Rectification of Land Registry Entries for a Building: Admissibility of Declaratory Action and Effect of Res Judicata on Ownership Claims

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 7 decembrie 2016, A., în insolvenţă, a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Arad prin Primar şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad, să se constate nulitatea absolută parţială a înscrierilor din CF x Arad (provenit din conversia CF vechi x Arad) nr. top. x în ceea ce priveşte înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei de rândul I asupra imobilului reprezentând construcţie casa de cultură; să se constate că reclamanta are calitatea de proprietar al construcţiei şi are dreptul de folosinţă gratuită asupra imobilului reprezentând teren în suprafaţă de 4140 mp înscris în CF x Arad nr. top. x pe toată durata existenţei construcţiei, precum şi să se dispună obligarea OCPI Arad la efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de modificare a acţiunii din 7 martie 2017, reclamanta a arătat că înţelege a se judeca în contradictoriu cu Municipiul Arad prin Primar, sens în care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a acestuia. A mai solicitat introducerea în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 C. proc. civ., a ANCCSR şi CNSLR Frăţia.

Prin încheierea din 25 aprilie 2017, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis, în principiu, cererea de chemare în judecată a altor persoane, dispunând citarea ANCCSR ŞI CNSRL Frăţia în calitate de reclamante.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 105 din 4 iulie 2017, Tribunalul Arad, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active. A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă precizată exercitată de reclamanta A. în contradictoriu cu Municipiul Arad prin Primar A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea de chemare în judecată a Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România şi a CNSLR Frăţia. Fără cheltuieli de judecată.

3. Ciclul procesual anterior

3.1. Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 181 din 8 noiembrie 2017, prin care s-a respins apelul declarat de reclamantă - persoană juridică în insolvenţă, prin administrator judiciar B. şi administrator special C. împotriva sentinţei tribunalului.

3.2. Prin decizia nr. 228 din 30 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curţii de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Decizia pronunţată de curtea de apel după casare

Prin decizia nr. 208 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Municipiul Arad prin Primar şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad şi intimatele - reclamante Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată.

În consecinţă, a constatat calitatea de proprietar al reclamantei asupra imobilului construcţie Casa de Cultură a Sindicatelor Arad înscris în CF x Arad nr. top x; a constatat existenţa în favoarea reclamantei a dreptului de folosinţă gratuită asupra terenului în suprafaţă de 4140 mp aferent construcţiei, înscris în CF x Arad nr. top. x; a dispus către OCPI Arad radierea din CF x Arad cu privire la top. x a dreptului de proprietate al Municipiului Arad asupra construcţiei Casa de Cultură a Sindicatelor Arad concomitent cu înscrierea în aceeaşi carte funciară, în favoarea reclamantei, a dreptului de proprietate asupra aceleiaşi construcţii şi a dreptului de folosinţă gratuită asupra terenului în suprafaţă de 4140 mp; a respins, în rest, cererea.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei pronunţate de prima instanţă şi a obligat pe pârâtul Municipiul Arad la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 8000 RON, precum şi a cheltuielilor de judecată efectuate în apel în cuantum de 12383,65 RON.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Arad prin Primar solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei curţii de apel, iar în rejudecare, respingerea apelului declarat de reclamantă şi menţinerea soluţiei tribunalului de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii, pentru motivele subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul a apreciat că decizia atacată este nemotivată, respectiv nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază. A învederat că motivarea este de esenţă hotărârii şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de recurs să verifice aplicarea legii.

În speţă, a solicitat a se observa că instanţa de apel, în motivarea hotărârii, s-a rezumat la o înşiruire de fapte şi argumente, nerăspunzând în fapt şi în drept la toate apărările formulate de către Municipiul Arad.

A arătat că a probat faptul că intimata - reclamantă a plătit/plăteşte taxă pe clădire cu mult inferioară impozitului pe clădire (impozit pe care îl plăteşte proprietarul), diferenţa obligaţiilor datorate fiind enormă.

A precizat că a invocat puterea lucrului judecat, astfel cum aceasta este reglementată de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel rezumându-se a respinge, ca nefondată, această apărare, fiind "în acord cu opinia apelantei". Or, apelanta - reclamantă, aşa cum rezultă din lectura sentinţei civile nr. 2696 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru a "scăpa" de plata unor sume de bani care se datorau bugetului local al Municipiului Arad, s-a apărat în sensul că nu este proprietara construcţiei, că "potrivit extrasului de carte funciară, în anul 2014, proprietar asupra construcţiei Casa de Cultura a municipiului Arad este Municipiul Arad". Sentinţa civilă a rămas definitivă prin neatacarea acesteia de către niciuna dintre părţi, ceea ce conduce la concluzia că cele statuate de instanţă au fost acceptate de părţi în totalitate, implicit cu privire la persoana titulară a dreptului de proprietate, respectiv Municipiul Arad. În atare condiţii, organul fiscal, ţinând cont de faptul că imobilul (clădirea) este proprietatea Municipiului Arad, a stabilit taxa pe clădiri pentru clădirea situată în Arad, str. x (sediul social al reclamantei) având ca temei legal dispoziţiile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (act normativ valabil până la data de 31 decembrie 2015).

