Managerial civil liability for illegal division of public procurement contracts and unproven damages

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roşiorii de Vede la 30 iunie 2011, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede a chemat în judecată pe pârâtele S.C. A. S.R.L. şi B., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 859.165,77 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin anularea procedurii de achiziţii publice pe bază de cerere de ofertă şi încheierea de contracte prin achiziţii directe, cât şi prin îndeplinirea defectuoasă a contractului nr. x/13.11.2009 privind achiziţiile publice.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969, art. 998 C. civ., art. 270 alin. (1) Codul muncii, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002.

Prin sentinţa civilă nr. 2573 din 16 noiembrie 2011, Judecătoria Roşiorii de Vede a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, raportat la valoarea obiectului acţiunii şi la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 21 din 16 ianuarie 2013, Tribunalul Teleorman, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.R.L. şi B..

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 296A din 5 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtele S.C. A. S.R.L. şi B. să plătească reclamantului suma de 859.165,77 RON cu titlu de daune şi suma de 2.350 RON - cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. a declarat recurs.

4. Decizia pronunţată în recurs:

Prin decizia nr. 1249 din 29 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta B., a casat decizia recurată, cauza fiind trimisă aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului.

Al doilea ciclu procesual:

5. Decizia pronunţată în apel:

După rejudecare, prin decizia civilă nr. 113 din 13 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pe pârâta B. la plata către reclamant a sumei de 859.165,77 RON cu titlu de daune.

6. Decizia pronunţată în recurs:

Prin decizia nr. 1132 din 20 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 113 din 13 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cauza fiind trimisă, spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.

Al treilea ciclu procesual:

7. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 510A din 3 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a constatat că intimata pârâtă S.C. A. S.R.L. nu mai are calitatea de parte în proces.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede împotriva sentinţei civile nr. 21 din 16 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata- pârâtă B..

A fost obligat apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă B., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 34.520,16 RON.

8. Decizia pronunţată în recurs:

Prin decizia nr. 1218 din 13 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede împotriva deciziei civile nr. 510 A din 3 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Al patrulea ciclu procesual:

9. Decizia pronunţată în apel:

Rejudecând apelul după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat decizia nr. 1806A din 16 decembrie 2020, prin care a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede împotriva sentinţei civile nr. 21 din 16 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 26.000 RON.

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

10. Recursurile declarate în cauză:

Împotriva acestei deciziei nr. 1806A din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede şi pârâta B. au declarat recurs.

1. Recursul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede:

După prezentarea istoricului cauzei, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală şi la condiţiile atragerii unei astfel de răspunderi, motive de recurs încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei anterioare fiind dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a legii.

Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală şi la condiţiile atragerii unei astfel de răspunderi. Printr-o analiză completă a materialului probator corelat cu textele legale aplicabile, concluzia la care Curtea trebuia să ajungă era aceea a existenţei faptei ilicite, a existenţei şi certitudinii prejudiciului produs şi a unei legături evidente de cauzalitate între fapta ilicită comisă de intimată şi prejudiciul dovedit de recurent.

Precizează că recursul vizează soluţia instanţei de apel cu privire la suma de 806.665,77 RON pentru care acţiunea a fost respinsă, considerând că şi în această privinţă soluţia trebuia a fi una de admitere a cererii întrucât şi în privinţa acestei componente a prejudiciului recurentul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale, inclusiv a prejudiciului în privinţa existenţei şi certitudinii acestuia, aşa încât din această perspectivă decizia recurată este nelegală.

Astfel cum a reţinut şi Curtea de apel, din decizia nr. 17/2001 şi nota de relaţii a Camerei de Conturi Teleorman, rezultă că pârâta a anulat cele 4 proceduri de achiziţie publică pe bază de cereri de oferte, aflate în diferite stadii de execuţie şi apoi le-a divizat în 26 de contracte cu valori mai mici, încălcându-se astfel prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006. Recurgerea la divizarea celor 4 contracte s-a făcut cu scopul de a evita aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, aspect constatat şi prin anexa la procesul-verbal de contravenţie nr. x din 12.05.2011 întocmit de A.N.R.M.A.P., iar toate cele 26 de contracte încheiate cu încălcarea legii au fost semnate personal de pârâta B..

Chiar cu o zi înainte de demararea procedurii de achiziţii publice, pârâta a propus în cadrul şedinţei comitetului director angajarea unei firme de consultanţă de achiziţii publice, pentru ca tot aceasta să se adreseze, de data aceasta direct, chiar către consultantul S.C. A. S.R.L. pentru prezentarea unei oferte de preţ pentru încheierea contractului de prestări servicii de consultanţă, aspect ce relevă conivenţă în săvârşirea ulterioară a faptelor prejudiciabile.

După încheierea contractului de prestări servicii din data de 13 noiembrie 2019 prestatorul întocmeşte note justificative privind selecţia procedurii de achiziţie directă, pe care pârâta B. a aprobat-o, în condiţiile în care prin aceasta se propunea o evidentă modalitate de eludare a procedurii de achiziţie publică prin crearea de loturi a căror valoare să fie sub 15.000 de euro, aşa încât să se situeze sub plafonul prevăzut de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, prin această eludare a legii putându-se încheia contractele de achiziţie directă.

Prin urmare, prin operaţiuni vădit frauduloase pârâta B. a semnat atât documentaţia de atribuire pentru cele 4 proceduri de achiziţie publică prin cereri de oferte anulate apoi în diverse stadii de execuţie, cât şi notele justificative pentru cele 26 de contracte atribuite prin achiziţii directe, întocmite în vădita şi flagranta încălcare a plafonului pe care pârâta îl cunoştea chiar din cuprinsul adresei nr. x din 18 noiembrie 2009, în aceasta adresă făcându-se menţiune expresă despre respectarea plafonului de 15.000 euro fără TVA.

