Standing for negative declaratory action against public land: Requirement of current and legitimate interest in property registration disputes

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului civil de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în data de 12 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtului Municipiul Bucureşti asupra terenului în suprafaţă de 1.800 mp, situat în Bucureşti, Sos. x, aferent imobilelor cumpărate de reclamantă prin procesul-verbal de adjudecare din 12.09.2007 (clădire administrativă C7 de 628 mp, cabină de pază C8 de 5,5 mp, copertină metalică de 130 mp, împreună cu cabina de lumini şi împrejmuirea - gardul de beton), din totalul terenului de 10.096 mp situat la aceeaşi adresă, având nr. cadastral x şi întabulat în cartea funciară cu acelaşi număr a BCPI Sector 5, precum şi inexistenţa titlului de proprietate al pârâtului asupra aceluiaşi imobil; să se dispună radierea dreptului de proprietate al Municipiului Bucureşti din cartea funciară nr. x a BCPI Sector 5, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2901 din 18 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea privind pe reclamanta A., ca fiind lipsită de interes.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 13A din 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2901/18.12.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 13A din 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond, în vederea administrării întregului probatoriu şi a soluţionării cauzei pe fond.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, completul fiind format din trei judecători, iar nu din doi, cum prevede imperativ art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Astfel, au fost încălcare dispoziţiile legale privind compunerea completelor de judecată, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunţate, potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (1) şi (2), art. 175 alin. (2) şi art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar motivele pe care le invocă sunt total diferite, dar şi contradictorii, faţă de motivele instanţei de fond.

A mai arătat că decizia recurată este nelegală şi sub aspectul analizei interesului, pentru că instanţa de apel a respins apelul pentru un alt motiv decât cel reţinut de instanţa de fond; prima instanţă a respins cererea pentru că interesul nu ar fi actual, iar instanţa de apel a respins apelul pentru că interesul nu ar fi legitim, fără ca instanţa să pună în discuţie în şedinţă publică legitimitatea interesului şi fără să mai facă referire la actualitatea interesului reclamantei în promovarea acţiunii.

Instanţa de fond a invocat lipsa unui interes actual, iar hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel pe acest aspect, astfel că instanţa de apel nu putea să se pronunţe pe legitimitatea interesului, cu care nu a fost învestită; aşadar, instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor aspecte care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, fiind o pronunţare extra petita, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei recurate, conform art. 14 raportat la art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că, la judecata în primă instanţă, părţile au lipsit pe riscul lor, deoarece din dovezile de la dosar rezultă că dosarul a fost strigat fără a fi prezente părţile, însă, imediat după strigarea cauzei, reclamanta, faţă de refuzul instanţei de a relua cauza, a depus, prin registratură, întâmpinare şi note de şedinţă, iar prin concluziile scrise a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru asigurarea contradictorialităţii şi nemijlocirii participării părţilor.

Instanţa de apel nu a analizat acest motiv de apel, încălcând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impunea instanţei să analizeze fiecare critică invocată de părţi şi să argumenteze de ce a admis sau a respins cererile părţilor.

Instanţele de fond au încălcat dispoziţiile legale imperative cu privire la proprietate şi accesul liber la justiţie, respectiv art. 21, art. 20 şi art. 16 din Constituţia României, art. 557 alin. (1), art. 888 alin. (1) C. civ., art. 6, art. 7, art. 13, art. 20 şi art. 22 C. proc. civ.

Prin hotărârile pronunţate în cauză s-a omis un lucru esenţial, anume că întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului priveşte întotdeauna un interes general, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 557 C. civ., art. 888 şi art. 887 C. civ.

Recurenta a mai susţinut că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes a reclamantei (în apel legitimitatea interesului) şi a rămas în pronunţare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, fiind încălcate dispoziţiile art. 6, art. 8, art. 13-14 şi art. 20 C. proc. civ., prin raportare la art. 174-179 din acelaşi cod.

Instanţa de fond, la termenul din 27.11.2019, când a rămas în pronunţare la primul termen de judecată în sedinţă publică, nu a acordat părţilor cuvântul pe exceptia lipsei de interes în promovarea acţiunii şi nici anterior nu a ridicat această excepţie; în raport cu lipsa părţilor la dezbateri, procedural şi legal, trebuia să fie acordat un termen pentru a se pregăti apărarea sub acest aspect, fiind încălcat dreptul reclamantei la apărare efectivă şi egalitate în procesul civil, cât şi principiul contradictorialităţii şi legalităţii.

