Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 838/2022 AI generated

Insufficiency of foreign trust agreement to prove succession for reopening suspended civil proceedings

Case Number Decizia nr. 838/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's refusal to reinstate the civil case, thereby leaving the lower court's decision in force. The dispute concerned the procedural requirement to reopen a suspended proceeding after the death of two co-appellants; the appellants argued that the foreign trust agreement and domestic inheritance certificates established the standing of their heirs to continue the litigation against the State Asset Management Authority, claiming the lower court failed to motivate its decision regarding all parties and incorrectly ignored the effect of foreign legal acts. The court determined that the evidence submitted did not prove the heirs' standing to succeed the specific deceased party, as the foreign trust agreement governed the succession of a different individual and only provisioned for the defendant as a substitute in a contingent scenario that had not materialized; furthermore, the court held that the lack of Apostille on the foreign documents and the failure to analyze the separate request for the introduction of new parties rendered the lower court's procedural handling correct, rejecting claims of insufficient motivation or violation of joint procedural participation rules under Articles 48 and 245 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 243 pct. 1 C. proc. civ, art. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 261 pct. 5 C. proc. civ, art. 48 alin. (2) C. proc. civ, art. 245 alin. (2) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Insufficiency of foreign trust agreement to prove succession for reopening suspended civil proceedings: Potrivit convenţiei (art. 5), numai în cazul în care nu ar fi existat descendenţi în viaţă ai soţului defunct, bunurile ar fi revenit descendentului dispunătoarei, F., iar în lipsa acestuia, descendenţilor lui. Aşadar, convenţia invocată de petenţi vizează succesiunea unui alt defunct (O.) şi nu demonstrează devoluţiunea succesorală de pe urma defunctului F.. Singurele referiri la acesta din cuprinsul convenţiei vizează calitatea acestuia de substituit pentru cazul în care la data deschiderii succesiunii mamei sale O., descendenţii soţului mamei sale nu ar fi fost în viaţă.

Keywords

AI generated
standing of heirs Civil Procedure Code procedural defect reopening of proceedings rules of procedure domestic authority

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de repunere pe rol a apelului declarat de reclamanţii A., B., C. (moştenitor al defunctei D.), E., F., De G., H., I. şi J. împotriva sentinţei nr. 299 din 16 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că prin încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2020 s-a reţinut că a intervenit suspendarea de drept a judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului apelanţilor I. şi F..

La data de 12 august 2021, C. (moştenitor al defunctei D.), E., F., De G., J., H., A. şi B. au formulat cerere de redeschidere a judecăţii.

În ceea ce priveşte transmiterea calităţii procesuale ca urmare a decesului apelantului - reclamant I. (decedat la data de 21 decembrie 2019), curtea a luat act de faptul că la dosar a fost depus certificatul de calitate de moştenitor nr. 105 din 6 august 2021 emis de Biroul Individual Notarial K., care dovedeşte transmiterea calităţii procesuale către moştenitorii L. şi M..

Pentru a dovedi transmiterea calităţii procesuale a defunctului F., petenţii, prin avocat N., au depus un exemplar, vizat ca fiind conform cu originalul, al înscrisului Trust Agreement of the O. Marital Trust, Trust Registration Statement, Assignment, Acknowledgment Regarding O. Marital Trust, Estate of O., Deceased Interim Distribution Agreement, Opinia societăţii de avocatură P. cu privire la aceste înscrisuri şi la efectele juridice pe care le produc, toate înscrisurile fiind traduse în limba română.

Curtea de apel a constatat că înscrisurile depuse nu dovedesc calitatea de moştenitori ai defunctului F. a persoanelor indicate în cererea de redeschidere a judecăţii, J., H..

Sub aspect formal, s-a constatat, cu excepţia opiniei juridice a societăţii de avocatură P., că înscrisurile depuse nu sunt certificate cu apostila prevăzută de Convenţia de la Haga din 1961 cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine.

Cu toate acestea, curtea de apel a analizat efectul pe care îl produce operaţiunea juridică constată prin înscrisul Trust Agreement of the O. Marital Trust, apreciind că lipsa apostilei ar putea fi remediată prin acordarea unui termen.

