Contractual jurisdiction clause treated as private order incompetence barred from ex officio invocation in negative conflict of competence

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 februarie 2021 pe rolul Judecătoriei Brăila, secţia civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. Iaşi a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Fii S.R.L. şi C., obligarea acestora la plata sumei de 347,59 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale, la care se adaugă suma de 293,22 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5243 din data de 15 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Brăila, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, Judecătoria Brăila, secţia civilă a reţinut dispoziţiile art. 126 C. proc. civ., precum şi că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. x din data de 12 martie 2020, la punctul 9, s-a stabilit că:

"Litigiile care nu vor putea fi soluţionate pe cale amiabilă, vor face obiectul unei acţiuni adresate instanţelor judecătoreşti competente, din locul de reşedinţă a vânzătorului."

A constatat că, în conformitate cu relaţiile R.E.C.O.M., societatea reclamantă are sediul în municipiul Iaşi, neavând înregistrate filiale, sucursale, subunităţi sau sedii secundare, ci doar puncte de lucru; pe de altă parte, sediul societăţii pârâte se află în circumscripţia Judecătoriei Făurei.

Prin urmare, având în vedere că "reşedinţa vânzătorului" este de fapt sediul societăţii reclamante, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1886 din data de 25 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Brăila, a suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că, în ipoteza alegerii instanţei prin convenţia părţilor (art. 126 C. proc. civ.), cum este cazul de faţă, competenţa teritorială este alternativă, iar, în această situaţie, reclamantul (în favoarea căruia s-a făcut alegerea de competenţă) poate să sesizeze fie instanţa aleasă prin convenţie (Judecătoria Iaşi - de la reşedinţa reclamantului vânzător), fie instanţa competentă teritorial conform normelor de drept comun (Judecătoria Brăila - de la sediul pârâţilor, conform art. 107 C. proc. civ.).

Totodată, a arătat că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, precum şi că, potrivit dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată nu poate fi invocată din oficiu.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Brăila, secţia civilă şi Judecătoria Iaşi, secţia civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de împrejurarea că prima instanţă învestită a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, iar Judecătoria Iaşi, secţia civilă, reţinând că, în speţă, competenţa teritorială este una de ordine privată, a apreciat că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoriei Brăila, secţia civilă nu îi era permisă invocarea din oficiu a acestei excepţii.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secţia civilă, prin care reclamanta A. S.R.L. Iaşi a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Fii S.R.L. şi C., obligarea acestora la plata sumei de 347,59 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale, la care se adaugă suma de 293,22 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere.

În motivare, reclamanta a arătat că între părţi s-au derulat relaţii contractuale, având ca obiect vânzarea şi livrarea de produse către pârâtă, însă aceasta nu a achitat facturile pe care le-a emis.

La pct. 9 din contractul de vânzare cumpărare nr. x din data de 12 martie 2020, invocat de către reclamantă drept izvor al pretenţiilor solicitate, s-a stabilit că litigiile care nu vor putea fi soluţionate pe cale amiabilă, vor face obiectul unei acţiuni adresate instanţelor judecătoreşti competente, din locul de reşedinţă a vânzătorului .

Regula generală în ceea ce priveşte competenţa teritorială este cea reglementată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, potrivit prevederilor art. 126 C. proc. civ.: (1) "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. (2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă."

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Astfel, potrivit art. 130 C. proc. civ., "(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. (3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Prin urmare, raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost redat anterior, şi la prevederile art. 129 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare.

Or, în condiţiile în care excepţia nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Brăila, secţia civilă, ci instanţa a invocat această excepţie din oficiu, la termenul de judecată din data de 30 septembrie 2021.

Prin urmare, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Judecătoria Brăila, secţia civilă, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2022.