Territorial competence conflict resolved by forfeiture of relative incompetence exception due to failure to raise it in the mandatory answer.

Şedinţa publică din data de 04 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. x/2020 din 20 octombrie 2020, disjunsă din dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Cornetu, având ca obiect contestaţie la executare, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B. solicitând constatarea nulităţii acordurilor de împrumut nr. 1 din data de 14.05.2019 şi nr. 2 din data de 15.05.2019.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 275 din 02 februarie 2021, pronunţată de Judecătoria Cornetu, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât la primul termen de judecată al dosarului disjuns din acţiunea principală, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, a reţinut incidenţa art. 107 coroborat cu art. 108 din C. proc. civ. şi, constatând că cetăţeanul străin, pârâtul B., are adresă declarată în România, municipiul Timişoara, iar reclamanta nu a făcut dovada unei alte locuinţe în fapt a acestuia, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 4894 din 15 martie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că în cauză este vorba de o competenţă teritorială de ordine privată care poate fi invocată exclusiv de către pârât, în modalităţile şi termenele prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., neinvocarea în termen a competenţei de către pârât ducând la decăderea din dreptul contestării sale, competenţa aleasă de către reclamant devenind una definitivă.

Cum în speţă nu se regăseşte vreunul din cazurile legale în care întâmpinarea nu este obligatorie, iar pârâtul nu a invocat necompetenţa teritorială relativă a Judecătoriei Cornetu prin întâmpinarea depusă în data de 15 iunie 2020, ci doar la primul termen de judecată al dosarului disjuns din acţiunea principală, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu şi, constatând ivit conflictul de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Cornetu şi Judecătoria Timişoara.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul B., prin care a solicitat anularea acordurilor de împrumut nr. 1 din data de 14 mai 2019 şi nr. 2 din data de 15 mai 2019, încheiate între părţile litigante, capăt de cerere disjuns din acţiunea principală, având ca obiect contestaţie la executare.

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanţele aflate în conflict au dat-o condiţiilor de invocare a excepţiei de necompetenţă teritorială.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel, iar potrivit art. 112 din acelaşi act normativ, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică sau privată." Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetenţa este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; (pct. 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul, deşi a depus întâmpinare la data de 15 iunie 2020, acesta nu a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Cornetu, această excepţie fiind invocată abia la primul termen de judecată al dosarului disjuns din acţiunea principală.

Cum în speţă nu se regăseşte vreunul din cazurile legale în care întâmpinarea nu este obligatorie, neinvocarea excepţiei de necompetenţă privată de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a avut ca efect consolidarea competenţei instanţei sesizate, ca urmare a decăderii acestuia din dreptul de a invoca această excepţie relativă.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Cornetu este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2022.