Annulment of electronic cassation appeal for lack of valid digital signature under Civil Procedure Code Article 486

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei:

1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti:

Prin decizia nr. 423/R din 05 octombrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii nr. 2 din data de 03 iunie 2021, pronunţată de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor unor infracţiuni, din cadrul Tribunalului Braşov.

2. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 17 ianuarie 2022 a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului. Prin adresa de la dosar i s-a pus în vedere recurentului să depună un exemplar al cererii de recurs care să conţină semnătura sa, în original, sub sancţiunea anulării acesteia, dovezile de comunicare aflându-se la dosar.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Înalta Curte examinând cu prioritate îndeplinirea condiţiilor de formă ale cererii de recurs, prevăzute sub sancţiunea nulităţii, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, recurentului i s-a pus în vedere să depună un exemplar al cererii de recurs care să conţină semnătura sa, în original, sub sancţiunea anulării acesteia, dovezile de comunicare aflându-se la dosar; partea nu s-a conformat obligaţiei stabilite de instanţă în sarcina sa.

Se reţine că partea care înţelege să transmită instanţei cereri în format electronic trebuie să se conformeze dispoziţiilor speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001 ce stabilesc regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare.

În asemenea cazuri precum cel din speţa dedusă judecăţii, în care cererile sunt adresate instanţelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparţine persoanei semnatare, iar autorul documentului nu îşi poate declina răspunderea pentru conţinutul documentului cu semnătură electronică valida).

Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

Aşadar, pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de judecată, recurentul-petent avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă ataşat o semnătură electronică validă, în condiţiile legii speciale anterior menţionate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poştă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă.

În lipsa semnăturii părţii, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul să nu fie afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului de acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport de rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă (art. 6 din Convenţie), reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este şi cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

În raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 423/R din 5 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 423/R din 5 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.