Competence conflict over simulation claim against a judge: applicability of Article 127(2) CPC for judges at subordinate courts

Şedinţa publică din data de 04 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. şi cu pârâţii C., D., solicitând să se constate simulaţia intervenită între numita B. şi C. cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare care are ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. x şi terenul aferent acestuia şi cu privire la procesul nr. x/2013, respectiv cu privire la toate actele de procedură întocmite în cadrul acestuia, inclusiv cu privire la sentinţa civilă nr. 172/12.02.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, în sensul că toate aceste acte sunt fictive, respectiv inopozabile faţă de A.. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1684 din 03 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalul Buzău.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., în considerarea împrejurării că pârâta-reclamantă B. are calitatea de judecător la Judecătoria Sectorului 4, instanţă ierarhic inferioară Tribunalului Bucureşti.

2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 331/2022 din 01 aprilie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., precum şi incidenţa prevederilor art. 127 din acelaşi act normativ, care instituie reguli privind competenţa facultativă a instanţei, atunci când una dintre părţi are calitatea de judecător.

Totodată a reţinut că potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul a lăsat la aprecierea reclamantului instanţa ce o va sesiza în cazul uni litigiu ce se poartă împotriva unui judecător, reclamantă care, în speţa de faţă, nu a înţeles să se prevaleze de aceste dispoziţii legale, introducând acţiunea pe rolul Tribunalului Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi Tribunalul Buzău, secţia I civilă.

Conflictul ivit între cele două tribunale, care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, este consecinţa interpretării diferite a normelor juridice înscrise în art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., care reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, raportat circumstanţelor factuale concrete ale litigiului pendinte, ce relevă că pârâta B. are calitatea de judecător la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, instanţă inferioară celei competente să judece cererea de chemare în judecată.

Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de A. S.A. este de competenţa materială a tribunalului, iar din punct de vedere teritorial este supusă normelor de drept comun înscrise în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. care consacră regula tradiţională a competenţei instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, fiind aşadar vorba, în litigiul pendinte, de competenţa Tribunalului Bucureşti în raza căruia pârâţii îşi au domiciliile.

Într-adevăr, textul articolului 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie - în condiţii premisă anume stabilite - un caz de competenţă teritorială alternativă (facultativă) în situaţia cererii introduse împotriva unui pârât care are calitatea de judecător.

Raţiunea normei rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii.

În acest sens, art. 127 din C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competenţa facultativă", are următorul conţinut:"(...) (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Este de amintit, în context, faptul că norma juridică, în redactarea sus-redată, este rezultatul modificării textului de lege prin art. I pct. 13 din Legea nr. 310/2018, ca urmare a pronunţării Deciziei interpretative nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

În esenţă, modificarea textului de lege în discuţie a vizat extinderea sferei de aplicare şi la ipoteza în care judecătorul îşi desfăşoară activitatea la o instanţă superioară celei competente să judece în primă instanţă (situaţia premisă anterioară fiind limitată la ipoteza desfăşurării activităţii la instanţa competentă să judece cauza).

Or, în speţă, pârâta B. are calitatea de judecător la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, care, în mod evident, potrivit normelor de organizare judiciară, este situată la un nivel inferior, iar nu superior, Tribunalului Bucureşti, această din urmă instanţă fiind cea competentă material să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

În aceste cuvinte, nu este îndeplinită cerinţa premisă a aplicării cazului de competenţă teritorială alternativă şi, în consecinţă, nu există un drept de opţiune al reclamantului de a sesiza o altă instanţă decât cea competentă să soluţioneze pricina.

De altfel, pentru ipoteza judecătorului care funcţionează în cadrul judecătoriei, este exclusă de plano aplicabilitatea tezei a II-a a alin. (2) al art. 127, o eventuală prorogare legală de competenţă putând opera doar în cazul cererii de chemare în judecată de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ipoteză care nu este incidentă în litigiul pendinte, după cum s-a argumentat în cele ce precedă.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2022.