Moral damages for invasion of privacy: Recourse dismissed for failure to meet the threshold for reopening on material law violations.

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Mureş, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a încălcării de către pârât a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului constând în onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată, ca şi obligarea pârâtului la publicarea hotărârii ce urmează a fi pronunţată în cauză, într-un ziar de răspândire naţională, precum şi pe adresa personală a pârâtului în cadrul reţelei de socializare C..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 626 din 12 august 2020 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 5.000 de RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.

S-a dispus obligarea pârâtului la publicarea hotărârii, pe cheltuiala sa, într-un ziar de răspândire naţională şi adresa personală a acestuia de C..

S-a respins cererea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional B. în contradictoriu cu pârâtul reconvenţional A..

S-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 30/A din 25 ianuarie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelurile declarate de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 626 din 12 august 2020 pronunţată de Tribunalul Mureş.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 30/A din 25 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în apel.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 teza I C. proc. civ., recurentul-reclamant arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

În concret, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 253 alin. (4) C. civ., potrivit cărora "de asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile...".

Practic, respingând apelul reclamantului, instanţa de apel a negat implicit dreptul acestuia de a obţine o reparaţie efectivă şi echitabilă din punct de vedere patrimonial pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat de către intimatul-pârât, câtă vreme instanţa a apreciat ca daunele morale se vor considera ca fiind corect acordate, în cuantumul fixat de către instanţa de fond.

Aşadar, aprecierea instanţei de apel în sensul că daunele morale în cuantumul simbolic de 5.000 RON recunoscute de prima instanţă, au fost corect acordate, nu echivalează cu o reparaţie patrimonială, în sensul acreditat de norma juridică de drept material mai sus evocată.

Instanţa de apel a constatat întrunirea tuturor condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului (faptă ilicită, vinovăţie, prejudiciu, legătură de cauzalitate), însă a apreciat, în mod cu totul eronat, întinderea prejudiciului cauzat recurentului.

Printr-o astfel de abordare, instanţa de apel a ignorat principiul reparării integrale a prejudiciului, coordonată elementară a întregii legislaţii civile, prin raportare la întreg tabloul judiciar al cauzei. Instanţa a ignorat personalitatea academică marcantă a recurentului care, deosebit de faptul că are calitatea de rector al uneia dintre primele trei universităţi de medicină şi farmacie din România şi singura care are o extensie teritorială în Germania (în Hamburg), este totodată o prezenţă constantă în peisajul mass-media local datorită realizărilor deosebite şi a iniţiativelor numeroase în plan universitar şi medical.

Prin acordarea despăgubirilor în cuantumul simbolic, rezultă că, în realitate, instanţa a ignorat anvergura personalităţii academice a recurentului, dovedită prin probaţiunea administrată la instanţele de fond.

Pe cale de consecinţă, deşi instanţa a apreciat, în mod corect, că intimatul a adus o atingere gravă şi de o intensitate ridicată a drepturilor subiective ale recurentului, făcând referiri concrete inclusiv la jurisprudenţa comunitară relevantă în acest sens, totuşi a evaluat, în mod greşit, întinderea prejudiciului, ajungând astfel la o despăgubire absolut derizorie prin raportare la circumstanţele personale concrete ale recurentului şi la consecinţele particulare ale cauzei.

Doctrina civilă este constantă în a aprecia că în ipoteza reparării în natură a prejudiciilor morale în vederea repunerii victimei în situaţia fizică şi psihică anterioară, instanţele de judecată pot acorda victimelor şi sume de bani, la cererea acestora, pe care le-a numit compensaţii băneşti, având ca finalitate compensarea, atenuarea sau măcar alinarea durerilor fizice şi suferinţelor psihice care le-au fost cauzate.

Totodată, în legătură cu repararea prejudiciului nepatrimonial, s-a considerat, în mod judicios, că în absenţa unei definiţii legale şi a stabilirii criteriilor de cuantificare a despăgubirilor, soluţiile jurisprudenţiale au fost variate, ceea ce a creat un sentiment de insecuritate pentru cei care au încercat să obţină asemenea despăgubiri în justiţie.

În acest context, relevă şi orientarea instanţei supreme care statuat că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în mod judicios, că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat.

