Recognition of foreign divorce decree: validity of attorney declaration as equivalent document under Art. 1100(3) CPP justifying suspension of proceedings

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă la data de 06.12.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recunoaşterea cu efecte depline pe teritoriul României a sentinţei de divorţ pronunţate de către Curtea Superioară din districtul Cuyahoga, statul Ohio, la data de 5.03.2010, prin care s-a desfăcut căsătoria dintre B. si A., căsătorie încheiată la data de 13.10.2006 în Cleveland, Ohio, USA, transcrisă în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 4 al Mun. Bucureşti sub nr. x/6.05.2008; ca serviciul de stare civilă de pe lângă Primăria Sectorului 4 Bucureşti sa facă cuvenitele menţiuni în registrul de stare civilă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că la data de 13.10.2006, s-a căsătorit cu B., în Cleveland, Ohio, USA, căsătorie care a fost transcrisă în registrul stării civile al Primăriei Sectorului 4 Mun. Bucureşti sub nr. x/6.05.2008.

Căsătoria a fost desfăcută la data de 5.03.2010 de către Curtea Superioară din districtul Cuyahoga, statul Ohio, reclamanta păstrându-şi numele iniţial în căsătorie, respectiv A..

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile pe art. art. 1095 şi urm. din C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 893 din 25 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată.

3. Apelul

Împotriva sentinţei, reclamanta a formulat apel.

Prin încheierea de şedinţă din 7 octombrie 2020, CAB secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a luat următoarele măsuri:

Urmează a fi citat intimatul cu copia înscrisurilor traduse în limba engleză pe care acesta o cunoaşte aşa cum rezultă din cererea comunicată la dosar, nefiind cunoscător de limba română.

Se va cita apelanta-reclamantă cu menţiunea de a depune în termen de 5 zile de la primirea citaţiei, traducerile în limba engleză pentru cererea de apel, înscrisurile ataşate cererii de apel şi citaţia intimatului-pârât pentru termenul viitor pentru a fi legal citat cu copiile traduse ale cererii de apel, ale înscrisurilor ataşate şi ale citaţiei, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Se va cita apelanta-reclamantă cu menţiunea de a depune certificatul de la instanţa statului divorţului privind neatacarea hotărârii de divorţ a cărei recunoaştere o cere de către vreuna din părţi, care astfel să ateste rămânerea ei definitivă. De asemenea, apelanta-reclamantă va fi citată cu menţiunea de a depune opinia integrală a avocatului Statului Ohio, având în vedere că la dosar a ataşat doar nişte puncte din aceasta, respectiv punctele 5, 6, 7 şi 8 aflate la dosar apel, urmând să depună toate punctele care sunt cuprinse în opinia respectivă, traduse în limba română.

4. Încheierea de suspendare

Prin încheierea de şedinţă din 27 ianuarie 2021, CAB secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 242 din C. proc. civ., a suspendat judecarea apelului formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 893 din 25.04.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., pentru neîndeplinirea de către apelanta-reclamantă a obligaţilor stabilite în sarcina sa prin încheierea de la termenul din 7.10.2020.

În motivare, a reţinut că până la termenul de judecată acordat, apelanta-reclamantă A. nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa de a depune la dosar adeverinţa sau certificatul de la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei recunoaştere o cere prin motivele de apel, adeverinţă sau certificat din care să rezulte că nu s-a declarat apel împotriva hotărârii respective.

Instanţa a constatat din copia opiniei avocaţiale depuse de apelanta-reclamantă de la punctul 8, că hotărârea era susceptibilă de apel, acesta nefiind reprezentantul instanţei care a pronunţat hotărârea, nu este emitentul unui înscris în sensul solicitat de Curte şi a suspendat judecata cauzei, în condiţiile art. 242 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina sa prin încheierea de la termenul din 07.10.2020.

5. Recursul

Împotriva încheierii de suspendare din 27 ianuarie 2021, reclamanta a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicitând admiterea recursului prin aplicarea corectă a normelor incidente, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei in vederea continuării judecăţii pe fond.

Prin motivele de recurs, reclamanta susţine în esenţă, că nu i se poate imputa nicio culpa procesuală prin faptul că nu a depus un certificat/adeverinţă care să ateste existenţa sau inexistenţa apelului, precum şi a datei rămânerii definitive a hotărârii, atât timp cât a făcut aceasta dovadă atât prin Declaraţia avocatului autorizat din Ohio, C., din care rezulta ca data rămânerii definitive a hotărârii de dizolvare a căsătoriei dintre părţile litigante este 16.03.2010, cât si prin Tabelul privind "Informaţii din registru" aflat la dosar, astfel că în mod eronat instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii, pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, în temeiul art. 242 din C. proc. civ.

6. Procedura de filtru

Prin raport s-a reţinut că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar prin încheierea de şedinţă din 8 februarie 2022, Înalta Curte a admis în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi

1. Sub un prim aspect, Curtea constată că suspendarea judecăţii reprezintă acel incident procedural care constă în oprirea cursului judecăţii datorită unor împrejurări voite de părţi ce nu mai stăruie în judecarea pricinii, ori independente de voinţa lor, când părţile sunt în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată.

Cazurile în care instanţa poate să dispună suspendarea judecăţii, sunt limitativ prevăzute de lege, alte împrejurări decât cele stabilite expres de lege, nefiind de natură să justifice suspendarea judecăţii.

