Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 865/2022 AI generated

Challenge withdrawn; suspension order stands as proceedings terminated.

Case Number Decizia nr. 865/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice took note of the appellant-challenger's withdrawal of the appeal (recurs) against the suspension order of 16 September 2021 issued by the Craiova Court of Appeal, thereby ending the proceedings in favor of the appellees; the withdrawal was accepted as an unequivocal act of disposition under Article 406 of the Romanian Code of Civil Procedure, with the other parties' tacit consent, applying the principle of party autonomy, and the decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 406 C. proc. civ, art. 406 alin. (4) C. proc. civ; Challenge withdrawn; suspension order stands as proceedings terminated: În urma verificării îndeplinirii condiţiilor art. 406 C. proc. civ., având în vedere acordul tacit al celorlalte părţi, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea principiului disponibilităţii, să ia act de renunţarea recurentului-contestator A. la judecata recursului.

Keywords

AI generated
standing to appeal article of civil procedure discontinuation of proceedings revocation of suspended sentence withdrawal of opposition breach of expulsion order

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 406 C. proc. civ.

Basis for taking note of the appellant's waiver of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra cererii de renunţare, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 septembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a suspendat judecata contestaţiei în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 542 din 8 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu B. şi C..

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 octombrie 2021.

La 17 februarie 2022 recurentul-contestator a formulat cerere de renunţare la judecata recursului.

La 17 martie 2022 s-a luat act de raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, stabilindu-se termen cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea discutării cererii de renunţare la judecata recursului.

Asupra cererii de renunţare la judecata recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., "(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială."

Potrivit art. 406 alin. (4) C. proc. civ., "dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare."

Manifestarea de voinţă în sensul renunţării la judecata căii de atac este un act de dispoziţie, o desistare a părţii, prin care aceasta achiesează la hotărârea atacată.

În cauză, această manifestare de voinţă este neechivocă şi reiese din declaraţia recurentului-contestator A. de renunţare la judecarea recursului.

În urma verificării îndeplinirii condiţiilor art. 406 C. proc. civ., având în vedere acordul tacit al celorlalte părţi, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea principiului disponibilităţii, să ia act de renunţarea recurentului-contestator A. la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurentului-contestator A. la judecata recursului declarat împotriva încheierii din 16 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2022.