Recurentul-reclamant arată că, prin aplicarea şi interpretarea greşită a legii şi a dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pârâta nu a comis o faptă culpabilă şi că aceasta ar fi acţionat fără vinovăţie.

Analizând cronologic desfăşurarea faptelor se constată că aceeaşi pârâtă a încheiat 26 de contracte la o valoare de peste 1.100.000 RON în condiţiile în care, fără cunoştinţe de specialitate, ci doar consultând oferte similare online, ar fi putut constata că produsele achiziţionate de aceasta nu depăşeau ca valoare totală suma de 400.000 RON, diferenţa de valoare fiind mult prea mare şi evidentă, de circa 800.000 RON pentru a putea fi ignorată sau neobservată de pârâtă din "necunoaştere".

Raportul de expertiză întocmit de expert C. este elocvent, stabilind că prin cumpărarea pe bază de achiziţii directe a bunurilor din lista de dotări a noului sediu al recurentului, cu ocolirea procedurii de achiziţie publică pe bază de cerere şi ofertă, s-a produs un prejudiciu în cuantum de 806.665,77 RON, aşa încât este greşită susţinerea Curţii în sensul că întinderea prejudiciului nu este certă, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ.. Prejudiciul astfel calculat este cert, iar legătura de cauzalitate între fapta pârâtei şi prejudiciu este evidentă.

Practic, sub masca unei pretinse necunoaşteri a dispoziţiilor legale, ipoteză îmbrăţişată şi de Curtea de Apel Bucureşti, pârâta a reuşit să eludeze legea în mod flagrant, să prejudicieze recurentul cu o valoarea impresionantă de peste 8 miliarde de RON, considerându-se că vina sa constă doar în amendarea instituţiei recurente şi să fie obligată la plata doar a 1/2 din amenda de 52.000 de RON pe care a primit-o, deşi răspunderea civilă delictuală consacră principiul solidarităţii acesteia, aşa încât pârâta trebuia să fie obligată la plata în mod solidar a întregii sume de 52.000 de RON. În plus, alte două complete de judecată ale aceleaşi instanţe, analizând materialul probator, au apreciat că există îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei şi au angrenat obligaţia acesteia de a acoperi prejudiciul creat recurentului.

Faţă de aceste argumente, recurentul-reclamant concluzionează că în cauză instanţa de apel trebuia să constate îndeplinite integral toate condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale în privinţa întregului prejudiciu pe care l-a reclamat, în acord şi cu respectarea dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ.

Pentru motivele prezentate, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei apelate, în sensul admiterii apelului, a admiterii pe fond a acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 859.165,77 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

Cu privire la capacitatea de folosinţă a S.C. A. S.R.L., apreciază că motivarea instanţei de apel din considerente este legală, însă soluţia expusă în dispozitiv trebuia să fie aceea de respingere a apelului, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile.

2. Recursul declarat de pârâta B.:

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii în totalitate a apelului declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede împotriva sentinţei civile nr. 21 din 16 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman.

Recurenta-pârâtă a precizat că nu înţelege să atace partea din soluţie ce vizează exonerarea sa de la plata sumei de 806.665,77 RON - motivare pe care o apreciază ca fiind corectă, ci recursul său vizează numai chestiunea referitoare la suma de 26.000 RON, reprezentând jumătate din valoarea amenzii plătite de reclamant, proporţional cu întinderea pretinsei culpe reţinute de instanţa de apel.

Apreciază că sunt întrunite condiţiile de aplicare a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nefiind incidente prevederile art. 998-999 C. civ., acestea fiind aplicate în mod greşit, în sarcina sa neputând fi reţinut vreun element constitutiv al răspunderii civile delictuale.

Sub un prim aspect, arată că nu este reală împrejurarea că procesul-verbal întocmit de ANPMAP la 12 mai 2011 nr. x nu ar fi fost contestat, doar că, la acel moment, nu mai avea calitatea de salariat al Spitalului, demisionând la data de 6 aprilie 2011, în urma unor presiuni politice.

Împotriva procesului-verbal respectiv reclamantul a depus plângere, invocând şi argumentul că firma S.C. A. S.R.L. s-a ocupat de procedurile de achiziţie, fiind responsabilă de neregulile constatate.

În clauza contractuală nr. x se precizează că S.C. A. S.R.L. este pe deplin responsabil pentru execuţia serviciilor, precum şi pentru toate metodele folosite în materia achiziţiilor publice (Contract de prestări servicii nr. x/13.11.2009).

Pe de altă parte, printre atribuţiile care îi reveneau în mod direct în calitate de manager interimar al Spitalului, nu este şi aceea care să aibă legătură directă cu respectarea normelor specifice în procedura de achiziţii, aflată în sarcina persoanelor cu studii juridice participante şi semnatare (contracte de achiziţii, procedura de achiziţii), conform prevederilor art. 71 din H.G. nr. 925/2006 şi art. 73 din H.G. nr. 925/2006.

Recurenta-pârâtă precizează că în toate contractele de achiziţii a semnat ultima, nicio persoană cu pregătire juridică nesemnalând existenţa vreunei ilegalităţi. În aceste condiţii, nici în ceea ce priveşte amenda contravenţională aplicată Spitalului, nu se poate reţine în sarcina sa comiterea vreunei fapte ilicite sau vreo culpă în diminuarea patrimoniului reclamantului cu suma de 52.000 RON.

