Validity of pre-contract for undelivered property and sufficiency of cassation arguments regarding illegal application of material law

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea introdusă la Judecătoria Călăraşi, la data de 07.09.2018 şi înregistrată sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "B." în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat ca, în baza probelor ce se vor administra, să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună: rezilierea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. x/17.06.2008 şi a actului adiţional nr. x/14.07.2008 autentificate de B.N.P. D.; să se constate nulitatea absolută a antecontractului şi actului adiţional pe motiv că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în cuprinsul acestuia, corelativ cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii lui; să se constatate că a intervenit desfiinţarea de plin drept a antecontractului si actului adiţional ca urmare a imposibilităţii perfectării tranzacţiei în formă autentică la termenul şi în condiţiile prevăzute de părţi; să se constatate că părţile au fost repuse în situaţia anterioară încheierii lui; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 70.000 EURO la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii reprezentând transa I şi II din preţul de vânzare precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

La termenul de judecată din 21.01.2019 apărătorul pârâtei a reiterat excepţia necompetenţei teritoriale şi materiale a Judecătoriei Călăraşi, invocate prin întâmpinare, în raport de obiectul cererii, apreciază că soluţionarea revine Tribunalului Călăraşi.

Prin sentinţa civilă nr. 139/21.01.2019, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Călăraşi, excepţie invocată de pârâta C. şi a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Călăraşi:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, la data de 14.02.2019, sub nr. x/2018, iar în data de 15.04.2019, pârâta C., a depus la dosar precizări prin care a înţeles să invoce excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte obligarea sa la restituirea sumei de 70000 euro.

În data de 10.06.2019, reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă "B.", a depus precizări prin care a arătat că obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea nulităţii antecontractului de vânzare - cumpărare nr. x/17.06.2008 şi a actului adiţional nr. x/14.07.2008, ambele autentificate de BNP D., aşa cum rezultă din formularea capetelor de cerere, întrucât obiectul promisiunii de vânzare nu exista la data încheierii acestor acte, dar nici nu a intrat ulterior în proprietatea acesteia, motiv pentru care părţile au prevăzut expres în cuprinsul antecontractului, sancţiunea nulităţii lui şi restituirea sumei de 70.000 EURO, reprezentând două tranşe din preţul convenit, în ipoteza în care pârâta nu va dobândi proprietatea şi nu va perfecta vânzarea - cumpărarea în formă autentică.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.11.2019, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, iar prin încheierea de şedinţă din data de 20.02.2020, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a netimbrării acţiunii, a tardivităţii şi inadmisibilităţii formulării acţiunii, în raport de dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 310/15.07.2020, Tribunalul Călăraşi a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă B. - lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C., a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/17.06.2008 de B.N.P. D., precum şi a actului adiţional al acestuia, autentificat sub nr. x/14.07.2008 de B.N.P. D., ambele acte fiind încheiate între C., pe de o parte, în calitate de promitentă-vânzătoare, şi S.C. A. S.R.L., pe de altă parte, în calitate de promitentă-cumpărătoare, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actelor juridice mai sus menţionate şi a obligat pârâta C. să restituie reclamantului Cabinet Individual de Insolvenţă B. - lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L. suma de 70.000 euro, reprezentând două tranşe din preţul de vânzare convenit de părţi în antecontractul de vânzare-cumpărare, mai sus menţionat, la cursul de schimb al B.N.R. din ziua plăţii.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 606/A din 12 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă C. şi a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a respins cererea precizată, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta Cabinet Individual de Insolvenţă B. - lichidator al S.C. A. S.R.L., indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a formulat următoarele critici:

- instanţa de apel nu a analizat în concret conţinutul antecontractului de vânzare-cumpărare şi al cererii de chemare în judecată, întrucât, contrar susţinerilor instanţei de fond că teoretic bunul putea fi promis pentru vânzare şi antecontractul rămâne valid, deoarece bunul există, părţile au avut o anumită convenţie, iar bunul promis nu a intrat niciodată în posesia şi proprietatea promitentei-vânzătoare, astfel încât sentinţa Tribunalului Călăraşi era legală şi temeinică;

- conform documentaţiei aflate la dosarul cauzei, bunul teren intravilan promis spre vânzare nu a fost niciodată în patrimoniul promitentei-vânzătoare, astfel încât, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că nu era îndeplinită condiţia de validitate a unui act juridic, respectiv ca bunul/obiectul să existe din punct de vedere juridic, contrar dispoziţiilor art. 948 pct. 3 C. civ.

- consideră că se impunea constatarea situaţiei că ambele acte juridice atacate erau nule absolut, întrucât intimata nu putea propune spre vânzare, iar reclamanta nu putea cumpăra un bun inexistent din punct de vedere juridic;

- arată că efectele hotărârilor judecătoreşti cu privire la bunul imobil afectează validitatea actelor cu privire la care s-a invocat nulitatea absolută, atât timp cât au determinat că niciodată promitenta-vânzătoare să nu se afle în proprietatea bunului promis la vânzare;

- decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privitoare la obiectul şi validitatea contractelor, ajungându-se la situaţia în care s-a plătit un preţ pentru un bun pe care promitenta-vânzătoare nu l-a avut niciodată în patrimoniu, preţ pe care aceasta nu poate fi obligată sa îl restituie.

