Guesthouse owner liable for phonogram royalties after appeal fails on res judicata and user-status grounds.

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 4 septembrie 2020, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A., în calitate de titular al Întreprinderii Individuale A., la plata sumei de 3.618,06 RON (3.036 RON fără TVA) reprezentând triplul remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.10.2017-30.09.2020 şi la plata sumei de 1.754,59 RON reprezentând penalităţi de întârziere, care au fost calculate până la data de 31.08.2020 şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remuneraţiei de mai sus. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la încheierea autorizaţiei/licenţei neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru toate spaţiile administrate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.349 şi următoarele C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Decizia ORDA nr. 120/2016 şi Decizia ORDA nr. 60/2019, ca norme de aplicare.

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 2 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta A., în calitate de titular al Întreprinderii Individuale A., la plata către reclamanta a sumei de 3.036 RON reprezentând repararea prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraţilor datorate în perioada 01.10.2017-30.09.2020, a obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizaţii/licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în spatiile administrate, a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON.

3. Hotărârea curţii de apel

Prin decizia nr. 1269A din 6 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă A. - titular al Întreprinderii Individuale A. împotriva sentinţei civile nr. 135/02.02.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi a obligat apelanta la plata sumei de 800 RON, cheltuieli de judecată către intimată.

În motivare, a reţinut că pensiunea în cauză este înregistrată ca punct de lucru la ONRC şi este autorizată pentru activităţi de restaurant şi facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, fiind clasificată cu 3 flori, dotată cu 12 spaţii de cazare, aspecte de rezultă şi din existenţa şi valabilitatea certificatului de clasificare eliberat de Ministerul Turismului pentru unitatea de cazare Brădet.

Instanţa de apel a reţinut, din probatoriul administrat, că în pensiune există aparate TV, sens în care a constatat calitatea de utilizator a pârâtei, în sensul Metodologiei aplicabile cauzei, publicată în Monitorul Oficial în temeiul Deciziei ORDA nr. 120/2016.

A fost înlăturată, ca fiind lipsită de relevanţă susţinerea în sensul că aparatele TV nu ar fi folosite, deoarece calitatea de utilizator al fonogramelor rezultă din simpla amplasare a aparatelor apte a reda muzica în camerele puse la dispoziţia clienţilor şi nu este necesară dovedirea folosirii lor efective.

Curtea de apel a respins şi critica legată de autoritatea de lucru judecat, reţinând că prin sentinţa civilă nr. 1020/22.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. Întreprindere Individuală, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtei. S-a arătat că, în pricina de faţă, reclamanta a chemat în judecată persoana fizică titulară a Întreprinderii Individuale, nu însăşi Întreprinderea, astfel încât nu există identitatea de părţi cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Critica privind necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării a fost respinsă, cu motivarea că aplicarea de către instanţă a prevederilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ. nu presupune şi comunicarea către părţi a încheierii de şedinţă prin care s-a dispus amânarea pronunţării - la acel moment, ea urmând a fi ulterior comunicată, ca regulă odată cu hotărârea pronunţată asupra fondului, putând fi atacată odată cu aceasta - ci impune doar ca publicitatea acestei măsuri să fie asigurată fie prin anunţarea în şedinţă publică a măsurii de amânare a pronunţării, fie prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, potrivit art. 402 teza finală C. proc. civ.

4. Recursul

Împotriva deciziei menţionate la pct. 3, pârâta a formulat recurs.

Prin cererea de recurs, pârâta a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei, fiind invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pârâta susţine că este nelegală decizia instanţei de apel, întrucât gradul de ocupare este un criteriu pentru determinarea remuneraţiei cuvenite artiştilor, la fel şi eventualul grad de ocupare al unităţilor de cazare.

