011, reclamantul ar fi fost angajat al ISU, astfel că în aceste condiţii prejudiciul pe care l-ar fi suferit nu întruneşte toate elementele prevăzute de lege.

Respingând apelul principal al reclamantului, precum şi apelurile incidente ale pârâţilor, prin decizia ce face obiectul controlului judiciar de faţă, Curtea de apel a reţinut că, deşi cele reţinute în sarcina pârâtului B. prin sentinţa penală sunt intrate în puterea lucrului judecat, pe lângă fapta pârâtului, reclamantul trebuia să facă dovada existenţei prejudiciului şi a caracterului cert al acestuia. Or, prejudiciul nu are caracter cert deoarece nu se poate cunoaşte cu certitudine dacă reclamantul ar fi ocupat postul, în condiţiile în care existau 3 candidaţi cu aceaşi medie, astfel că nu este sigur că reclamantul sau un altul dintre ceilalţi doi candidaţi ar fi promovat concursul.

Faţă de lipsa caracterului cert al prejudiciului nu au mai fost analizate celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, anume vinovăţia, fapta ilicită şi raportul de cauzalitate, deoarece chiar dacă acestea există, pentru a fi antrenată această răspundere este necesar să fie întrunite toate elementele acestei răspunderi, iar lipsa unuia, cum este în speţă prejudiciul, dat fiind că îi lipseşte caracterul cert, face ca acţiunea să fie respinsă.

Recurentul reclamant a formulat recurs împotriva acestei decizii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare priveşte în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Deşi nu indică în concret care norme materiale au fost încălcate sau aplicate greşit, Înalta Curte constată că recurentul are în vedere dispoziţiile referitoare la răspunderea civilă delictuală, arătând că a solicitat acordarea de despăgubiri reprezentând folosul nerealizat, conform prevederilor vechiul C. civ., dar că instanţa a analizat cauza în contradicţie cu temeiurile de drept şi de fapt invocate, susţinând că prejudiciul constând în pierderea unei şanse este reglementat doar de noul C. civ.

Sub acest aspect, Curtea de apel a reţinut că prima instanţă a analizat temeiurile acţiunii aşa cum a fost învestită de către reclamant, care a invocat răspunderea civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ. potrivit cărora "Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara" şi art. 999 din acelaşi act normativ, conform căruia "Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa".

Chiar dacă analizând prejudiciul pretins de reclamant instanţa de fond a făcut trimitere la susţinerea acestuia privind pierderea unei şanse, aceea de a accede ca salariat al ISU "Porolissum" Sălaj şi teoretizând această solicitare a constatat că ea este cuprinsă în mod expres în dispoziţiile noului C. civ., anterior fiind o creaţie a doctrinei şi practicii judiciare, nu rezultă însă că s-ar fi raportat la aceste dispoziţii, ci tot la dispoziţiile vechiul C. civ., aplicabile în speţă, faţă de data săvârşirii faptei ilicite dedusă judecăţii.

Referirea la inexistenţa unei şanse reale şi serioase de a ocupa postul în discuţie dat fiind că nu există elemente certe pe baza cărora să se determine care ar fi fost parcursul profesional pe care l-ar fi avut reclamantul în perioada de după desfăşurarea concursului din anul 2006, reprezintă un argument în analiza existenţei prejudiciului, condiţie necesară pentru atragerea răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C. civ.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a constatat că prima instanţă a analizat temeiul de drept din vechiul C. civ. invocat de reclamant privind prejudiciul constând în folosul nerealizat, iar trimiterea la discuţiile existente în doctrină, cu privire la prejudiciul prin pierderea unei şanse în reglementarea expresă din noul C. civ., nu îi creează reclamantului nicio vătămare, astfel încât criticile de nelegalitate ale recurentului sub acest aspect nu pot fi primite.

Consideră recurentul că instanţele anterioare în mod greşit au invocat faptul că reclamantul nu a atacat rezultatele acelui concurs şi actele emise de către ISU "Porolissum" Sălaj şi nu a solicitat anularea acestora sau că a stat în pasivitate după afişarea acestor rezultate, precum şi că nu a mai participat la alte concursuri organizate de către intimatul ISU "Porolissum" Sălaj, cum au procedat alţi concurenţi, fără a se ţine cont că actele emise aveau aparenţa de legalitate la momentul la care s-au dat rezultatele concursului, că a aflat de neregulile organizării concursului după sesizarea în anul 2011 a organelor de urmărire penală de către angajaţi din cadrul ISU "Porolissum" Sălaj şi că raportarea nu trebuie a se face la conduita altor persoane ci, la fapta efectiv imputată intimatului B..

