Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 79/2022 AI generated

Exclusion of contributory negligence in public transport accidents and the equitable quantification of moral damages under ASF Norm 23/2014

Case Number Decizia nr. 79/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the insurer's appeal, upholding the Court of Appeal's decision that maintained the first-instance judgment obligating the civilly responsible party to pay 10,320 RON in material damages and 250,000 RON in moral damages, plus litigation costs. The case involved a personal injury claim arising from a traffic accident where the claimant, standing on the aisle of an overcrowded public transport vehicle, suffered bodily harm; the insurer argued that the claimant's contributory negligence and the damages' quantification violated legal standards. The decisive legal basis rested on the specific regulatory regime governing public transport safety (Art. 482 O.U.G. 109/2005), which imposes exclusive responsibility on the driver for security conditions, thereby overriding general contributory negligence principles (Art. 1371 Civil Code), and on the principle that moral damages are determined by equitable judicial assessment within jurisprudential bounds rather than fixed statutory caps, pursuant to Art. 50(1)(f) of ASF Norm 23/2014.

Legislator headnote

AI generated

art. 320 din Legea nr. 95/2006, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1371 C. civ, art. 482 din O.U.G. nr. 109/2005, art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 1358 C. civ; Exclusion of contributory negligence in public transport accidents and the equitable quantification of moral damages under ASF Norm 23/2014: The case involved a personal injury claim arising from a traffic accident where the claimant, standing on the aisle of an overcrowded public transport vehicle, suffered bodily harm; the insurer argued that the claimant's contributory negligence and the damages' quantification violated legal standards. The decisive legal basis rested on the specific regulatory regime governing public transport safety (Art. 482 O.U.G. 109/2005), which imposes exclusive responsibility on the driver for security conditions, thereby overriding general contributory negligence principles (Art. 1371 Civil Code), and on the principle that moral damages are determined by equitable judicial assessment within jurisprudential bounds rather than fixed statutory caps, pursuant to Art. 50(1)(f) of ASF Norm 23/2014.

Keywords

AI generated
contributory negligence traffic accident liability moral damages exclusion of liability public transport civil judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded, citing the specific procedural code article that authorizes the court to reject the appeal in the dispositive.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Provision cited in the dispositive to justify the imposition of litigation costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Deliberând, asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la 22 mai 2017 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul forţat C., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea persoanei responsabile civilmente B. S.A. la plata sumei de 8.933,81 RON, reprezentând despăgubiri materiale datorate ca urmare a vătămărilor corporale suferite de reclamantă în urma accidentului rutier din data de 15.10.2015, cauzat de intervenientul forţat şi obligarea persoanei responsabile civilmente la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale datorate ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma accidentului rutier menţionat.

Reclamanta a depus la dosar cerere de modificare a cuantumului pretenţiilor materiale de la suma de 8.933,81 RON la suma de 10.320 RON, reprezentând contravaloare tratamente medicale şi medicamente.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu-Severin a depus la dosar cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 5.260,48 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale de care a beneficiat partea vătămată A. în perioadele 20.01-25.01.2016 şi 07-12.03.2019, conform art. 320 din Legea nr. 95/2006, obligarea la plata dobânzilor şi penalităţilor de la data de la care a beneficiat de îngrijiri medicale şi până la data plăţii efective.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin:

Prin sentinţa nr. 164 din 26 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C..

A fost obligată pârâta B. S.A. la plata daunelor materiale în cuantum de 10.320 RON şi la plata daunelor morale în cuantum de 250.000 RON către reclamanta A..

De asemenea, a fost obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 3.570 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a dispus disjungerea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenientul Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu-Severin şi trimiterea cererii compartimentului Registratură din cadrul Tribunalului Caraş-Severin pentru crearea unui nou dosar.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara:

Prin decizia nr. 165 din 27 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-au respins, ca nefondate, apelul principal declarat de pârâta B. S.A. şi apelul incident declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 164 din 26 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 165 din 27 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, pârâta B. S.A. a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică se referă la faptul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1371 C. civ., în sensul în care a reţinut că, la momentul producerii accidentului, reclamanta nu se afla pe locul destinat acesteia, ci se afla în picioare pe culoar, dar că această împrejurare nu ar fi contribuit cu nimic la producerea vătămărilor suferite de aceasta. Şoferul autobuzului a contribuit cauzal la producerea evenimentului, însă conduita reclamantei a constituit o contribuţie egală cu cea a şoferului în producerea prejudiciului, cu menţiunea că acesta putea sa micşoreze sau să evite producerea vătămărilor prin ocuparea locului destinat pentru călătorie şi prin folosirea centurii de siguranţă. Prin urmare, instanţa de apel a motivat hotărârea interpretând greşit prevederile art. 1371 C. civ., excluzând cu desăvârşire contribuţia personală a reclamantei la producerea/mărirea prejudiciului.

Cea de-a doua critică vizează greşita aplicare a prevederilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, în sensul că instanţa de apel a ignorat practica instanţelor de acelaşi grad de jurisdicţie şi a încălcat principiul predictibilităţii hotărârilor judecătoreşti - în speţe similare trebuie pronunţate hotărâri similare, fără abateri majore. Apreciază că despăgubirile acordate în cauză depăşesc media jurisprudenţei din România.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apărările formulate în cauză:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 30 decembrie 2020.