Având în vedere considerentele expuse, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

În prealabil, Înalta Curte, având în vedere că cererea iniţială de chemare în judecată a fost înregistrată anterior datei de 15 februarie 2013, sub imperiul vechilor reglementări procedurale, precum şi faptul că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 prevăd că dispozitiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, constată că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ. de la 1865 şi nu noului C. proc. civ. astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010. De asemenea, în conformitate cu art. 6 alin. (5) din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, dreptul material aplicabil este C. civ. de la 1864, în vigoare la data săvârşirii pretinselor fapte ilicite.

Înalta Curte reţine că litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale, în cadrul cărora au fost pronunţate hotărâri irevocabile care au dezlegat chestiuni de drept, ce se impun, cu caracter obligatoriu, instanţei de rejudecare conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. 1865.

Astfel, obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtei la plata sumei de 859.165,77 RON, în scopul reparării prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a unor pretinse fapte ilicite ale pârâtei B., săvârşite în calitate de manager al instituţiei reclamante şi care au constat în greşita anulare a unor proceduri de licitaţie publică şi nelegala divizare a unor contracte de achiziţie în mai multe contracte de valoare mică, pentru a eluda obligativitatea parcurgerii procedurilor de licitaţie.

Temeiul juridic al acestei acţiuni este constituit de normele privind răspunderea civilă delictuală, astfel cum s-a tranşat prin decizia nr. 1132/20.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un ciclu procesual anterior şi nu de cele referitoare la răspunderea contractuală, astfel încât împrejurările de fapt relevante trebuie să fie apreciate prin prisma prevederilor art. 998 şi 999 C. civ. 1864, aplicabile faptelor deduse judecăţii faţă de data la care s-au petrecut.

Situaţia de fapt stabilită de instanţele anterioare, ce nu poate face obiectul controlului judiciar în recurs, dat fiind limitarea cazurilor de modificare sau casare a unei hotărâri în această cale de atac doar la motivele de nelegalitate şi nu şi de netemeinicie, este următoarea:

Pârâta B. numită în calitate de manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede începând cu data de 28.10.2009, prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1966/27.10.2009 a dispus prin decizia nr. 104/12.11.2009 constituirea comisiei pentru selecţia de oferte pentru procedura de atribuire a patru contracte de achiziţie publică pentru dotarea spitalului, încheind la aceeaşi dată cu pârâta S.C. A. S.R.L. contractul de (prestări) servicii nr. x/13.11.2009, având ca obiect asigurarea de către societatea menţionată a serviciilor de consultanţă pentru organizarea procedurilor de achiziţii publice.

După ce la data de 23.11.2009 comisia astfel constituită (în prezenţa şi a două persoane reprezentând Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Teleorman şi a lui D., expert juridic ce asigura consultanţa juridică conform convenţiei nr. 309/2009 încheiată cu pârâta S.C. A. SRL) a procedat la anularea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică, constatând că ofertele a trei operatori economici nu sunt conforme, reclamanta a încheiat, în scopul achiziţionării bunurilor necesare dotării spitalului, un număr de 26 contracte individuale, cu valori mai mici, atribuite direct, fără desfăşurarea unei proceduri de achiziţie publică, care au şi fost executate, potrivit susţinerilor reclamantei, necontestate de pârâtă.

La data de 01.04.2011, prin decizia nr. 17/2011, Curtea de Conturi - Camera de Conturi Teleorman a constatat că divizarea procedurii şi atribuirea directă prin 26 contracte de valori mici (inferioare pragului legal de 15.000 euro sub care licitaţia publică nu era obligatorie) s-a realizat în mod nelegal, iar o parte dintre contractele menţionate încheiate prin atribuire directă au valori (inclusiv TVA) ce depăşesc suma de 15.000 euro, dispunându-se ca reclamanta să ia măsurile necesare pentru identificarea celor vinovaţi de producerea prejudiciului şi să procedeze la recuperarea acestuia.

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/12.05.2011, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, a dispus în sarcina reclamantei o sancţiune cu amendă contravenţională pentru săvârşirea unor contravenţii prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 prin faptele menţionate în anexa procesului-verbal, respectiv încheierea contractelor de atribuire directă anterior evocate cu încălcarea art. 293 lit. a) şi o) din actul normativ evocat, plângerea formulată de reclamant a fiind respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 3688/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 79/17.01.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2011.

Potrivit raportului privind stabilirea întinderii prejudiciului creat bugetului reclamantei prin nerespectarea legislaţiei achiziţiilor publice nr. x, întocmit de comisia desemnată la data de 03.06.2011 de noul manager interimar al Spitalului, prejudiciul se ridică la suma de 806.665,77 RON, reclamanta solicitând prin acţiunea de faţă suma totală de 859.165,77 RON. Diferenţa de 52.500 RON este reprezentată de amenda achitată ca urmare a întocmirii procesului-verbal de contravenţie anterior evocat.

În lipsa altor probe sau argumente contrare celor statuate de autorităţile chemate a verifica legalitatea desfăşurării procedurilor de achiziţii publice, Curtea de apel, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a reţinut că este dovedită încălcarea reglementărilor speciale la momentul desfăşurării procedurii anterior evocate, prin anularea nejustificată a procedurii iniţiale şi divizarea acesteia în 26 contracte cu valoare mai mică, inferioară pragului valoric sub care nu este necesară achiziţia publică, făcând trimitere la art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 293 lit. a) şi o) din acelaşi act normativ.

Instanţa de apel, în acord cu îndrumările instanţei de casare, date prin decizia nr. 1218/13.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a făcut verificări concrete ale atribuţiilor pârâtei şi ale faptelor reclamate, apreciind că, deşi măsura concretă de anulare a licitaţiei din data de 26.11.2009 a fost luată de comisia de licitaţii constituită prin ordinul managerului, această faptă nefiind săvârşită de pârâta manager, aceasta având atribuţii de verificare, supraveghere şi control al procedurilor de achiziţii publice, avea obligaţia de a se asigura că legea este respectată.