Potrivit recurentului, instanţa de apei a ignorat fără nicio justificare temeinică acest aspect, care nu mai poate fi reanalizat ulterior, deoarece s-ar nesocoti principiul puterii lucrului judecat, ceea ce este inadmisibil.

De asemenea, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la apărarea privitoare la faptul că apelanta - reclamantă avea posibilitatea legală de a formula, în termenul legal, plângere împotriva încheierii de carte funciară prin care a fost notată proprietatea Municipiului Arad.

Mai mult, curtea de apel nu a făcut nicio referire la probele din dosar, respectiv la Autorizaţia pentru executare lucrări nr. x/11 martie 1976 eliberată în favoarea beneficiarului Consiliul Judeţean at Sindicatelor Arad, proces-verbal de recepţie preliminară, Hotărârea Consiliului de miniştri al RSR, fişa tehnico-economică, de unde rezultă că nu există identitatea de persoană între titularul cererii, respectiv A. şi beneficiarul înscris pe autorizaţia de construire.

A susţinut, în acest context, că motivarea care se regăseşte în considerentele deciziei recurate atrage casarea acesteia din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a făcut trimitere la cele cele reţinute prin decizia de casare pronunţată de instanţa supremă, prin care s-a dispus rejudecarea apelului, cu luarea în considerare a faptului că "cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată, este o acţiune în constatarea dreptului real de proprietate, prin care se solicită să se constate că are calitatea de proprietar al imobilului reprezentând construcţie Casa de Cultură a Sindicalelor Arad înscris în CF. x Arad nr. top. x" şi că "numai după soluţionarea acestui capăt de cerere instanţa putea trece la analiza nulităţii absolute parţiale a înscrierilor din CF. x Arad nr. top. x în ceea ce priveşte înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei de rândul I asupra imobilului reprezentând construcţie Casa de Cultură a Sindicalelor Arad şi a celorlalte capete de cerere".

A concluzionat că norma legală aplicabilă situaţiei juridice deduse judecăţii în speţă este, pe de o parte, art. 35 C. proc. civ., fiind o acţiune în constatare a unui drept (a dreptului de proprietate), iar pe de altă parte, deşi acţiunea în rectificare de carte funciară are ca temei art. 34 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data înscrierilor în cartea funciară şi art. 908 alin. (1) pct. 2 C. civ., aceste dispoziţii legale nu pot fi incidente în cauză, deoarece intimata - reclamantă nu poate accesa efectele acestora, câtă vreme nu a dovedit îndeplinirea condiţiei existenţei titlului de proprietate asupra clădirii în discuţie.

Prezentând condiţiile ce se cer îndeplinite cumulativ pentru exercitarea acţiunii în constatare, recurentul a învederat principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acţiuni.

A susţinut că instanţa de apel, cu nesocotirea normelor de drept material mai sus indicate (art. 34 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 7/1996), a dispus către OCPI Arad rectificarea, respectiv radierea din CF a dreptului de proprietate al Municipiului Arad asupra construcţiei, cu toate că, indiferent dacă capătul principal de cerere (acţiunea în constatare) ar fi fost admis sau nu, hotărârile pronunţate cu privire la cererile în constatare nu pot fi titluri executorii, nefiind susceptibile de executare silită. Ca atare, soluţia este greşită deoarece acţiunea în constatare are caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi. A solicitat a se observa că din petitele acţiunii nu reiese că, în speţă, ar fi vorba despre o acţiune a constatării nulităţii sau de anulare a vreunui act şi nici de o acţiune în revendicare prin comparare de titluri.

Cum cererea în constatare are un caracter subsidiar faţă de cererea în realizare, soluţia corectă ar fi fost aceea de respingere ca inadmisibilă a acestei cereri dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Potrivit recurentului, intimata - reclamantă a avut deschisă calea a două acţiuni prin care să realizeze dreptul pe care îl pretinde, respectiv acţiunea în contencios administrativ împotriva HCLM Arad nr. 99/2003 şi ulterior HCLM Arad nr. 342/2003 şi plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr. x/7 aprilie 2003 a OCPI Arad sau plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr. x/7 ianuarie 2004.