Analizând conţinutul înscrisului şi a actelor subsecvente încheiate, s-a observat că instituţia echivalentă din dreptul românesc, care prezintă relevanţă în ceea ce priveşte transmiterea calităţii procesuale a defunctului F., este substituţia fideicomisară, art. 993 şi următ. C. civ.

Prin convenţia încheiată, J., în calitate de instituit, a fost însărcinat să administreze bunurile dispunătorului O. (provenite din succesiunea defunctului Q.) pe timpul vieţii acesteia, iar la decesul dispunătoarei s-a convenit ca bunurile să intre în patrimoniile instituiţilor (J. şi H.), descendenţi în viaţă ai soţului defunct al dispunătoarei.

Potrivit convenţiei (art. 5), numai în cazul în care nu ar fi existat descendenţi în viaţă ai soţului defunct, bunurile ar fi revenit descendentului dispunătoarei, F., iar în lipsa acestuia, descendenţilor lui. Aşadar, convenţia invocată de petenţi vizează succesiunea unui alt defunct (O.) şi nu demonstrează devoluţiunea succesorală de pe urma defunctului F.. Singurele referiri la acesta din cuprinsul convenţiei vizează calitatea acestuia de substituit pentru cazul în care la data deschiderii succesiunii mamei sale O., descendenţii soţului mamei sale nu ar fi fost în viaţă.

Restul înscrisurilor depuse privesc chestiuni subsecvente deschiderii succesiunii defunctei O..

Prin urmare, curtea de apel a constatat că niciuna din probele administrate în susţinerea cererii de redeschidere a judecăţii nu dovedeşte calitatea petenţilor J. şi H. de moştenitori ai apelantului defunct F., motiv pentru care a respins cererea de repunere pe rol a apelului.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii C., B., A., M., De G., H., L. şi J., solicitând admiterea acestuia, schimbarea, în tot, a hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de redeschidere a judecării cauzei/de repunere a cauzei pe rol, cu consecinţa continuării judecăţii.

Prin primul motiv de recurs subsumat art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Recurenţii au menţionat că ulterior suspendării judecăţii, au depus cererea de redeschidere a judecării cauzei însoţită de extras de pe temeiurile legale străine (nord-americane) în baza cărora s-a încheiat Acordul Fiduciar Marital la Annei B. Weissman, testamentul defunctului I., precum şi certificatul de calitate de moştenitor nr. 105 emis în data de 6 august 2021 de către Biroul Individual Notarial "K.", acest din urmă act atestând calitatea de moştenitori ai lui I., pentru M. şi L..

Potrivit recurenţilor, un aspect esenţial este acela că nici intimata - pârâtă nu a ridicat vreo obiecţie şi nu s-a opus repunerii cauzei pe rol şi continuării judecării cauzei.

Analizând încheierea de şedinţă recurată, în opinia recurenţilor, se pot remarca cu uşurinţă următoarele aspecte: întâi, în considerente, s-a analizat cererea de redeschidere a judecării cauzei, reiterată de J. şi H. (depusă la dosar în data de 25 noiembrie 2021), în calitate de succesori în drepturi ai apelantului - reclamant F., conform actelor încheiate în Statele Unite ale Americii pentru care au depus, încă din data de 12 august 2021, dovada existenţei dreptului străin - temeiurile legale în extras, apostilate şi traduse în română de un traducător autorizat. Mai precis, instanţa a analizat actele străine care le conferă dreptul de a-i succede lui F. şi, apreciind că nu sunt convingătoare, a hotărât să respingă cererea de repunere a cauzei pe rol/de redeschidere a judecării cauzei, scăpând din vedere faptul că nu sunt singurii apelanţi din dosar care au cerut lucrul acesta.

Al doilea aspect important de evidenţiat, decurge din primul, în sensul că, în mod greşit instanţa, după ce s-a preocupat să analizeze cererea de redeschidere a judecării cauzei reiterată (în 25 noiembrie 2021) de către J. şi H. - ca succesori în drepturi ai lui F. -, a respins, fără nicio motivare, cererea de redeschidere a judecării cauzei formulată în nume propriu de către toţi ceilalţi apelanţi.

