Scope of "material error" in annulment: party's failure to submit original appeal signature does not qualify

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2022

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, în data de 30 septembrie 2019, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul B., să stabilească dacă titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2514/19.12.2006 a Judecătoriei Drăgăşani, pronunţată în dosarul nr. x/2006, se poate executa silit.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 453 din 12 iunie 2020, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins cererea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul B..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 742 din 23 februarie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva sentinţei civile nr. 453 din 12 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 2029 din 07 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost anulat recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 742 din 23 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a precizat că a transmis cererea de recurs prin poştă electronică cu respectarea prevederilor art. 148 şi art. 149 C. proc. civ. şi, deşi în cuprinsul deciziei atacate s-a reţinut că i s-a pus în vedere să depună cererea de recurs semnată în orginal, nu a primit niciun act de procedură pentru dosarul nr. x/2019, în data de 27 septembrie 2021, prin care să fi fost înştiinţat cu privire la depunerea cererii de recurs care să conţină semnătura în original.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de contestaţie în anulare, contestatorul a susţinut că este o eroare că nu trimis cererea de recurs semnată în original, respectiv că nu a încălcat dispoziţiile art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

În data de 09 martie 2022, intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, întrucât instanţele de fond, apel şi recurs au analizat toate cererile contestatorului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiţii limitativ stabilite prin lege, respectiv prin dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. care au următorul conţinut:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Din economia normelor juridice enunţate reiese că hotărârile susceptibile a fi atacate cu contestaţie în anulare sunt hotărâri definitive, respectiv: fie hotărâri pronunţate de instanţe de recurs, fie hotărâri care au fost pronunţate de instanţele de apel şi în privinţa cărora nu este deschisă prin lege calea de atac a recursului.

Trebuie subliniat că o însuşire definitorie a hotărârilor judecătoreşti definitive este aceea că ele au autoritate de lucru judecat, bucurându-se astfel de prezumţia de adevăr şi incontestabilitate.

În lumina prevederilor art. 430 alin. (1) şi a art. 431 din C. proc. civ., soluţia conţinută de o hotărâre intrată sub autoritatea de lucru judecat este considerată a exprima adevărul, astfel încât aceeaşi cauză nu va mai putea fi judecată încă o dată de o instanţă, asigurându-se prin aceasta, de principiu, siguranţa circuitului civil şi respectarea dreptului pronunţat de către un judecător.

Deschizându-se posibilitatea retractării unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin reglementarea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, motivele concret şi limitativ stabilite de lege care permit un atare demers trebuie privite ca unele de strictă interpretare şi aplicare, ele având caracter de excepţie. Motivele de exercitare a contestaţiei în anulare nu pot fi extinse - pe cale de analogie - la alte situaţii decât cele explicit prevăzute în norma legală pentru că o astfel de extindere ar avea drept consecinţă nesocotirea autorităţii de lucru judecat a hotărârii atacate, şi implicit afectarea siguranţei circuitului civil.

Un alt reper necesar a fi avut în vedere este principiul legalităţii căilor de atac, principiu care îşi găseşte expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. în termenii următori "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei". Această reglementare reflectă imperativul respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi de atac, imperativ în raport de care orice persoană care înţelege să exercite un asemenea demers trebuie să îşi fundamenteze cererea (de exercitare a căii de atac) pe motive care se circumscriu riguros exigenţelor legale care reglementează materia respectivă.

În speţă, contestatorul a înţeles să invoce motivele de contestaţie reglementate prin art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susţinând, pe de o parte, că, în data de 27 septembrie 2021, contrar celor reţinute de instanţa de recurs, nu i s-a comunicat adresa prin care i s-ar fi pus în vedere să depună cererea de recurs semnată în original, iar pe de altă parte că este o eroare că nu a depus cererea de recurs semnată în original.

Cu privire la primul motiv de contestaţie în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această normă legală sancţionează judecarea unei cauze cu încălcarea obligaţiei imperative vizând citarea părţilor, instituită prin art. 153 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel."

Din analiza actelor dosarului, conform citativului aflat la dosarul de recurs, reiese că, pentru termenul de judecată din 07 octombrie 2021, când s-a dispus anularea recursului, recurentul a fost legal citat la domiciliul indicat şi în cuprinsul cererii de recurs, respectiv în judeţul Vâlcea, acesta fiind citat cu menţiunea că are obligaţia de a depune o copie a cererii de recurs care să conţină semnătura în original, sub sancţiunea anulării cererii în temeiul prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Conform menţiunilor din procesul-verbal de înmânare din data de 27 septembrie 2021, aflat la dosarul de recurs şi întocmit de agentul procedural în temeiul art. 164 C. proc. civ., rezultă că actul de procedură, respectiv citaţia pentru termenul de judecată din 07 octombrie 2021, cu menţiunile dispuse de instanţa de recurs, a fost depusă în cutia poştală, întrucât recurentul a fost absent de la domiciliu.