Dispoziţiile art. 242 C. proc. civ. reglementează unul dintre cazurile de suspendare legală facultativă prevăzute de legea procesual civilă.

Astfel, potrivit art. 242 din C. proc. civ., atunci "(1) Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 189 sunt aplicabile.

(2) La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua".

Din modul de reglementare a acestui caz de suspendare legală facultativă, rezultă intenţia legiuitorului procesual român de a institui un caz particular de astfel de suspendare, ca şi sancţiune procedurală, instituind condiţia culpei părţii reclamante, pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii.

Prin intermediul acestei norme juridice, se observă însă, faptul că legiuitorul a reglementat două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea judecăţii şi anume, pe lângă cea evocată, şi cea relativă împiedicării astfel, a desfăşurării normale a procesului.

Aşadar, suspendarea judecăţii în temeiul acestui text legal (sau menţinerea suspendării astfel dispuse) se poate decide pentru nerespectarea unei anume obligaţii stabilite de lege sau de către instanţă, însă doar în ipoteza în care această nerespectare a obligaţiei împiedică normala desfăşurare a procesului şi este culpabilă părţii.

2. Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Curtea constată faptul că prin încheierea contestată, instanţa de fond a dispus suspendarea judecăţii, ca urmare a nedepunerii la dosar, a adeverinţei sau a certificatului de la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei recunoaştere se cere prin motivele de apel, din care să rezulte că nu s-a declarat apel împotriva respectivei hotărâri.

Or, Curtea constată că în materie de recunoaştere hotărâri judecătoreşti străine - obiectul prezentei cauze, dispoziţiile art. 1100 C. proc. civ. impun:

"Documente ataşate la cerere - (1) Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de prezentul cod şi va fi însoţită de următoarele acte:

a) copia hotărârii străine;

b) dovada caracterului definitiv al acesteia;

c) copia dovezii de înmânare a citaţiei şi a actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină, sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea;

d) orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute la art. 1.096.

(2) Actele prevăzute la alin. (1) vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea dispoziţiilor art. 1.093. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.

(3) În cazul neprezentării unora dintre documentele prevăzute la alin. (1), instanţa poate fixa un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, dacă se consideră suficient edificată, să dispenseze partea de producerea lor".

Recurenta a precizat faptul că se află în imposibilitatea de a obţine un astfel de certificat sau adeverinţă emanând de la instanţa judiciară americană, întrucât i s-ar fi comunicat telefonic de către respectiva autoritate străină că nu eliberează astfel de acte şi atunci, la recomandarea Direcţiei de Cooperare Judiciară Internaţională în materie de drept civil din Bucureşti, recurenta a luat legătura cu un avocat din Ohio ce i-a eliberat o declaraţie notarială pe proprie răspundere ce ar cuprinde conţinutul solicitat de curtea de apel.

Potrivit art. 1100 alin. (3) C. proc. civ. enunţat, rezultă că în algoritmul juridic presupus de recunoaşterea pe teritoriul României, a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în străinătate, pot fi acceptate şi documente echivalente.

Plecând de la premisa că respectivul/respectiva certificat sau adeverinţă eliberat(ă) de instanţa judiciară americană ar fi reprezentat documentul originar care să ateste caracterul definitiv al hotărârii americane, se observă că instanţa de apel, contestând (prin aserţiunile relative faptului că acest înscris nu emană de la instanţa judecătorească străină) calificarea declaraţiei avocatului american ca şi document primar, originar în acest sens, totuşi nu a enunţat în cuprinsul încheierii de suspendare din data de 27.01.2021, nici un considerent relativ imposibilităţii evaluării sale ca şi document echivalent.

Or, calificarea respectivului înscris de către instanţa de apel ca şi document echivalent, ar fi permis respectivei instanţe judiciare, să continue judecata cererii de apel formulate în cauză.

Aşadar, în lipsa unei atari analize a instanţei de apel, se observă că raţionamentul juridic al aplicării de către aceasta a prevederilor art. 242 C. proc. civ., este viciat, incomplet în privinţa constatării întrunirii cerinţei (obligatorii) a împiedicării desfăşurării normale a procesului, cerinţă analizată la punctul II. 1 al prezentei decizii, fiind aşadar întrunit în cauză motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Întrucât calificarea în raport de circumstanţele concrete ale speţei deduse judecăţii, a declaraţiei notariale date de avocat, ca şi document echivalent în sensul art. 1100 alin. (3) C. proc. civ., revine instanţei devolutive a fondului şi nu instanţei de recurs prezente al cărei control este unul exclusiv de legalitate, Înalta Curte constată că în cauză se impune pentru ansamblul acestor considerente, admiterea recursului şi casarea încheierii recurate, pentru continuarea analizei de către instanţa de apel.

Aşadar, pentru ansamblul acestor argumente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 27 ianuarie 2021, va casa încheierea şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi curte de apel, urmând ca instanţa de apel să verifice dacă declaraţia notarială dată pe propria răspundere de avocatul american reprezintă un document echivalent în sensul art. 1100 alin. (3) C. proc. civ., caz în care judecata apelului va continua, iar în situaţia în care curtea de apel va aprecia că acest înscris nu reprezintă un document echivalent, atunci va aprecia subsecvent, dacă se impune suspendarea judecăţii pentru neîndeplinirea obligaţiei judiciare impuse sau continuarea judecăţii şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în raport de ansamblul probator concret al cauzei, astfel cum a fost el administrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018.

Casează încheierea şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.