A reiterat faptul că intimata - reclamantă ocupă în fapt imobilul (clădire şi teren), fără permisiunea sau îngăduinţa sa, fără a avea vreun drept şi fără a avea vreun titlu locativ, municipalitatea fiind practic lipsită de însăşi utila şi liniştita folosinţă a imobilului dar şi de posibilitatea de a investi în reabilitarea totală a clădirii, construcţie aflată/lăsată de ocupant într-o stare de degradare avansată.

În opinia recurentului este evident că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material ale Legii nr. 7/1996.

A precizat că situaţiile de exercitare a acţiunii în rectificarea înscrierilor de carte funciară sunt prevăzute limitativ de art. 34 din Legea nr. 7/1996, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 907 C. civ.

Or, în speţă, intimata - reclamantă nu se regăseşte în niciuna dintre situaţiile la care se referă art. 36 din Legea nr. 7/1996, câtă vreme municipalitatea are un titlu, reprezentat de HCLM Arad nr. 99/2003 şi ulterior HCLM Arad nr. 342/2003, care nu a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 907 C. civ.

Mai mult, a apreciat că soluţia de admitere a apelului nesocoteşte dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 7/1996, în acord cu care înscrisurile în cartea funciară îşi produc efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor, dar şi a art. 883 C. civ.

A arătat că în mod corect s-a reţinut, atât de către prima instanţă cât şi de către instanţa de apel (anterior rejudecării), faptul că potrivit colii de CF nr. x Arad rezultă că imobilul cu nr. top. x - intravilan cu construcţii, parc - domeniu public de interes local figurează ca fiind proprietatea Municipiului Arad din anul 2003, în temeiul HCLM Arad nr. 99/2003 şi că, ulterior, în baza HCLM Arad nr. 342/2003, acesta a fost dezmembrat în două noi parcele sub B3: 8600/1 - intravilan cu construcţie parc în suprafaţă de 26.500 mp şi 8600/2 - intravilan cu Casa de Cultură a Sindicatelor în suprafaţă de 4.140 mp.

Instanţa de apel a nesocotit şi celelalte argumente, respectiv faptul că, construirea Casei de Cultură a fost o veritabilă investiţie publică la care şi-au adus contribuţia financiară mai multe instituţii publice.

Interpretând greşit dispoziţiile art. 908 alin. (1) pct. 1 C. civ., instanţa de apel, pe de o parte, în mod corect a reţinut că "rectificarea înscrierilor în cartea funciară nu are ca finalitate anularea acestora ci radierea, îndreptarea sau corectarea respectivelor înscrieri", iar pe de altă parte, a reţinut că "înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului, Municipiul Arad. asupra construcţiei Casa de Cultură a Sindicatelor Arad nu este valabilă, ceea ce impune rectificarea înscrierii, respectiv radierea acesteia", fără a preciza care este hotărârea judecătorească care consfinţeşte definitiv nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al Municipiului Arad.

A reiterat şi faptul că înscrierea în cartea funciară a fost operată în temeiul unui act normativ de autoritate (HCLM Arad nr. 99/2003 şi ulterior HCLM Arad nr. 342/2003 - neanulate), cu putere de lege.

Recurentul s-a prevalat şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi de cele ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, acte normative care trebuie coroborate cu prevederile lit. h) din Anexa 3 la Normele tehnice din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999.

În final, a apreciat că intimata - reclamantă invocă un drept de proprietate asupra construcţiei inexistent, în raport cu împrejurarea că înscrisurile de care se prevalează nu constituie vreun drept de proprietate în favoarea acesteia, în condiţiile art. 645 C. civ. (echivalent cu art. 557 Noul C. civ.).

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii sale procesuale pasive.

A arătat că prin sentinţa tribunalului a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI Arad şi a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu acesta.

A mai precizat că potrivit competenţelor şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996 şi ale Ordinului nr. 700/2014 nu intervine, prin operaţiunile de înscriere în cărţile funciare, în conţinutul drepturilor, actelor sau faptelor juridice evidenţiate în cuprinsul acestora, înscrierile fiind efectuate de registratorul de carte funciară în exerciţiul unor atribuţii conferite prin lege dar care nu se pot substitui controlului de legalitate al instanţei de judecată competente.

