Negative jurisdictional conflict resolved: divorce case assigned to Iași Court based on parties' express agreement

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, în data de 18 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul B., să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 15 septembrie 2007 şi înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei mun. Iaşi, jud. Iaşi sub nr. x din 15 septembrie 2007, respectiv păstrarea de către aceasta a numelui dobândit prin căsătorie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 373 lit. a) din C. civ., art. 915 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 12010/2021 din 12 noiembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivare, această instanţă a reţinut că, potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară (cum este cazul în speţă), părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Totodată, s-a reţinut că părţile nu au făcut dovada existenţei unui astfel de acord pentru ca Judecătoria Iaşi să soluţioneze cererea de divorţ în accepţiunea dispoziţiilor legale invocate, care au fost analizate în lumina prevederilor Deciziei nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1643 din 28 februarie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că reclamanta a ales Judecătoria Iaşi prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul acestei instanţe, iar pârâtul şi-a exprimat în mod expres acordul cu privire la competenţa Judecătoriei Iaşi, prin înscrisul de la dosarul Judecătoriei Iaşi.

Drept urmare, instanţa a apreciat că, în cauză, a fost exprimat un acord expres, în sensul celui interpretat de Înalta Curte prin decizia nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunţată în recurs în interesul legii, astfel că a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin prezentul demers judiciar, instanţa de judecată a fost învestită a se pronunţa asupra unei cereri de divorţ şi a cererilor accesorii acesteia, ambele părţi având domiciliul în străinătate, astfel cum rezultă din actele dosarului şi susţinerile mandatarilor părţilor.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, interpretând în mod diferit cerinţa vizând exprimarea, în mod expres, a acordului părţilor în ceea ce priveşte alegerea judecătoriei care să soluţioneze cererea de divorţ pentru ipoteza în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au domiciliul în România.

Potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ. "dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti."

Prin decizia nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte a reţinut că este necesar ca acordul părţilor cu privire la "alegerea instanţei care urmează a soluţiona acţiunea de divorţ să fie exprimat expres, în formă scrisă, iar, în situaţia în care litigiul este pendinte, şi verbal în faţa instanţei. În ambele cazuri, manifestarea de voinţă a părţilor în sensul opţiunii pentru o anumită instanţă trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenţiei, fie din susţinerile formulate în scris sau oral în faţa instanţei de judecată."

Astfel, chiar în lipsa unei convenţii încheiate anterior învestirii instanţei, părţile pot să îşi manifeste voinţa în scris sau verbal în faţa instanţei de judecată, în sensul alegerii judecătoriei care va soluţiona divorţul, singura condiţie fiind aceea ca opţiunea părţilor să rezulte explicit din susţinerile formulate în scris sau oral în faţa instanţei.

Manifestarea de voinţă trebuie să fie una neechivocă, clară şi exteriorizată, manifestarea tacită de voinţă neputând produce efecte juridice în cazul alegerii instanţei în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, se constată pârâtul a depus la dosarul cauzei precizări, aflate la dosarul primei instanţe învestite, prin care a arătat, în mod expres, că este de acord ca cererea de divorţ să fie soluţionată de Judecătoria Iaşi.

Totodată, din încheierea de şedinţă din 27 octombrie 2021, rezultă că prin concluziile orale ale reprezentantului convenţional, pârâtul a susţinut că Judecătoria Iaşi este cea care este competentă a soluţiona cauza fiind şi instanţa de la ultimul domiciliu al părţilor.

Mai mult, la primul termen de judecată acordat în faţa Judecătoriei Iaşi, această instanţă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, iar mandatarii celor două părţi au formulat concluzii de respingere a excepţiei, precizând că reclamantul şi pârâta, care nu au domiciliul în România, au ales ca Judecătoria Iaşi să soluţioneze cererea de divorţ.

Înalta Curte reţine că, din precizările pârâtului aflate la dosarul primei instanţe, precum şi din declaraţiile părţilor, prin mandatari, exprimate verbal în faţa Judecătoriei Iaşi, rezultă explicit şi fără echivoc că acestea şi-au manifestat în mod expres voinţa ca instanţa care urmează să judece pricina să fie această primă instanţă învestită prin cererea de chemare în judecată.

Faţă de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.