Totodată, recurenta a susţinut că este incidentă în cauză autoritatea de lucru judecat a dosarului nr. x/2020, iar soluţia instanţei de apel pe acest aspect este nelegală.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a criticat decizia pronunţată în apel, susţinând că instanţa ar fi aplicat greşit dreptul material incident în cauză, în sensul că lipsa turiştilor sau gradul de ocupare al unităţii de cazare nu ar reprezentat un criteriu pentru determinarea remuneraţiilor cuvenite artişilor interpreţi sau executanţi, critică ce a fost circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurenta a mai susţinut şi greşita respingere a excepţiei de autoritate de lucru judecat, prin raportare la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Bucureşti.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte urmează să respingă această excepţie, reţinând că recurenta a formulat critici sumare, referitoare la inexistenţa obligaţiei unităţii de cazare de a plăti remuneraţiilor cuvenite artişilor interpreţi sau executanţi în situaţia în care unităţile de cazare nu au clienţi, critică ce poate fi circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă se susţine aplicarea greşită a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ.

De asemenea, recurenta a susţinut nelegala soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată prin apel, critică ce poate fi, la rândul său, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Aşadar, reţinând că recurenta a formulat critici ce pot fi circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat reprezintă unul din principiile ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiţiei şi în virtutea căruia un litigiu, soluţionat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu mai poate forma obiectul unui nou proces având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Potrivit legii procesual civile, autoritatea de lucru judecat este o excepţie procesuală de fond care face de prisos orice cercetare a cauzei privitor la fondul acesteia.

Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat constă în împiedicarea unei a doua judecăţi între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză, fiind prevăzut de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ca excepţia autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este descris de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de apel, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de apel, Înalta Curte reţine la rândul său, că dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect acţiunea formulată de reclamanta CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. Întreprindere Individuală.

Acest dosar a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1020/22.07.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care acţiunea a fost respinsă pentru lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtei.

În speţa de faţă, reclamanta a chemat în judecată persoana fizică titulară a Întreprinderii Individuale, nu însăşi Întreprinderea, astfel încât nu există identitatea de părţi, cum este menţionată în art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de textele legale anterior citate, hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2020 are autoritate de lucru judecat exclusiv cu privire la capacitatea de folosinţă a pârâtei, iar nu cu privire la temeinicia cererii de chemare în judecată, câtă vreme litigiul nu a fost soluţionat în fond, ci pe excepţie.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

În cauză, prin raportare la situaţia de fapt ce nu a fost contestată, se reţine că recurenta apreciază că lipsa turiştilor, respectiv gradul de ocupare al pensiunii este un criteriu în aprecierea obligaţiei de a plăti remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi.

Această susţinere este nefondată.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, pârâta a înregistrat pensiunea în cauză ca punct de lucru la ONR şi a primit autorizare pentru activităţi de restaurant şi facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, fiind clasificată cu 3 flori, ceea ce presupune existenţa aparatelor TV în camere.

În raport de situaţia de fapt, ce nu a fost contestată de pârâtă, Înalta Curte reţine că au fost corect aplicate prevederile Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, faţă de calitatea de utilizator a pârâtei, cum este definit la pct. 1:

"Prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înţelege persoana fizică autorizată (PFA, II etc.) sau persoana juridică care deţine ori foloseşte cu orice titlu (drept de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere, comodat, concesiune, leasing etc.) spaţii închise sau deschise, în care sunt instalate ori deţinute aparate sau orice alte mijloace mecanice, electronice, digitale, cum ar fi aparatură de redare a înregistrărilor sonore, receptoare radio ori televizoare, echipament informatic, instalaţii de amplificare şi orice alte aparate ce permit recepţia, redarea sau difuzarea sunetelor ori imaginilor însoţite de sunet, spaţii în care are acces publicul".

Aşadar, Înalta Curte va respinge susţinerile recurentei, reţinând că aceasta este utilizator al fonogramelor, ceea ce rezultă din simpla existenţă a aparatelor apte a reda muzica, ce sunt amplasate în camerele puse la dispoziţia clienţilor; ca urmare, nu este necesară dovedirea folosirii lor efective.

Văzând prevederile art. 453 C. proc. civ. şi dovada cheltuielilor de judecată depuse de intimata reclamantă reprezentând onorariu de avocat, va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. - titular al Întreprinderii Individuale A. împotriva deciziei nr. 1269A din 6 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă A. - titular al Întreprinderii Individuale A. la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.