Competence for contesting fiscal payment notices and the bar on raising territorial incompetence after the first hearing

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la 14 decembrie 2020, reclamantul A., a solicitat obligarea pârâţilor Unitatea Administrativ Teritorială Caţa şi Instituţia Primarului Caţa:

1. să anuleze înştiinţarea de plată nr. x/20.07.2020 emisă de pârâtă şi să exonereze reclamantul de la plata sumei de 6.065 RON, reprezentând impozit pe teren, compusă din rămăşiţă în cuantum de 5.469 RON, debit 212 RON şi accesorii calculate până la data de 20.07.2020 în cuantum de 384 RON;

2. să recalculeze impozitul datorat pentru terenul aflat în proprietatea sa, în conformitate cu titlul de proprietate nr. x/27.08.2007, numai pentru perioada începând cu data de 15.10.2018 (dată la care a fost informat despre existenţa titlului de proprietate) până în prezent, precum şi emiterea şi comunicarea deciziei de impunere aferente în conformitate cu prevederile legale;

3. să plătească despăgubiri egale cu suma de bani plătită ca subvenţie de către APIA pentru teren arabil, corespunzătoare suprafeţei de 5 ha deţinute în comuna Caţa, împreună cu penalizările de întârziere stabilite de lege, începând cu data de 27.08.2007 şi până la data de 15.10.2018, data la care a fost informat de existenţa titlului de proprietate nr. x/27.08.2020.

În drept, a invocat prevederile Legii contenciosului administrativ şi fiscal nr. 554/2007, a Legii fondului funciar nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000, a Legii nr. 247/2005 şi a H.G. nr. 890/2005.

Prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2021 în dosarul x/2020 s-a dispus disjungerea cererii având ca obiect anulare notificare de plată nr. x/20.07.2020, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 917 din 29 aprilie 2021, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rupea, judeţul Braşov.

În motivare, instanţa a reţinut că, în raport de art. 260 alin. (1) - (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, devin aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (3) Codul de procedură fiscală, conform cărora "unde prezentul cod nu dispune se aplică dispoziţiile C. proc. civ..".

Din coroborarea art. 713 alin. (1) cu art. 650 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că judecătoria în circumscripţia căreia se află organul de executare este competentă să judece cauza, sens în care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rupea, judeţul Braşov.

Instanţa a apreciat că, în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi, respectiv, în titlul IX Codul de procedură fiscală, dispoziţii aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.

Totodată, a avut în vedere interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4), actualul art. 172 alin. (4) Codul de procedură fiscală republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1109 din 7 decembrie 2021, Judecătoria Rupea a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa art. 260 alin. (1) Codul de procedură fiscală şi art. 713 alin. (1) raportat la art. 651 C. proc. civ., precum şi că sediul debitorului este în municipiul Craiova.

Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova a pronunţat sentinţa nr. 1598 din 2 martie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rupea, judeţul Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Craiova şi Judecătoria Rupea şi a trimis dosarul pentru soluţionarea regulatorului de competenţă.

În motivare, a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Rupea a fost invocată după trecerea primului termen de judecată, ceea ce contravine art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, Judecătoria Rupea şi-ar fi verificat competenţa de soluţionare a cauzei la 10 august 2021, cum rezultă din încheierea respectivă, iar la 7 decembrie 2021 a invocat din oficiu necompetenţa teritorială a acestei instanţe.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2) coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecăţii constă în cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin care a solicitat anularea înştiinţarii de plată nr. x/20.07.2020 emisă de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Caţa, exonerarea sa de la plata sumei de 6.065 RON, reprezentând impozit pe teren, recalcularea impozitului datorat pentru respectivul teren, precum şi emiterea şi comunicarea deciziei de impunere aferente în conformitate cu prevederile legale.

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii contenciosului administrativ şi fiscal nr. 554/2007, a Legii fondului funciar nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000, a Legii nr. 247/2005 şi a H.G. nr. 890/2005.

Prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2021 în dosarul x/2020, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus disjungerea cererii având ca obiect anulare notificare de plată nr. x/20.07.2020, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2021.

Ca urmare, se reţine că, în urma disjungerii, prezenta cauză are ca obiect cererea formulată de A. privind anularea notificării de plată nr. x/20.07.2020 emisă de Unitatea Administrativ Teritorială Caţa.

Având în vedere temeiul de drept al capătului de cerere disjuns, precum şi scopul final urmărit de reclamant, Înalta Curte reţine că acţiunea care face obiectul prezentului dosar este o contestaţie la executarea unui titlul privind obligaţiile bugetare de plată.

Potrivit art. 260 alin. (1) - (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:

"(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.

(2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de C. proc. civ., republicat, nu sunt aplicabile.

(3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă".

În lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, devin aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (3) Codul de procedură fiscală conform cărora "unde prezentul cod nu dispune se aplică dispoziţiile C. proc. civ..".

Ca urmare, competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri revine, din punct de vedere material, judecătoriei.

Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au statuat că "judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

Pentru a determina care judecătorie este competentă teritorial, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

De asemenea, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Cauza a fost înregistrată, în urma declinării de competenţă de la Tribunalul Dolj, pe rolul Judecătoriei Rupea, care, prin încheierea de şedinţă din 10 august 2021, a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită şi că este competentă atât material, cât şi teritorial să soluţioneze cauza.

Înalta Curte reţine că la primul termen de judecată, din 10 august 2021, Judecătoria Rupea şi-a verificat competenţa şi a reţinut că este competentă general, material şi teritorial.

Ulterior, la termenul de judecată din 23 noiembrie 2021, instanţa, în raport de actele depuse de primărie, a amânat cauza pentru a pune în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale, iar la termenul din 7 decembrie 2021 a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Rupea, pe care a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin urmare, cum excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată la primul termen, Înalta Curte reţine Judecătoria Rupea, învestită cu soluţionarea cauzei, după trecerea primului termen de judecată şi după încă alte trei termene de judecată, nu mai putea să invoce excepţia necompetenţei teritoriale şi să decline competenţa în favoarea unei alte instanţe.

Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a decis că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rupea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rupea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.