Quantification of moral damages for fatal CO poisoning accident and application of civil liability for employer's failure to maintain vehicle and provide safety training

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B. S.A., C. S.R.L., D. şi E., obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 200.000 euro, reprezentând daunele suferite ca urmare a evenimentului asigurat produs la data de 12 decembrie 2015, soldat cu decesul unicului său fiu, în vârstă de 23 ani, ca urmare a intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon, precum şi la plata dobânzii legale, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă.

Prin încheierea din 19 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cauza în vederea repartizării aleatorii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în data de 15 februarie 2018, sub nr. x/2017.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 2368 din 19 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului E., invocată prin întâmpinare şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis, în parte, acţiunea în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi. În temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) cu referire la cele ale art. 26 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 a obligat-o pe pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 92.600 RON (echivalentul a 20.000 euro la cursul valutar al BNR de 4,63 RON/euro la data de 13 decembrie 2017 - data introducerii cererii de chemare în judecată). A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată. A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtului E. suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus. În baza dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 l-a obligat pe pârât să plătească în favoarea statului suma de 2957 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată la valoarea pretenţiilor admise. În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 a dispus ca restul cheltuielilor să rămână în sarcina statului.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 1809/A din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.C. C. şi D.. A respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei tribunalului. A admis apelul principal declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâta B. S.A. la plata daunelor morale în sumă de 50.000 euro în echivalent în RON la data plăţii. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., arătând că nu conţine o motivare care să se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu a stabilit în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii şi cuprinde motive contradictorii.

A precizat, în esenţă, că în producerea evenimentului rutier culpa exclusivă aparţine şoferului, astfel încât nu poate fi obligată la acordarea de despăgubiri.

A susţinut că această situaţie de fapt rezultă din actele dosarului penal nr. x/2015, la aceasta urmând a se aplica normele legale în vigoare, respectiv Legea nr. 136/1995 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Recurenta a făcut trimitere şi la decizia nr. 23/2015 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, considerând că în mod neîntemeiat, curtea de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor legale menţionate şi nu le-a menţionat în decizia atacată.

Prin al doilea motiv, recurenta a criticat faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere la acordarea despăgubirilor practica judiciară în materie, astfel cum este avută în vedere prin dispoziţiile art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014.

A precizat că în evaluarea prejudiciului moral nepatrimonial, instanţa de apel a arătat în motivarea soluţiei faptul că dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ. instituie o prezumţie relativă în ceea ce priveşte durerea încercată prin moartea victimei.

A apreciat că în egală măsură, instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere şi următoarele împrejurări în funcţie de care se apreciază despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial, respectiv faptul că este vorba de o faptă săvârşită din culpă, dacă persoanele prejudiciate depindeau de victimă, dacă erau minore, dacă aveau tulburări sufleteşti dovedite cu rapoarte psihologice care să arate dimensiunea traumei suferite.

Faţă de cele învederate, recurenta a considerat că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, motivată confuz şi contradictoriu şi este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.

A solicitat a se observa că instanţele fondului nu s-au raportat la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare la deciziile invocate în apărare.

A susţinut că prin raportarea la criterii obiective, singurele în măsură să confere caracterul justificat al daunelor şi natura controlată a acestora, se poate observa că suma acordată este deosebit de mare, creând o discrepanţă majoră între cuantumul acordat intimatei şi cel acordat altor victime prin ricoşeu în situaţii similare.

A mai arătat că despăgubirea pentru repararea prejudiciului personal nepatrimonial are destinaţia de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, fără a constitui un mijloc de pedeapsă sau de îmbogăţire a victimei.

A criticat şi faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere nici jurisprudenţa CEDO, în astfel de cazuri Curtea Europeană arătând importanţa principiului echităţii.

A concluzionat că în raport de acestea este evident că instanţa a avut în vedere posibilitatea asigurătorului de a plăti această daună, amplificând astfel nivelul despăgubirii, ceea ce nu este permis de lege.

În situaţia în care se va dispune desfiinţarea titlului executoriu reprezentat de hotărârea recurată, a solicitat întoarcerea executării silite, conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de netimbrare a căii de atac, lipsa de obiect a cererii de întoarcere a executării şi inadmisibilitatea acesteia, întrucât nu s-a procedat la punerea în executare, excepţia de nulitate pentru neîncadrare (întrucât motivele de recurs reprezintă reiterări ale motivelor de apel), iar pe fond, a solicitat respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată.

A apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 invocate de către recurentă, decizia atacată fiind motivată în fapt şi în drept sub toate aspectele deduse judecăţii.

A susţinut că în mod corect nu a fost reţinută culpa exclusivă a fiului reclamantei, aşa cum de altfel rezultă şi din probele administrate în cauză.

Potrivit intimatei, în cauză nu este incidentă forţa majoră, la momentul producerii evenimentului exista o poliţă RCA valabilă, astfel încât nu se poate vorbi de lipsa unei obligaţii de acordare a despăgubirilor din partea asigurătorului.

A mai susţinut că daunele morale au fost corect stabilite iar instanţa de apel a argumentat acordarea acestora. Deciziile de practică judiciară invocate de către recurentă, fie sunt din materia contenciosului administrativ, fie nu prezintă similaritate cu speţa dedusă judecăţii. Prin decizii ale Înaltei Curţi s-a stabilit că Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale emis de Fondul de protecţie al victimelor străzii este elaborat cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări în cadrul procedurii administrative şi nu reprezintă un criteriu legal specific instanţelor de judecată.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care criticile formulate au fost constatate încadrabile în motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi la 13 aprilie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed:

Prin motivele subsumate pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., recurenta a susţinut, atât nemotivarea hotărârii, respectiv motivarea contradictorie în raport de art. 425 alin. (1) lit. b) din cod, cât şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 136/1995, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014, faţă de aprecierea culpei în producerea accidentului.

Examinând decizia recurată se constată că nu pot fi primite criticile formulate.

Se observă astfel, prin prisma art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., contrar susţinerii recurentei, că prin decizia atacată, curtea de apel a procedat la analiza probatoriului administrat pe care l-a valorificat în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale.

Curtea de apel a analizat, în concret, susţinerile pârâtei, constatând că s-a stabilit corect de către prima instanţă că fapta ilicită constă în acţiunea angajatorului de a pune la dispoziţia angajaţilor un vehicul neverificat din punct de vedere tehnic, precum şi într-o inacţiune manifestată prin lipsa constatată de inspectorii ITM de informare a angajaţilor cu privire la politicile de securitate în muncă.

A constatat, pe de altă parte, că rezultatul vătămător s-a produs şi ca urmare a atitudinii manifestate chiar de către victime, care, deşi au realizat tipul defecţiunii produse la vehiculul cu care se deplasau,au luat decizia de a-şi continua deplasarea.

Instanţa de apel a avut în vedere, în ceea ce priveşte culpa în producerea evenimentului, că tribunalul s-a raportat, în mod corect, şi la caracterul imprudent al comportamentului autorilor faptei ilicite, în contextul situaţiei de fapt, reţinându-se culpa comună a angajatorului şi angajaţilor victime în producerea accidentului.

Se constată ca atare, contrar susţinerii recurentei, că instanţa de apel s-a aplecat asupra situaţiei particulare a speţei, pe care a analizat-o în raport de susţinerile părţii şi de înscrisurilor de la dosar.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează ce trebuie să cuprindă considerentele unei hotărâri, motivarea reprezentând o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar.

Obligaţia pe care şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Or, în cauză, se constată că această garanţie procesuală a fost respectată, instanţa de apel arătând motivele pe care şi-a întemeiat soluţia.

În ceea ce priveşte critica privind neaplicarea deciziei nr. 23/2015 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, se constată că aceasta a fost pronunţată în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, cu privire la posibilitatea acordării de despăgubiri rudelor celui vinovat de producerea accidentului, ca urmare a decesului produs din culpa exclusivă a victimei înseşi, în cazul asigurării de răspundere civilă obligatorie, ceea ce nu este cazul în speţă.

Nici critica vizând faptul că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor dispoziţiilor Legii nr. 136/1995 şi art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014, a jurisprudenţei naţionale şi comunitare, critică încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., doar în sensul în care se pune în discuţie corecta aplicare a legii asupra situaţiei de fapt, nu poate fi primită.