Au mai arătat că instanţa de judecată a menţionat faptul că la dosarul cauzei la 12 august 2021 a fost depusă cererea de redeschidere a judecării cauzei, dar s-a limitat la atât, fără a o analiza.

Recurenţii au făcut trimitere în susţinerea celor de mai sus la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care reglementează ce trehuie să cuprindă hotărârea (care include şi noţiunea de încheiere, conform art. 255 alin. (2) din cod).

Prin al doilea motiv de recurs, subsumat art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., au criticat încheierea pentru faptul că instanţa a încălcat dispoziţiile legale şi a pronunţat o încheiere vădit nelegală încălcând norme procesuale care privesc, atât coparticiparea procesuală, cât şi pe acelea referitoare la redeschiderea judecării cauzei.

Astfel, în ceea ce priveşte coparticiparea procesuală, recurenţii au apreciat că instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., adică a greşit respingând de plano cererea de redeschidere a judecării cauzei şi nu a ţinut cont de faptul că, în caz de coparticipare procesuală, precum cel din speţă, actele de procedură îndeplinite de către unul dintre apelanţi profită şi celorlalţi.

Au considerat, de asemenea, că încheierea atacată a încălcat normele de procedură relative la redeschiderea judecăţii cauzei, respectiv dispoziţiile art. 245 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care urmare a încheierii din 12 octombrie 2020 prin care s-a constatat suspendarea judecării cauzei, apelanţii - reclamanţi au formulat şi au semnat în nume propriu cererea de repunere pe rol a cauzei din 2 august 2021, însoţită de dovada calităţii de moştenitori ai lui I. şi de temeiurile legale. În plus, la un termen de judecată anterior (din 18 noiembrie 2019), prin avocat, l-au indicat ca succesor al lui F. pe J.. Rezultă că, faţă de apelanţii - reclamanţi care au formulat cererea depusă în 12 august 2021, măsura menţinerii suspendării judecării cauzei este nelegală.

Al treilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi se referă la faptul că deşi L. şi M. au solicitat, de asemenea, prin cererea din data de 12 august 2021, redeschiderea judecării cauzei, ca moştenitori ai defunctului apelant - reclamant I. (dovedit cu Certificatul de calitate de moştenitor nr. 105 emis din 6 august 2021 emis de Biroul Individual Notarial "K."), instanţa de judecată a luat act de această împrejurare în considerente, însă, în mod nelegal, a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, fără nicio motivare.

Au menţionat faptul că întrucât instanţa de judecată a omis să-i cuprindă în dispozitivul încheierii recurate, anterior, au formulat în termen legal o cerere de completare a dispozitivului acesteia, căci altfel, repunerea pe rol solicitată, apare ca fiind nesoluţionată, însă prin soluţionarea cererii de completare a dispozitivului încheierii recurate, soluţia nu se va schimba, ci va rămâne aceeaşi, de respingere a cererii de redeschidere a judecării cauzei.

Prin al patrulea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au criticat soluţia de respingere a cererii de repunere pe rol, întrucât instanţa nu a dat eficienţă actelor străine depuse de J. şi H., în dovedirea calităţii de succesori ai defunctului F..

Potrivit recurenţilor, instanţa de judecată română trebuia să constate că actele străine depuse nu contravin ordinii publice de drept internaţional privat şi nici bunelor moravuri. Este greşit faptul de a da o calificare în dreptul român unui act străin, încheiat între cetăţeni străini, dintre care nici unul nu are cetăţenie română. Instanţa română poate doar să ia act de existenţa actului şi să dea eficienţă normei de drept internaţional privat, potrivit căreia, drepturile câştigate în ţară străină sunt respectate în România, cu excepţia cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internaţional privat (art. 2567 C. proc. civ.), această dispoziţie fiind cuprinsă şi în vechea reglementare a problemelor de drept internaţional privat (art. 9 din Legea nr. 105/1992).

Au mai adăugat şi faptul că, în mod greşit instanţa a apreciat că nu au dovedit calitatea de succesori ai lui F., în condiţiile în care actele depuse la dosar dovedesc tocmai faptul că au calitatea aceasta.

În plus, fiindu-le recunoscută calitatea de succesori ai lui F., se dă curs manifestării de voinţă cuprinsă în actele de drept privat încheiate în Statele Unite ale Americii, pe de o parte, iar pe de altă parte, Statul român nu este cu nimic prejudiciat.