Curtea de apel a apreciat că această critică, adusă şi hotărârii instanţei de fond, este nefondată deoarece iregularităţile, în ceea ce priveşte concursul, puteau fi invocate şi constatate şi dacă acesta ar fi fost contestat în contencios administrativ, motivele de nelegalitate ale acestuia fiind aceleaşi şi existau la acel moment, indiferent că au fost stabilite în procesul penal. De asemenea, a mai reţinut că în cadrul sentinţei penale nr. 66/28.10.2015 s-a menţionat că alţi doi candidaţi, de la concursul din 2006, E. şi G., au participat şi au fost admişi la un alt concurs pe acelaşi post în anul 2007 şi, prin urmare, reclamantul nu explică cum alte persoane au mai participat la concurs şi au fost admise, astfel că prejudiciul lui nu mai poate fi afirmat ca fiind cert, deoarece acesta a pierdut o şansă ca urmare a comportamentului propriu, dat fiind că nu a atacat rezultatele concursului şi nu a mai participat la un alt concurs.

După cum se poate lesne observa, acest raţionament reprezintă efectul interpretării actelor şi lucrărilor dosarului şi a probelor administrate, iar recurentul încearcă prin prezenta cale de atac să aducă în discuţie aspecte de fond ce fac trimitere la probaţiune şi care nu reprezintă critici de nelegalitate în înţelesul art. 488 C. proc. civ.

Se mai pretinde că instanţa de apel a dat o greşită interpretare atribuţiilor pe care le avea pârâtul B. în calitate de secretar al comisiei de concurs, deoarece din art. 7 al anexei 12 a Dispoziţiei nr. 11/960/2004 a DMRU rezultă că în sarcina secretarului comisiei este prevăzută prezentarea către comisie a dosarelor de recrutare ale candidaţilor, iar aceasta se putea face, conform opiniei recurentului, doar după ce, în prealabil, aceste dosare au fost verificate şi s-ar fi constatat de către secretar că sunt complete şi că acel candidat îndeplinea condiţiile de participare, aspecte care ar rezulta şi din rechizitoriul şi deciziile nr. 66/2015 a Tribunalului Militar Cluj şi nr. 36/2016 a Curţii Militare de Apel Cluj, de care instanţa a făcut abstracţie, cu desconsiderarea prevederilor art. 28 C. proc. pen.

Referitor la susţinerea că pârâtul B. a săvârşit o faptă penală cauzatoare de prejudicii prin faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei, aspect stabilit cu caracter definitiv de instanţa penală, Curtea de apel a arătat că, într-adevăr, prin sentinţa penală nr. 66/28.10.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de către Tribunalul Militar Cluj-Napoca (pagina 17 din sentinţă) s-a statuat că inculpatul B. nu şi-a îndeplinit atribuţiile de secretar al comisiei de concurs şi nu a verificat dosarele de concurs ale candidaţilor spre a constata că unii dintre aceştia nu aveau dosarele complete, dar că acest aspect este unul care vizează considerentele sentinţei atacate pe care însă apelantul reclamant nu le-a atacat (pagina 16 paragraful 2 al deciziei atacate cu recursul de faţă).

Ca atare, nu poate fi primită critica potrivit căreia ar fi fost încălcat art. 28 C. proc. pen., care prevede că "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o" (deci nu şi asupra existenţei vinovăţiei şi a prejudiciului, n.n.), câtă vreme instanţa de apel, constatând că nu au fost atacate considerentele instanţei de fond sub acest aspect, a dat eficienţă principiului disponibilităţii părţilor, astfel cum acesta este consacrat la art. 9 C. proc. civ. şi principiului tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) instituit de art. 479 C. proc. civ., potrivit căruia instanta de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de către prima instanţă.

Principiul tantum devolutum quantum apellatum dă expresie unei limitări a efectului devolutiv al apelului, unei reguli restrictive în privinţa devoluţiunii ori transmiterii cauzei către instanţa de apel, ce stabileşte că pricina se transmite către instanţa superioară, spre a fi din nou judecată, doar în măsura sau în limitele în care activitatea instanţei inferioare a fost criticată. Ca atare, Curtea de Apel era limitată la a cerceta cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel şi a se pronunţa doar în aceste limite, ea stabilind că aceste aspecte vizau considerentele sentinţei care nu au fost atacate, statuare care, de asemenea, nu a format obiectul vreunui motiv de recurs.

Pe de altă parte, apar ca fiind lipsite de relevanţă susţinerile în sensul că pârâtul B. a săvârşit o faptă penală cauzatoare de prejudicii prin faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei, ce ar fi echivalat cu stabilirea unei fapte ilicite în sarcina acestuia, câtă vreme, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de apel a apreciat că nu este îndeplinită o altă condiţie, respectiv aceea a existenţei unui prejudiciu cert. Or, potrivit art. 998-999 C. civ., cele patru condiţii necesare antrenării răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, vinovăţie, prejudiciu, legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu) trebuie întrunite în mod cumulativ, lipsa uneia lipsind de eficacitate existenţa celorlalte.

