Civil recovery after criminal conviction: jurisdictional boundary for unsolved civil actions and finality of unappealed damages

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Deliberând, asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă la 23 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul D. - condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de decesul victimei E., solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru A., în calitate de soţie a defunctului E.; 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru B., în calitate de fiică a defunctului E.; 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru C., în calitate de fiică a defunctului E.; la plata penalităţilor de întârziere începând cu data săvârşirii faptei până la plata efectivă a despăgubirilor.

Primul ciclu procesual:

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bacău:

Prin sentinţa civilă nr. 448 din 2 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a admis, în parte, acţiunea şi în consecinţă a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei A. suma de 200.000 RON, către reclamanta B. suma de 100.000 RON şi către reclamanta C. suma de 100.000 RON, cu titlu de daune morale, cu dobândă legală până la plata efectivă a prejudiciului.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău:

Prin decizia 79 din 23 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă s-a admis apelul formulat de pârâtul D., a fost schimbată în parte sentinţa, fiind respinsă ca inadmisibilă acţiunea; a fost menţinută din sentinţă doar dispoziţia vizând respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs:

Prin decizia nr. 358 din 11 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 79 din 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

5. Decizia pronunţată de curtea de apel în rejudecare:

Prin decizia nr. 333 din 5 august 2020, Curtea de apel Bacău, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât D., împotriva sentinţei civile nr. 448 din 2 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 333 din 5 august 2020 pronunţată de Curtea de apel Bacău, secţia I civilă, pârâtul D. a formulat recurs.

Cu privire la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege - norme de ordine publică a căror încălcare atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Dreptul de opţiune al persoanei prejudiciate prin infracţiune de a introduce acţiune la instanţa civilă ori la instanţa penală este irevocabil, iar în speţă nu este incident niciunul dintre cazurile care permit exercitarea acţiunii la instanţa civilă.

Apreciază că interpretarea dată prin decizia nr. 358 din 11 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte sintagmei "a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă" este în contradicţie cu prevederile legale şi cu intenţia legiuitorului care a prevăzut expres cazurile în care acţiunea civilă rămâne nesoluţionată.

Neexercitarea căii de atac a revizuirii prevăzute de art. 453 alin. (2) C. proc. pen. împotriva deciziei penale nr. 578 din 23 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, echivalează cu renunţarea la pretenţiile civile ce fac obiectul laturii civile a cauzei penale. Renunţarea este definitivă neputând fi readusă în discuţie prin exercitarea unei acţiuni civile care să aibă ca obiect repararea prejudiciului suferit de partea civilă din dosarul penal, deoarece instanţa civilă s-ar substitui competenţelor instanţelor penale de a soluţiona o cerere formulată în dosarul penal.

A mai arătat că nu poate fi sancţionat pentru neglijenţa părţilor civile de a solicita înlăturarea omisiunilor instanţei de apel, iar expresia din decizia penală definitivă "menţine celelalte dispoziţii ale instanţei de fond" putea fi supusă controlului instanţei civile cu ocazia formulării cererii de revizuire potrivit C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la natura obligaţiei de reparare a prejudiciului cauzat prin infracţiune intimatelor.

Având în vedere că la săvârşirea infracţiunii au participat mai multe persoane (cu forme diferite de participaţie), apreciază că în cauză intervine o răspundere solidară. În mod greşit, instanţa de apel nu a constatat caracterul solidar al răspunderii pentru fapta prejudiciabilă ca izvor de obligaţii, pronunţându-se pentru a doua oară asupra cuantumului şi modalităţii de plată a sumelor reprezentând daune.

Răspunderea pentru pagubele produse prin infracţiune se stabileşte după principiile dreptului civil, care prin dispoziţiile art. 1382 C. civ. a reglementat răspunderea solidară a participanţilor la săvârşirea infracţiunii faţă de cel prejudiciat.

