Inadmissibility of appeal against refusal to refer preliminary question to CJEU due to lack of statutory competence

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

asupra căii de atac de faţă, intitulate "apel " constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia pronunţată în calea de atac a recursului

Prin decizia civilă nr. 310 din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca tardiv, recursul declarat de recurenta reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 648A din 20 februarie 2017 şi a încheierii de şedinţă din 10 aprilie 2017, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Justiţiei.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei de recurs a fost exercitată de revizuentă calea de atac a contestaţiei în anulare.

Decizia civilă nr. 672R din 30 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a soluţionat calea extraordinară de atac în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă.

3. Cererea de revizuire

Această din urmă hotărâre a făcut obiect al cererii de revizuire promovate de revizuenta A., în cadrul căreia a formulat şi cerere de sesizare a CJUE cu următoarea întrebare preliminară: "Hotărârile Târşia (C- 69/14) şi Călin (C- 676/17) care fac aplicarea principiilor de drept unional ale echivalenţei şi efectivităţii se interpretează în sensul aplicării lor şi în cazul în care revizuirea priveşte o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă incompatibilă cu principiul protecţiei jurisdicţionale efective reglementat de art. 19 alin. (1) paragraf 2 TUE, astfel cum acesta a fost interpretat de CJUE prin Hotărârile (Marea Cameră) C-64/16 din 27.02.2018 şi Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 6 martie 2018 C-284/16."

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţând decizia civilă nr. 649 din 28 iunie 2021 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire. A respins, ca neîntemeiată, solicitarea de sesizare a CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

4. Calea de atac pendinte

Împotriva dispoziţiei de respingere a sesizării CJUE, revizuenta A. a exercitat o cale de atac intitulată "apel’’.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Justiţiei a fost legal citat, însă nu şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unei întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând calea de atac denumită de petentă "apel’’ în raport de excepţia inadmisibilităţii, Înalta Curte constată următoarele:

Dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, formulată de petenta A., cuprinsă în decizia civilă nr. 649 din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost atacată cu "apel’’, partea înţelegând să se prevaleze de temeiurile din art. 466 alin. (2) şi 480 alin. (4) C. proc. civ., deşi solicitarea respinsă a fost formulată în cadrul unei căi extraordinare de atac care a avut la bază contestarea unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, astfel cum s-a evocat în istoricul cauzei.

În ceea ce priveşte normele de competenţă, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

În această materie art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că, secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel’’.

Astfel, în reglementarea normelor cuprinse în C. proc. civ. şi legea de organizare judiciară, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile amintite nu menţionează expres o astfel de abilitare.

Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. orice alte cereri date prin lege în competenţă, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în economia textelor nu există o prevedere care să confere expres instanţei supreme competenţă în soluţionarea apelului împotriva soluţiei prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a CJUE cu pronunţarea asupra unei întrebări preliminare.

Nici relativ la calea de atac a recursului, instanţa notează că legislaţia actuală nu conţine un text care să reglementeze posibilitatea atacării distincte a respingerii solicitării de sesizare a CJUE.

Analizând legislaţia naţională, se poate identifica doar Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care prevede în cadrul art. 2 următoarele:,,(1) Instanţa de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie.

(4) În aplicarea art. 104b din Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, instanţa poate cere, odată cu solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, conform prevederilor alin. (1) şi (2), în cazurile urgente, aplicarea procedurii de urgenţă în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

(5) încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 72 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părţilor; hotărârea este definitivă.’’

Legea naţională descrie, deci, o cale de atac, a recursului, doar în situaţia în care s-a dispus suspendarea judecăţii, concomitent sesizării CJUE, ceea ce nu s-a produs prin decizia atacată, prin care s-a respins cererea de sesizare, astfel că nu s-ar justifica admisibilitatea căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie reţinând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În concluzie, Înalta Curte constată că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare nu se circumscrie normei din art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009.

În final, se mai impune a se preciza că dispoziţiile art. 2 alin. (5) din actul normativ menţionat au fost supuse controlului pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, iar Curtea Constituţională a respins-o, ca inadmisibilă, prin Deciziile nr. 548 din 12 iulie 2016 şi nr. 428 din 22 octombrie 2020. Pe problema supusă analizei sunt relevante următoarele statuări inserate în motivarea Deciziei nr. 548 din 12 iulie 2016:,,14. Curtea constată că ipoteza normativă prevăzută de textul criticat este circumscrisă exclusiv măsurii suspendării, fără a se referi şi la soluţia pe care instanţa o pronunţă în sensul admiterii, respectiv respingerii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Desigur că măsura suspendării se dispune/poate fi dispusă numai în situaţia admiterii cererii de sesizare pentru pronunţarea asupra unei întrebări cu titlu preliminar, însă nu această din urmă soluţie pronunţată de instanţă este avută în vedere de legiuitor şi, în mod evident, nici soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

15. Rezultă, aşadar, că criticile formulate se referă la o ipoteză normativă pe care textul nu o prevede. Reglementarea distinctă a unei căi de atac împotriva unei categorii de măsuri dispuse de instanţa de judecată nu poate fi convertită într-un viciu de neconstituţionalitate al reglementării, motivat de faptul că aceeaşi cale de atac ar trebui să fie prevăzută şi în privinţa altor măsuri pentru care partea interesată are deschisă calea dreptului comun în materie. Altfel spus, nu ne aflăm în prezenţa unei eventuale omisiuni legislative cu relevanţă constituţională care să atragă, potrivit distincţiilor realizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, competenţa instanţei de contencios constituţional de a proceda la corectarea acesteia pe calea controlului de constituţionalitate (a se vedea, pentru distincţia menţionată, de exemplu, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010 sau Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014), ci a unei opţiuni a legiuitorului ce dă expresie prevederilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii’’.

16. Faptul că legiuitorul a apreciat ca, din considerente vizând celeritatea soluţionării cauzelor, să ofere o cale de atac, separat de hotărârea de fond, împotriva măsurilor de suspendare a judecăţii în situaţia admiterii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea asupra unei întrebări cu titlu preliminar, nu poate fi interpretat ca o restrângere/imposibilitate a utilizării căilor de atac prevăzute de dreptul comun în privinţa încheierilor prin care se dispun alte măsuri, care pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti prin care cauza a fost soluţionată.’’

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" promovată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 649 din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, raportat la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 649 din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.