Failure to substantiate appeal against refusal to refer unconstitutionality exception within statutory deadline
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by a petitioner, effectively rejecting the attempt to challenge the Court of Appeal’s dismissal of a request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court; consequently, the lower court's decision denying the referral regarding Article 200(2) of the Code of Civil Procedure remains in force. The dispute centered on procedural admissibility within a revision proceeding, where the appellant declared an appeal verbally within the 48-hour statutory limit but failed to submit written grounds of appeal until nearly two months later, well past the deadline for motivation running from the date of service. The Court applied the mandatory provisions of Articles 487(1) and 470(5) of the Code of Civil Procedure, construed in light of Article 29 of Law No. 47/1992, holding that the appeal required specific written grounds demonstrating the failure of admissibility conditions under Article 29(1)-(3) of Law No. 47/1992; because the court cannot substitute the party's argumentation or conduct an ex officio review, the untimely and unsubstantiated appeal was subject to the statutory sanction of annulment.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 200 alin. (2) C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 470 alin. (5) C. proc. civ; Failure to substantiate appeal against refusal to refer unconstitutionality exception within statutory deadline: Revizuenta A. a formulat recurs împotriva încheierii din 8 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022
Asupra cererii de recurs, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Hotărârea atacată:
Prin încheierea din 8 februarie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis în parte cererea formulată de revizuenta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale şi, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 197 teza a II - a C. proc. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituţie, excepţie invocată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimaţii S.C. B. S.R.L. şi C., în dosarul nr. x/2021.
A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 200 alin. (2) C. proc. civ.
A luat act de declararea recursului împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ.
A respins, ca nefondată, cererea de amânare a judecăţii până la soluţionarea recursului declarat, raportat la faptul că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu impun suspendarea judecăţii nici în situaţia în care se sesizează Curtea Constituţională a României cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate. Prin urmare, cu atât mai puţin, în cazul în care este respinsă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale şi împotriva soluţiei se declară recurs, nu există temei care să împiedice, la acest moment, continuarea judecăţii.
A admis excepţia netimbrării cererii de repunere a cauzei pe rol şi, în consecinţă, a anulat cererea de repunere pe rol ca nefiind timbrată.
Din oficiu, a invocat excepţia perimării cererii de revizuire şi a prorogat pentru termenul următor discutarea acesteia.
A admis cererea de amânare formulată de revizuenta A., pentru a se depune la dosar nota de şedinţă prin care să se indice motivele pentru care se invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. şi ce texte legale din Constituţia României sunt încălcate.
A amânat judecarea cauzei la 8 martie 2022.
2. Calea de atac a recursului:
Revizuenta A. a formulat recurs împotriva încheierii din 8 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul a fost declarat verbal, chiar la momentul pronunţării Curţii de Apel Braşov (aspect consemnat în cuprinsul încheierii atacate) şi, ulterior, în scris - printr-o cerere distinctă transmisă prin fax la 9 februarie 2022. În cuprinsul acestei cereri, partea a menţionat că, după comunicarea încheierii atacate, va formula şi va înainta instanţei motivarea recursului.
Încheierea recurată a fost comunicată recurentei-revizuente la 21 februarie 2022, astfel cum reiese din copia procesului-verbal de înmânare existent la dosarul curţii de apel.
La 13 aprilie 2022 recurenta-revizuentă A. a transmis prin fax motivele de recurs.
4. Procedura în faţa instanţei de recurs:
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 2 martie 2022.
S-a stabilit termen de judecată la 14 aprilie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, termen la care instanţa a pus în discuţie excepţia nulităţii pentru nemotivarea recursului în termenul prevăzut de art. 487 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul în raport cu excepţia nulităţii invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Calea de atac a recursului a fost declarată împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 200 alin. (2) C. proc. civ.
În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În condiţiile în care o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată, reiese că raţiunea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 referitoare la recurs a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunţate, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie.
Dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de autoritatea de jurisdicţie constituţională.
În jurisprudenţa sa constantă (Decizia nr. 1.512 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011, Decizia nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, Decizia nr. 105 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 21 mai 2013, sau Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018), Curtea a reţinut că natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, are menirea de a da expresie principiului celerităţii şi al soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu.
