Peremption start date: Suspension order pronouncement date versus communication date under Art. 416(2) Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 27 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., a se dispune deschiderea procedurii de adopţie pentru minorul C., suspendarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti şi delegarea acestora pentru a fi exercitate de către preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal în primă instanţă

Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a pronunţat sentinţa civilă nr. 71 din 14 octombrie 2020, prin care a admis cererea de deschidere a procedurii de adopţie, a constatat inexistenţa consimţământului pârâtului A., tatăl minorului C., şi a pârâtei B., mama minorului C., în procedura judecătorească de soluţionare a cererii de deschidere a procedurii adopţiei şi a suplinit consimţământul la adopţie al acestora în condiţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, republicată, privind procedura adopţiei. A încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei minorului C., a suspendat exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti ale părinţilor fireşti şi a dispus că după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri drepturile şi obligaţiile părinteşti vor fi exercitate de către Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B., cale de atac cu care a fost învestită Curtea de Apel Bacău la 25 ianuarie 2021.

3. Decizia pronunţată în incidentul procedural al perimării de Curtea de Apel

Prin încheierea din 12 martie 2021 a fost suspendată judecata cauzei în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. faţă de împrejurarea că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la termenul în cauză şi nici nu a cerut soluţionarea în lipsă a litigiului.

Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 4 din 17 decembrie 2021 a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanta pârâtă D. împotriva sentinţei tribunalului şi a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de repunere pe rol a pricinii.

4. Recursul exercitat în cauză

Hotărârea de perimare a fost atacată pe calea recursului de către pârâta B., în memoriul de recurs făcându-se referire la dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., fără însă a se preciza în concret ipoteza de nelegalitate incidentă în speţă, de natură să conducă la schimbarea soluţiei dispuse de Curtea de Apel.

Recurenta s-a rezumat a arăta că încheierea de suspendare a procesului nu i-a fost comunicată şi s-a găsit, astfel, în imposibilitate de a formula o cerere de repunere pe rol în perioada cât cursul judecăţii a fost oprit.

Din consultarea dosarului a rezultat că actul a figurat comunicat prin afişare la uşa instanţei, întrucât în ce priveşte adresa de domiciliu, unde s-a realizat comunicarea mai multor acte procedurale în cursul judecăţii, citaţia avea inserată menţiunea "destinatar necunoscut’’.

Recurenta a aflat întâmplător despre termenul fixat în vederea perimării apelului, motivat de faptul că nu mai locuieşte de ani de zile la adresa de domiciliu indicată în cererea de apel, respectiv judeţ Neamţ, ci în localitatea Vlad Ţepeş, judeţ Călăraşi, aceasta reprezentând locuinţa concubinului său.

Pentru motivele învederate, instanţa de apel greşit a perimat cauza şi a respins cererea de repunere pe rol, ca rămasă fără obiect, iar recursul se impune a fi admis cu consecinţa casării hotărârii de perimare şi a admiterii cererii de repunere pe rol.

5. Apărările formulate în recurs

Motivele de recurs au fost comunicate intimaţilor, însă aceştia nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unei întâmpinări.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 ianuarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate în principiu a recursului faţă de data iniţială a dosarului, 27 august 2020, ulterioară datei de 21.12.2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul formulat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 4 din 17 decembrie 2021, Înalta Curte reţine următoarele:

Analiza memoriului de recurs al recurentei relevă formularea unei singure critici, constând în necomunicarea actului prin care s-a dispus luarea măsurii de suspendare a judecării cauzei pe temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor de la termenul din 12 martie 2021. Reclamă partea că, în lipsa cunoaşterii soluţiei, nu a fost în măsură să formuleze o cerere de repunere pe rol în intervalul de timp pentru care a fost suspendată judecata.

Critica evocată îşi are corespondent în ipoteza de nelegalitate înscrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă se vădeşte a fi neîntemeiată.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că din perspectiva momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, ceea ce prezintă relevanţă este data la care s-a dispus suspendarea judecăţii, 12 martie 2021, şi nu momentul la care această măsură a fost comunicată părţilor.

Data de la care trebuie calculat termenul de perimare este data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii pricinii, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost sau nu comunicată părţilor, întrucât atât luarea măsurii suspendării, cât şi lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţilor, lipsei de stăruinţă a acestora în vederea judecării litigiului.

Această împrejurare rezultă şi din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de către instanţă. Prin urmare, acest termen nu curge de la data comunicării actului de procedură (adică de la data comunicării încheierii de suspendare), ci de la data efectuării actului de procedură respectiv (adică de la data dispoziţiei instanţei de suspendare a procesului).

Ca atare, actul de procedură care marchează începerea curgerii termenului de perimare nu este "actul de comunicare", ci însuşi actul îndeplinit de instanţă, din perspectiva curgerii termenului de perimare fiind fără relevanţă dacă actul de procedură este comunicat ori nu.