Or, în speţă, contrar orientării jurisprudenţiale, prima instanţă, a stabilit tocmai o despăgubire cu caracter pur simbolic.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi| intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa CEDO în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate sa îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.

Atât CEDO, cât şi Înalta Curte, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat persoanele vătămate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora.

În altă ordine de idei, se impune a accentua faptul că prin stabilirea unei despăgubiri derizorii de numai 5.000 RON, pentru acoperirea unui prejudiciu pe care însăşi instanţa 1-a apreciat ca fiind grav şi ţinând seama de toate aspectele specifice ale cauzei, precum şi de personalitatea recurentului, se ajunge practic la situaţia inadmisibilă de încurajare a comiterii pe viitor a unor fapte ilicite similare la adresa unor persoane importante pentru comunitate.

În concluzie, dată fiind întrunirea tuturor condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale a intimatului şi ţinând cont de reputaţia recurentului, apreciază că întinderea despăgubirii nu este nicidecum echitabilă astfel cum, în mod eronat, a apreciat prima instanţă, impunându-se acordarea unor daune interese printr-o raportare corectă la întinderea prejudiciului săvârşit de către intimat.

Toate considerentele expuse conduc la concluzia că se impune admiterea recursului, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocaţial în cuantum de 1.500 RON, în a căror dovedire a depus înscrisuri justificative.

6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte şi apărările formulate:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 aprilie 2021.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (22 aprilie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 20 ianuarie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de reclamant din perspectiva susţinerilor legate de nesocotirea dispoziţiilor art. 253 alin. (4) C. civ., potrivit cărora "persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile..." Înalta Curte reţine următoarele:

În susţinerea motivului de recurs ce vizează nesocotirea dispoziţiilor art. 253 alin. (4) C. proc. civ., s-a învederat că respingând apelul reclamantului, instanţa a negat implicit dreptul acestuia de a obţine o reparaţie efectivă şi echitabilă din punct de vedere patrimonial pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat de intimatul-pârât, câtă vreme instanţa a apreciat că daunele morale se vor considera ca fiind corect acordate, în cuantumul fixat de către instanţa de fond.

În acest sens s-a arătat că, în ceea ce priveşte aprecierea instanţei de apel că, daunele morale în cuantumul simbolic de 5.000 RON recunoscute de prima instanţă, au fost corect acordate, nu echivalează cu o reparaţie patrimonială, în sensul acreditat de norma juridică de drept material mai sus evocată, fiind apreciat în mod cu totul eronat, întinderea prejudiciului cauzat.

Din perspectiva acestor susţineri, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" indicat, de recurent ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, raportând cele expuse la litigiul pendinte, ce are ca obiect răspunderea civilă delictuală, în condiţiile în care starea de fapt nu a fost contestată, precum şi în condiţiile în care, în cauză sunt îndeplinite cumulativ elementele legale necesare pentru antrenarea acestei răspunderi, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o legală şi corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1349 şi 1357 alin. (1) C. civ., art. 72 C. civ. "(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75," precum şi a dispoziţiilor art. 253 alin. (3) C. civ.

Potrivit jurisprudenţei constante a CEDO (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit şi toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc în raport de consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială,profesională şi socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora. În situaţia daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel la determinarea daunelor morale a avut în vedere şi aspectele ce se degajă din jurisprudenţa CEDO, care atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, precum şi faptul că în ce priveşte modul de calcul şi cuantumul daunelor morale acordate, nici sistemul legislativ românesc, şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a acestora, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune. Din această perspectivă, precum şi a faptului că în faza procesuală a recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se poate proceda la o reevaluare a situaţiei de fapt în vederea reaprecierii cuantumului despăgubirilor, în condiţiile în care calea de atac extraordinară a recursului întemeiat pe art. 488 C. proc. civ., vizează doar aspecte de nelegalitate a hotărârii, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului legate de cuantumul daunelor morale acordate, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situaţie în care în temeiul art. 496 alin 1 C. proc. civ., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 30/A din 25 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Văzând dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., precum şi dovada cheltuielilor de judecată depuse la dosar, urmează a fi obligat recurentul-reclamant A. la plata sumei de 500 RON către intimatul-pârât B., cu titlul de cheltuieli de judecată, reduse conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 30/A din 25 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 500 RON către intimatul-pârât B., cu titlul de cheltuieli de judecată, reduse conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2022.