Din aceleaşi raţiuni, legiuitorul a instituit şi reguli speciale de procedură, reguli ce fac referire la exercitarea recursului - ca singură cale de atac împotriva încheierii instanţei de judecată, cât şi la soluţionarea recursului în termen de 3 zile.
În evidenţierea caracterului special al acestei proceduri, Curtea Constituţională a statuat că "instanţa de judecată în faţa căreia este invocată excepţia de neconstituţionalitate realizează un control al condiţiilor de admisibilitate a acesteia în exercitarea rolului său de filtru, fără a o putea respinge pe motive ce ţin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care ţin de resortul instanţei de contencios constituţional, ci doar cu privire la motivele care privesc îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ar putea privi exclusiv condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită consideraţii teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepţiei" (Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018 - hotărâre la care recurenta-revizuentă A. a făcut referire în susţinerile verbale).
Aşadar, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate avea loc exclusiv pentru motivele expres şi limitativ enumerate în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, care sunt pur obiective şi strict legate de îndeplinirea unor condiţii procedurale.
Prin urmare, prin cererea de recurs pe care o formulează, autorului excepţiei îi va reveni sarcina de a demonstra, printr-o motivare corespunzătoare, că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind nelegală soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată de instanţă.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei-revizuente, în sensul că simpla declarare a recursului determină controlul instanţei superioare, fără a fi necesară motivarea căii de atac. Dacă ar proceda la examinarea recursului într-o asemenea manieră, instanţa de recurs s-ar substitui practic autorului excepţiei de neconstituţionalitate în formularea unor critici de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi implicit a unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi".
Pentru a se putea verifica legalitatea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, trebuie ca în cuprinsul cererii de recur, să existe critici concrete care să reflecte care dintre condiţiile de admisibilitate se apreciază a fi îndeplinite şi care este greşeala imputată instanţei ierarhic inferioare, chiar dacă "dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută prin concluzii scrise sau susţineri orale" - astfel cum se reţine în Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, anterior menţionată.
Procedura instituită pentru sesizarea Curţii Constituţionale nu cuprinde reguli speciale în ceea ce priveşte motivarea recursului, astfel încât se aplică normele de drept comun existente în C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor", iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Făcând aplicarea acestor dispoziţii la speţa dedusă judecăţii, reiese că, astfel cum prevede art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs conform art. 494 C. proc. civ., în cazul în care termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii (în cauză, termenul de 48 de ore curge de la pronunţare), motivarea recursului se va face într-un termen de aceeaşi durată care curge însă de la data comunicării hotărârii.
În speţă, revizuenta A., în termen legal, a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ., precizând că, după comunicarea încheierii atacate, va formula şi va înainta instanţei motivele de recurs.
Încheierea recurată a fost comunicată părţii la 21 februarie 2022 (dată de la care începea să curgă termenul de 48 ore pentru motivarea căii de atac), iar motivele de recurs au fost transmise prin fax la 13 aprilie 2022, cu încălcarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 487 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 470 alin. (5) C. proc. civ.
Calea de atac formulată nu a fost motivată în termenul legal, fiind o simplă declaraţie de recurs ce nu conţine vreo critică de natură a declanşa un control al instanţei superioare în ceea ce priveşte îndeplinirea/neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.
Motivarea, în condiţiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligaţia părţii interesate, care trebuie să manifeste diligenţă în acest sens, instanţa neputându-se substitui autorului în formularea unor critici privind condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, astfel cum anterior s-a arătat.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac, absolutizarea unui anumit drept putând avea drept consecinţă fie negarea, fie limitarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora legea le acordă ocrotire în egală măsură.
Prin nemotivarea căii de atac în termenul prevăzut de lege, în cauză intervine sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului.
Fraza inserată în finalul paragrafului nr. 21 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 714 din 9 noiembrie 2017, dată în analiza excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul că "dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută şi prin concluzii scrise sau susţineri orale", poate fi înţeleasă, cel mult, în sensul că dezvoltarea motivelor de recurs prezentate în termenul impus de C. proc. civ. poate fi făcută şi după împlinirea acestui termen.
Având în vedere considerentele expuse, reţinând că motivele de recurs au fost înregistrate după împlinirea termenului legal de motivare a căii de atac, constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuenta A. împotriva încheierii din 8 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2022.