Ca atare a considerat că omisiunea de a lua măsurile necesare pentru respectarea legii este fapta ilicită ce poate fi reţinută cu temei în sarcina pârâtei.

Cu privire la faptele petrecute ulterior anulării procedurii de licitaţie, Curtea de apel, interpretând probatoriile administrate, a apreciat că activităţile concrete necesare desfăşurării procedurilor de achiziţie au fost realizate de comisii, cu excepţia contractelor, care au fost semnate de pârâta manager, conform atribuţiilor anterior reţinute.

În limita faptelor astfel reţinute în sarcina pârâtei, instanţa de apel a trecut la analiza celorlalte condiţii necesare atragerii răspunderii civile delictuale, considerând că, în ceea ce priveşte prejudiciul pretins în forma sumei achitate în plus pentru produsele achiziţionate prin contractele de atribuire directă nu este cert, pentru că întinderea sa concretă nu a fost dovedită, astfel încât pentru această sumă (de 806.665,77 RON), a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, dar pentru suma de 52.000 RON achitată cu titlu de amendă contravenţională, s-a apreciat că aceasta este o componentă a prejudiciului suferit efectiv de reclamantă, deoarece plata acestei sume nu a fost contestată de pârâtă şi amenda a fost aplicată pentru abaterile constatate de la legislaţia specifică procedurilor de achiziţie publică.

În privinţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul mai sus reţinut, Curtea a apreciat că şi aceasta este dovedită, constatând însă că la producerea consecinţelor vătămătoare pentru spital nu a contribuit exclusiv pârâta, ci în primul rând comisiile numite pentru evaluarea ofertelor şi pentru realizarea celorlalte etape ale procedurilor de achiziţie publică, care au procedat la anularea nelegală a procedurii iniţiale şi la divizarea sa în mai multe proceduri de atribuire directă.

Apreciind asupra întinderii răspunderii managerului spitalului prin prisma lanţului cauzal al faptelor reţinute anterior, s-a reţinut că nu se poate ignora nici pasivitatea pârâtei manager care avea atribuţii de control şi supraveghere a achiziţiilor şi avea puterea de a decide dacă îşi însuşea sau nu operaţiunile acestora de anulare a proceduri iniţiale şi de continuare prin divizarea contractelor, precum şi de a semna ulterior contractele de atribuire directă, astfel încât s-a constatat o contribuţie a pârâtei de 1/2 la diminuarea patrimoniului reclamantei.

Cu referire la condiţia vinovăţiei, Curtea a reluat dezlegările date prin deciziile de casare, cu prioritate cele ale deciziei nr. 1218/13.06.2019, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut că împrejurarea că pârâta manager a contractat servicii externe de consultanţă de specialitate în vederea desfăşurării achiziţiilor în discuţie nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere şi nici una care să înlăture vinovăţia pârâtei pentru că persoana căreia îi revenea atribuţia de a lua măsuri în cadrul procedurii în discuţie, chiar sfătuită în acest sens de o persoană de specialitate, răspunde în continuare pentru faptele sale, cu atât mai mult cu cât răspunderea operează şi în ipoteza celei mai uşoare culpe, iar "necunoaşterea legii" nu poate servi drept astfel de motiv.

În consecinţă, constatând că este îndeplinită şi această cerinţă, alături de toate celelalte anterior analizate, Curtea de apel a admis apelul declarat, în limita sumei de 26.000 RON (ce reprezintă 1/2 din prejudiciul dovedit de 52.000 RON), şi a schimbat în parte sentinţa apelată, admiţând în parte acţiunea, cu obligarea pârâtei la plata acestei sume către reclamantă.

II.1. Recursul declarat de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede:

Recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală şi la condiţiile atragerii unei astfel de răspunderi, motive de recurs încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Deşi în cadrul concluziilor orale apărătorul recurentei-pârâte a susţinut că acest temei a fost invocat în mod formal, fără a se menţiona, în concret, ce dispoziţii legale sunt încălcate şi în ce mod au fost interpretate şi aplicate greşit de instanţa de apel, la solicitarea instanţei de a da lămuriri asupra aspectelor invocate, ce ar viza excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant, a arătat că deşi nu a formulat în scris excepţia nulităţii recursului recurentului-reclamant pentru neîncadrarea criticilor, susţine concluziile formulate, în sensul că în recursul părţii adverse sunt invocate doar formal critici, acestea neputând fi încadrate în motivele de prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că excepţia nulităţii recursului nu a fost invocată în termen legal, nici prin întâmpinare, dar nici prin concluziile orale ale apărătorului recurentei pârâte de la termenul din data de 20.01.2022.

Pe de altă parte, din analiza motivelor de recurs invocate de recurentul reclamant rezultă că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se încălcarea ori aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., cu excepţia criticilor de netemeinicie care privesc stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului.

Recurentul a precizat că a atacat doar soluţia instanţei de apel cu privire la suma de 806.665,77 RON pentru care acţiunea a fost respinsă întrucât consideră că a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale şi în privinţa acesteia, inclusiv a existenţei unui prejudiciu cert.

În primul rând, în susţinerea acestui motiv de recurs, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reaprecia probatoriul administrat şi a constata o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi expusă în mod detaliat anterior, respectiv a se reţine că pârâta (şi nu Comisia special desemnată în acest scop, cum a reţinut Curtea de apel) a anulat cele 4 proceduri de achiziţie publică pe bază de cereri de oferte, aflate în diferite stadii de execuţie şi chiar cu o zi înainte de demararea procedurii de achiziţii publice a propus în cadrul şedinţei comitetului director angajarea unei firme de consultanţă de achiziţii publice, pentru ca tot aceasta să se adreseze, de data aceasta direct, chiar către consultantul S.C. A. S.R.L. pentru prezentarea unei oferte de preţ pentru încheierea contractului de prestări servicii de consultanţă sau că pârâta ar fi semnat notele justificative pentru cele 26 de contracte atribuite prin achiziţii directe. (aspecte nereţinute ca rezultând din probatoriul administrat de către instanţa anterioară).