Recurenta a mai învederat că au fost încălcate dispoziţiile art. 153 C. proc. civ., referitoare la corecta citare a părţilor cu privire la aspectul asupra căruia instanţa se pronunţă. Rămânerea în pronunţare pe exceptiile de inadmisibilitate şi de lipsă a calităţii procesuale active şi pronunţarea instanţei pe o altă excepţie (lipsa interesului), care nu a facut obiectul dezbaterilor şi nici nu a fost adusă la cunostinţa părţilor, echivalează cu anularea şi îngrădirea dreptului la apărare, la egalitate de tratament procesual şi la contradictorialitatea dezbaterilor. În ceea ce priveşte excepţia lipsei interesului, recurenta-reclamantă a arătat că nu a fost citată şi nici nu i-a fost comunicată o asemenea excepţie, care nu a fost pusă în discuţia părţilor, ceea ce duce la nulitatea hotărârii astfel pronunţate.

În continuare, recurenta a prezentat aspecte cu privire la interesul său de a formula cererea de chemare în judecată, arătând că este proprietara activelor cumpărate prin procesul-verbal de licitaţie din 12.09.2007, calitate confirmată şi de către instanţa de judecată prin decizia civilă nr. 538/28.03.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în contradictoriu cu pârâtul. Astfel, legea îi oferă legitimitatea procesuală de a acţiona în judecată în vederea contestării dreptului pârâtului, având un interes legitim, personal, actual şi constituţional în formularea prezentei acţiuni. Proprietatea ilegal întabulată de pârât este opozabilă erga omnes, prin urmare, toţi cei cărora le este opozabil acest drept au calitatea şi interesul de a se adresa justiţiei pentru a contesta acest drept de proprietate al pârâtului asupra terenului.

Referitor la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., invocată de către pârât prin raportare la obiectul cauzei, recurenta a opinat că acestă excepţie nu a fost analizată şi nici nu s-au pronuntat instanţele anterioare asupra ei, astfel că nu mai insistă în respingerea acestei excepţii, care va fi analizată ulterior, în rejudecarea cauzei după trimiterea dosarului la prima instanţă, însă numai dupa ce instanţa va administra toate probele necesare, utile şi concludente pentru dezlegarea problemei juridice de fond cu care a fost sesizată prin acţiunea introductivă.

Conchizând, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, care este nulă, dar şi vădit nelegală şi netemenică, trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea administrării probelor (corect şi complet) în vederea pronunţării pe fondul cererii deduse judecăţii.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general, în data de 24 mai 2021, care nu a depus întâmpinare.

5. Procedura de filtru

Prin încheierea din 26 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 13A din data de 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reţinând că aspectele invocate se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 6 aprilie 2022, ora 900, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând criticile formulate, prin prisma dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin primul motiv de recurs invocat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, completul fiind format din trei judecători, iar nu din doi, cum prevede imperativ art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunţate, potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (1) şi (2), art. 175 alin. (2) şi art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Înalta Curte reţine, în acest sens, că, prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018, au fost modificate dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, prevăzându-se că "apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel", această regulă fiind aplicabilă, potrivit art. IV din Legea nr. 207/2018, cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv după data de 22 iulie 2018.

Ulterior, prin Articolul VI din O.U.G. nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 874 din 16 octombrie 2018, s-a prevăzut că dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020, iar în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.

Dispoziţiile menţionate au suferit modificări prin Legea nr. 239 din 19 decembrie 2019 şi prin O.U.G. nr. 215 din 30 decembrie 2020 sub aspectul datei de la care urmau a se aplica, iar prin Legea nr. 198 din 16 iulie 2021 au fost din nou modificate prevederile art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul de a se stabili că apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Înalta Curte reţine, aşadar, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, că în cazul proceselor pornite în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 (23 iulie 2018) şi data publicării Ordonanţei de Urgenţă nr. 92/2018 (16 octombrie 2018), completul de judecată care soluţionează apelurile este compus din trei judecători.

Or, în speţă, având în vedere că cererea dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 12 octombrie 2018, prezenta cauză este supusă prevederilor Legii nr. 207/2018, referitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători, dispoziţii care au fost respectate, decizia de apel fiind pronunţată de un complet de judecată având alcătuirea prevăzută de lege, astfel că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi nici dispoziţiile art. 174 alin. (1) şi (2), art. 175 alin. (2) şi art. 176 pct. 4 C. proc. civ., invocate de recurentă în susţinerea acestui motiv de casare.

