Cassation annulled for lack of concrete illegality: re-litigation of evidence assessment and disciplinary sanction is not a valid ground of appeal under Art. 488 CPC

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2022

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă, în data de 06 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând daune morale în cuantum de 1.000.000 euro pentru încălcarea art. 6 par. 1 şi ar. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând, în esenţă, că, în data de 10 mai 2018, în jurul orelor 19:30, agenţii din cadrul Penitenciarului Jilava au efectuat o percheziţie în camera E 3.10, unde reclamantul era cazat împreună cu alţi 7 deţinuţi, care au fost scoşi pe hol, reclamantul fiind singurul oprit în cameră între mulţi agenţi neidentificaţi, fără ecusoane, fără camere video, care i-au cerut să îşi scoată bagajul de sub pat ca să îl percheziţioneze; în urma controlului efectuat, într-una dintre genţi a fost găsit un telefon mobil, reclamantul neavând cunoştinţă despre existenţa acestuia, ştiind că este interzisă deţinerea unor astfel de obiecte, potrivit Regulamentului Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 62 din 11 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii, invocate prin întâmpinare de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect pretenţii.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 164 din 23 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu, împotriva sentinţei nr. 62 din data de 11 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 06 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 164 din data de 23 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2020 şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 164/23.06.2021, în sensul că se va trece "cu recurs în 30 de zile de la comunicare" în loc de "decizie definitivă".

4. Calea de atac exercitată în cauză

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Constituţia României şi pe art. 1373 din C. civ., recurentul-reclamant a solicitat angajarea răspunderii Statului Român pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, prezentând situaţia de fapt, respectiv că, în urma unui control efectuat în camera E.310 a Penitenciarului Jilava, unde era cazat, la percheziţie s-a găsit în geanta sa un telefon mobil care nu îi aparţinea, sens în care a solicitat efectuarea de investigaţii prin prelevarea de amprente, efectuarea unei expertize informatice a telefonului şi a unei expertize ADN pentru a se stabili cui îi aparţinea telefonul.

Însă, prin sentinţa penală nr. 2316 din 01 august 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, cu încălcarea art. 3 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmare a faptului că nu i-au fost admise probele solicitate, a fost respinsă plângerea formulată şi, în consecinţă, a rămas sancţionat disciplinar, fiind transferat la Penitenciarul Giurgiu, executând pedeapsa în regim închis.

A mai susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că prejudiciul nu a fost dovedit, în condiţiile în care, la dosar, există înscrisuri care dovedesc că a fost prejudiciat prin respingerea probelor solicitate şi sancţionarea sa nelegală, ceea ce a atras transferul său la Penitenciarul Giurgiu şi schimbarea regimului de executare a pedepsei în regim regim închis.

Or, dacă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti îi admitea probele solicitate, putea să dovedească că nu avea nicio legătură cu telefonul mobil găsit în geanta sa, însă toate probele cerute au fost respinse de către instanţa de judecată.

Concluzionând, recurentul a susţinut că fapta ilicită este reprezentată de refuzul de admitere a probatoriului solicitat, fiind încălcate dispoziţiile art. 1373 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 52 alin. (3) din Constituţie, art. 3 şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimatul a susţinut că, prin cererea formulată, recurentul a reluat apărările invocate în primă instanţă şi în apel cu privire la sancţionarea sa, fără a formula critici concrete de nelegalitate relative la raţionamentul curţii de apel, aspecte care nu se circumscriu motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimatul-pârât.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi din oficiu, în condiţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 164 din 23 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 62 din 11 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, fiind menţinută soluţia instanţei de fond care a respins acţiunea în pretenţii prin care reclamantul a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român, pentru erori judiciare.

Prin cererea de recurs, recurentul a susţinut că fapta ilicită a pârâtului este reprezentată de refuzul de admitere a probatoriului solicitat, fiind încălcate dispoziţiile art. 1373 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 52 alin. (3) din Constituţie, art. 3 şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de recurs, examinând cererea dedusă judecăţii, constată că aspectele evidenţiate prin cererea de recurs, astfel cum au fost prezentate, nu conţin minime argumente care să aibă aptitudinea de a justifica, în speţă, incidenţa unui motiv de nelegalitate din cele expres şi limitativ reglementate prin art. 488 C. proc. civ.

Referirea recurentului la dispoziţiile art. 1373 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 52 alin. (3) din Constituţie, art. 3 şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a fost efectuată formal, doar din perspectiva aprecierii probelor de către instanţa de apel, fără ca recurentul să critice modul în care instanţa de apel a interpretat sau aplicat aceste dispoziţii de drept material, ci acesta s-a limitat la a indica probatoriul care trebuia administrat în cauza având ca obiect sancţionarea sa disciplinară, respectiv expertiză informatică, expertiză ADN, prelevare de amprente.

Înalta Curte reţine, în acest sens, că interpretarea probelor administrate de către instanţa de apel este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate şi că nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanţa de apel a apreciat şi evaluat probele administrate în cauză, modalitatea de administrare a probatoriului fiind exclusiv o chestiune de apreciere a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile referitoare la săvârşirea unei "fapte ilicite" de către pârât, iar în ceea ce priveşte prejudiciul a reţinut că numai dovada aplicării unei sancţiuni disciplinare nu este de natură să conducă în mod automat la concluzia producerii unui prejudiciu nepatrimonial.

Or, din cuprinsul memoriului de recurs nu pot fi evidenţiate veritabile critici de nelegalitate în legătură cu raţionamentul instanţei de apel, ci întreaga expunere a pretinselor motive de casare se centrează pe nemulţumirea recurentului faţă de modul de soluţionare a plângerii formulate împotriva hotărârii comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului, respectiv a contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de supraveghere ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, soluţionat prin sentinţa penală nr. 2316/01.08.2018, în sensul respingerii, ca nefondată, a contestaţiei formulate de petentul condamnat A. împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Bucureşti Jilava nr. 317/05.06.2018 din dosarul nr. x/2018, hotărâre ce a devenit definitivă prin decizia penală nr. 1280/19.11.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală.

Prin urmare, se reţine că, în faza procesuală a recursului, nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, respectiv situaţia de fapt a litigiului, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecăţii.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate a deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 164 din 23 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 164 din 23 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.