Prin întâmpinarea formulată de intimatele - reclamante A. şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România s-a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat ca în situaţia în care se va aprecia ca fiind fondat vreun motiv de recurs, să se caseze decizia şi să se trimită cauza spre rejudecare curţii de apel, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Au susţinut că prin recurs, dincolo de pretinsa nemotivare a deciziei, Municipiul Arad încearcă, în esenţă, să repună în discuţie aspecte care au intrat în sfera autorităţii de lucru judecat, fie pentru că nu a promovat cale de atac împotriva acestora (cum ar fi inadmisibilitatea acţiunii introductive), fie pentru că au fost tranşate de instanţele de judecată în primul ciclu procesual (cum ar fi aspectul tranşat de instanţa supremă privind caracterul de capăt principal de cerere al acţiunii în constatare care influenţează în mod decisiv soluţia asupra capătului accesoriu vizând acţiunea în rectificare).

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimatele au apreciat că, în cauză, criticile formulate sunt doar aparent încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Au învederat că atâta vreme cât instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la motivele în legătură cu care recurentul pretinde o altă situaţie şi deci hotărârea ar fi nemotivată, invocarea pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. este pur formală, fiind evident că decizia este motivată.

Tot aşa, au precizat că în susţinerea motivului de recurs subsumat pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul nu a invocat norme de drept material pe care instanţa de apel să le fi încălcat sau aplicat greşit ci norme de procedură, ceea ce echivalează cu nerespectarea textului de lege.

În situaţia în care se va aprecia că motivele se circumscriu celor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., intimatele au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au susţinut motivarea deciziei atacate, subliniind că obligaţia de motivare care revine judecătorului nu presupune în mod necesar existenţa unui răspuns detaliat pentru fiecare argument prezentat de parte, instanţa putând grupa argumentele/apărările formulate de părţi şi a le analiza împreună.

Or, în cazul de faţă, instanţa de apel a răspuns tuturor argumentelor, din analiza deciziei recurate rezultând concluzia că motivarea permite decelarea raţionamentului care a condus la soluţia de admitere a apelului propriu.

Au susţinut, totodată, că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material incidente, criticile privind inadmisibilitatea acţiunii introductive fiind neîntemeiate.

Cu privire la aspectul inadmisibilităţii, au invocat în primul rând autoritatea de lucru judecat a soluţiei de respingere pronunţată de tribunal în primul ciclu procesual, tot cu autoritate de lucru judecat stabilindu-se de către Înalta Curte prin decizia de casare că tocmai capătul de cerere privind acţiunea în constatare, respectiv admiterea acestuia, permite şi legitimează rectificarea cărţii funciare.

În subsidiar, intimatele au arătat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată.

Au susţinut că în mod corect instanţa de apel a stabilit că recurentul nu a dobândit legal dreptul de proprietate asupra construcţiei şi terenului, în condiţiile în care dreptul de proprietate nu se dobândeşte prin emiterea unei hotărâri de Consiliu local, iar în cauză nu există o hotărâre de Guvern prin care să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public al Municipiului Arad, invocarea caracterului inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil al domeniului public neavând efectul invocat de recurent.

Au mai susţinut că nu există putere de lucru judecat prin raportare la cele reţinute în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Arad şi că Hotărârile Consiliului local nr. 99/2003 şi nr. 342/2003 nu fac referire la construcţii.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, ale cărui motive au fost circumscrise pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.

A mai arătat că pe fond îşi menţine toate criticile formulate împotriva deciziei şi a solicitat admiterea recursului.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că nu se verifică excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi la 13 aprilie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reţine următoarele:

- este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde că hotărârea recurată este nemotivată, critică subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor părţii pârâte, hotărârea recurată nu conţine o înşiruire de fapte şi argumente ci, dimpotrivă, răspunde, în detaliu, în fapt, prin trimitere la probatoriile administrate de părţi, şi în drept, prin trimitere la normele de drept relevante, tuturor aspectelor critice învederate de părţi prin memoriul de apel şi întâmpinări, în limitele stabilite prin decizia de casare pronunţată în ciclul procesual anterior al cauzei pentru rejudecarea cauzei.

De altminteri, invocând viciul nemotivării, se constată că partea pârâtă formulează critica în termeni generali, ignorând considerentele expuse în cuprinsul hotărârii recurate şi care au fundamentat soluţia.

Rezultă că instanţa de apel, în aplicarea regulii tantum devolutum quantum apellatum, a constatat că nu are a analiza soluţiile prin care prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatarea dreptului de proprietate şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţii reclamante, întrucât împotriva dezlegărilor date acestor chestiuni litigioase ale cauzei prin hotărârea primei instanţe nu a fost exercitată calea de atac a apelului de către partea pârâtă, intrând, astfel, în puterea lucrului deja judecat.

