Cassation appeal null for failure to articulate specific non-legality critiques regarding unauthorized public communication of phonograms

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 21 septembrie 2018, sub nr. x/2018 reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. solicitând:

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 765,441ei (cu TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 septembrie 2015 - 29 februarie 2016, pentru unităţile nedeclarate, în temeiul art. 1.349 C. civ.

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 3.515,67 RON (cu TVA inclus) înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 1 martie 2016 până la data de 30 septembrie 2018, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM;

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.770,93 RON înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 2, calculate la remuneraţia fără TVA, conform dispoziţiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 şi nr. 120/2016, şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la punctul 2 al acţiunii;

- să fie obligată pârâta să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate;

- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentinţele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 731 din data de 11 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 624 RON +2.946 RON - remuneraţii aferente perioadei 1 septembrie 2015 - 30 septembrie 2018 +1.770.93 RON - penalităţi calculate până la data de 7 septembrie 2018 şi în continuarea până la plata datoriei principale; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtei A. S.R.L. să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate.

Prin sentinţa civilă nr. 793 din data de 23 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM; a completat dispozitivul sentinţei civile nr. 731 din data de 11 aprilie 2019; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 500 de RON - cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Împotriva sentinţe civile nr. 731 din data de 11 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 au declarat apel atât reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, cât şi pârâta A. S.R.L.

La termenul din data de 8 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia de netimbrare a apelului formulat de pârâta A. S.R.L. şi a anulat acest apel ca netimbrat.

Prin decizia civilă nr. 1225 A din data de 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul reclamantei Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM împotriva sentinţei civile nr. 731 din data de 11 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018; a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a triplului remuneraţiei datorate pentru perioada 1 martie 2016 - 30 septembrie 2018, în cuantum de 8.838 RON; a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate; a obligat pe intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 850 RON, cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 1225 A din data de 29 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 9 decembrie 2021 sub nr. x/2018.

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii intimatei-reclamante ca nefondate.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi care a fost dată fără a se realiza o corectă stabilire a situaţiei de fapt.

În opinia recurentei-pârâte, o bună stabilire a situaţie de fapt ar fi condus la o corectă identificare a cadrului legal pe care instanţa îl are în vedere la momentul pronunţării hotărârii.

Recurenta-pârâtă a arătat şi că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, inteligibilă şi să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, aşa cum a procedat instanţa de apel care a preluat în totalitate concluziile intimatei-reclamante.

Totodată, a susţinut că hotărârea trebuie să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

A subliniat că motivarea hotărârilor judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul, iar exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Recurenta-pârâtă a arătat că în cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul ca acestea să fie examinate în mod efectiv.

De asemenea, a susţinut că motivarea este esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că, în speţă, cererile lor au fost analizate cu atenţie, iar instanţa supremă a reţinut că inexistenţa motivării, precum şi o motivare necorespunzătoare atrag casarea hotărârii; cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă în raport cu complexitatea cauzei echivalează cu inexistenţa motivării.

În susţinerea incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi ale normelor de aplicare a legii, precum şi ale deciziei ORDA nr. 10/2016.

Astfel, a arătat că s-a reţinut în mod greşit existenţa unui restaurant în suprafaţă de 50 mp în incinta unităţii pe care o deţine şi a recepţiei tot în suprafaţă de aproximativ 50 mp ca spaţii în care se comunică prestaţiile artiştilor, în condiţiile în care nu deţine un restaurant, iar suprafeţele indicate sunt vădit exagerate.

Făcând trimitere la prevederile art. 1232 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, a apreciat că obţinerea unei licenţe pentru spaţiul în care au fost difuzate prestaţiile artiştilor este un drept şi nu o obligaţie, iar, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ, a susţinut că organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii: să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi; să-i autorizeze pe utilizator, în cazul în care s-au stabilit metodologii, la cererea acestora efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă.

De asemenea, a invocat că prerogativele părţii adverse, în calitate de organism de gestiune colectivă, nu se rezumă la activităţi de colectare, art. 162 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 8/1996 reglementând rolul activ al intimatei-reclamante, în calitate de organism de gestiune colectivă, în sensul că trebuie "să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii".

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că, din lecturarea cererii de recurs, nu se poate decela vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefiind întemeiat. Totodată, a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor intimatei-reclamanta şi să se constate că recursul este motivat şi declarat în termen.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că: părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate; recursul este formulat şi motivat în termenul prevăzut de lege; recurenta-pârâtă a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă; cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reţinut că recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar intimata-reclamantă a depus punct de vedere la acesta, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON, în dovedirea cărora a depus extras bancar cu privire la tranzacţia din data de 11 ianuarie 2022.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din data de 21 martie 2022, s-a fixat termen la data de 12 aprilie 2022, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., termen la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare prin prisma excepţiei nulităţii recursului.

