Conflict between pre-contractual loan repayment and authenticated sale contract’s binding force in triggering express resolutory condition

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 17 septembrie 2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu C., să se constate rezoluţiunea de plin drept, în temeiul pactului comisoriu expres, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 3 iunie 2015 la BNP D., cu repunerea părţilor în situaţia anterioară şi să se dispună rectificarea cărţii funciare a imobilului situat în Iaşi, şos. x A, judeţul Iaşi, compus din teren în suprafaţă de 586 mp, amplasat în parcela x C. civ., identificat cu număr cadastral x şi construcţie C1 - locuinţă, în suprafaţă de 280 mp, identificată cu număr cadastral x, în sensul radierii intabulării dreptului de proprietate pe numele pârâtului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1553-1554 C. civ. şi ale Legii nr. 7/1996.

Prin încheierea nr. 928 din 20 octombrie 2015, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, în baza art. 200 alin. (3) C. proc. civ., a anulat acţiunea civilă.

Prin încheierea nr. 154 din 19 mai 2016, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis cererea de reexaminare a încheierii de anulare. A revenit asupra măsurii anulării şi a dispus restituirea dosarului la completul iniţial învestit cu soluţionarea acţiunii pentru continuarea judecăţii.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea achitării integrale a preţului imobilului în litigiu şi radierea ipotecii de rang I şi a interdicţiilor de înstrăinare şi grevare instituite în favoarea reclamanţilor prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 3 iunie 2015 la BNP D. asupra imobilului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 653 din 26 ianuarie 2017, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii principale, precum şi a cererii reconvenţionale în favoarea Tribunalului Iaşi.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 550 din 22 martie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis cererea formulată de reclamanţii - pârâţi A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul - reclamant C., a constatat că a operat desfiinţarea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 3 iunie 2015 la Societatea Profesională Notarială D., în baza pactului comisoriu expres, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, reclamanţii - pârâţi urmând a reţine avansul de 20.000 euro achitat la încheierea contractului. A dispus rectificarea cărţii funciare a imobilului situat în Iaşi, str. x, compus din teren în suprafaţă de 586 mp, amplasat în parcela x C. civ., identificat cu nr. cadastral x şi construcţie C1 locuinţă, în suprafaţă de 280 mp, identificată cu nr. cadastral x, în sensul radierii intabulării dreptului de proprietate pe numele C. şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâtul - reclamant C.. L-a obligat pe pârâtul - reclamant la plata, în contradictoriu cu reclamanţii - pârâţi E., a sumei de 16681 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 602 din 10 decembrie 2020, prin care s-a respins apelul declarat de C. împotriva sentinţei şi încheierii din 17 ianuarie 2018 pronunţate de tribunal.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul - reclamant C., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în principal, casarea deciziei şi sentinţei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Tribunalului Iaşi, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Iaşi, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului declarat, pârâtul a semnalat, în primul rând, că instanţa de apel nu a expus considerentele pentru care a respins apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 17 ianuarie 2018, prin care i s-au respins cererile de probe, motiv de recurs subsumat pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.. A susţinut că lipsa motivării respingerii apelului împotriva respectivei încheieri face imposibilă formularea de critici efective.

În continuare a criticat faptul că motivarea deciziei privind fondul cauzei conţine argumente contradictorii, aspect ce reiese din paragraful 2 al paginei 8, precizând că, deşi s-a reţinut că situaţia de fapt anterioară contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi relevantă în privinţa justificării achitării preţului, s-a constatat şi aspectul că între părţi au avut loc diverse operaţiuni şi înţelegeri financiare.

Potrivit recurentului, dacă instanţa de apel a reţinut respectivul aspect înseamnă că din probatoriul administrat s-a putut concluziona că situaţia de fapt pe care a prezentat-o este una reală în pofida celor susţinute de reclamanţi. Or, instanţa a continuat să nu primească apărările şi solicitările din cererea reconvenţională privind achitarea preţului şi mai ales nu a dat eficienţă compensării creanţelor pentru motivul neîntemeiat potrivit căruia nu ar fi formulat o atare cerere, situaţie atât nereală cât şi în contradicţie cu dispoziţiile art. 1617 alin. (1) C. civ.