Actul de procedură a fost depus la cutia poştală a recurentului, întrucât, conform dispoziţiilor art. 163 alin. (8) C. proc. civ., în cazul în care persoana căreia trebuie să-i fie comunicat actul de procedură lipseşte de la domiciliu şi nu sunt prezente nici persoanele prevăzute la alin. (6) şi (7) din acelaşi articol, sunt incidente dispoziţiile art. 163 alin. (3)-(5) C. proc. civ. referitoare la comunicarea actului de procedură prin lăsarea lui în cutia poştală.

Prin urmare, critica contestatorului, în sensul că procedura de citare pentru termenul din 07 octombrie 2021 nu a fost îndeplinită şi că nu a avut cunoştinţă despre obligaţia de a depune cererea de recurs semnată în original nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 165 pct. 1 C. proc. civ., în cazul în care actul de procedură nu a putut fi înmânat persoanelor prevăzute în art. 163 (către destinatar, personal sau prin reprezentant, către persoanele majore din familia acestuia sau cu care locuieşte ori care îi primesc, în mod obişnuit, corespondenţa, către administrator, portar, sau persoanei care, în mod obişnuit, îl înlocuieşte), procedura de comunicare a actelor de procedură se consideră legal îndeplinită la data încheierii de către agentul procedural a procesului-verbal corespunzător, în cauză, în data de 27 septembrie 2021 .

Referitor la motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că argumentele contestatorului sunt în sensul că din eroare nu a depus cererea de recurs semnată în original.

Or, aceste susţineri nu îl exonerează de răspundere pe contestator, care avea obligaţia să se conformeze măsurilor dispuse de instanţa de recurs şi să depună cererea de recurs în original.

Analizând acest motiv al contestaţiei în anulare prin prisma conţinutului art. 509 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, se constată că argumentele critice expuse de contestator în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la o eventuală eroare imputată acestuia, iar nu instanţei de recurs, fără a se face referire la o eventuală eroare materială pretins săvârşită de instanţa de judecată în mod involuntar prin adoptarea soluţiei asupra recursului.

Noţiunea de "eroarea materială" la care se referă motivul de contestaţie reglementat prin art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. priveşte aspecte formale ale judecăţii, respectiv statuări făcute de instanţă cu privire la aspecte procedurale ţinând de judecata desfăşurată chiar în faţa instanţei de recurs, iar nu la pretinse erori intervenite în judecata relativă la temeinicia cererii de recurs.

Se cuvine a fi observat că motivul de contestaţie în anulare potrivit căruia hotărârea atacată pe această cale trebuie să fie rezultatul unei erori materiale este preluat din vechea reglementare procedurală, respectiv art. 318 teza I din C. proc. civ. adoptat în anul 1865. Astfel jurisprudenţa şi doctrina dezvoltate în aplicarea vechii reglementări îşi păstrează actualitatea.

Or, în jurisprudenţă s-a decis în mod constant că în categoria erorilor materiale care deschid calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare intră exclusiv acele erori de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale (cum ar fi: anularea recursului ca netimbrat, în condiţiile în care parte a depus dovada achitării taxei de timbru; respingerea recursului ca tardiv formulat, deşi acesta era depus în termenul de exercitare.

În speţă, contestatorul susţine că din eroare nu a depus cererea de recurs semnată, solicitând admiterea căii de atac exercitate şi rejudecarea recursului.

Printr-o atare susţinere, contestatorul tinde la rejudecarea cererii de recurs, însă, un atare demers nu se circumscrie categoriei erorii materiale la care se referă dispoziţia înscrisă în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Realizarea unei evaluări în coordonatele propuse de contestator ar echivala cu o nouă judecată în recurs, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea (atacată), prin care recursul a fost anulat pentru lipsa semnăturii, în original, pe cererea de recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Totodată, în cadrul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul supremaţiei dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenţiei în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esenţială.

Acest concept presupune că o soluţie definitivă să nu mai fie rejudecată, decât pentru motive, "defecte", fundamentale, care nu se regăsesc în prezenta cauză (Cauzele Brumărescu, Stan şi Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Creţu, Caracaş, Ionescu, Puşcaş, Tripon II, Savu).

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată că argumentele critice susţinute de contestator în cadrul prezentei căi de atac nu relevă existenţa unei erori materiale intervenite cu prilejul judecăţii realizate, de instanţa de recurs, prin decizia contestată, iar recurentul a fost legal citat la termenul la care a fost judecat recursul, astfel încât contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. apare ca fiind nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2029 din 07 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.