Stabilirea de către instanţa de apel a situaţiei de fapt (expusă în detaliu anterior), a fost consecinţa atitudinii subiective de apreciere a probelor şi reprezintă modul în care a interpretat probatoriul administrat în cauză, nicidecum modul în care a interpretat dispoziţiile legale incidente.

Or, o reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în recurs, prin raportare la cazurile în care se poate cere modificarea sau casarea în această cale de atac, ce vizează doar criticile de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai poate reanaliza probele depuse la dosar.

Recurentul-reclamant arată că, prin aplicarea şi interpretarea greşită a legii şi a dispoziţiilor art. 998 şi următoarele C. civ., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pârâta nu a comis o faptă culpabilă şi că aceasta ar fi acţionat fără vinovăţie.

Or, recurentul se află în eroare cu privire la statuările instanţei de apel care, aşa cum s-a expus în detaliu anterior, a stabilit că există fapta ilicită a pârâtei persoane fizice care nu a luat măsurile necesare pentru respectarea legii, deşi avea atribuţii de verificare, supraveghere şi control al procedurilor de achiziţii publice.

Cu privire la activităţile concrete necesare desfăşurării procedurilor de achiziţie instanţa de apel a concluzionat că au fost realizate de comisii, cu excepţia contractelor, care au fost semnate de pârâta manager, conform atribuţiilor anterior reţinute.

Recurenta nu invocă motive de nelegalitate în ceea ce priveşte aceste concluzii, deşi Curtea a menţionat în cadrul considerentelor hotărârii atacate că a cerut reclamantei în mod expres (prin încheierea din 16.09.2020) depunerea la dosar a tuturor înscrisurilor relative la procedurile de achiziţie în litigiu, iar reclamanta a depus numai documentele atestând numirea comisiei de licitaţii şi anularea procedurii iniţiale de achiziţie publică, neînţelegând să depună la dosar înscrisurile cerute.

Cu toate acestea, instanţa a analizat şi alte probatorii, cum ar fi consemnările expertului judiciar C. în raportul întocmit (ca urmare a consultării documentelor prezentate de Spital), în dosarul de apel nr. x/2011, la prima judecată în apel, dar a concluzionat că reclamantul nu a făcut dovada şi a altor fapte ilicite în afară de cele de neluare a măsurilor necesare pentru respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice de către pârâta B. în calitate de manager al spitalului, care doar a semnat contractele, alături de avocatul ce a făcut parte din comisiile de licitaţie şi de un angajat al serviciului financiar-contabil, nefiind reţinute în sarcina sa alte activităţi concrete cu caracter ilicit.

De asemenea, în contra a ceea ce susţine recurentul, Curtea a reţinut în sarcina pârâtei săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite, apreciind în mod corect, în consens cu îndrumările instanţei de casare, că necunoaşterea legii este imputabilă celui care are obligaţia de a o aplica şi fie şi un grad mic de vinovăţie conduce la angajarea răspunderii, dacă celelalte condiţii legale sunt îndeplinite, iar pârâta avea atribuţii pe care era obligată a le îndeplini ca o persoană diligentă şi cu un grad cel puţin mediu de pregătire profesională şi experienţă, având capacitatea de a-şi evalua propria performanţă şi de a decide care sunt limitele în care poate să îndeplinească adecvat anumite atribuţii, precum şi de a decide să nu îşi asume o sarcină care îi depăşeşte capacitatea de înţelegere, astfel încât răspunderea sa urmează a se angaja chiar şi pentru neglijenţă sau imprudenţă (culpă), potrivit art. 999 C. civ. 1864.

În realitate, motivul pentru care pârâta nu a fost obligată la plata sumei de 806.665,77 RON, diferenţa dintre preţurile achitate efectiv de Spital pentru produsele achiziţionate prin cele 26 contracte şi preţurile medii pentru care ar fi putut fi obţinute pe piaţa liberă acele produse, a fost acela că prejudiciul pretins în forma sumei achitate în plus pentru produsele achiziţionate prin contractele de atribuire directă nu este cert, pentru că întinderea sa concretă nu a fost dovedită.

Recurentul pretinde că doar consultând oferte similare online, pârâta ar fi putut constata că produsele achiziţionate de aceasta nu depăşeau ca valoare totală suma de 400.000 RON, diferenţa de valoare fiind mult prea mare şi evidentă, de circa 800.000 RON pentru a putea fi ignorată sau neobservată de pârâtă din "necunoaştere", iar raportul de expertiză întocmit de expert C. este elocvent, stabilind că prin cumpărarea pe bază de achiziţii directe a bunurilor din lista de dotări a noului sediu al recurentului, cu ocolirea procedurii de achiziţie publică pe bază de cerere şi ofertă, s-a produs un prejudiciu în cuantum de 806.665,77 RON.

Aceste motive invocate în cadrul cererii de recurs vizează în realitate modul de interpretare a probatoriilor şi de stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa anterioară, aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărilor, în sensul art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, Curtea de apel a apreciat în mod corect că, deşi prejudiciul reprezintă efectul negativ suferit de reclamantă ca urmare a unei fapte ilicite, respectiv diminuarea patrimoniului său cu sumele achitate în plus pentru produsele achiziţionate conform art. 998-999 C. civ. 1864, este necesar ca prejudiciul material să fie cert, adică să se probeze atât existenţa, cât şi întinderea sa.

