Collective management of performers' vs. producers' rights: separate remuneration obligations for distinct creative domains under Law No. 8/1996

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 30 ianuarie 2020, reclamantul Centrul Român pentru Asigurarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L.:

- la plata triplul remuneraţiei sumei de 6.464 RON, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.02.2017 până la data de 31.08.2019;

- la plata triplului sumei de 4301,90 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remuneraţia fără TVA până la data de 27.01.2020, recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la punctul 1 at acţiunii;

- să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.166, art. 1.349 şi următoarele C. civ., pe Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecăţii), precum şi Deciziile nr. 10/2016, nr. 120/2016 şi nr. 60/2019, emise de ORDA.

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentinţa civilă nr. 1993/15.12.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta A. S.R.L. la plata către reclamanta a sumei de 14.064 RON reprezentând repararea prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraţilor datorate în perioada 01.02.2017 - 31.03.2018, a obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizaţii/licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în spaţiile administrate, a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1127 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea curţii de apel

Prin decizia nr. 1054A din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1993 din 15 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivare, instanţa de apel a înlătura critica privind necomunicarea cererii de modificare a cuantumului remuneraţiilor către intimată, reţinând că prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat că îşi restrânge pretenţiile iniţiale, solicitând în privinţa B. doar plata remuneraţiilor aferente utilizării pe perioada anterioară încheierii de către pârâtă a unui contract de închiriere prin care a încredinţat unui terţ folosinţa acestui hotel.

De asemenea, din menţiunile încheierii de şedinţă din 20 octombrie 2020, termen la care ambele părţi au fost reprezentate, a reieşit că Tribunalul a înmânat apărătorului pârâtei un exemplar al răspunsului la întâmpinare ce cuprindea menţionata modificare a câtimii obiectului cererii reclamantei, dispunând, totodată, amânarea cauzei pentru ca pârâta să formuleze un punct de vedere cu privire la această modificare.

Instanţa a constatat că la termenul din 15 decembrie 2020 instanţa nu a dat curs cererii pârâtei de amânare, pentru că aceasta se referea la comunicarea oricăror cereri şi înscrisuri noi depuse de reclamantă, câtă vreme reclamanta a depus doar concluzii scrise, fără alte cereri noi.

Curtea de apel a respins şi motivul de apel privind neanalizarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive raportat la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plată pentru B..

În realitate, reclamanta a valorificat apărarea pârâtei din întâmpinare în sensul că a închiriat hotelul unui terţ şi a procedat în consecinţă, restrângându-şi pretenţiile cu privire la perioada pentru care hotelul a fost închiriat prin contractul nr. x/22.03.2018. În plus, din considerentele primei instanţe, reiese această restrângere a pretenţiilor, reţinând instanţa că în speţă contractul de închiriere a fost pentru o perioadă ulterioară celei avute în vedere prin acţiune, iar autorizaţia a fost de asemenea, încheiată pentru o perioadă care nu era vizată de cererea de chemare în judecată.

Cu privire la critica referitoare la neîncheierea contractului cu Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, instanţa a reţinut că încheierea unui contract cu un alt organism de gestiune colectivă nu poate conduce la concluzia îndeplinirii obligaţiilor a căror încălcare a fost constatată în speţă, de vreme ce reclamanta este gestionarul colectiv al altor drepturi conexe, respectiv al drepturilor artiştilor interpreţi şi executanţi.

În plus, încheierea unui astfel de contract face doar dovada faptelor contestate, respectiv că în hotelul pârâtei se difuzează muzică în scop ambiental, fără a o exonera de obligaţia de plată a remuneraţiilor către reclamantă.

Instanţa constată că dispoziţiile legale invocate prin memoriul de apel, respectiv art. 168 din Legea nr. 8/1996, prevăd că remuneraţia este unică în ceea ce priveşte acelaşi domeniu de creaţie, dar ACREDIDAM şi UPFR sunt organisme de gestiune din domenii de creaţie diferite, primul gestionează drepturile artiştilor interpreţi, iar cel de-al doilea pe cele ale producătorilor de fonograme.

În consecinţă, această apărare a apelantei, deşi neanalizată de către prima instanţă, a fost respinsă ca nefondată de instanţa de apel pentru considerentele anterioare.

4. Recursul

Împotriva deciziei menţionate la pct. 3, pârâta a formulat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanţa de apel.

Pârâta a susţinut nelegalitatea deciziei recurate, întrucât a făcut dovada existenţei unui acord cu un organ de gestiune acreditat de ORDA, respectiv UPFR, motiv pentru care nu are obligaţia de a achita o nouă remuneraţie către un alt organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor.