În atare condiţii, din perspectiva cerinţei motivării, se dovedesc a fi suficiente considerentele prin care instanţa de apel a evidenţiat argumentele pe baza cărora prima instanţă a statuat că acţiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiei este admisibilă, respectiv că partea reclamantă are calitate procesuală activă în privinţa cererilor deduse judecăţii.

Considerentele hotărârii recurate expun, totodată, şi mijloacele de probă avute în vedere de prima instanţă în fundamentarea soluţiei privitoare la calitatea procesuală activă a părţii reclamante, anume, solicitarea Consiliului Judeţean al Sindicatelor Arad de emitere a autorizaţiei nr. x/11.03.1976 pentru executarea lucrării de construcţie, menţiunile procesului-verbal de recepţie finală datat 7.11.1986, hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România prin care a fost aprobată investiţia, în care se arată contribuţiile diverselor instituţii, printre care UGSR cu 4,1 milioane de RON, precum şi faptul că terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 6600 mp, a fost transmis pe durată nedeterminată din administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Arad în folosinţa gratuită a Uniunii Generale a Sindicatelor din România.

Aşa fiind, afirmaţia părţii pârâte potrivit căreia instanţa de apel nu a făcut nicio referire la probele din dosar, enumerând mijloacele de probă mai sus arătate, se dovedeşte a fi străină lucrărilor dosarului.

Subsumat acestei critici de nelegalitate, partea pârâtă pretinde şi că instanţa de apel a omis să arate argumentele pentru care a înlăturat efectele puterii lucrului judecat ale considerentelor sentinţei civile nr. 2696/15.12.2014 a Tribunalului Arad în privinţa titularului dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie în litigiu, afirmând că menţiunea potrivit căreia soluţia de respingere se impunea în acord cu opinia apelantei nu poate fi primită, întrucât nu reprezintă un argument juridic.

Critica părţii, astfel dezvoltată, ignoră conţinutul considerentelor hotărârii recurate şi extrage, nepermis, expresia menţionată din contextul în care a fost expusă.

Rezultă că instanţa de apel nu a primit această apărare a părţii motivat de faptul că în primul proces, finalizat prin pronunţarea hotărârii nr. 2696/15.12.2014, instanţa de judecată a fost chemată să se pronunţe asupra legalităţii unor acte administrativ-fiscale iar statuările privind titularul dreptului de proprietate asupra construcţiei din respectiva hotărâre rezultă că sunt rezultatul cercetării menţiunilor extrasului de carte funciară din anul 2014, în timp ce în prezentul proces se tinde să se dovedească tocmai faptul că menţiunile din cartea funciară în baza cărora a fost emis respectivul extras nu corespund realităţii, aspect care a fost învederat şi de partea reclamantă, context în care s-a reţinut formularea în acord cu opinia apelantei, adică cu apărarea formulată de aceasta.

În fine, partea pârâtă pretinde incidenţa viciului nemotivării şi sub motiv că lecturarea sentinţei nr. 2696/15.12.2014 ar impune, potrivit aprecierilor sale, concluzia că a fost indicată de partea reclamantă în respectivul proces ca fiind proprietara construcţiei pentru a "scăpa" de plata unor sume de bani datorate bugetului local, taxa pe clădire fiind mult inferioară impozitului pe clădire, "diferenţa obligaţiilor datorate fiind enormă", fără însă a arăta care este relevanţa juridică în procesul pendinte a acestor argumente.

Aşa fiind, cum hotărârea recurată este motivată într-o manieră clară şi lipsită de ambiguităţi, care permite urmărirea şi înţelegerea raţionamentului judiciar şi identificarea normelor de drept şi a principiilor care au stat la baza soluţiei, furnizând părţii pârâte dovada că cererile şi mijloacele sale de probă au fost analizate, instanţa de recurs urmează a constata că nu poate primi critica de nelegalitate subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde că hotărârea recurată a fost pronunţată cu nerespectarea principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizare, prevăzut la art. 35 C. proc. civ., cu consecinţa constatării greşite a admisibilităţii acţiunii în constatare, critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării motivului de recurs bazat de nemotivare, excepţia inadmisibilităţii cererii în constatarea dreptului de proprietate dreptului de proprietate a fost invocată la judecata în primă instanţă din primul ciclu procesual al cauzei şi a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 105 din 4 iulie 2017 a Tribunalului Arad, secţia I civilă, soluţie care nefiind atacată cu apel de partea pârâtă şi, în lipsa interesului, nici de partea reclamantă, a dobândit, de la data pronunţării hotărârii primei instanţe, autoritate de lucru judecat.

