Moral damages for criminal prosecution: Admissibility of civil delict action versus exclusive criminal procedure remedies and violation of disposition and contradiction principles

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului civil de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în data de 03 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanaţelor Publice şi Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile cauzate în perioada 28.02.2012- 01.02.2019, aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantei, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate asupra sumei sus-menţionate, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă a datoriei.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1357, art. 1358, art. 1381 şi art. 1385-1386 din C. civ.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1293 din 14 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei nelegalei timbrări, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti:

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 1293 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justitie; a fost anulată în parte sentinţa civilă apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte cererea de acordare de despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal; a fost menţinută soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe în ceea ce priveşte cererea de desapăgubiri pentru prejudicii cauzate în perioada 28.02.2012-01.02.2019 cu ocazia desfăşurării procesului penal, având în vedere atât temeiul răspunderii civile delictuale, cât şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul al un proces echitabil într-un termen rezonabil.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală, a solicitat obligarea pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata sumei de 5.000.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei, cu ocazia desfăşurării procesului penal soluţionat prin Ordonanţa de clasare nr. 94/II/2018 din 14.09.2018 prin care s-a dispus clasarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rămasă definitivă prin Ordonanţa nr. 263/C/2019 din 01.02.2019 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate asupra sumei solicitate, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă, precum şi pentru durata nerezonabilă a procesului penal.

A mai arătat că, deşi cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1357, 1358,1381 şi 1385-1386 din C. civ., prima instanţă învestită a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea, ca inadmisibilă, reţinând că solicitarea reclamantei putea fi efectuată numai în condiţiile art. 538-542 C. proc. civ.

Prin decizia recurată a fost anulată, în parte, sentinţa apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la cererea de acordare despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal, fiind menţinută soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.

În considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 538 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la eroarea judiciară pe care s-a întemeiat soluţia tribunalului nu au legătură cu cererea cu care a fost învestit tribunalul, întrucât niciunul dintre elementele factuale invocate de reclamantă drept cauză juridică a pretenţiilor sale nu se circumscriu ipotezei consacrate de art. 538 C. proc. pen.

Referitor la cel de-al doilea temei legal al soluţiei de inadmisibilitate - art. 539 C. proc. pen. (dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate), instanţa de apel a reţinut că soluţia tribunalului este corectă, deoarece una dintre cauzele juridice ale pretenţiilor formulate de reclamantă se referă la arestarea sa preventivă.

Or, reclamanta a învestit instanţa cu o cerere de acordare a daunelor morale pentru prejudicii cauzate în perioada 28.02.2012-01.02.2019 cu ocazia desfăşurării procesului penal, în temeiul răspunderii civile delictuale şi a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul al un proces echitabil într-un termen rezonabil.

Astfel, recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de apel a schimbat temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii, încălcând principiul disponibilităţii, fără a ţine cont de cadrul procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi implicit prin cererea de apel, precum şi principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, deoarece instanţa nu a pus în discuţia părţilor schimbarea temeiului juridic şi nu le-a oferit posibilitatea să formuleze apărări şi concluzii cu privire la noul temei juridic, răspunderea civilă delictuală fiind diferită de repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare.

În concluzie, recurenta a susţinut că, procedând în acest fel, instanţa de apel a soluţionat litigiul fără a intra în cercetarea fondului, soluţionând cauza pe un temei care nu a fost invocat de aceasta.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor, care nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând criticile formulate, prin prisma dispoziţiilor legale interne şi convenţionale relevante, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin cel dintâi motiv de recurs invocat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel, din perspectiva încălcării principiilor disponibilităţii, contradictorialiţii şi a dreptului la apărare, cauza fiind soluţionată în baza unui temei juridic care nu a fost invocat de reclamantă.

Înalta Curte apreciază că, prin critica susţinută, se relevă soluţionarea cererii de despăgubire în coordonate care nu au fost în mod explicit evidenţiate în cererile formulate de reclamantă şi nici nu au fost făcute cunoscute, prin punerea lor în discuţie, ca reprezentând chestiuni pe care instanţa le-ar fi apreciat că decurg implicit din pretenţia formulată.

Critica este fondată, întrucât, din verificarea cererii de apel şi a celei de chemare în judecată, se constată că nu a fost invocată de către reclamantă incidenţa prevederilor art. 538-539 C. proc. civ., ca temei al demersului său judiciar.

