Annulment of unmotivated extraordinary appeal for failure to develop grounds of illegality within statutory deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal, leaving in force the lower court's decision to reject the request to refer a constitutional question to the Constitutional Court; the appellant prevailed on no substantive merits as the appeal was dismissed procedurally. The dispute involved an appellant who had failed to motivate her appeal against the Court of Appeal's dismissal of her exception of unconstitutionality regarding Article 402 of the Code of Civil Procedure, initially submitting a bare notice of appeal and subsequently missing the 48-hour deadline to motivate it after the challenged order was served. The decisive legal basis was the mandatory requirement under Article 486(1)(d) and Article 487 of the Code of Civil Procedure that appeals must contain specific grounds of illegality, combined with Article 489 which stipulates that an appeal not motivated within the legal time limit is null and void, leading the court to apply the sanction of annulment under Article 496(1) in conjunction with Article 489.
Legislator headnote
AI generatedart. 402 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ, art. 470 alin. (5) C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ; Annulment of unmotivated extraordinary appeal for failure to develop grounds of illegality within statutory deadline: Cu titlu preliminar, instanţa notează că în şedinţa publică de la termenul de judecată din 14 aprilie 2022, în combaterea excepţiei de nulitate a recursului din perspectiva lipsei criticilor, reprezentanta petentei a învederat că nu a primit motivarea încheierii de respingere a solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale, înţelegând totuşi să formuleze motive de recurs la 13 aprilie 2022, reprezentate de reiterarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul recursului
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ., formulată de petenta A..
2. Calea de atac exercitată în speţă
Împotriva acestei încheieri, petenta a formulat recurs la 8 octombrie 2021, cererea fiind trimisă instanţei prin e-mail.
Petenta nu a expus argumente pentru care ar considera că este nelegală încheierea Curţii, ci s-a rezumat la a arăta că va motiva recursul după comunicarea încheierii.
Prin încheierea din 9 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, învestită cu soluţionarea recursului declarat de petentă, a suspendat judecata în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile legal citate au lipsit de la termenul respectiv şi nici nu au solicitat judecarea procesului în lipsă.
La 24 februarie 2022, petenta, prin mandatar, a formulat cerere de reluare a judecăţii dosarului, acesta primind termen de soluţionare la 14 aprilie 2022.
3. Apărările formulate în recurs
Intimatul nu a depus întâmpinare, deşi a fost citat în mod legal în proces.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 7 octombrie 2021 în raport de excepţia nulităţii pentru nemotivare, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa notează că în şedinţa publică de la termenul de judecată din 14 aprilie 2022, în combaterea excepţiei de nulitate a recursului din perspectiva lipsei criticilor, reprezentanta petentei a învederat că nu a primit motivarea încheierii de respingere a solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale, înţelegând totuşi să formuleze motive de recurs la 13 aprilie 2022, reprezentate de reiterarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.
Din verificarea actelor dosarului ce s-a judecat la Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, rezultă că a fost comunicată petentei încheierea din 7 octombrie 2021 la data de 11 octombrie 2021, potrivit procesului-verbal de înmânare de la fila x, prin urmare viciul de procedură semnalat nu subzistă, iar argumenţia depusă ulterior nu poate fi examinată în considerarea faptului că a fost formulată cu mult peste termenul de declarare a recursului în raport de pronunţare şi a depăşit şi momentul comunicării actului atacat (în cele 48 de ore de la pronunţare, respectiv de la comunicare).
Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de petenta A. la 8 octombrie 2021 nu conţine precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate, limitându-se la a arăta că înţelege să declare recurs împotriva încheierii din 7 octombrie 2021 şi că îl va motiva ulterior comunicării actului.
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.
Acest din urmă text face referire la ipoteza în care termenul pentru exercitarea recursului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, caz în care motivarea se va face într-un termen de aceeaşi durată, ce curge însă de la data comunicării hotărârii.
În speţă, recurenta nu a expus criticile de nelegalitate în cadrul declaraţiei de recurs (depuse în termen) şi nici nu a îndeplinit cerinţa motivării în cele 48 de ore de la comunicarea încheierii care conţine dispoziţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum prescrie norma din art. 470 alin. (5) C. proc. civ.
Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.
Constatând că recurenta nu a arătat care sunt motivele de recurs, precum şi că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu la prezentul termen de judecată, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. combinat cu art. 489 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.