Referitor la critica recurentei-reclamante întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva lipsei motivelor pe care se întemeiază decizia recurată, dar şi a motivării contradictorii şi total diferite de cea a instanţei de fond, Înalta Curte reţine că este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis, a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile şi apărările esenţiale ale părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raţionamentul judiciar ce întemeiază soluţia adoptată în cauza dedusă judecăţii şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 par. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate, în mod real şi efectiv de instanţă.

Raportând principiile enunţate la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurentei legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel se încadrează în exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât şi în drept, soluţia adoptată, faţă de obiectul dedus judecăţii, de limitele învestirii instanţei, de apărările şi susţinerile părţilor.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, decizia atacată este motivată, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, astfel că, în speţă, considerentele deciziei recurate sunt clare, concise şi concrete, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, iar instanţa de apel a răspuns fiecărui motiv de apel invocat, inclusiv criticii că instanţa de apel a strigat cauza fără ca părţile să fie prezente, apreciind corect că excepţia lipsei de interes, invocată de tribunal, nu a fost dezbătută, deoarece părţile au lipsit de la judecată pe riscul lor, nefiind încălcate dreptul la apărare ori principiile contradictorialităţii şi egalităţii în procesul civil.

De asemenea, se reţine că, în opoziţie cu argumentele recurentei, considerentele criticate nu sunt contradictorii şi nici total diferite de cele ale instanţei de fond, care a respins cererea pentru că interesul reclamantei nu este actual.

Astfel, în argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte chestiunea interesului, în completarea hotărârii tribunalului, că potrivit art. 32-33 C. proc. civ., dar şi potrivit art. 35 C. proc. civ., orice acţiune trebuie să fie justificată de un interes, interes care trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

S-a reţinut că, în speţă, reclamanta se prevalează numai de un drept de proprietate asupra unor construcţii, fără a invoca un drept cu privire la terenul pe care acestea se află situate, conchizându-se că reclamanta nu a demonstrat existenţa unui interes determinat legitim, în formularea acţiunii, soluţia tribunalului fiind corectă, întrucât o acţiune în constatarea inexistenţei unui drept de proprietate al pârâtului asupra terenului justifică un interes doar atunci când reclamantul ar intenţiona să conserve, printr-o acţiune preventivă, un drept cu privire la terenul utilizat, ceea ce nu este cazul în cererea dedusă judecăţii.

Prin urmare, raportat la aceste considerente, se reţine, contrar argumentelor recurentei, că decizia recurată nu conţine considerente diferite de cele ale instanţei de fond, ci instanţa de apel a completat susţinerile primei instanţe, relative la interesul reclamantei în promovarea acţiunii deduse judecăţii şi a apreciat că interesul reclamantei nu este nici actual, cum a reţinut prima instanţă, dar nici determinat legitim.

Astfel, este nefondată critica recurentei că instanţa de apel s-a pronunţat extra petita, asupra unor aspecte care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, întrucât instanţa de prim control judiciar a respins apelul, ca nefondat, având în vedere aceeaşi excepţie reţinută de către prima instanţă, respectiv excepţia lipsei de interes, însă a analizat, suplimentar faţă de prima instanţă, şi condiţia ca interesul reclamantei să fie unul determinat, legitim.

În acest context, nu se poate reţine nelegalitatea deciziei recurate pe motiv că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes a reclamantei (în apel legitimitatea interesului), nefiind încălcate dispoziţiile art. 6, art. 8, art. 13-14 şi art. 20 C. proc. civ., prin raportare la art. 174-179 din acelaşi cod, invocate prin cererea de recurs.

Aceste critici, deşi se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece vizează pretinsa încălcare a unor reguli de procedură, sunt nefondate.

Aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de apel a reţinut argumentele primei instanţe în respingerea acţiunii formulate de reclamantă, respectiv că aceasta nu jusitifică un interes, argumente pe care le-a completat cu faptul că interesul reclamantei nu este nici unul legitim, aspect care nu era necesar a fi pus în discuţia părţilor, întrucât instanţa de apel a respins calea de atac ca nefondată, reţinând excepţia procesuală a lipsei de interes care a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor în faţa instanţei de fond, iar faptul că părţile nu au fost prezente la strigarea pricinii nu poate atrage casarea hotărârilor pronunţate în cauză.

Astfel, prima instanţă, la termenul din 27 noiembrie 2019, când a reţinut cauza spre soluţionare, a analizat excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, cu prioritate faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, şi a reţinut cauza spre soluţionare; de asemenea, din actele dosarului şi din practicaua încheierii de la acel termen, reiese că procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind respectate dispoziţiile art. 153 C. proc. civ., însă părţile, legal citate, nu s-au prezentat la apelul nominal, iar tribunalul a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei lipsei de interes.