Înalta Curte reţine că procesul civil, ca regulă generală, este guvernat de principiul disponibilităţii, reglementat prin dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ., una dintre caracteristicile dreptului de dispoziţie al părţilor constând, potrivit art. 9 lit. a) din acelaşi cod, în faptul că "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Principiului disponibilităţii procesuale se aplică şi în faţa instanţelor de control judiciar, el primind valoare normativă în etapa procesuală a apelului, prin dispoziţiile art. 477 şi art. 479 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de apel va proceda la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel.

În raport cu prevederile art. 22 alin. (4) şi (6) din C. proc. civ., spre deosebire de obiectul acţiunii, care nu poate fi schimbat, nici depăşit, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată invocat de reclamantă nu leagă instanţa, care este datoare să determine cadrul procesual exact.

În plus, în aplicarea principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, care guvernează procesul civil, judecătorul, deşi este îndreptăţit a statua asupra calificării în drept a acţiunii - chiar în ipoteza lipsei indicării temeiului de drept al acesteia sau a indicării lui eronate - raportându-se la obiectul cererii şi la motivele de fapt ale acesteia, are obligaţia de a dezlega încadrarea în drept a pretenţiei cu care a fost învestit, numai după punerea acestei chestiuni litigioase, în prealabil, în discuţia părţilor, pentru ca acestea să aibă posibilitatea de a o discuta şi de a se apăra.

Contradictorialitatea, reglementată de art. 14 din C. proc. civ., vizează întreaga activitate de soluţionare a litigiului şi impune ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanţă, înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor, cărora trebuie să le fie acordată posibilitatea de a-şi susţine şi argumenta cererile, de a invoca probe, de a combate dovezile solicitate de adversar, de a ridica şi combate excepţiile de procedură.

Principiile menţionate sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa".

Astfel fiind, dreptul de acces la un tribunal, garantat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, reclamă nu doar posibilitatea formală a părţilor de a se adresa instanţei, dar şi necesitatea de a obţine o hotărâre pe baza "meritelor cazului", după o examinare completă, în fapt şi în drept, a cererii deduse judecăţii de către o instanţă independentă şi imparţială, cu plenitudine de jurisdicţie, şi evident, în cazul hotărârilor susceptibile de executare, punerea în executare a acestora.

Încălcarea principiilor enunţate şi neexaminarea integrală a capetelor de cerere şi a temeiurilor juridice distincte care le justifică şi cu care o instanţă a fost învestită semnifică încălcarea însăşi a substanţei dreptului de acces la un tribunal, cu consecinţa producerii unei vătămări procesuale care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea în totalitate a hotărârii recurate şi reluarea judecăţii.

Aplicând aceste principii prezentei cauze, cu luarea în considerare a circumstanţelor particulare ale acesteia, Înalta Curte reţine următoarele:

În litigiul dedus judecăţii, reclamanta A. a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect acordarea daunelor morale, pentru un pretins prejudiciu adus onoarei, demnităţii şi reptuaţiei, ce ar fi fost cauzat în perioada desfăşurării procesului penal soluţionat ulterior prin clasare, precum şi pentru durata nerezonabilă a procesului penal, cerere întemeiată atât pe dispoziţiile de drept intern, respectiv art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385-1386 din C. civ. şi art. 20 din Cosntituţia României, cât şi pe dispoziţiile convenţionale, respectiv art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentinţa civilă nr. 1293 din 14 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei nelegalei timbrări, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă, că solicitarea reclamantei putea fi facută numai în condiţiile art. 538-542 C. proc. pen., care consacră procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri prevăzute în în Capitolul VII al Titlului IV, intitulat Proceduri speciale (art. 538-542 C. proc. pen..).

Constatând că există o procedură specială în baza căreia reclamanta poate solicita despăgubiri pentru a i se repara prejudiciile cauzate din erori judiciare săvârşite în procesele penale, procedură stabilită prin dispoziţiile art. 538 şi următoarele din C. proc. pen., tribunalul a apreciat că aceste dispoziţii exclud, implicit, orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita, în orice mod şi sub orice alt temei legal, acoperirea unui prejudiciu de acesta natură, sens în care a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins acţiunea în consecinţă.

Prin cererea de apel formulată de reclamanta A., aceasta a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă, care a reţinut, în mod eronat, că pretenţiile sale puteau fi solicitate numai în condiţiile art. 538-542 C. proc. pen., fără a mai examina temeiurile convenţionale ale cererii deduse judecăţii, fiind încălcate principiile de drept care guvernează procesul civil, respectiv principiul disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptul la apărare.