Pe de altă parte, lucrările dosarului evidenţiază faptul că prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual al cauzei, nr. 228/30.01.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă nu a constatat existenţa unui raport de subsidiaritate între cele două acţiuni, în sensul normei de drept prevăzute la art. 35 C. proc. civ. ci, dimpotrivă, a statuat în sarcina instanţei de trimitere că are a judeca, cu prioritate, acţiunea în constatarea dreptului real de proprietate prin care partea reclamantă a pretins că este titulara dreptului de proprietate asupra construcţiei Casa de Cultură a Sindicalelor Arad, identificată în CF. x Arad, sub nr. top x, respectiv, că numai după soluţionarea acestei cereri poate trece la analizarea nulităţii absolute parţiale a înscrierilor din cartea funciară menţionată (provenită din conversia CF. vechi x Arad) de sub rândul I referitoare la dreptul de proprietate asupra construcţiei şi a celorlalte capete de cerere.

Aşa fiind, în respectarea regulii tantum devolutum quantum apellatum, prevăzute la art. 477 alin. (1) C. proc. civ. şi a normei de drept prevăzute la art. 501 C. proc. civ., potrivit căreia, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, instanţa de apel, în rejudecare, nu era învestită să reanalizeze soluţia dată de prima instanţă asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare, cum greşit pretinde partea pârâtă.

Ca atare, cum această chestiune litigioasă nu a făcut obiectul învestirii instanţei de apel, rezultă că partea pârâtă nu are deschisă nici calea recursului pentru a formula critici sub acest aspect, al chestiunii inadmisibilităţii acţiunii în constatare, prin invocarea principiul subsidiarităţii acestei acţiuni în raport de acţiunea în realizare, prevăzut la art. 35 C. proc. civ.

În consecinţă, argumentele invocate de către partea pârâtă prin recurs în susţinerea acestei excepţii, urmează a fi respinse în integralitatea lor.

În raport de cele arătate, Înalta Curte va constata ca fiind indiferente cauzei considerentele hotărârii recurate prin care instanţa de apel, răspunzând apărărilor părţii pârâte, a statuat că acţiunile în contencios administrativ în anularea hotărârilor nr. 99/2003 şi nr. 342/2003 ale Consiliului Local Arad nu reprezintă acţiuni în realizare, în sensul art. 35 C. proc. civ., respectiv, ca fiind lipsită de interes, critica din recurs privind omisiunea instanţei de apel de a analiza, din aceeaşi perspectivă, a incidenţei normei procedurale menţionate, şi de a califica a fi acţiuni în realizare plângerile ce puteau fi exercitate de partea reclamantă împotriva încheierilor de carte funciară nr. x/7 aprilie 2003 şi nr. 152/7 ianuarie 2004 ale OCPI Arad.

Pentru aceleaşi argumente se dovedeşte a fi lipsită de relevanţă juridică şi apărarea părţii pârâte privind omisiunea instanţei de apel de a statua asupra faptului că intimata - reclamantă ocupă în fapt imobilul (clădire şi teren), fără permisiunea sau îngăduinţa sa, fără a avea vreun drept şi fără a avea vreun titlu locativ, deoarece analiza era lipsită de interes în absenţa învestirii instanţei de apel cu verificarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare prin raportare la acţiunea în revendicare, privită ca acţiune în realizare, respectiv, în condiţiile recunoaşterii de către partea reclamantă a acestui fapt, al deţinerii posesiei, indicat de aceasta ca fiind impedimentul care o împiedică să exercite acţiunea în revendicare.

- este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 7/1996, având un conţinut asemănător cu cele ale art. 908 alin. (1) pct. 2 C. civ., argumentat de faptul că titlurile de proprietate în baza cărora a fost înscris dreptul de proprietate asupra construcţiei în favoarea sa, anume hotărârile Consiliului Local Municipal Arad nr. 99/2003 şi nr. 342/2003, nu au fost desfiinţate şi nici anulate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Art. 34 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 7/1996 (varianta republicată 3 martie 2006) prevedea următoarele: Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că dreptul înscris a fost greşit calificat.

Critica formulată ignoră împrejurarea că în procesul pendinte partea reclamantă a dedus judecăţii două acţiuni civile distincte, anume acţiunea în constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului-construcţie, prin care partea pretinde în baza titlurilor exhibate că imobilul este proprietatea sa şi contestă existenţa în patrimoniul părţii pârâte a unui astfel de drept, respectiv, acţiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară, prin care partea cere corectarea înscrierilor inexacte efectuate în cartea funciară, în sensul menţinerii înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea părţii pârâte şi înscrierea dreptului său de proprietate asupra construcţiei, precum şi a dreptului de folosinţă asupra terenului, astfel cum aceste drepturi sunt probate prin titlurile de proprietate.