Pentru această situaţie, recurentul a opinat că este incident, atât motivul de recurs prevăzut de pct. 6, cât şi cel prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., fiind evidentă atât motivarea contradictorie cât şi aplicarea greşită a normelor de drept material menţionate.

În continuare, recurentul a reiterat apărările din dosar şi din cuprinsul cererii de apel privind situaţia de fapt pentru ca instanţa de control judiciar să poată analiza şi urmări cronologia situaţiei reale dintre părţi, situaţie pe care judecătorii apelului au reţinut-o ca fiind reală, acesta fiind sigurul considerent pe care nu-l critică prin recurs.

A arătat că, în esenţă, instanţa de fond a reţinut că probatoriul propus de recurent s-a concentrat asupra raporturilor juridice dintre părţi anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2015, fapt care nu a fost avut în vedere la soluţionarea cauzei. Astfel, a fost ignorat aspectul că raporturile juridice cu privire la care a propus probele sunt în strânsă legătură cu respectivul contract. În aceste condiţii, a susţinut şi susţine că probele solicitate a fi administrate ar fi trebuit a fi admise prin încheierea apelată.

A susţinut totodată că şi în contextul probatoriului administrat în cauză este dovedită temeinicia cererii reconvenţionale şi a detaliat pe larg respectivele probe.

În raport de cele expuse, potrivit recurentului, în speţă, ar fi posibile două soluţii, respectiv fie constatarea achitării preţului imobilului achiziţionat în baza contractului, suma datorată de reclamanţi compensându-se cu ce datora ca diferenţă de preţ, fie constatarea unui drept de creanţă împotriva reclamanţilor E., cu consecinţa obligării acestora la restituirea sumelor ce reprezintă plată nedatorată/îmbogăţire fără justă cauză.

Potrivit recurentului, nu se poate vorbi despre îndeplinirea condiţiei pentru aplicarea pactului comisoriu expres, respectiv despre neachitarea a două tranşe consecutive din restul de preţ, întrucât, aşa cum rezultă din înscrisuri, este vorba de neachitarea unei părţi din prima tranşă şi a întregii tranşe următoare. Deci, pactul comisoriu nu este operaţional, cum greşit a constatat judecătorul fondului şi cum eronat a reţinut şi instanţa de apel, care nu a luat în considerare plata parţială recunoscută de intimaţi.

Instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 22 C. proc. civ. raportat la cererea reconvenţională formulată, întrucât niciuna dintre instanţele de fond nu i-a analizat solicitările regăsite în cuprinsul acesteia, inclusiv în motivarea cererii. Instanţele nu au manifestat rol activ în aflarea adevărului, deşi exista obligaţia acestora de a-i pune în vedere să-şi precizeze acţiunea raportat la motivele invocate în cuprinsul cererii sau să realizeze o recalificare, fiind clar că intenţia sa a fost de a se constata că a făcut o plată nedatorată în cuantum de 222.000 de euro în baza aşa-zisului contract de împrumut cu ipotecă auttentificat sub nr. x/15.10.2014, să i se constate dreptul de creanţă faţă de reclamanţi în sumă de 222.000 euro şi, în consecinţă, să se dispună compensarea acestui drept cu diferenţa de preţ de achitat din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub. nr. 2038/3.06.2015, constatându-se achitat integral preţul.

Însă, ambele instanţe de fond au dat dovadă de superficialitate în stabilirea capetelor de cerere ale cererii reconvenţionale şi în nalizarea probelor administrate.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare.

Prioritar, au invocat nulitatea recursului motivat de faptul că susţinerile expuse în cuprinsul cererii sunt chestiuni de fond, legate de aprecierea probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti. Chiar dacă recurentul a indicat prin cerere dispoziţiile pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., în opinia intimaţilor, susţinerile nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare.

Au susţinut că decizia curţii de apel este motivată, raţionamentul fiind unul logic şi juridic care a condus la respingerea apelului.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a reţinut neincidenţa excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi la 13 aprilie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora, după cum urmează

- Nemotivarea deciziei atacate sub aspectul respingerii apelului formulat de pârâtul-reclamant împotriva încheierii de şedinţă din 17.01.2018 a primei instanţe, prin care tribunalul s-a pronunţat asupra probatoriilor propuse de acesta, constituie o critică a recursului fundamentată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar care nu poate fi primită.