Prin sentinţa civilă nr. 2901 din 18 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea privind pe reclamanta A., ca fiind lipsită de interes, reţinând, în esenţă, că interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune, reprezintă folosul practic urmărit de reclamant prin demersul său judiciar şi trebuie să se caracterizeze, atât prin legitimitate, caracter personal şi direct, cât şi prin actualitate, condiţie care impune analiza existenţei lui la momentul introducerii cererii de chemare în judecată; or, în cauză, s-a constatat că terenul pe care se află amplasate construcţiile proprietatea reclamantei a fost exceptat din planurile de construire ale pârâtului, astfel cum reiese din înscrisurile depuse de acesta la dosar, sens în care s-a apreciat că reclamanta nu mai justifică un interes actual.

Prin decizia recurată, curtea a reţinut, în completarea hotărârii tribunalului, că reclamanta nu a demonstrat care este interesul său legitim urmărit, câtă vreme o acţiune în constatare negativă, a inexistenţei unui drept de proprietate al pârâtului care să îi fie opus, tinde, de principiu, să conserve un drept al reclamantei care nu poate fi realizat (mai precis, care nu poate fi ocrotit pe calea unei acţiuni în realizare), protejându-l în mod preventiv, apreciindu-se, totodată, că reclamanta se prevalează numai de un drept de proprietate asupra unor construcţii, fără a invoca un drept cu privire la terenul pe care acestea sunt situate.

În acest context, nu se poate imputa instanţei de apel că nu a pus în discuţia părţilor legitimitatea interesului, câtă vreme aceasta reprezintă doar una dintre condiţiile interesului, neconstituind un motiv de casare faptul că prima instanţă a reţinut că interesul reclamantei nu este unul actual, iar instanţa de apel a reţinut în plus şi că interesul reclamantei nu este legitim.

Înalta Curte reţine că interesul este una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru formularea unei acţiuni în justiţie, acesta trebuind întrunească mai multe condiţii, respectiv (i) interesul trebuie să fie determinat; (ii) interesul trebuie să fie legitim; (iii) interesul trebuie să fie personal; (iv) interesul trebuie să fie născut şi actual, iar dacă se invocă excepţia lipsei de interes, pentru admiterea acesteia, trebuie demonstrat că interesul nu există sau că nu este îndeplinită cel puţin o condiţie de mai sus.

Or, în speţă, raportat la solicitarea reclamantei de constatare a inexistenţei unui drept al pârâtului asupra terenului în suprafaţă 1800 mp, aferent imobilelor cumpărate de reclamantă prin procesul-verbal de adjudecare din data de 12 septembrie 2007, prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită condiţia ca interesul acesteia să fie actual, iar instanţa de apel a considerat necesar să sublinieze şi faptul că nu este îndeplinită nici condiţia ca interesul să fie legitim.

Prin urmare, toate criticile invocate de recurenta-reclamantă în cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 557, art. 888 şi art. 885 alin. (1) din C. civ., însă se reţine că această critică este nefondată, în condiţiile în care instanţele de fond şi de apel au respins cererea dedusă judecăţii în baza unei excepţii procesuale absolute şi peremptorii, care a împiedicat analizarea fondului pretenţiilor reclamantei, fiind respectate limitele caracterului devolutiv al apelului.

Raportat la cadrul procesual trasat de către părţi potrivit principiului disponibilităţii, se reţine faptul că instanţa de apel a menţinut soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii în constatare negativă, dispusă de prima instanţă, motiv pentru care, relativ la natura peremptorie absolută a acestei excepţii procesuale, curtea de apel a fost învestită a analiza modul în care excepţia a fost soluţionată, iar numai dacă soluţionarea excepţiei ar fi fost neîntemeiată, instanţa de prim control judiciar ar fi avut posibilitatea procedurală de a dispune casarea deciziei şi eventual rejudecarea fondului cauzei ori trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe învestite.

Analizând soluţia pronunţată de curtea de apel, instanţa de recurs apreciază că excepţia a fost soluţionată în mod întemeiat de către instanţele de fond, întrucât astfel cum corect a reţinut tribunalul, reclamanta nu are un interes actual în susţinerea acţiunii deduse judecăţii, întrucât terenul pe care se află amplasate construcţiile sale a fost exceptat din planurile de construire ale pârâtului,dar nici un interes legitim, cum judicios a reţinut în completare instanţa de apel, întrucât reclamanta nu se prevalează de niciun drept cu privire la terenul pe care sunt amplasate construcţiile.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 13A din 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 13A din 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 aprilie 2022.