Rezultă din cuprinsul hotărârii recurate că instanţa de apel, în acord cu îndrumările date prin decizia de casare, în soluţionarea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate a procedat la verificarea titlurilor de proprietate exhibate de părţi cu privire la imobilul în litigiu, inclusiv a hotărârilor Consiliului Local Municipal Arad nr. 99/2003 şi nr. 342/2003 exhibate de partea pârâtă în baza cărora s-au efectuat înscrierile în cartea funciară, verificare care s-a impus cu atât mai mult cu cât partea reclamantă, care are posesia imobilului-construcţie, nu are deschis exerciţiul acţiunii în revendicare pentru protecţia juridică a dreptului de proprietate pretins asupra acestuia.

Astfel, expunând detaliat probatoriile evaluate, instanţa de apel a constatat că actele administrative invocate de partea pârâtă, respectiv, hotărârile nr. 99/01.04.2003 şi nr. 342/9.12.2003 ale Consiliului Local al Municipiului Arad, nu semnifică titluri de proprietate pentru imobilul-construcţie în considerarea menţiunilor înserate în cuprinsul acestora şi care nu vizează imobilul - construcţie, cum greşit a apreciat registratorul de carte funciară la momentul intabulării dreptului de proprietate în favoarea părţii pârâte, ci doar imobilul-teren pe care este edificată construcţia şi care, necontestat, este proprietatea părţii pârâte.

În raport de această constatare de fapt, care nu pune în discuţie necesitatea anulării/desfiinţării hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad, ci evidenţiază greşită calificare a drepturilor părţii pârâte decurgând din aceste acte administrative de către registratorul de carte funciară şi, deopotrivă, absenţa unui titlu de proprietate al părţii pârâte cu privire la imobilul-construcţie, corect instanţa de apel a statuat că înscrierea, în procedura necontencioasă prevăzută de Legea nr. 7/1996, în favoarea părţii pârâte a dreptului de proprietate atât asupra terenului, cât şi asupra construcţiei, este lipsită de temei legal şi, pe cale de consecinţă, că trebuie corectată şi pusă în acord cu drepturile părţilor, astfel cum rezultă din titlurile deţinute de acestea.

În susţinerea concluziei arătate, instanţa de apel a evidenţiat împrejurarea că dispoziţiile hotărârii nr. 99/01.04.2003 Consiliului Local Municipal Arad au vizat exclusiv parcela de teren cu nr. top. x, pe care este edificată construcţia, nu şi construcţia, respectiv, faptul că referirea la construcţii din cuprinsul actului administrativ s-a uzitat pentru descrierea parcelei de teren în concordanţă cu cerinţele impuse la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora prin imobil, în sensul legii, se înţelege parcela de teren, cu sau fără construcţii.

Cât priveşte hotărârea nr. 342/9.12.2003 a Consiliului Local Municipal Arad, instanţa de apel a constatat că aceasta a avut ca obiect parcelarea şi apartamentarea unor imobile proprietatea Statului Român situate în municipiul Arad, printre care şi terenul situat în municipiul Arad, str. x, proprietatea municipiului Arad, înscris în CF x Arad, cu nr. top. x, în suprafaţă de 30640 mp, care a fost împărţit în două parcele distincte, de 26.500 mp, cu nr. top. x, şi de 4140 mp, cu nr. top x, pe această din urmă parcelă de teren fiind edificată construcţia Casa de Cultură a Sindicatelor.

Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului-construcţie aflat în posesia părţii reclamante, instanţa de apel a expus, totodată, argumentele pentru care prima instanţă a constatat că acesta a aparţinut autoarei părţii reclamante, care l-a edificat, chestiune litigioasă intrată în puterea lucrului judecat în absenţa atacării sale pe calea apelului.

În atare circumstanţe factuale, care scapă controlului instanţei de recurs, instanţa de apel a statuat corect că menţiunile înscrise în cartea funciară în favoarea părţii pârâte în ceea ce priveşte imobilul-construcţie nu corespund cu situaţia juridică reală a acestuia.