S-a constatat însă că în cauza de faţă, reclamanta a susţinut că întinderea prejudiciului a fost calculată de către comisia numită în acest scop prin decizia nr. 53/2011 a managerului Spitalului care a determinat întinderea prejudiciului suferit la suma mai sus arătată, comparând preţurile achitate în temeiul celor 26 contracte pentru produsele necesare funcţionării spitalului cu preţurile din ofertele existente on-line la data efectuării achiziţiilor.

Deşi valoarea prejudiciului a reprezentat şi unul dintre obiectivele expertizei judiciare efectuate de expertul contabil C. în primul dosar de apel, Curtea de apel a constatat că acesta nu a efectuat un calcul propriu, ci a făcut referire la calculele comisiei interne a reclamantei, reproducând suma obţinută din această estimare.

În aprecierea acestei probe, operaţiune subiectivă proprie instanţei de apel, conform dispoziţiilor legale în materie procesual civilă, Curtea a arătat că pentru a considera că un atare prejudiciu este dovedit, era necesar ca reclamanta să probeze care erau preţurile (medii sau uzuale) ale produselor achiziţionate la data faptelor (noiembrie 2009), fie cu oferte concrete ale unor furnizori, fie cu oferte publicate în spaţiul virtual, probe care nu au fost administrate în cauză, nefiind clar dacă la data evaluării realizate de comisia internă a reclamantei, în anul 2011, mai erau disponibile on-line oferte de vânzare pentru aparatură electronică, electrică şi medicală din anul 2009 şi chiar dacă au existat, ele nu au fost ataşate raportului şi nici nu au fost prezentate instanţei, astfel încât raportul reprezintă un înscris care emană de la reclamantă şi care nu poate face o dovadă împotriva altor persoane.

Pe de altă parte, instanţa a considerat că era necesar a se verifica dacă produsele comparate erau identice sau similare cu cele pentru care s-au încheiat cele 26 contracte, ştiut fiind că preţul unui produs va diferi în funcţie de caracteristicile acestuia - performanţă, marcă, funcţii, iar toate aceste lipsuri din ansamblul probatoriu al cauzei au condus la concluzia că reclamantul cere instanţei să considere reale susţinerile sale, bazate exclusiv pe aprecierile comisiei interne, formate din angajaţii săi ori din persoane cu care ea are o relaţie de colaborare profesională, consemnate într-un înscris care nu reprezintă însă o probă convingătoare în acest sens.

Chiar dacă instanţa de apel a considerat, în concordanţă cu concluziile deciziei de casare, că nu este relevantă reflectarea în contabilitatea reclamantei a prejudiciului, iar criteriul comparaţiei cu preţurile existente în mediul on-line nu este greşit, a apreciat însă că sarcina probei faptelor pretinse aparţine reclamantului, care nu a reuşit să dovedească caracterul cert al prejudiciului constând în suma de 806.665,77 RON, cu atât mai mult cu cât instanţa a pus în discuţie modul în care pretenţiile au fost probate şi a dat posibilitatea reclamantului să administreze orice probe aprecia că sunt utile şi adecvate.

Recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea acestor concluzii, simpla afirmaţie contrară concluziei instanţei anterioare, fără a se indica actul normativ încălcat sau în ce constă interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procedural, nefiind de natură a permite instanţei de recurs încadrarea în motivele strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte deşi susţine că recursul vizează doar obligarea pârâtei la plata sumei de 806.665,77 RON, recurentul susţine că pârâta trebuia să fie obligată la plata în mod solidar a întregii sume de 52.000 de RON şi nu doar la plata doar a 1/2 din amenda de 52.000 de RON pe care a primit-o, deoarece răspunderea civilă delictuală consacră principiul solidarităţii acesteia.

Sub acest aspect, prin decizia nr. 1218/13.06.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a reţinut că există posibilitatea teoretică, condiţionată, într-o speţă concretă, de dovedirea acesteia, ca unul şi acelaşi fapt generator de daune să fie rezultatul unei activităţi concurente a mai multor persoane, care au acţionat în baza unei înţelegeri, cu consecinţa răspunderii solidare a acestora faţă de cel prejudiciat, conform art. 1003 C. civ. sau ca prejudiciul să rezulte din fapte deosebite, între făptuitori neexistând o înţelegere, caz în care responsabilitatea se împarte, aşa încât autorul fiecărui delict să fie obligat la repararea prejudiciului cauzat prin propriul fapt juridic ilicit.

Apreciind întinderea răspunderii managerului spitalului prin prisma situaţiei de fapt stabilite, Curtea a reţinut că la producerea consecinţelor vătămătoare pentru spital nu a contribuit exclusiv pârâta, ci în primul rând comisiile numite pentru evaluarea ofertelor şi pentru realizarea celorlalte etape ale procedurilor de achiziţie publică, aflându-ne în una dintre ipotezele la care s-a referit instanţa de recurs în analiza sa, respectiv aceea când persoanele răspunzătoare au acţionat distinct şi nu împreună, în baza unei înţelegeri (de vreme ce rezultă că pârâta nu a fost membru al comisiilor de evaluare a ofertelor, fiecare acţionând în temeiul unor atribuţii distincte) şi faptele tuturor au concurat la producerea prejudiciului.

Din această perspectivă, constatând că faptele comisiei de licitaţii sunt distincte de cele ale pârâtei, conform celei de-a doua teze prezentate în decizia de casare anterioară, instanţa de recurs constată că în mod corect s-a apreciat că nu s-ar fi putut atrage obligarea în mod solidar a sumei de 52000 a tuturor celor vinovaţi de desfăşurarea defectuoasă a proceduri de achiziţie publică, cu atât mai mult cu cât celelalte părţi nu au figurat în proces.