Pârâta a mai arătat şi că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra ultimului motiv de apel din cererea pârâtei, prin care a invocat incidenţa art. 12 din Convenţia internaţională de la Roma, la care România a aderat în 14 aprilie 1998, care stipulează că remuneraţia cuvenită este echitabilă şi unică, aşadar se plăteşte fie artiştilor interpreţi, fie producătorilor de fonograme.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin memoriul de recurs, pârâta a susţinut aplicarea greşită a Legii nr. 8/1996, pentru că avea deja încheiat contract cu UPFR, organism de gestiune colectivă, plătind remuneraţia cuvenită.

Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Potrivit art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, actualmente art. 162:

"Organismele de gestiune colectivă au următoarele drepturi şi obligaţii: a) să acţioneze în interesul membrilor pe care îi reprezintă şi să nu impună acestora obligaţii care nu sunt necesare în mod obiectiv pentru protecţia drepturilor şi a intereselor lor sau pentru gestionarea eficientă a drepturilor acestora;".

Prin Decizia ORDA nr. 399/2006 a fost stabilită Metodologia privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi ori executanţi şi producătorilor de fonograme.

Aplicând aceste dispoziţii legale la prezenta cauză, Înalta Curte reţine că recurenta pârâtă are calitate de utilizator, respectiv că deţine spaţii în care se comunică public prestaţii ale artiştilor interpreţi, sens în care îi incumbă obligaţia legală de a achita remuneraţiile cuvenite artiştilor interpreţi şi executanţi pentru radiodifuzarea sau comunicarea publică a înregistrărilor sonore conţinând fixarea prestaţiilor artistice ale acestora.

În raport de acest text de lege, pârâta avea obligaţia de a semna contractul de licenţă neexclusivă cu reclamanta CREDIDAM, în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi şi executanţi, prin raportare la art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi să plătească remuneraţia compensatorie pentru utilizarea prestaţiilor acestora, datorată de pârâtă în temeiul art. 106 din acelaşi act normativ.

Susţinerile pârâtei, privind caracterul unic al remuneraţiei, sunt nefondate şi urmează a fi respinse.

Caracterul unic al remuneraţiei este prevăzut de legislaţia naţională, la art. 112 din legea anterior invocată, aceasta însă cu condiţia să fie vorba despre acelaşi domeniu de creaţie.

Or, cum just a reţinut curtea de apel, nu poate fi primită apărarea în sensul că ar fi suficientă încheierea unei autorizaţii de licenţă neexclusivă cu UPFR, întrucât CREDIDAM şi UPFR sunt organisme de gestiune colectivă care gestionează pentru domenii de creaţie diferite.

Astfel, UPFR gestionează drepturile de autor asupra producătorilor de fonograme, în timp ce CREDIDAM drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, fiind vorba, în cauză, de categorii diferite de titulari de drepturi pentru care remuneraţiile se datorează în mod distinct.

Recurenta pârâta a mai susţinut şi că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat pe ultimul motiv al cererii de apel, legat de incidenţa Convenţiei de la Roma, la care România a aderat in 1988.

Înalta Curte reţine că aceste critici pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând decizia criticată, Înalta Curte reţine că aceasta corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. se are în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De altfel, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile pârâtei, Înalta Curte reţine că prin memoriul de apel, pârâta a susţinut că art. 12 din Convenţia de la Roma prevede că remuneraţia plătită de cel care foloseşte fonograma publicată în scop comercial sau reproducere, plăteşte artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme sau ambilor o remuneraţie unică.

Susţinerea pârâtei, în sensul că instanţa de apel nu ar fi răspuns acestui motiv de apel, aspect care ar atrage nelegalitatea deciziei recurate, este nefondată.

Verificând decizia pronunţată de instanţa de apel, Înalta Curte reţine, aşa cum s-a arătat anterior, că în considerentele acesteia instanţa a explicat detaliat că art. 168 din Legea nr. 8/1996 prevede că remuneraţia este unică în ceea ce priveşte acelaşi domeniu de creaţie, dar Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM şi UPFR sunt organisme de gestiune din domenii de creaţie diferite; primul fiind în drept să gestioneze drepturile artiştilor interpreţi, iar cel de-al doilea gestionează drepturile producătorilor de fonograme.

Ca urmare, Înalta Curte constată că şi aceste critici, care au fost circumscrise pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate, în condiţiile în care au fost analizate toate aspectele învederate prin memoriul de apel.

Văzând prevederile art. 453 C. proc. civ. şi dovada cheltuielilor de judecată depuse de intimata reclamantă reprezentând onorariu de avocat aflată la dosar recurs, va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei de 900 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1054A din 30 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă A. S.R.L. la plata sumei de 900 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.