Prin decizia civilă nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 1293 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justitie; a fost anulată în parte sentinţa civilă apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte cererea de acordare de despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal; a fost menţinută soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.

În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, că una dintre normele avute în vedere de tribunal în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii a fost textul art. 538 C. proc. civ., care nu are legătură cu cererea de chemare în judecată, însă, în ceea ce priveşte cel de-al doilea temei legal al soluţiei de inadmisibilitate cuprinse în sentinţa apelată, respectiv art. 539 C. proc. civ., s-a apreciat că soluţia este corectă şi are ca fundament principiul specialia generalibus derogant, principiu în raport cu care reclamanta nu poate formula cererea de reparare a pretinsului prejudiciu în temeiul dreptului comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, ci numai în temeiul normelor speciale, cuprinse în C. proc. pen.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei întemeiate pe durata nerezonabilă a procesului penal în care a fost implicată, curtea de apel a constatat absenţa unei norme legale care să consacre o cale specială de valorificare, sens în care a admis apelul, a anulat în parte soluţia primei instanţe, numai în ceea ce priveşte cererea de acordare de despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal, şi a menţinut-o în privinţa respingerii ca inadmisibilă a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.

În acest context, Înalta Curte reţine că este corectă soluţia instanţei de apel cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de acordare a despăgubirilor pentru durata nerezonabilă a procesului penal, însă în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de acordare despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate, se constată că atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă au reţinut greşit obiectul cererii cu care au fost învestite de către reclamantă, întrucât din analiza cererii de chemare în judecată şi a criticilor formulate prin cererea de apel reiese, cu evidenţă, că reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate, ci despăgubiri pentru atingerea adusă onoarei, reputaţiei şi demnităţii cu ocazia desfăşurării procesului penal, precum şi pentru durata nerezonabilă a procesului penal.

Ţinând seama de împrejurarea că principiul contradictorialităţii şi principiul disponibilităţii - în coordonatele prevăzute de art. 9, art. 14 alin. (2)-(4) şi art. 22 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. - sunt principii fundamentale ale procesului civil, având astfel un caracter imperativ, Înalta Curte apreciază că instanţele de fond, analizând excepţia inadmisibilităţii, nu s-au mai raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, ci au soluţionat cauza pe temeiul reglementărilor specifice procedurii speciale prevăzute de C. proc. pen., fără a fi pus în discuţie incidenţa şi importanţa lor în proces, ceea ce relevă o vătămare neîndoielnică a drepturilor procedurale, de vreme ce soluţionarea pricinii a fost făcută în raport cu reglementări legale relativ la care instanţa nu a ascultat punctele de vedere ale tuturor participanţilor din proces.

Prin urmare, vătămarea invocată de recurenta-reclamantă, din această perspectivă, se justifică şi are valenţele unui viciu de nelegalitate a deciziei recurate, care atrage incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Consecinţă a reţinerii incidenţei acestui motiv de casare, analiza celui de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, respectiv cel circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu mai impune.

Totodată, examinând dispoziţiile art. 497 teza a II-a raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., se impune a fi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă, atât prin cererea de apel, cât şi prin cea de recurs, întrucât instanţa de apel, confirmând parţial soluţia de inadmisibilitate a primei instanţe, nu a realizat o analiză pe fond a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, în raport cu obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanţa de judecată, analiză afectată de viciile deja enunţate, ceea ce atrage rejudecarea cauzei de către prima instanţă, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

Întrucât casarea dispusă în cauză este parţială, deoarece instanţa de apel a anulat în parte sentinţa apelată şi a trimis spre rejudecare cauza în ceea ce priveşte cererea de acordare de despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal, menţinând soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate, în rejudecare, prima instanţă va analiza îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale întemeiate pe dreptul intern şi convenţional, ţinând seama de limitele învestirii instanţei de către reclamantă şi de jurisprudenţa constantă în această materie.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, apreciind că sunt operante motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor art. 497 alin. (1) şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, va casa, în parte, decizia recurată şi în consecinţă va anula, în tot, sentinţa civilă nr. 1293 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sens în care va trimite cauza, spre rejudecare, primei instanţe învestite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Casează, în parte, decizia recurată şi în consecinţă anulează, în tot, sentinţa civilă nr. 1293 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza, spre rejudecare, primei instanţe învestite.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.