Pe de altă parte, faptul că alte două complete de judecată ale aceleaşi instanţe, analizând materialul probator, au apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei şi au angrenat obligaţia acesteia de a acoperi prejudiciul creat recurentului cu constituie, aşa cum pretinde recurentul, un motiv de nelegalitate de natură a schimba soluţia pronunţată în rejudecare, după casare, câtă vreme conform art. 311 C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere, iar instanţa de rejudecare trebuie să ţină cont, potrivit art. 315 C. proc. civ., de hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe care sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cu privire la pârâta S.C. A. S.R.L., recurentul pretinde că soluţia expusă în dispozitiv trebuia să fie aceea de respingere a apelului, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile, dar omite a avea în vedere dezlegarea dată prin decizia civilă nr. 1249/29 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, într-un ciclu procesual anterior, care a constatat că pârâta S.C. A. S.R.L. a fost radiată, aceasta nemaiavând capacitate procesuală de folosinţă, şi, în consecinţă, nu mai are calitatea de parte în proces.

Nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul că soluţia ce s-ar fi impus ar fi fost de respingere a apelului, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, câtă vreme declararea căii de atac supune cenzurii instanţei de control judiciar temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului de la data pronunţării soluţiei instanţei de fond. Or, la acea dată nu s-a pus problema inexistenţei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.R.L. ce a fost radiată ulterior.

Faţă de considerentele arătate anterior, nefiind incident niciunul din motivele de nelegalitate care impun modificarea sau casarea unei hotărâri în calea de atac a recursului, astfel cum sunt prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

II.2. Recursul declarat de pârâta B.:

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că sunt întrunite condiţiile de aplicare a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nefiind incidente prevederile art. 998-999 C. civ., în sarcina sa neputând fi reţinut vreun element constitutiv al răspunderii civile delictuale, subliniind că recursul său vizează numai chestiunea referitoare la suma de 26.000 RON, reprezentând jumătate din valoarea amenzii plătite de reclamant, proporţional cu întinderea pretinsei culpe reţinute de instanţa de apel.

Sub un prim aspect recurenta a arătat că nu este reală împrejurarea reţinută de instanţa de apel cum că procesul-verbal întocmit de ANPMAP nu ar fi fost contestat, dar aceste susţineri urmează a fi înlăturate, considerentele instanţei de apel de la filele x ale deciziei atacate nelăsând loc de interpretare, în sensul că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/12.05.2011 întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a fost atacat de reclamant, plângerea formulată fiind respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 3688/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 79/17.01.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2011.

Recurenta mai arată faptul că în cadrul plângerii reclamantul a invocat argumentul că firma S.C. A. S.R.L. s-a ocupat de procedurile de achiziţie, fiind responsabilă de neregulile constatate şi că în clauza contractuală nr. x se precizează că S.C. A. S.R.L. este pe deplin responsabil pentru execuţia serviciilor, precum şi pentru toate metodele folosite în materia achiziţiilor publice (Contract de prestări servicii nr. x/13.11.2009). Susţine că printre atribuţiile care îi reveneau în mod direct în calitate de manager interimar al Spitalului, nu este şi una care să aibă legătură directă cu respectarea normelor specifice în procedura de achiziţii, aflată în sarcina persoanelor cu studii juridice participante şi semnatare (contracte de achiziţii, procedura de achiziţii), conform prevederilor art. 71 din H.G. nr. 925/2006 şi art. 73 din H.G. nr. 925/2006.

Recurenta omite faptul că, în privinţa acestor motive, deja s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 1218/13.06.2019, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Astfel, cu privire la vinovăţie, prin această decizie s-a constatat că a treia instanţă de apel, în considerarea asumării răspunderii cu privire la modul concret de desfăşurare a procedurilor de achiziţie de către prestatorul de servicii S.C. A. S.R.L. a făcut o confuzie între fapta ilicită şi vinovăţie, deoarece aceasta din urmă presupune analiza reprezentării acelei persoane asupra faptei şi urmărilor acesteia, la momentul la care a săvârşit-o, în timp ce caracterul ilicit vizează fapta comisă şi reprezintă încălcarea normelor dreptului obiectiv cu ocazia săvârşirii faptei.

Instanţa de recurs din ciclul procesual anterior a stabilit că asumarea răspunderii de către societatea A. S.R.L. vizează doar activităţile la care s-a obligat aceasta, conform obiectului contractului, dar nu înlătură propria răspundere a pârâtei B..

Legat de atribuţiile pârâtei, instanţa de recurs a reţinut că actul prin care pârâta a fost numită manager interimar stabileşte, la art. 4, că acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1836/2007 privind atribuţiile managerului interimar al spitalului public. Ca atare, s-a arătat că este necesar a se verifica primordial care erau atribuţiile pârâtei, în calitatea sa de manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede - şi în acest context stabilirea actului din care acestea rezultă - pentru ca apoi ele să fie analizate în legătură cu caracterul ilicit al faptei; faptele ilicite concrete trebuie, de asemenea, stabilite în prealabil. Ulterior, după ce se stabilesc atribuţiile pârâtei şi încălcarea lor, se poate pune problema atitudinii subiective faţă de faptă şi urmările ei, şi anume dacă aceasta a ales, prin antrenarea factorilor intelectiv şi volitiv proprii, comportamentul ilicit.

Sub acest aspect, Curtea de Apel a verificat dacă pârâta este cea care a săvârşit faptele ilicite imputate, observând că aceasta, în calitate de manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Roşiori de Vede, începând cu data de 28.10.2009, prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1966/27.10.2009, avea printre atribuţiile enumerate în Ordinul nr. 1836/23.10.2007 emis de Ministerul Sănătăţii Publice pe cele de la pct. 8 (aprobă şi urmăreşte planul anual de achiziţii publice) pct. 40 (încheie acte juridice în numele şi pe seama spitalului, conform legii) şi pct. 55 (răspunde civil, contravenţional, material sau penal, după caz, pentru nerespectarea prevederilor legale şi pentru daunele produse spitalului prin orice acte contrare intereselor acestuia).

