Divorce case assigned to Târgoviște court after unchallenged territorial jurisdiction consolidated at first hearing.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la 2 octombrie 2020, sub numărul x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliilor minorilor C. şi D. la mamă, exercitarea autorităţii părinteşti faţă de cei doi minori să se facă în comun, reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor, precum şi stabilirea de legături personale cu cei doi minori.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 373 lit. b), art. 397, art. 400 alin. (1), art. 383 alin. (3), art. 499 şi art. 529 C. civ.

La 6 aprilie 2021, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei de judecată, deoarece niciuna din părţi nu mai locuieşte în România. De asemenea, a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor C. şi D. exclusiv de către mamă şi păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei.

II. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Târgovişte:

Prin sentinţa civilă nr. 4254 din 23 noiembrie 2021, Judecătoria Târgovişte, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâtă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivare, prima instanţă sesizată a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, iar în lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

De asemenea, a făcut trimitere la Decizia nr. 20/2016 pronunţată de instanţa supremă în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie expres.

La al doilea termen de judecată, din 23 noiembrie 2021, constatând că părţile nu mai au locuinţa în ţară, iar acestea nu au convenit în mod expres ca judecata cererii de divorţ să se facă la Judecătoria Târgovişte, prima instanţă sesizată a apreciat că excepţia de necompetenţă teritorială este întemeiată.

III. Hotărârea pronunţată de Judecătoria 5 Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1645 din 28 februarie 2022, pronunţată de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în cadrul dosarului nr. x/2020, a fost admisă excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române cu privire la capetele de cerere accesorii divorţului referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorilor şi obligarea la plata pensiei de întreţinere, invocată din oficiu, au fost respinse ca nefiind de competenţa instanţelor române cererile accesorii divorţului referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, la stabilirea locuinţei minorilor şi obligarea la plata pensiei de întreţinere şi s-a disjuns cererea privind desfacerea căsătoriei, formându-se prezentul dosar nr. x/2022.

Prin sentinţa civilă nr. 1646 din 28 februarie 2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de desfacere a căsătoriei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta B., în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Constatând că a intervenit un conflict negativ de competenţă în ceea ce priveşte soluţionarea prezentei cauze, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În considerente, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a constatată că, la primul termen de judecată în faţa Judecătoriei Târgovişte, din data de 2 februarie 2020, această instanţă a pus în discuţie competenţa instanţei şi, în temeiul art. 915 C. proc. civ., s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.

Ulterior acestui moment, la termenul de judecată din 23 noiembrie 2021, Judecătoria Târgovişte a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi prin sentinţa civilă nr. 4254 din 23 noiembrie 2021 a admis această excepţie, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut incidenţa Deciziei nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi a apreciat că excepţia de necompetenţă a Judecătoriei Târgovişte a fost invocată ulterior primului termen de judecată, respectiv ulterior declarării competenţei sale la termenul din 2 februarie 2021, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei este reprezentat de soluţionarea cererii de desfacere a căsătoriei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta B., urmare a disjungerii capetelor de cerere accesorii de cererea principală prin sentinţa civilă nr. 1645 din 28 februarie 2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în cadrul dosarului nr. x/2020

Se constată că, în speţă, Judecătoria Târgovişte şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de-a doua instanţă reţinând că Judecătoria Târgovişte nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială după ce a pronunţat o încheiere interlocutorie prin care a constatat că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei.

În conformitate cu prevederile art. 915 C. proc. civ., "(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

(2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti."

Astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor menţionate, în materia divorţului este reglementată competenţa teritorială exclusivă, în cauză devenind aplicabile dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială de ordine publică putând fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa altei instanţe de judecată.

Totodată, în conformitate cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

În speţă, la primul termen de judecată din 2 februarie 2020, Judecătoria Târgovişte a reţinut că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei pentru ca, mai apoi, la termenul din 23 noiembrie 2021, să pună în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale.

Potrivit celor statuate în paragraful 72 din Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.

De asemenea, în paragraful 74 al acestei decizii s-a statuat că dacă prima instanţă invocă excepţia necompetenţei materiale procesuale după momentul prevăzut expres în art. 131 din C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, motivând că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material.

În situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că prima instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material şi teritorial.

Ca atare, pronunţarea încheierii din 2 februarie 2020 de către Judecătoria Târgovişte reprezintă o consolidare a competenţei în favoarea primei instanţe sesizate, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat, din moment ce această încheiere leagă instanţa, astfel că excepţia de necompetenţă nu putea fi admisă după ce aceasta s-a declarat competentă.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi faţă de împrejurarea că Judecătoria Târgovişte a pronunţat încheierea interlocutorie prin care a reţinut că este competentă material şi teritorial, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.