Cu privire la soluţia instanţei de apel referitoare la lipsa caracterului cert al prejudiciului adus reclamantului, întrucât nu a atacat rezultatele concursului în faţa instanţei de contencios administrativ, nu a mai participat la alte concursuri şi nu se poate stabili dacă ar fi ocupat acel post în condiţiile în care au existat trei candidaţi cu media generală identică şi nu există un alt criteriu de departajare, recurentul pretinde că existenţa prejudiciului este certă şi sigură, deoarece poate fi determinat începând cu octombrie 2006 şi până la 31.05.2019 şi este cuantificabil prin prisma actelor existente la dosar, care relevă veniturile obţinute de reclamant şi cele pe care le-ar fi putut obţine dacă era încadrat pe postul la care avea dreptul în urma concursului la care a participat. Prejudiciul, reprezentând folosul nerealizat, a fost creat în patrimoniul reclamantului, deoarece dacă pârâtul B. şi-ar fi îndeplinit obligaţiile pe care le avea în calitate de secretar al comisiei de examinare şi ar fi verificat corect dosarele candidaţilor care au fost declaraţi admişi cu toate că nu îndeplineau condiţiile de înscriere la concurs, aceştia nu ar fi ocupat postul pentru care a candidat şi care i se cuvenea prin prisma rezultatelor obţinute.

Or, instanţa de apel a reţinut că în cadrul sentinţei penale nr. 66/28.10.2015 s-a constatat că la concursul din septembrie pentru Detaşamantul Zalău au fost 13 candidaţi, din care 10 au fost admişi cu media 10 (printre care şi H. care a fost admis cu nota 10, deşi nu îndeplinea condiţia de a deţine permis de conducere necesar pentru examen la data acestuia), iar ceilalţi 3 candidaţi, anume reclamantul, E. şi G., au obţinut media 9,95. Curtea, a reţinut că, raportat la momentul examenului, dacă candidatul H. care a fost admis cu nota 10, deşi nu îndeplinea o condiţie, nu ar fi fost admis, rezultă că pentru postul acesta ar fi concurat cei 3 candidaţi care au avut media următoare de 9,95, anume reclamantul, E. şi G., astfel încât nu se poate cunoaşte cu certitudine dacă reclamantul ar fi ocupat postul, în condiţiile în care existau 3 candidaţi cu aceaşi medie, astfel că nu este sigur că reclamantul sau un altul dintre ceilalţi doi candidaţi ar fi promovat concursul.

În contra acestei situaţii de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţa anterioară, recurentul aduce argumente reţinute şi în cadrul hotărârii penale (ce nu au însă caracter de autoritate de lucru judecat în înţelesul art. 28 C. proc. pen., menţionat mai sus), în sensul că cei trei candidaţi, având aceleaşi note - 10 la proba scrisă şi 9,90 la proba de educaţie fizică, ar fi trebuit să fie angajaţi toţi, întrucât singurul criteriu existent - acela ca la medii egale să fie admis candidatul cu nota mai mare obţinută la performanţele fizice - era insuficient pentru departajarea lor.

Or, concluzia Curţii de apel în sensul că nu se poate cunoaşte cu certitudine dacă reclamantul ar fi ocupat postul, în condiţiile în care existau 3 candidaţi cu aceaşi medie, astfel că nu este sigur că reclamantul sau un altul dintre ceilalţi doi candidaţi ar fi promovat concursul, se întemeiază pe probele ce au fost administrate în cauză, probatorii ce nu mai pot fi reinterpretate în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt, aşa cum solicită recurentul.

Trebuie subliniat că potrivit dispoziţiilor noului C. proc. civ. nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluţiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Ca atare, plecând de la situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în apel, în lipsa unor criterii de departajare eficiente şi nefiind indicată o dispoziţie legală expresă care să fi permis accederea în funcţie a tuturor candidaţilor ce aveau aceeaşi medie, în mod corect a apreciat Curtea că nu se poate considera că reclamantul ar fi ocupat postul în litigiu, şi astfel că avea o şansă reală şi efectivă de a încasa drepturile salariale reclamate.

Ca atare, nefiind întrunită condiţia existenţei unui prejudiciu cert, în mod just a apreciat instanţa de apel că nu mai este utilă analiza celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, anume vinovăţia, fapta ilicită şi raportul de cauzalitate, astfel încât vor fi înlăturate criticile recurentului sub aspectul existenţei acestor condiţii şi a celor privind atragerea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, art. 1000 alin. (3) C. civ. nefiind incident în cazul inexistenţei răspunderii pentru fapta proprie a angajatului instituţiei - ISU "Porolissum" Sălaj.

Pentru toate aceste motive instanţa de recurs, observând că niciunul din motivele de recurs formulate de recurent nu este fondat, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 338A/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul, ca parte căzută în pretenţii, la plata către intimatul B. a sumei de 6000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform actelor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 338A/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2022.