Ca atare, în concordanţă cu atribuţiile impuse de lege, s-a apreciat că pârâta B. avea obligaţia de a asigura respectarea legii la momentul desfăşurării procedurilor de achiziţie, toate contractele încheiate de spital cu terţii fiind semnate de aceasta, în numele şi pe seama spitalului, dar a încălcat-o deoarece în calitate de manager nu s-a opus anulării procedurilor legal începute (aparent fără justificare) şi nici încheierii ulterioare a 26 contracte, ca urmare a divizării procedurii iniţiale, deşi era ţinută a verifica corecta desfăşurare a procedurilor.

În acest context apar ca fiind fără relevanţă susţinerile recurentei pârâte în sensul că în toate contractele de achiziţii a semnat ultima, alături de avocatul ce a făcut parte din comisiile de licitaţie şi de un angajat al serviciului financiar-contabil (aspect reţinut, de altfel, de către instanţă) şi că nicio persoană cu pregătire juridică nu a semnalat existenţa vreunei ilegalităţi.

Legat de vinovăţie, prin decizia de casare ale cărei considerente se impun în mod obligatoriu, cu putere de lucru judecat, conform art. 315 C. proc. civ., au fost analizate cele două argumente ale celei de-a treia instanţe de apel, în sensul răspunderii exclusive a societăţii angajate pentru consultanţă juridică în domeniul achiziţiilor publice, dar şi împrejurările că pârâta nu avea cunoştinţe juridice de specialitate în domeniul achiziţiilor publice, ceea ce a şi determinat apelarea la un expert extern, şi că nu a făcut parte din comisia de selecţie a ofertelor de achiziţii, nici măcar ca simplu membru.

În concluzie, s-a statuat că răspunderea societăţii pârâte scoase din proces sau a celor care au făcut parte din comisiile de evaluare nu înlătură, de plano, răspunderea pârâtei, în absenţa verificării, în persoana acesteia, a condiţiilor răspunderii, astfel cum au fost configurate prin cererea de chemare în judecată, iar în ceea ce priveşte lipsa cunoştinţelor de specialitate în materia achiziţiilor publice, reţinută de instanţa de apel pentru înlăturarea vinovăţiei pârâtei B., Înalta Curte a consemnat că argumentul este, de asemenea, greşit, întrucât aceasta poate constitui, cel mult, o împrejurare care să diminueze vinovăţia, dar nu s-o anihileze, în contextul în care nu face parte dintre cauzele care înlătură vinovăţia, iar răspunderea operează şi în ipoteza celei mai uşoare culpe, "necunoaşterea legii" neputând servi drept astfel de motiv. Sub acest din urmă aspect, raportat şi la atribuţiile managerului interimar al spitalului public, în special cele arătate la art. 1 pct. 8 din Ordinul nr. 1836/23 octombrie 2007 ("aprobă şi urmăreşte realizarea planului anual de achiziţii publice"), pârâta avea posibilitatea să refuze numirea sa în funcţia de manager interimar, inclusiv prin atacarea ordinului de numire nr. 1966/27 octombrie 2009, emis de ministrul sănătăţii, în condiţiile în care considera că pregătirea sa profesională nu corespunde activităţii ce urma să o desfăşoare, în această calitate.

În plus, Înalta Curte a reamintit că în stabilirea elementului de vinovăţie, în dreptul românesc s-a agreat, drept criteriu de apreciere, cel obiectiv, abstract, având ca referinţă omul normal, avizat, prudent, care acţionează ca un "bonus pater familias", completat cu unele elemente subiective, ce ţin de circumstanţe concrete, care decurg, printre altele, şi din calităţile şi pregătirea subiectului activ. În acest cadru, nivelul exigenţelor este sporit atunci când acţionează o persoană dotată cu pregătire profesională de specialitate în domeniul respectiv, în comparaţie cu persoana care nu beneficiază de o astfel de pregătire, aceasta din urmă nefiind, însă, absolvită total de vinovăţie, determinat de lipsa pregătirii sale în domeniu.

Pe de altă parte, în verificarea vinovăţiei pârâtei, instanţa de casare, prin aceeaşi decizie, a constatat că instanţa de apel nu a luat în calcul şi funcţia deţinută de aceasta, pe lângă cea de manager interimar, şi anume cea de director financiar contabil al Spitalului, după cum rezultă chiar din nota de relaţii pe care partea a dat-o la 30 martie 2011, şi nici profesia sa, de economist, şi, mai departe, nu a analizat ce pregătire de specialitate presupuneau profesia şi funcţia respective.

Ca atare, se constată că instanţa de apel a analizat condiţiile concrete ale speţei din această perspectivă şi în concordanţă cu aceste statuări obligatorii ale instanţei de casare din ciclul procesual anterior, constatând că atribuţiile managerului nu îi permiteau pârâtei să ignore caracterul nelegal al activităţii comisiei, mai ales că, ulterior, ca efect al atribuirii directe, contractele urmau a fi semnate de manager şi că având atribuţii de verificare, supraveghere şi control al procedurilor de achiziţii publice, precum şi pregătirea profesională necesară, pârâta avea obligaţia de a se asigura că legea este respectată.

În aceste condiţii, constatând că omisiunea de a lua măsurile necesare pentru respectarea legii constituie o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, în forma prevăzută de lege, ce poate fi reţinută însă sarcina pârâtei, instanţa anterioară, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege privind angajarea răspunderii civile delictuale.

Având în vedere considerentele expuse anterior, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1806A din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede şi de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1806A din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2022.