Esenţa răspunderii civile delictuale constă în existenţa unui prejudiciu cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral, atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalităţii umane şi se manifestă prin suferinţa fizică sau morală pe care o resimte victima.

În cauză este de necontestat faptul că intimata - reclamantă a suferit un prejudiciu care o îndreptăţeşte la acordarea de despăgubiri pentru daune morale, ceea ce se contestă fiind cuantumul acestora.

Cum la nivel legislativ nu există criterii obiective de cuantificare a despăgubirilor băneşti ce pot fi acordate pentru repararea prejudiciilor morale, instanţa de judecată este suverană a-şi forma propria convingere asupra aspectelor deduse judecăţii, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama de principiile şi criteriile statuate de practica judiciară în materie.

În privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daune morale, jurisprudenţa naţională a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată viaţa familială.

Aceste criterii, în cuantificarea prejudiciului moral, sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, aşa cum sunt evidenţiate prin probele administrate.

În speţă, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel, apreciind asupra cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, l-a stabilit prin raportare la situaţia concretă a părţii.

Astfel, curtea de apel a constatat că la stabilirea prejudiciului trebuie să se ţină seama, în cazul culpei comune, de ponderea pe care conduita fiecărei persoane a avut-o la producerea rezultatului generator de prejudiciu, gradul de vinovăţie al autorului şi victimei fiind un criteriu pentru întinderea prejudiciului.

La stabilirea cuantumului despăgubirii, curtea de apel a avut în vedere şi împrejurarea că, deşi nu poate fi ignorată nici contribuţia victimelor la producerea accidentului, prin decizia acestora de a continua călătoria cu un autovehicul defect, aceştia nu au avut posibilitatea reparării acestuia, cu atât mai mult cu cât niciunul nu avea pregătirea necesară pentru a putea prezuma că au putut prevede rezultatul deciziei lor.

Curtea de apel a constatat în raport de aceste considerente că gradul de gravitate a culpei făptuitorului este mult mai ridicat faţă de cel al victimei.

Totodată, instanţa de apel a constatat că în mod corect tribunalul a apreciat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie a se avea în vedere relaţiile de familie existente între victimă şi intimata - reclamantă, relaţiile de rudenie permiţând ierarhizări, iar relaţia părinte - copil este una privilegiată.

Din această perspectivă, curtea de apel a constatat că suma stabilită de tribunal, raportată inclusiv la suma solicitată de reclamantă, nu reflectă prejudiciul pe care este destinată să-l acopere, pierderea unui copil fiind asociată cu o durere imensă, iar în cazul părintelui mai vârstnic se adaugă şi vulnerabilitatea dată de lipsa unei surse de sprijin.

Astfel, se reţine că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe o analiză realizată cu aplicarea criteriilor de apreciere ce rezultă din jurisprudenţa în materie la situaţia concretă din speţă.

Nu poate fi primită nici critica încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la faptul că suma acordată reclamantului cu titlu de daune morale încalcă dispoziţiile art. 50 din Normele puse în aplicare de Ordinul CSA nr. 23/2014, respectiv excede nivelului despăgubirilor acordate de instanţele din România în situaţii similare.

În aplicarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, prin art. 1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 23/2014 al CSA, s-a stabilit că asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperind răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terţe părţi prin intermediul vehiculului.

De asemenea, potrivit art. 50 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 23/2014 al CSA, daunele morale, în caz de deces, se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea pentru nerespectarea articolului sus-menţionat, susţinând nerespectarea de către instanţa de apel a criteriilor de reparaţie echitabilă.

Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Din acest punct de vedere, critica este nefondată.

Se reţine că instanţa de apel a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea daunelor morale pornind de la dispoziţiile art. 1385 şi art. 1386 C. civ.

A constatat că neexistând criterii obiective, abstracte, respectiv matematice sau economice pentru cuantificarea prejudiciului, daunele morale se stabilesc de către instanţă în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, care să constituie o satisfacţie echitabilă.

Astfel, în raport de cele expuse nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat sau a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, suma acordată drept despăgubiri morale fiind stabilită corect prin raportare la circumstanţele concrete ale speţei, culpă şi la criteriile care rezultă din jurisprudenţa în materie.

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 497 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1809A din 16 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.