Înalta Curte remarcă faptul că, deşi în antetul memoriului de apel se arată că acesta a fost îndreptat împotriva încheierii tribunalului din 17.01.2018 şi a sentinţei aceleiaşi instanţe, totuşi, în cuprinsul său nu se regăsesc critici particulare care să vizeze actul procedural constând în încheierea primei instanţe ori măsurile procesuale adoptate la termenul respectiv, circumstanţe în care nici răspunsul curţii de apel nu putea fi unul particularizat la măsurile şi actele de la termenul din 17.01.2018.

Ceea ce a criticat la modul general pârâtul-reclamant, în legătură cu activitatea primei instanţe, a fost - aşa cum corect se reţine în considerentele deciziei de apel - ignorarea probelor sale care, potrivit propriilor explicaţii din cuprinsul memoriului de apel, erau apte să demonstreze raporturile juridice dintre părţi aflate în strânsă legătură cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2.06.2015, contextul în care acesta a fost încheiat, faptul că contractul ar fi avut rolul (potrivit pârâtului) de a stinge obligaţiile părţilor preexistente încheierii sale şi, în sfârşit, că probele ar fi dovedit cele afirmate în cererea reconvenţională, anume că preţul din contractul de vânzare-cumpărare rămas de achitat ar fi fost, în realitate, stins printr-o plată anterioară, realizată cu prilejul restituirii de către pârâtul-reclamant a sumei de 282.000 eu, în contul împrumutului din 15.10.2014 care ar fi purtat în mod real doar asupra unei sume de 60.000 de eu.

Astfel, cu trimitere la probe şi la ceea ce ar demonstra acestea, pârâtul-reclamant a susţinut în apel teza cu care s-a apărat în proces, invocând raporturi juridice anterioare, despre care afirmă că ar justifica rolul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (acela a stingerii lor), dar pe care le invocă într-un mod contradictoriu, spre a anihila realitatea juridică a contractului şi obligaţiile pe care acesta le-a generat între părţi.

Or, această teză a fost înlăturată într-un mod articulat de instanţa de apel, prin folosirea unor multiple argumente, de procedură şi de fond, reţinând că raporturile juridice anterioare invocate de pârâtul-reclamant nu au fost valorificate în proces printr-o cerere care să tindă la desfiinţarea sau anularea/constatarea nulităţii contractului pretins nereal, că ipoteza achitării preţului imobilului la o dată anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare este de neprimit, deoarece încalcă principiul forţei obligatorii a contractului (art. 969 C. civ.), că indiferent de conţinutul sau evoluţia raporturilor juridice anterioare a părţilor, realitatea juridică a raporturilor atestate, pe baza acordului lor de voinţă, în cuprinsul actului autentificat de notarul public nu poate fi înlăturată sau modificată prin susţineri care contravin clauzelor contractuale ale acestuia.

Or, cât timp teza invocată în apărare de pârâtul-reclamant nu ar putea fi primită, potrivit considerentelor arătate de instanţa de apel, orice discuţie despre probele cu care acesta ar putea fi demonstrată, devine lipsită de orice relevanţă, acesta fiind sensul motivării regăsită în decizia atacată şi care, contrar criticilor din recurs, nu e afectată de viciul procedural al nemotivării.

- Considerentele pretins contradictorii ale deciziei instanţei de apel - pe care pârâtul-reclamant le identifică în cele din paragraful 2, pagina 8 care ar contraveni acelora prin care se arată că situaţia de fapt anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi relevantă sub aspectul tezei achitării preţului imobilului vândut - sunt deduse fără temei din aspecte neregăsite în motivarea hotărârii atacate.

Critica întemeiată pe existenţa unor considerente contradictorii are la bază o situaţie premisă neregăsită în motivarea hotărârii, anume că instanţa de apel ar fi concluzionat, pe baza probatoriului administrat, că situaţia de fapt prezentată de pârât-reclamant cu trimitere la raporturile juridice anterioare dintre părţi, ar fi reală. Faţă de această împrejurare, apare contradictoriu pentru pârâtul-reclamant că instanţa continuă să nu-i primească apărările şi solicitările din cererea reconvenţională privind stingerea preţului ori să nu dea eficienţă compensării creanţelor, în pofida dispoziţiilor art. 1617 alin. (1) C. civ. potrivit cărora compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor.

