Territorial jurisdiction for divorce: retaining domestic competence when a spouse works temporarily abroad under a fixed-term contract

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Judecătoriei Botoşani la 5 august 2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei din vina pârâtului şi, în subsidiar, prin acordul părţilor, revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi pentru minorii C. şi D., obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în cotă de 1/3 din venitul realizat de acesta, stabilirea locuinţei minorilor la mamă, în localitatea Icuşeni, comuna Vorona, judeţul Botoşani, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 373, 379, 383, 397, 499, 529, 400 C. civ., art. 453 C. proc. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Botoşani:

Prin sentinţa civilă nr. 3778 din 8 decembrie 2021, Judecătoria Botoşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Botoşani, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Instanţa a reţinut că părţile nu au locuinţa în ţară, din informaţiile furnizate de autorităţi reieşind că reclamanta lucrează în Olanda, având încheiat contract de muncă pe perioadă determinată - muncă în sezonul de vârf, iar pârâtul lucrează în Germania.

Faţă de aceste aspecte de fapt şi raportat la dispoziţiile legale în materia divorţului, instanţa a arătat că criteriul de determinare nu mai este domiciliul comun, ci cea din urmă locuinţă comună a soţilor, interesând în speţă unde locuiesc părţile şi nu domiciliul acestora aşa cum rezultă din actele de stare civilă emise de autorităţile române.

Prima instanţă sesizată a reţinut incidenţa dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Reţinând că părţile nu au locuinţa în ţară şi nu şi-au exprimat în mod expres acordul cu privire la alegerea Judecătoriei Botoşani ca instanţă competentă să soluţioneze cauza, instanţa a concluzionat că devin incidente dispoziţiile legale care atrag competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti.

Totodată, în ceea de priveşte locuinţa în fapt a reclamantei, această instanţă a apreciat că revenirea reclamantei în ţară are natură ocazională, iar nu plecarea acesteia la muncă în străinătate, având în vedere regularitatea şi frecvenţa cu care aceasta se deplasează în Olanda.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1171 din 14 februarie 2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.

Constatând că între Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Botoşani a intervenit un conflict negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Instanţa învestită prin declinare a constatat că, la data introducerii cererii de desfacere a căsătoriei, reclamanta avea locuinţa în România, la adresa indicată în cerere, respectiv localitatea Icuşeni, comuna Vorona, judeţul Botoşani.

În ceea ce priveşte împrejurarea că începând cu 1 martie 2021, reclamanta a început să lucreze în Olanda pentru o perioadă determinată de timp, respectiv pentru 8 săptămâni, astfel cum reiese din contractul de muncă, instanţa a apreciat că nu este de natură să stabilească că reclamanta nu mai locuieşte în România.

Această instanţă a interpretat noţiunea de locuinţă ca element de identificare a persoanei fizice, importante fiind locuinţa statornică şi principală a acesteia. Astfel, a reţinut că locuinţa statornică şi principală a reclamantei se află în România, deoarece aceasta părăseşte ţara pentru perioade determinate şi relativ scurte de timp, în vederea executării unor contracte de muncă sezoniere, dar revine întotdeauna în ţară, unde se află centrul intereselor sale familiale (copiii săi aflându-se în România), sociale şi culturale.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la 5 august 2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei din vina pârâtului şi, în subsidiar, prin acordul părţilor, revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi pentru minorii C. şi D., obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în cotă de 1/3 din venitul realizat de acesta, stabilirea locuinţei minorilor la mamă, în localitatea Icuşeni, comuna Vorona, judeţul Botoşani, cu cheltuieli de judecată.

Se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin circumstanţiere la domiciliul părţilor.

Astfel, norma de competenţă în materia divorţului, reglementată la art. 915 alin. (1) C. proc. civ., stipulează în sensul că aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În teza a doua a textului de lege se prevede că în situaţia în care soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

În conformitate cu prevederile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Aşa cum rezultă din norma de drept menţionată, regula generală în materie de divorţ este aceea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este cea în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, şi anume: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.

În speţă, Înalta Curte constată că ultima locuinţă comună a soţilor a fost în localitatea Icuşeni, comuna Vorona, judeţul Botoşani, iar reclamanta locuieşte această localitate, astfel cum rezultă din cuprinsul anchetei sociale nr. 10370 din 3 decembrie 2021 .

Astfel, devine incidentă prima ipoteză reglementată de prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., întrucât din actele şi lucrările dosarului reiese că ultima locuinţă comună a soţilor este în comuna Vorona, judeţul Botoşani şi că reclamanta mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună.

Noţiunea de "locuinţă" din cuprinsul art. 915 alin. (1) C. proc. civ. trebuie înţeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând aşadar, locuinţa statornică şi principală a persoanei sau adresa unde locuieşte efectiv.

Faţă de împrejurarea că reclamanta lucrează pe teritoriul Olandei în baza unui contract de muncă pe durată determinată, Înalta Curte notează că în cazul deplasărilor în afara ţării unde persoana îşi are domiciliul, realizate chiar şi pentru o durată mai lungă de timp, de câteva luni, cum este situaţia activităţilor de muncă sezoniere, nu se poate reţine producerea efectelor în ceea ce priveşte locuinţa persoanei, cu excepţia situaţiei în care există o manifestare expresă în acest sens.

Astfel, faptul că la momentul sesizării instanţei cel puţin una dintre părţi are locuinţa în România este suficient pentru a înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., care impun drept condiţie sine qua non ca niciunul dintre soţi să nu mai aibă locuinţa în ţară la momentul sesizării instanţei.

Pentru considerentele expuse, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ revine Judecătoriei Botoşani, în conformitate cu dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.