În acelaşi sens, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 254 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 973 din 22 octombrie 2020, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi a constatat că dispoziţiile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Astfel, Curtea Constituţională a statuat că "nu poate reţine critica potrivit căreia prevederile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale pe motiv că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, chiar şi atunci când nu a fost adus la cunoştinţa părţii, pentru ca aceasta să fie conştientă de toate consecinţele ce decurg din îndeplinirea sa". În acest sens, Curtea a subliniat "că procesul civil este guvernat de principiul publicităţii, părţile având posibilitatea de a lua cunoştinţă fără niciun fel de restricţii de întregul parcurs procesual. Ca atare, cu o minimă diligenţă, pot afla în timp util despre efectuarea oricărui act procedural. În ceea ce priveşte importanţa în ansamblul procesului a diverselor acte, fiecare dintre părţi o va aprecia în mod subiectiv, în funcţie de propriile interese procesuale. Textul de lege criticat este însă suficient de clar încât să semnaleze părţilor că lăsarea în nelucrare a unei pricini timp de 6 luni conduce la perimarea acesteia".

Totodată, a reţinut că:

"Partea nu poate să se prevaleze de faptul că nu i-a fost comunicată îndeplinirea unui anumit act procedural de la care începe să curgă acest termen. O asemenea susţinere nu ar putea fi argumentată logic, întrucât întotdeauna va exista un act procedural de care partea va avea cunoştinţă şi de la care, teoretic, va începe să curgă termenul de perimare. În condiţiile citării legale, se prezumă că partea cunoaşte toate actele îndeplinite, indiferent că se comunică sau nu ori dacă au fost efectuate de părţi ori de instanţă. Mai mult, ţinând cont de obligaţia exercitării cu bună-credinţă a drepturilor, inclusiv a celor procesuale, chiar dacă în cauză a fost îndeplinit un anumit act pe care, potrivit legii, instanţa nu avea obligaţia să îl comunice şi de care partea nu ia cunoştinţă, aceasta va trebui să aibă în vedere calculul termenului de perimare de la ultimul act procedural despre a cărui efectuare ştia deja. Partea nu poate invoca, în apărarea sa, faptul că actul nu i-a fost comunicat, de vreme ce comportamentul său pentru evitarea perimării cauzei ar fi trebuit să fie raportat la actul a cărui existenţă o cunoştea şi care este anterior celui de a cărei necomunicare se prevalează. Într-o asemenea ipoteză devine incident principiul nemo auditur propriam turpitudinem alegans, care lipseşte de pertinenţă criticile de neconstituţionalitate formulate prin prisma unui astfel de argument, în condiţiile în care persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, invocând, de fapt, propria sa culpă".

În speţă, în dosarul de apel, pârâta B. a fost citată la domiciliul indicat în cererea de apel pentru toate termenele de judecată acordate în cauză, inclusiv la cel la care a fost dispusă suspendarea judecăţii, iar, în calitate de titulară a cererii de apel, avea îndatorirea procesuală de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, astfel că nu poate invoca în calea de atac a recursului lipsa sa de stăruinţă în judecarea litigiului de faţă prin necomunicarea actului procedural din 12 martie 2021.

Aşadar, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data pronunţării încheierii de suspendare - 12 martie 2021 şi s-a împlinit la 12 septembrie 2021, prelungindu-se până la 13 septembrie 2021, conform modalităţii de calcul prescrise de art. 181 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. (având în vedere că ziua de 12 octombrie era nelucrătoare). Or, la momentul pronunţării deciziei Curţii de Apel, calea de atac ordinară era perimată, iar cererea de repunere pe rol s-a dovedit a fi rămasă fără obiect în raport de momentul la care a fost formulată, chiar în şedinţa de la termenul de judecată din 17 decembrie 2021, ceea ce denotă că s-a realizat o judicioasă aplicare a prevederilor art. 416 C. proc. civ. relativ la operarea sancţiunii perimării.

Sub al doilea aspect, Înalta Curte notează că recurenta avea posibilitatea de a opune eventuale critici raportat la citarea sa în proces în etapa apelului şi, inclusiv la termenul la care a operat suspendarea pentru lipsa părţilor, în cadrul unui recurs având ca obiect încheierea de suspendare, dar nu a înţeles să uzeze de o atare cale de atac.

Nici schimbarea domiciliului părţii nu conferă un caracter scuzabil în neglijarea obligaţiilor procesuale impuse de legiuitor pentru desfăşurarea procesului, câtă vreme nu au fost îndeplinite exigenţele impuse de art. 172 C. proc. civ. "Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare’’, recurenta neaducând la cunoştinţa instanţei modificarea adresei de domiciliu.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele pentru existenţa cazului de nelegalitate în care se circumscriu susţinerile exprimate în recurs, urmând a-l respinge, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 4 din 17 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.