Decizia de casare nu s-a pronunţat cu privire la caracterul solidar al răspunderii pârâtului ca participant la săvârşirea infracţiunii, ci doar cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Modul de interpretare al instanţei de apel cu privire la modalitatea în care pârâtul a fost obligat la plata de daune în cuantum de 400.000 RON către reclamante este unul total greşit, specific răspunderii pentru obligaţia divizibilă care intervine în momentul în care paguba rezultă din fapte deosebite, iar între făptuitori nu a existat vreo înţelegere.

A arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 1383 C. civ. ce prevăd că sarcina reparaţiei se împarte proporţional între cei care răspund solidar, cu atât mai mult cu cât în privinţa sa s-a reţinut vinovăţia sub forma culpei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

7. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apărările formulate în cauză:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 2 octombrie 2020.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 28 octombrie 2021 recursul a fost admis în principiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Primul motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., tinde a fi o adevărată critică formulată împotriva deciziei de casare nr. 358 din 11 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în etapa procesuală anterioară.

În motivare, recurentul-pârât nu prezintă argumente prin care să susţină nerespectarea deciziei de casare pronunţate în primul ciclu procesual, imputându-i instanţei de apel încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., ci dimpotrivă, arată că interpretarea dată prin decizia nr. 358 din 11 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sintagmei "a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă" este în contradicţie cu prevederile legale şi cu intenţia legiuitorului care a prevăzut expres cazurile în care acţiunea civilă rămâne nesoluţionată.

În acelaşi sens, se susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, dat fiind faptul că în speţă nu este incident niciunul dintre cazurile ce permit exercitarea acţiunii în faţa instanţei civile - cazuri prevăzute de art. 25 alin. (5) şi alin. (6) C. proc. pen., iar dreptul de opţiune al persoanei prejudiciate prin infracţiune de a introduce acţiune la instanţa civilă ori la instanţa penală este irevocabil. În plus, în cauză nu a fost exercitată calea de atac a revizuirii prevăzute de art. 453 alin. (2) C. proc. pen. împotriva deciziei penale nr. 578 din 23 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, ceea ce, în aprecierea recurentului-pârât, echivalează cu renunţarea la pretenţiile civile ce fac obiectul laturii civile a cauzei penale.

Se constată că, prin decizia de casare, instanţa de recurs din etapa procesuală anterioară a dat dezlegări asupra problemelor de drept ce sunt reiterate prin motivele ce fac obiectul analizei în prezentul recurs, dezlegări obligatorii pentru instanţa de rejudecare potrivit dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte a reţinut că:

"Instanţa civilă nu este chemată să verifice, pe temeiul acestei norme, întrunirea unuia dintre cazurile în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă, prevăzute de art. 25 alin. (5) C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) şi j).

După cum reiese chiar din denumirea sa, art. 25 alin. (5) C. proc. pen. se referă la rezolvarea acţiunii civile în procesul penal, urmând a fi aplicat de către instanţa penală, în sensul soluţionării acţiunii civile în funcţie de modul de soluţionare a laturii penale.

În schimb, art. 27 reglementează cazurile de soluţionare a acţiunii civile la instanţa civilă, astfel încât această instanţă nu se poate substitui instanţei penale în rezolvarea acţiunii civile în raport de soluţia pronunţată pe latura penală.

În măsura în care legiuitorul ar fi intenţionat contrariul, ar fi trimis în mod expres la prevederile art. 25 alin. (5). Or, art. 27 alin. (2) nu conţine o asemenea trimitere, astfel încât formularea din text "prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă" conduce la verificarea doar a existenţei unei hotărâri penale definitive care nu reflectă o rezolvare a acţiunii civile în procesul penal.