Actele juridice încheiate în Statele Unite ale Americii sunt valabile, reprezentând voinţa părţilor cu privire la aspecte de drept internaţional privat, privitoare la bunuri din România.

În atare situaţie, au susţinut că respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol/redeschiderea judecăţii este vădit lipsită de fundament juridic, urmând ca instanţa de control judiciar, admiţând prezentul recurs, să modifice încheierea atacată.

Prin al cincilea motiv de recurs prevăzut de art. 3041 C. proc. civ. au solicitat analizarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, pentru a da eficienţă dispoziţiilor legale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că nu au fost îndeplinite obligaţiile stabilite de instanţă prin care apelanţilor - reclamanţi li s-a pus în vedere să indice moştenitorii defuncţilor I. şi F..

A mai susţinut că, în mod corect şi legal, s-a reţinut de către instanţă că înscrisurile depuse nu dovedesc calitatea de moştenitor după F. a persoanelor indicate în cererea de redeschidere a judecăţii, J. şi H..

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin primul motiv subsumat pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii, în raport de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 255 alin. (2) din cod, au criticat nemotivarea încheierii, atât din perspectiva neobservării de către instanţă a faptului că numiţii J. şi H. nu sunt singurii apelanţi care au solicitat repunerea cauzei pe rol/redeschiderea judecării cauzei, cât şi a respingerii, fără nicio motivare, a cererii de redeschidere a judecării cauzei formulată în nume propriu de către toţi ceilalţi apelanţi.

Criticile astfel formulate nu pot fi însă primite.

Se observă că prin cererea înregistrată pe rolul curţii de apel la 12 august 2021, C. (moştenitorul lui D.), De G., J., H., A. şi B. au solicitat redeschiderea judecăţii cauzei. Prin aceeaşi cerere s-a arătat că solicitarea de redeschidere a judecăţii este formulată şi de numiţii M. şi L., în calitate de moştenitori ai defunctului - apelant I., aceştia din urmă solicitând şi introducerea lor în cauză în această calitate.

Prin încheierea din 12 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, a constatat suspendată de drept judecata pricinii privind soluţionarea, după casarea, cu trimitere spre rejudecare a apelului declarat de reclamanţii A., B., C. (moştenitor al defunctei D.), E., F., De G., H., I. şi J..

S-a constatat că s-a depus testamentul apelantului - reclamant defunct I., întocmit conform legii americane, urmând a se face dovada conţinutului dreptului străin pentru a se putea aprecia asupra valorii sale juridice şi a drepturilor pe care le conferă.

Totodată, s-a avut în vedere că nu au fost indicaţi moştenitorii apelantului - reclamant F., pentru introducerea acestora în cauză.

Prin încheierea atacată s-a analizat cererea formulată de apelanţii - reclamanţi, inclusiv de J. şi H. şi s-a respins solicitarea de repunere pe rol a dosarului pentru motivele arătate.

Este deci neîntemeiată critica nemotivării încheierii în raport de toate părţile care au formulat cererea de repunere pe rol a dosarului, fiind irelevant aspectul reiterării acestei solicitări de către J. şi H. la 25 noiembrie 2021.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la respingerea cererii fără nicio motivare faţă de L. şi M. care au solicitat, de asemenea, prin cererea din data de 12 august 2021, redeschiderea judecării cauzei, ca moştenitori ai defunctului apelant - reclamant I., se constată că nu este întemeiat.

Astfel, după cum s-a precizat mai sus, L. şi M. au formulat cererea de redeschidere a dosarului, alături de ceilalţi apelanţi - reclamanţi, solicitând totodată introducerea lor în cauză în calitate de moştenitori ai defunctului - apelant I..

Se observă însă că instanţa de apel nu a pronunţat încheierea atacată şi în contradictoriu cu aceştia, atâta timp cât nu a fost discutată cererea de introducere în cauză.

Mai mult, prin încheierea din 17 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de completare a dispozitivului încheierii recurate, formulată de L. şi M., constatând că deşi s-a depus la dosar certificatul de moştenitor de pe urma defunctului I., care dovedeşte transmiterea calităţii procesuale către cei doi moştenitori, câtă vreme cauza a rămas în suspendare nu putea modifica cadrul procesual prin introducerea acestora în cauză.