Or, această situaţie premisă e doar una afirmată de pârâtul-reclamant, instanţa de apel argumentând complex, pe de o parte, de ce apare ca nerelevantă situaţia de fapt a raporturilor anterioare dintre părţi asupra raporturilor juridice născute între acestea în baza contractului de vânzare-cumpărat autentificat sub nr. x/3.06.2015, iar pe de altă parte, de ce nu a putut cerceta situaţia de fapt invocată de acesta în apărare, în absenţa învestirii sale cu o cerere care să vizeze în mod direct actele juridice anterioare ori o eventuală compensare de creanţe.

Astfel fiind, nici această critică de nelegalitate a hotărâri atacate nu poate fi primită.

- Nefondate sunt şi criticile subsumate de recurent dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O parte consistentă a memoriului de recurs, afectată acestui motiv, nu face decât să redea, într-o manieră incompatibilă căii de atac formulate - care este una extraordinară, circumscrisă exigenţelor legale de a identifica vicii de nelegalitate a hotărârii din apel atacate dintre cele prevăzute de lege, art. 488 C. proc. civ. şi de a le supune controlului judiciar, care este unul limitat la acestea - întreaga situaţie de fapt, invocată în apărare de către pârâtul-reclamant (actual recurent), care ar justifica, potrivit acestuia, circumstanţele/contextul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.06.2015, de natură însă a anihila efectele sale şi a lipsi de eficacitate şi conţinut raporturile juridice specifice născute prin încheierea acestuia.

Aceeaşi teză contradictorie a încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobiliară cu scopul de a stinge obligaţii preexistente, născute între părţi anterior realizării acestuia (decurgând din contractul de împrumut din 15.10.2014 care ar fi purtat asupra sumei de 60.00 eu, dar care ar fi fost restituit reclamanţilor în valoarea de 282.000 eu în absenţa înscrisurilor doveditoare), contract de vânzare al cărui preţ se pretinde că ar fi fost achitat de pârât anterior încheierii acestuia, prin restituirea împrumutului de 60.000 eu într-o valoare superioară (de 282.000 eu), corespunzătoare restului din preţul vânzării datorat, nesocoteşte forţa obligatorie a contractelor (consacrată legal prin dispoziţiile art. 1270 C. civ.), puterea doveditoare a înscrisului autentic (care, potrivit art. 270 alin. (1) C. proc. civ., face deplină dovadă, faţă de orice persoană, aşadar, inclusiv faţă de părţi, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel ce a autentificat înscrisul, în condiţiile legii) şi regulile de dovedire a actelor juridice care, în principiu, nu poate fi realizată prin martori sau prezumţii când obiectul acestora depăşeşte valoarea de 250 RON (art. 309 alin. (2), art. 329 C. proc. civ.), după cum aceleaşi probe nu sunt admise niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, din timpul sau în urma întocmirii lui.

Cu aceleaşi argumente, întemeiate pe forţa obligatorie a contractului şi pe forţa probantă a înscrisului autentic faţă de orice persoană, a fost înlăturată de instanţa de apel teza pârâtului, care s-a rezumat la expunerea unei situaţii de fapt corespunzătoare unei realităţi juridice contrare aceleia atestate sau generate între părţi prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, memoriul de recurs neconţinând, pe acest aspect, niciun fel de critici care să susţină greşeala de interpretare sau în aplicarea legii realizată în judecata curţii de apel.

Aşa cum corect au reţinut ambele instanţe de fond, atât timp cât pârâtul nu a solicitat ineficientizarea prin mijloace juridice specifice (nulitate, rezoluţiune, declararea simulaţiei) a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.06.2015, efectele juridice generate de acesta i se opun cu forţa obligatorie, independent de situaţia altor raporturi juridice în care s-a aflat cu reclamanţii anterior semnării acestui contract, întrucât se prezumă până la proba contrară că a consimţit în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză la încheierea lui, dobândind drepturi şi asumându-şi obligaţii.

Or, astfel fiind, pârâtul-reclamant nu se poate dezice de obligaţiile născute în patrimoniul său prin încheierea acestui contract, invocând o realitate juridică anterioară, opusă aceleia căreia el însuşi i-a dat naştere prin propriul său consimţământ exprimat în faţa notarului public.