În raport de cele arătate, se dovedesc a fi străine cauzei argumentele prin care partea pârâtă pretinde prin recurs inadmisibilitatea acţiunii în rectificare, pe de o parte, sub motivul inexistenţei unei hotărâri judecătoreşti (nenecesare) de anulare/desfiinţare a hotărârilor Consiliului Local Municipal Arad nr. 99/2003 şi nr. 342/2003 şi, pe de altă parte, sub motiv că hotărârea judecătorească dată asupra acţiunii în constatare nu ar fi susceptibilă de executare silită şi nici constitutivă de drepturi, întrucât ignoră cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecata propriu-zisă în procesul pendinte, în care acţiunea în constatare, în absenţa unei acţiuni în realizare, semnifică o acţiune de fond prin intermediul căreia s-a tranşat asupra întinderii drepturilor de proprietate ale părţilor cu privire la imobilul în litigiu.

- este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde că soluţia dată de instanţa de apel nesocoteşte dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 7/1996 (având un conţinut similar cu cele ale art. 883 C. civ.), potrivit cărora înscrierile în cartea funciară îşi produc efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor.

Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 (varianta republicată 3 martie 2006) prevedea următoarele: Înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.

Norma de drept civil menţionată instituie prezumţia legală a cunoaşterii exactităţii înscrierilor din cartea funciară de către terţii care tranzacţionează imobile care fac obiectul acestor înscrieri.

Publicitatea drepturilor, indiferent de modalitatea în care se realizează, asigură opozabilitatea drepturilor faţă de terţi, însă nu validează respectivele drepturi decât în mod excepţional, în condiţiile prevăzute expres de legiuitor.

În concluzie, orice drept înscris în registrele de publicitate se prezumă că există atâta timp cât nu a fost modificat sau radiat în condiţiile legii.

Ca atare, contrar susţinerii părţii pârâte, prezumţia legală a cunoaşterii exactităţii înscrierilor din cartea funciară nu se opune formulării de către partea interesată a unei cereri de rectificare a intabulării sau înscrierii provizorii iar formularea unei astfel de cererii nu pune în discuţie încălcarea normei de drept prevăzute la art. 25 din Legea nr. 7/1996.

- nu poate fi primită nici critica prin care se pretinde, omisso medio, că partea reclamantă nu a probat dobândirea valabilă a dreptului de proprietate asupra construcţiei într-una dintre modalităţile prevăzute la art. 557 C. civ.

În ceea ce priveşte dobândirea dreptului de proprietate de către partea reclamantă asupra construcţiei, potrivit considerentelor hotărârii recurate, rezultă că instanţa de apel nu a avut a face verificări.

Constatarea s-a impus deoarece s-a constatat că această chestiune litigioasă, tranşată prin hotărârea primei instanţe, prin care s-a statuat că beneficiarul construcţiei denumite Casa de Cultură a Sindicatelor Arad a fost autoarea părţii reclamante, Uniunea Generală a Sindicatelor din România, nu a fost criticată de partea pârâtă prin formularea unei cereri de apel, caz în care hotărârea primei instanţe sub acest aspect se impune, de la data pronunţării, cu autoritate de lucru judecat.

În acest sens sunt explicite considerentele potrivit cărora instanţa de fond, Tribunalul Arad, în primul ciclu procesual, s-a pronunţat deja ("), constatând edificarea construcţiei de autorul reclamantei, UGSR şi dobândirea unui drept real de folosinţa de la statul român, precum şi preluarea patrimoniului de către CNSRL şi apoi transmiterea acestor drepturi către Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (în cele ce urmează ANCCSR).

În plus, în respectarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a consemnat, corect, că judecata apelului porneşte de la premisa că imobilul construcţie Casa de Cultură a Sindicatelor Arad, precum şi dreptul de folosinţă a terenului aferent s-au aflat în patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, a cărei succesoare este partea reclamantă.

Aşa fiind, în absenţa unui apel îndreptat împotriva considerentelor hotărârii primei instanţe prin care s-a statuat că partea reclamantă a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate asupra construcţiei şi a dreptului de folosinţă asupra terenului aferent în patrimoniul său, critica părţii pârâte fundamentată pe greşita aplicare a normei de drept prevăzute la art. 557 C. civ., formulată pentru prima oară pe calea recursului, în aplicarea dispoziţiilor art. 459 alin. (2) C. proc. civ., nu este admisibilă.

- nu pot fi primite nici afirmaţiile părţii pârâte privind nerespectarea de către instanţa de apel a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a normelor de drept prevăzute în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia coroborate cu prevederile lit. h) din Anexa 3 la Normele tehnice din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999, întrucât, în absenţa dezvoltării unor aspecte concrete care să arate în ce a constat încălcarea, nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii de partea pârâtă.

Constatând că partea pârâtă a pierdut procesul, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aceasta urmează să fie obligată să plătească părţilor reclamante suma de 6000 RON, cheltuieli de judecată din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin Primar împotriva deciziei nr. 208 din 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 RON către intimatele - reclamante A. şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.