La 11 februarie 2021 reclamanta A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 28 octombrie 2021 recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen la 20 ianuarie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta B. S.A. a dezvoltat critici susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând greşita interpretare a prevederilor art. 1371 C. civ. şi, respectiv, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, normă prevăzută de Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Critica referitoare la greşita interpretare a art. 1371 C. civ. (în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o) are caracter nefondat.

Recurenta-pârâtă a arătat că, deşi a reţinut că la momentul producerii accidentului reclamanta se afla în picioare pe culoarul autoturismului de transport, instanţa de apel a conchis că această împrejurare nu ar fi contribuit cu nimic la producerea vătămărilor suferite, excluzând contribuţia personală a reclamantei la producerea/mărirea prejudiciului.

Contrar susţinerilor părţii, răspunzând criticii formulate în apel pe aspectul culpei concurente, instanţa a avut în vedere alte considerente decât cele expuse de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs - Curtea a reţinut că această circumstanţă nu este de natură a schimba reţinerea culpei exclusive în producerea prejudiciului a conducătorului mijlocului de transport în comun, având în vedere legislaţia specială în domeniu, ce stabileşte în sarcina acestuia răspunderea asigurării transportului public de persoane în condiţii de securitate, fiind atribuţia conducătorului auto să nu permită încărcarea mijlocului de transport peste limita locurilor disponibile, astfel cum se dispune prin art. 482 din O.U.G. nr. 109/2005 (persoanele cu funcţii care concură la siguranţa rutieră sunt conducătorul auto) - dispoziţii ce derogă de la normele cu caracter general de care se prevalează pârâta (art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002).

De asemenea, a reţinut că reglementarea specială a răspunderii conducătorului mijlocului de transport în comun se corelează cu prevederile art. 1358 C. civ., în considerarea calităţii de profesionist a autorului faptei ilicite, astfel încât, pentru aprecierea vinovăţiei trebuie să se ţină seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, precum şi, cum este cazul în speţă, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.

Nu se poate reţine, aşadar, că instanţa de apel nu ar fi făcut o corectă interpretare a art. 1371 C. civ., având în vedere prevederile cu caracter special în materia transportului public de persoane ce nu permiteau încărcarea mijlocului de transport peste limita locurilor disponibile, ţinând cont şi de faptul că pârâta nu a probat existenţa unei alte situaţii de fapt.

În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014, se constată că recurenta-pârâtă contestă de fapt cuantumul daunelor morale acordate, susţinând că suma de 250.000 RON acordată reclamantei reprezintă un cuantum ridicat faţă de practica instanţelor de judecată în materie.

Înalta Curte nu va reţine ca fiind fondată critica de nelegalitate astfel formulată, apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, ţinând cont de jurisprudenţa în materie atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

În analiza acestei critici, se are în vedere, ca prim aspect, faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Se poate invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea există. În acest sens, recurenta se prevalează de dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014, ce stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unor persoane, se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Astfel cum a punctat şi recurenta în cuprinsul motivelor de recurs, legislaţia nu cuprinde criterii concrete de determinare a cuantumului daunelor morale, astfel încât jurisprudenţa instanţelor naţionale este unicul reper oferit de lege.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, curtea de apel a reţinut că criteriile de evaluare a întinderii acestui tip de daune, stabilite pe cale jurisprudenţială, confirmă justeţea acordării acestora în cuantumul stabilit de prima instanţă care s-a raportat atât la limita de despăgubire statuată de legiuitor - ceea ce constituie un criteriu obiectiv, cât şi la împrejurarea că, în urma evenimentului rutier, reclamanta a suferit traume însemnate ce au condus, în mod corelat, la pierderea locului de muncă, la o imposibilitate de deplasare şi de participare la viaţa socială şi economică eficientă, urmare a gradului de invaliditate dobândit. Cuantificarea daunelor morale apare ca fiind justă şi echitabilă, fără a se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză.

Recurenta-pârâtă a indicat câteva cauze în care s-au acordat daune într-un cuantum mai mic decât cel stabilit în speţă, însă acestea nu pot constitui acea jurisprudenţă constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva sa. Soluţia criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în speţe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligaţi să plătească celor vătămaţi sume comparabile cu cea acordată în cauza de faţă.

Analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanţa aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Simplele afirmaţii ale recurentei în sensul că suma acordată de către instanţa de apel reclamantei depăşeşte media jurisprudenţei şi enumerarea selectivă a unor asemenea cauze, nu sunt suficiente pentru a putea determina stabilirea unui cuantum micşorat al despăgubirilor.

Dată fiind natura prejudiciului care le generează, în cazul daunelor morale nu există criterii precise pentru determinarea lor. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată care nu se poate rezuma doar la o valoare medie stabilită jurisprudenţial.

Înalta Curte reţine că daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanţei de judecată. Câtă vreme nu există o soluţie legislativă, instanţele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii Europene, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit - acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de distrugerea legăturii afective şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

În materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, instanţa de apel apreciind că suma acordată de judecătorul fondului victimei cu titlu de daune morale respectă jurisprudenţa în materie.

În consecinţă, în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale, iar hotărârea recurată nu este susceptibilă de critică sub motivul nesocotirii normei art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, iar în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 3570 RON către intimata-reclamantă A., cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 165 din 27 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 3570 RON către intimata-reclamantă A., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2022.