II.4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a adus deciziei recurate veritabile critici de nelegalitate, apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Astfel, recurenta-pârâtă a criticat decizia curţii de apel, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că aceasta cuprinde o motivare excesiv de succintă, împrejurare care echivalează cu nemotivarea deciziei.

Însă, în dezvoltarea acestei susţineri, recurenta-pârâtă nu a arătat în concret care sunt aspectele pe care instanţa de apel nu le-a analizat sau a căror rezolvare nu a motivat-o, ci s-a mărginit la a prezenta consideraţii pur teoretice, ce se desprind din doctrină şi jurisprudenţă.

Or, o atare motivare a recursului nu respectă exigenţele art. 488 alin. (1) Cod procedură, aceste susţineri neputând fi convertite în vreun motiv de casare, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate.

Totodată, recurenta-pârâtă a invocat că instanţa de apel nu a realizat o corectă stabilire a situaţiei de fapt, însă nici această afirmaţie nu este aptă a fi cercetată din perspectiva vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege, în condiţiile în care stabilirea situaţie de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond, iar în faza procesuală a recursului nu este permisă o asemenea analiză, cu consecinţa determinării unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută anterior în cauză, şi nici o reapreciere a probelor deja administrate.

Nici dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu cuprinde critici de nelegalitate a hotărârii recurate care să poată fi supuse analizei instanţei de recurs.

În cauză, prin hotărârea recurată, instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de pârâtă a fost anulat, ca netimbrat, la termenul de judecată din data de 8 septembrie 2021, iar, în ceea ce priveşte apelul reclamantei, a constatat că singura critică avansată vizează soluţia dată de către prima instanţă capătului al doilea din cererea introductivă, apelanta solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate, sub acest aspect, şi admiterea acestui petit, cu consecinţa obligării pârâtei la plata triplului remuneraţiei datorate, în cuantum de 2.946 RON, fără TVA, înmulţit cu 3, ca urmare a aplicării pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016.

Apreciind fondat apelul reclamantei, curtea de apel a reţinut că, în cauză, pârâta a comunicat public fonograme în scop ambiental fără a fi obţinut, în prealabil, o autorizaţie neexclusivă din partea reclamantei.

În această situaţie, a apreciat că, potrivit art. 188 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 rap. la art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, pârâta datorează triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deţinut autorizaţia-licenţă neexclusivă, criteriile prevăzute la lit. a) a alin. (2) a art. 188 din Legea nr. 8/1996 neputând fi aplicate în speţă.

Totodată, a constatat că, fiind vorba de o evaluare legală a prejudiciului suferit printr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, iar răspunderea ce revine autorului faptei este delictuală, soluţia amintită se impune ori de câte ori ipoteza normei se regăseşte în speţă.

Deşi susţine că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 8/1996, ale normelor de aplicare a acesteia, precum şi ale Deciziei ORDA nr. 10/2016, recurenta-pârâtă nu a indicat în ce mod aceasta le-a nesocotit sau le-a aplicat în mod eronat.

Recurenta-pârâtă a făcut trimitere la prevederile art. 1232 alin. (2), art. 130 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 162 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 8/1996, însă nu a arătat care este greşeala cuprinsă în raţionamentul instanţei de apel din perspectiva interpretării şi aplicării acestor dispoziţii legale, ci a redat conţinutul acestora.

Or, ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune indicarea de către parte a dispoziţiilor legale pe care pretinde că instanţa le-a nesocotit sau aplicat greşit, cu arătarea în concret a erorii săvârşite de către aceasta în cuprinsul raţionamentului care a determinat adoptarea soluţiei pronunţate.

În speţă, astfel cum s-a arătat anterior, instanţa de apel a admis apelul reclamantei, constatând că sunt aplicabile prevederile art. 188 alin. (1) şi (2) lit. b) C. proc. civ., iar posibila critică de nelegalitate pe care recurenta-pârâtă ar fi putut-o susţine trebuia să vizeze acest argument al instanţei, întrucât motivele de recurs trebuie să se grefeze pe considerentele hotărârii atacate, iar redarea unor norme cuprinse în Legea nr. 8/1996, fără a arăta cum acestea pot susţine nelegalitatea soluţiei instanţei de apel, nu poate reprezenta un motiv de casare prevăzut de lege.

Ca atare, cele susţinute prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu supun instanţei de recurs vreo reală critică de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Or, recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Ca atare, cum susţinerile formulate de recurenta-pârâtă nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Faţă de soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, respectiv de constatare a nulităţii recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând că partea care a câştigat - intimata-reclamantă - a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, dovedite prin înscrisul aflat la dosarul de recurs, va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1225A din data de 29 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2022.