În acest context, teza achitării anterioare a preţului imobilului vândut prin încheierea contractului nr. x/3.06.2015, în care s-a prevăzut plata în tranşe ulterioare a preţului, sub sancţiunea desfiinţării de plin drept a contractului cu repunerea părţilor în situaţia anterioară în cazul neachitării a două tranşe consecutive, este de neînţeles întrucât rămâne nelămurit în explicaţiile recurentului de ce contractul nu dă expresie chiar realităţii afirmate de el ori de ce acesta generează în continuare noi obligaţii în sarcina sa (cele de plată a preţului), de vreme ce rolul acestuia ar fi fost precum pretinde, de a stinge sau regla obligaţiile născute anterior între părţi (cele legate de restituirea unui împrumut).

Nepronunţarea primei instanţe, în lipsă de învestire, asupra compensării creanţelor şi răspunsul dat de instanţa de apel acestui motiv de apel nu pot fi criticate prin invocarea dispoziţiilor art. 1617 alin. (1) C. civ.

Faptul că, potrivit legii, compensarea operează de plin drept, nu este de natură să suplinească lipsa învestirii instanţei cu o cerere având un atare obiect pentru a se obţine rezolvarea unor raporturi juridice litigioase pe tărâmul instituţiei juridice a compensării.

Neîndeplinirea condiţiei contractuale pentru operarea pactului comisoriu expres, aceea a neachitării a două tranşe consecutive din restul de preţ, constituie doar o reluare identică a criticii de apel a pârâtului-reclamant formulată în acelaşi conţinut, dar căreia instanţa de apel i-a dat un răspuns, aceasta argumentând în mod pertinent că, potrivit clauzelor contractuale, care prevăd desfiinţarea de plin drept a contractului pentru cazul de neachitate a două tranşe consecutive din restul de preţ, o plată parţială a tranşei de preţ nu poate să aibă semnificaţia plăţii unei tranşe.

Acestei interpretări şi înţelegeri a clauzelor contractuale, recurentul nu a adus niciun fel de critici în susţinerea motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., rezumându-se doar la reiterarea, în mod necritic raportat la dezlegările instanţei de apel, a motivului său de apel pe acest aspect.

În sfârşit, prin cea din urmă critică a recursului, pârâtul a acuzat superficialitatea instanţelor în tratarea cererii sale reconvenţionale, nesocotirea obligaţiei de a exercita rol activ de către instanţă, în virtutea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., prin lipsa de stăruinţă în aflarea adevărului şi prin nesolicitarea precizării cererii reconvenţionale ori prin necalificarea acesteia raportat la motivele conţinute, partea afirmând că intenţia sa a fost de a se constata că a făcut o plată nedatorată în cuantum de 222.000 euro în baza unui aşa-zis contract de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. x/15.10.2014, să se constate dreptul său de creanţă faţă de reclamanţi şi să se dispună compensarea acesteia cu diferenţa de preţ datorată în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.06.2015.

Înalta Curte reţine că prin considerentele lor, instanţele de fond au arătat cu suficientă claritate de ce, în raport de obiectul învestirii determinat prin cererea principală (în constatarea desfiinţării de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.06.2015 în baza pactului comisoriu expres) şi prin cererea reconvenţională (în constatarea achitării integrale a preţului imobilului), aflarea adevărului nu putea fi cercetată dincolo de clauzele contractului pe care ele însele le-au agreat şi semnat în faţa notarului public. De asemenea, instanţa de apel a reţinut corect că cercetarea raporturilor juridice anterioare existente între părţi nu putea fi realizată în prezenta cauză în lipsa învestirii instanţei, astfel că o constatare a existenţei unei creanţe decurgând din restituirea unui împrumut peste valoarea sumei arătate în contract ca fiind împrumutate nu era de conceput în lipsa unei solicitări exprese a părţii.

Rolul activ de care instanţele sunt ţinute în temeiul dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ., este limitat de principiul disponibilităţii părţii în procesul civil, astfel că cereri care sunt clar formulate şi întemeiate în drept nu au a fi precizate ori recalificate din iniţiativa instanţelor când astfel de măsuri nu se justifică, astfel cum se plânge pârâtul-reclamant faţă de faptul soluţionării cererii sale reconvenţionale în raport de petitul şi motivele susţinute în argumentarea acesteia.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind că recursul declarat este nefondat, Înalta Curte îl va respinge, în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul - reclamant C. împotriva deciziei nr. 602 din 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.