Consideră că urma să se facă aplicarea principiului retroactivităţii şi al repunerii părţilor în situaţia anterioară cu privire la efectele nulităţii actului juridic, fiind întrunite condiţiile legale în acest sens, intimata realizând o îmbogăţire fără justă cauză.

5. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ în data de 26 august 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia din data de 16 septembrie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a arătat că recurenta, desi a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu a motivat, în concret, în ce situaţie este aplicabilă fiecare normă de casare în parte. A solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din data de 23 februarie 2022, a fost fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2022, pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată implicit de către intimată prin întâmpinare, prin menţiunile referitoare la neîncadrarea criticilor în respectivele motive de recurs invocate, Înalta Curte constată prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, această invocare este una formală, în condiţiile în care partea, pe de o parte, nu indică care sunt aceste norme, iar, pe de altă parte criticile sale vizează împrejurări de fapt.

Astfel, criticile recurentei-reclamante prin care aceasta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat în concret conţinutul antecontractului de vânzare-cumpărare şi al cererii de chemare în judecată, precum şi afirmaţia că recurenta nu putea cumpăra un bun inexistent din punct de vedere juridic, deşi acestea par a susţine o greşită aplicare a legii, respectiv a art. 948 C. civ. şi a celor care reglementează obiectul şi validitatea contractelor, recurenta-pârâtă nu a indicat însă, în mod concret, care este eroarea de judecată a curţii de apel din această perspectivă şi în ce mod prevederile indicate au fost aplicate sau interpretate greşit de către instanţa de apel.

Or, prin motivele de recurs recurenta-reclamantă trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, de respingere a cererii de chemare în judecată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, omite faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.

În plus, aspectele susţinute de către recurenta-reclamantă vizează împrejurări de fapt, ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, partea repunând în discuţie conţinutul unui contract juridic încheiat între părţi (deşi vechiul motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865 nu a mai fost preluat în cadrul motivelor de recurs reglementate de art. 488 din Noul C. proc. civ. aplicabil cauzei, întrucât într-adevăr, calificarea unui contract juridic nu reprezintă un aspect de legalitate) sau încadrarea unor circumstanţe în ipoteza unei îmbogăţiri fără justă cauză a pârâtei.

Or, în cadrul controlul judiciar pe care îl exercită, instanţa de recurs este limitată la situaţia de fapt aşa cum a fost ea stabilită de instanţele de fond, fără a o putea schimba, date fiind prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nici critica recurentei-reclamante în sensul că se ajunge la situaţia în care "s-a plătit un preţ pentru un bun pe care promitenta-vânzătoare nu l-a avut niciodată în patrimoniu, preţ pe care aceasta nu poate fi obligată sa îl restituie" nu poate fi primită, neputând fi circumscrisă vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, şi sub acest aspect, partea s-a mărginit doar la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la soluţia curţii de apel, fără a indica în mod clar de ce acestea ar determina concluzia caracterului nelegal al hotărârii recurate. De altfel, instanţa de apel a arătat în acest sens că "transferul dreptului de proprietate nu are loc decât la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, promitentul-vânzător nu trebuie să fie proprietarul lucrului vândut la momentul întocmirii antecontractului, fiind necesar să fie proprietar doar la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare sau al pronunţării hotărârii care să ţină loc de act autentic, promitentul - vânzător asumându-şi obligaţia dobândirii până la acel moment a dreptului de proprietate asupra bunului". Or, recurenta nu a indicat în nici un fel nelegalitatea celor reţinute de către instanţa de apel, conform celor menţionate, ci s-a limitat la a îşi expune nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de apel.

O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel şi nu critici de netemeinicie a acesteia, astfel cum sunt cele aduse în discuţie de către recurenta-pârâtă.

Nici celelalte aserţiuni, încadrate de recurentă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu au semnificaţia unor critici de nelegalitate care să poată fi supuse controlului de legalitate ce poate fi efectuat în calea de atac a recursului. Ele se subsumează situaţiei de fapt a cauzei, adică temeiniciei deciziei recurate ce însă, scapă controlului exclusiv de legalitate al instanţei de recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Drept urmare, în absenţa unor expuneri care să reflecte raţionamentul eronat al instanţei de apel, sub aspectul atât al indicării concrete a normelor de drept material pretins a fi încălcate, cât şi al expunerii de argumente clare prin care să se arate maniera pretins eronată de interpretare a dreptului material incident în cauză, instanţa de recurs nu poate decela care anume sunt elementele de nelegalitate ale hotărârii recurate ce pot fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aşa încât sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În privinţa motivului de recurs din art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu s-a arătat în ce constau pretinsele reţineri contradictorii ale instanţei de apel în accepţiunea textului menţionat, existenţa unei motivări incomplete a instanţei de apel sau existenţa unei motivări străine de cauză.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., împotriva deciziei nr. 606/A din 12 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.