Aşadar, sintagma "a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă" trebuie înţeleasă în sensul nesoluţionării acţiunii civile de către instanţa penală, şi aceasta, indiferent de soluţia pronunţată pe latura penală, şi nu în sensul nesoluţionării acţiunii civile în cazurile prevăzute de art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

(...) Raţiunea întregului art. 27 rezidă în posibilitatea rezolvării pe cale separată a acţiunii civile, la instanţa civilă, cât timp nu a fost pronunţată o hotărâre penală ce beneficiază de autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, în conformitate cu art. 28 alin. (1) C. proc. pen., nefiind admisibilă pronunţarea a două hotărâri judecătoreşti cu privire la aceeaşi acţiune civilă şi la aceeaşi persoană. Dacă o asemenea hotărâre penală a fost pronunţată, instanţa civilă respinge acţiunea în considerarea autorităţii de lucru judecat."

Prin aceste dezlegări, Înalta Curte a stabilit, în mod definitiv, că instanţa civilă nu este chemată să verifice, pe temeiul art. 27 alin. (2) C. proc. pen., întrunirea unuia dintre cazurile prevăzute de art. 25 alin. (5) C. proc. pen. în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă - text de lege ce se aplică (după cum reiese chiar din denumirea sa - "Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal") de către instanţa penală care are atributul de a soluţiona acţiunea civilă în funcţie de modul de soluţionare a laturii penale. Aşadar, instanţa civilă, în aplicarea art. 27 alin. (2) C. proc. pen., este abilitată a verifica doar soluţionarea anterioară, printr-o hotărâre penală definitivă, a acţiunii civile cu acelaşi obiect şi vizând aceeaşi persoană.

În ceea ce priveşte faptul că în cauză nu a fost exercitată calea de atac a revizuirii prevăzute de art. 453 alin. (2) C. proc. pen. împotriva deciziei penale nr. 578 din 23 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, de asemenea, instanţa de recurs, prin decizia de casare, a statuat astfel:

"Împrejurarea că părţile ar avea deschisă calea revizuirii la instanţa civilă, exclusiv pe latură civilă, astfel cum prevede art. 453 alin. (2) C. proc. pen., nu are relevanţă în cauză, cât timp nu poate fi integrată în operaţiunea de interpretare a normei din art. 27 alin. (2) C. proc. pen., cu scopul stabilirii semnificaţiei normei prin aplicarea regulilor şi metodelor de interpretare.

Eventuala pronunţare de către instanţa civilă în ipoteza descrisă de 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (minus petita) - la care s-a făcut trimitere prin decizia recurată în prezenta cauză - ar fi relevantă într-o acţiune civilă separată pe calea dreptului comun doar din perspectiva autorităţii de lucru judecat, de această dată, a unei hotărâri civile, şi nu penale, în privinţa soluţionării acţiunii civile."

Înalta Curte apreciază că cele arătate anterior sunt suficiente prin ele însele pentru a se înlătura susţinerile recurentului-pârât dezvoltate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se tinde la criticarea deciziei instanţei de casare, cu încălcarea efectelor obligatorii ale dezlegărilor date de aceasta.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la natura obligaţiei de reparare a prejudiciului, recurentul-pârât critică, în fapt, cuantumul daunelor, arătând că la săvârşirea infracţiunii au participat mai multe persoane, astfel încât în cauză ar interveni o răspundere solidară a participanţilor faţă de cel prejudiciat.

Cu privire la această critică, se reţine că daunele morale au fost stabilite în sarcina pârâtului D. prin sentinţa civilă nr. 448 din 2 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău, hotărâre prin care a fost admisă în parte acţiunea şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON către reclamanta A., a sumei de 100.000 RON către reclamanta B. şi a sumei de 100.000 RON către reclamanta C., cu dobândă legală până la plata efectivă a prejudiciului.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat apel, însă aşa cum se poate observa din lecturarea cererii sale de apel, criticile nu au vizat cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă, soluţia ce statua asupra acestui aspect rămânând definitivă prin neapelare, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel prin decizia recurată.

Recurentul-pârât a invocat principiul solidarităţii şi încălcarea art. 1383 C. civ. din perspectiva reducerii cuantumului daunelor morale acordate în primă instanţă. Ori, aşa cum s-a arătat anterior, criticile sunt formulate omisso medio, neputând forma obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 333 din 5 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2022.