Aceasta în condiţiile în care în soluţionarea cererii de repunere pe rol, curtea de apel a verificat exclusiv condiţiile pentru reluarea judecăţii, respectiv depunerea înscrisurilor care dovedesc calitatea numiţilor J. şi H. de moştenitori ai apelantului defunct F..

Nu poate fi primit nici al patrulea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care s-a criticat soluţia de respingere a cererii de repunere pe rol, întrucât instanţa nu a dat eficienţă actelor străine depuse de J. şi H., în dovedirea calităţii de succesori ai defunctului F..

Contrar susţinerii recurenţilor, acestia nu au dovedit calitatea de succesori ai lui F., cum corect a constatat instanţa de apel.

Astfel, se observă că F. este fiul dintr-o altă căsătorie a numitei O., soţia supravieţuitoare a lui Q..

La momentul decesului lui Q., J. şi H. erau singurii copii în viaţă ai acestuia

În atare condiţii, succesorii lui Q. nu pot fi moştenitorii copilului dintr-o altă căsătorie a soţiei supravieţuitoare a tătălui lor, aşa cum susţin recurenţii.

În ceea ce priveşte acordul fiduciar al fondului fiduciar marital de care recurenţii se prevalează ca făcând dovada calităţii lor de moştenitor după F. se constată că prin acesta J. a fost însărcinat a administra bunurile numitei O., provenite din succesiunea soţului său Q. pe timpul vieţii acesteia, urmând ca la decesul acesteia să intre în patrimoniul numiţilor J. şi H..

Potrivit art. 5 din convenţie, numai în situaţia în care nu ar fi existat descendenţi în viată ai soţului defunct al numitei O., bunurile ar fi revenit descendentului acesteia, respectiv lui F. şi ulterior descendenţilor acestuia.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat prin încheierea recurată că înscrisul de care recurenţii se prevalează vizează succesiunea defunctei O. şi nu demonstrează devoluţiunea succesorală de pe urma defunctului F., singurele referiri din cuprinsul actului la acesta fiind cele privind calitatea sa de substituit pentru cazul în care la data deschiderii succesiunii mamei sale, descendenţii soţului acesteia nu ar mai fi în viaţă.

Astfel sunt irelevante criticile recurenţilor privind greşita calificare a unui act străin, încheiat între cetăţeni străini, dintre care nici unul nu are cetăţenie română.

Contrar susţinerii recurenţilor, instanţa română nu ar fi putut să ia act de existenţa acestui act şi să dea eficienţă normei de drept internaţional privat, potrivit căreia, drepturile câştigate în ţară străină sunt respectate în România, cu excepţia cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internaţional privat, în condiţiile în care prin respectivul înscris nu se face dovada calităţii de succesor după F., după cum s-a arătat mai sus.

Nici motivul de recurs privind încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa a greşit respingând de plano cererea de redeschidere a judecării cauzei fără a ţine cont de faptul că, în caz de coparticipare procesuală, precum cel din speţă, actele de procedură îndeplinite de către unul dintre apelanţi profită şi celorlalţi, nu este întemeiat.

Se constată că textul pretins încălcat de curtea de apel, respectiv art. 48 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează coparticiparea procesuală, nu se aplică cazului în speţă.

Astfel, ipoteza la care se referă dispoziţia legală, prin care se instituie excepţia de la regula prevăzută la alin. (1) al art. 48 C. proc. civ., nu este incidentă în cauză, în condiţiile în care prin încheierea recurată s-a respins cererea de redeschidere a judecăţii formulată de apelanţii - reclamanţi, pentru neîndeplinirea cerinţei depunerii înscrisurilor care fac dovada calităţii de moştenitor după defunctul F..

Mai mult, după cum s-a arătat mai sus, nu prezintă relevanţă depunerea dovezii calităţii de moştenitori după I., având în vedere că cererea de introducere în cauză a persoanelor indicate drept moştenitori ai acestuia nu a fost analizată de instanţa de apel.

Pentru toate aceste argumente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C., B., A., M., De G., H., L. şi J. împotriva încheierii din 9 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.